Analiză: Supraveghere audio-video în sălile de clasă: Ministerul Educației propune o măsură disperată și intruzivă pentru a combate violența, invocând interesul superior al copilului

Ce propune ministerul, în mod concret

• Posibilitatea de a pune în funcțiune sisteme de supraveghere audio-video fără acordul tuturor cadrelor didactice, reprezentanților elevilor și elevilor vizați:

„(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar, raportat la nevoile educaționale, socioemoționale, de sănătate fizică și mintală ale beneficiarilor primari, poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, precum și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică care pot apărea în spațiul școlar.

(2) Pentru atingerea scopului prevăzut la alin. (1), unităţile de învăţământ care au instalat sistem de supraveghere audio-video, monitorizează audio-video procesul educațional derulat în sala de clasă și îşi asumă răspunderea cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR, pe scurt - n.red.) în special în ceea ce priveşte modul de stocare, prelucrare a datelor cu caracter personal obţinute din înregistrările camerelor de supraveghere audio-video, de garantare a securității și integrității înregistrărilor audio-video instalate în incinta unităţilor de învăţământ.

(3) Camerele audio-video pot fi instalate și în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de mese, săli de sport şi săli de festivităţi, cămine internate, biblioteci școlare sau centre de documentare și informare”, prevede proiectul de OUG recent pus în dezbatere. Proiectul de OUG aduce mai multe schimbări legilor învățământului, printre care și cea de față, respectiv monitorizarea audio-video în școli.

Ministerul nu impune, așadar, ci dar le oferă unităților de învățământ preuniversitar cadrul legal pentru a decide, fără consimțământul celor vizați, funcționarea unor atare sisteme. 

Scopul: asigurarea pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, precum și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică care pot apărea în spațiul școlar, potrivit proiectului de OUG. 

Ministerul ne arată că este interesat în primul rând de ce se petrece în sala de clasă, abia apoi de alte spații ale unității de învățământ - o arată tehnica folosită în redactarea acestui proiect de act normativ, adică, mai exact, plasarea în alin. (2) al art. 66 a primului interes al legiuitorului, respectiv acela de a monitoriza sala de curs și, implicit, cum își face treaba la clasă cadrul didactic, deși undeva mai jos în proiect ni se spune că nu acesta este interesul reglementării; iar abia apoi, în alin. (3) este plasată ideea de a monta, eventual, camere și în curtea școlii, pe holuri, în sălile de sport ș.a.m.d..

• Directive pentru unitățile școlare care montează sistemele - condiții de prelucrare

„(4) Unităţile de învăţământ care au instalat sistem de supraveghere audio-video:

a) folosesc înregistrările audio -video numai în scopul investigării cazurilor de violență, fizică sau psihică, respectiv a cazurilor ce vizează protecția bunurilor și valorilor, care se produc în spațiul școlar;

b) desemnează o persoană/persoane cu atribuții de monitorizare a funcționării sistemului de supraveghere audio -video;

c) asigură stocarea și păstrarea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 90 de zile, cu excepţia cazurilor temeinic justificate când această perioadă se prelungește, până la finalizarea cercetărilor privind sesizările formulate, după care aceste informaţii se şterg;

d) nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice;

e) asigură funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de supraveghere audio-video”.

„(8) Unităţile de învăţământ care au instalat sistem de supraveghere audio-video garantează caracterul confidențial al înregistrărilor audio-video și iau măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru asigurarea securității prelucrării acestora.

(9) Încălcarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal se sancționează conform legii”, mai stabilește proiectul.

Apropo de această sancționare conform legii, până în prezent, nicio instituție publică în afară de Primăria Sectorului I din Capitală nu a fost sancționată de Autoritatea de Supraveghere de la noi (ANSPDCP).

Deși în spațiul public au apărut în ultimii ani mai multe dovezi cu privire la scurgerile de date personale, de pildă, niciodată nu s-au dispus mai mult decât niște măsuri de remediere în cazul instituțiilor sau autorităților publice - au fost sancționați numai privații.

• Orice părinte poate cere să se uite pe înregistrări ca să vadă, de exemplu, că nu s-au comis „abuzuri” de către cadrele didactice

„(6) Pentru a preîntâmpina comercializarea sau diseminarea în spațiul public a înregistrărilor efectuate și ca măsură de protecție a datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate, accesul la înregistrări se asigură numai prin vizualizarea înregistrărilor. Accesul se face în baza unei cereri scrise, motivate, adresată directorului unității de învățământ de către următoarele categorii de persoane:

a) părintele, tutorele legal sau elevul major, personalul unităţii de învăţământ;

b) reprezentații DJIP/DMBIP, reprezentanţii Ministerului Educaţiei și reprezentanții DGASPC;

c) psihologul/consilierul şcolar din unitatea de învăţământ, cu acordul părintelui, al tutorelui legal sau al elevului major”.

De aici se poate observa că părintele poate invoca orice motiv pentru a susține violența psihică asupra copilului, de exemplu - important este doar să-și motiveze cererea. Nu se scrie nimic despre condițiile în care se face refuzul unei cereri de acces, dar presupunem că refuzul este, totuși, posibil. Scrie doar că directorul trebuie să-i ofere acces în maximum două zile. Printr-o formulare insuficient de detaliată se poate ajunge destul de ușor la abuz de drept și la supra-aglomerarea cu astfel de cereri: un părinte deranjat că copilul său a luat o notă mică poate susține că acesta este într-o stare depresivă cauzată de comportamentul profesorului care, în realitate, nu a fost decât obiectiv cu elevul.

Cum poate o școală care nu a reușit să-și protejeze elevii/profesorii să-și îndeplinească legal toate obligațiile ca operator de date în privința sistemelor de supraveghere?

Majorității operatorilor de date care vor sau au realizat deja implementarea unui sistem de supraveghere li se cere să facă dovada că au încercat înainte și alte măsuri mai puțin intruzive pentru a-și atinge scopul. În cazul unităților de învățământ, legiuitorul alege, aparent, să facă o excepție. 

În proiect se specifică doar atât: decizia de a monta sau nu sisteme se ia „raportat la nevoile educaționale, socioemoționale, de sănătate fizică și mintală ale beneficiarilor primari”. 

Este evident că unitățile școlare trebuie să contracteze serviciile juridice ale unor specialiști GDPR, dacă vor să se asigure că implementarea unei măsuri precum cea sugerată în proiect este în parametrii legali - altfel, unitatea școlară se deschide în fața unui val de procese intentate de persoanele vizate de prelucrări și alte căror drepturi sunt pretins încălcate și care, foarte important, nu au fost de acord cu măsura niciodată.

Totodată, ne uităm la necesitatea impusă în proiect de a desemna un responsabil sau mai mulți pentru monitorizarea funcționării sistemului. Proiectul nu e clar însă: responsabilul de monitorizare trebuie să fie intern, adică un angajat sau poate fi extern?

Pentru a asigura monitorizarea și dezideratul absolut necesar de confidențialitate, respectiv că nu oricine are acces la înregistrări și nu în orice condiții, unitățile școlare au nevoie de angajați speciali, cu experiență pe zona de prelucrare de date personale sau cu traininguri în acest domeniu, ori de servicii externe - există un cost în plus față de cel legat de montarea și mentenanța acestor sisteme. 

De unde bani? „Unitățile administrativ teritoriale sau Ministerul Educaţiei pot asigura fonduri pentru achiziţionarea de sisteme de supraveghere audio-video de unitățile de învățământ preuniversitar”, scriu cei de la minister, dar nu e prevăzut nicăieri de unde vor fi remunerați cei care trebuie să se asigure de monitorizare, de funcționarea optimă și de securitatea datelor. 

În niciun rând, cei de la minister nu par conștienți de sensibilitatea prelucrării datelor personale ale minorilor. Deși este menționat interesul superior al copilului, în nota de fundamentare a proiectului, nu este foarte clar dacă ministerul chiar a avut în vedere aici interesul superior al acestuia. 

Angajații din unitățile de învățământ, obligați să se supună constant monitorizării

Inițiatorii normelor din proiectul de OUG țin să precizeze că înregistrările nu vor fi folosite pentru evaluarea profesională. Cu toate acestea, vorbim de o categorie de angajați a căror muncă va fi monitorizată în mod continuu, audio-video. Dar să ne uităm puțin, înainte, pe niște prevederi legale incidente apropo de monitorizarea angajaților:

„În cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicații electronice și/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator, este permisă numai dacă: (...) b) angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă și în mod explicit a angajaților”, prevede Legea nr. 190/2018. Una dintre celelalte condiții impuse de Legea 190 este ca angajatorul să consulte sindicatul sau, după caz, reprezentanții angajaților înainte de introducerea sistemelor de monitorizare - nu ulterior și nu simultan cu montarea acestora, ci neapărat înainte. Mai sunt și alte condiții impus, dar nicăieri nu e trecută obligația angajatorului de a cere permisiune angajaților să pună în funcțiune sistemele. De altfel, GDPR-ul are oricum o problemă cu ideea de consimțământ valabil exprimat în cadrul unui raport de subordonare, cum e cel de muncă. 

Totodată, angajatorii trebuie să poată arăta că alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit nu și-au dovedit anterior eficiența. 

Despre subiectul supravegherii la locul de muncă am scris de numeroase ori în ultimii ani, aici, la avocatnet.ro, inclusiv despre sancțiunile impuse de chiar ANSPDCP unor angajatori români. De pildă, această situație în care s-a subliniat că nu e suficient ca un angajator să susțină necesitatea pazei bunurilor și persoanelor atunci când pune în funcțiune un sistem de supraveghere video la locul de muncă.

Dacă comparăm Legea nr. 190/2018 și proiectul de OUG pus în dezbatere de Ministerul Educației, vom vedea că legiuitorul alege monitorizarea constantă a activității cadrelor didactice, ducându-ne cu gândul la un regim de extremă strictețe și pericol social. Toți ceilalți angajatori trebuie să facă dovada bifării mai multor condiții pentru a putea justifica legalitatea montării unor sisteme de supraveghere a angajaților, în timp ce pentru cadrele didactice aceste condiții nu par să trebuiască aplicate, întrucât ordonanța va reprezenta un regim special, derogator.

Ministerul nu menționează nicăieri un drept esențial: dreptul la viață privată. CEDO s-a pronunțat deja pe subiectul sistemelor de supraveghere în unitățile de învățământ

Înainte de a afirma, în mod eronat, ideea că viață privată înseamnă doar acasă și în mașina personală, trebuie știut că există o bogată jurisprudență despre existența dreptului la viață privată în context profesional. 

„Având în vedere că se impune realizarea unui echilibru între cele două drepturi ale persoanei, dreptul la siguranță și dreptul la protecția datelor, cunoscând că dreptul la siguranță este un drept fundamental, absolut, în timp ce dreptul la protecția datelor nu este un drept absolut (punctul 4 din preambulul RGPD) propunem modificarea art. 66”, scriu inițiatorii proiectului de OUG în nota de fundamentare. 

Minister: interesul celor care vor supraveghere este superior celor care nu vor

Ne uităm, în continuare, pe modul cum este motivată nevoia de reglementare în acest sens de către Ministerul Educației și următoarea afirmație este cel puțin stranie: „(...) articolul a fost reformulat în sensul eliminării referirii la acord/dezacord reglementat de alin. (2) și alin. (4) al art. 66, întrucât lipsa acordului unor părinți/reprezentanți legal pentru prelucrarea datelor prin supraveghere audio -video poate afecta dreptul exercitat al părinților/reprezentanților legali care solicită această măsură de protecție pentru garantarea siguranței propriilor copii” - practic, ministerul spune aici că interesul celor care vor supraveghere este superior celor care nu vor.

Totodată, e important să ne lămurim de ce măsura nu poate suferi amânare astfel încât să fie adoptată în Parlament - de ce e nevoie de o reglementare de urgență? Fraza de mai jos este cel puțin „lămuritoare”:

„Ținând cont de faptul că luarea măsurilor de reglementare a supravegherii audio-video în spațiul școlar este o măsură urgentă și necesară, se impune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență”.

Nicăieri, ministerul nu ne spune de ce e nevoie ca măsurile să fie adoptate de urgență. 

Inițiatorii consideră că supravegherea video va împiedica bullying-ul și că supravegherea video înseamnă doar prevenire, nicio ingerință

„Având în vedere faptul că interesul superior al elevului presupune asigurarea cu prioritate a unui mediu educațional sigur şi sănătos, precum şi luarea în considerare a impactului tuturor actelor/faptelor asupra dezvoltării armonioase a copilului,

Știind că demersurile întreprinse de unitățile de învățământ trebuie să conducă la prevenirea şi reducerea activităţilor şi comportamentelor care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violenţă verbală, fizică, psihologică –bullying,

Având în vedere că efectele faptelor de violenţă verbală, fizică, psihologică – bullying, indiferent de subiectul de drept implicat, se produc în timp, nu sunt de regulă reclamate de persoanele vătămate și au un impact negativ asupra dezvoltării armonioase a beneficiarului direct, este imperios a se lua toate măsurile pentru asigurarea mediului educațional sigur și sănătos, punând interesul superior al elevilor înaintea altor considerente,

Neluarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ, respectiv supravegherea audio-video a procesului educațional poate afecta în mod direct atingerea potenţialului de dezvoltare al fiecărui beneficiar primar al educaţiei, atât din punct de vedere cognitiv, socioemoţional, profesional, civic”, scrie în nota proiectului.

„Totodată, știind că învăţământul preuniversitar constituie prioritate naţională, este domeniu de interes public existența acestei măsuri de prevenire prin care să se garanteze securitatea beneficiarului direct, dar și al angajaților unității de învățământ, măsuri care garantează demnitatea omului, libera dezvoltare a personalităţii umane, onoarea, fără a reprezenta o ingerință în viaţa particulară a persoanei, se impune luarea de urgență a normelor propuse prin prezentul act normativ”, mai scrie în proiect. Desigur, afirmația că măsura nu reprezintă o ingenrință în viața privată este falsă, așa cum arătam mai sus.

Din tabelul comparativ anexat proiectului de OUG aflăm însă că ministerul dorește, practic, înregistrarea audio-video a procesului educațional, iar nu doar prevenirea unor fapte de violență în școli: „neluarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ, respectiv supravegherea audio-video a procesului educațional poate afecta în mod direct atingerea potenţialului de dezvoltare al fiecărui beneficiar primar al educaţiei, atât din punct de vedere cognitiv, socioemoţional, profesional, civic”. 

Concluzie

Măsura propusă de Ministerul Educației pare să treacă cu vederea numeroase aspecte practice pe care le presupune funcționarea unor sisteme de supraveghere audio-video: de la resursa umană și materială necesară, costurile aferente și care nu sunt unele scăzute și până la disproporționalitatea implementării unei atare măsuri în comparație cu măsurile pe care orice instituție școlară trebuie să le ia pentru a asigura paza bunurilor și protecția persoanelor în interiorul școlii. De asemenea, cei care au scris propunerea nu par să cunoască pe deplin jurisprudența CEDO și nici nu sunt suficient de familiarizați cu cerințele GDPR, modul în care chiar ANSPDCP aplică regulamentul european în raport cu alte entități ș.a.m.d.. Totodată, nu este motivată urgența decât prin formulări vagi și neconcludente, ceea ce ne indică din start că măsura nu ar trebui luată prin ordonanță.