Prima minivacanță acordată de Guvern scoate în evidență un aspect care îi poate dezavantaja pe salariații din sectorul public, dacă dispozițiile legale sunt interpretate eronat de instituții sau autorități

Prima minivacanță din 2024 este cea rezultată din stabilirea zilei de 2 mai ca zi nelucrătoare în sectorul public, conform art. 1 alin (1) din HG 1307/2023:

„Pentru personalul din sistemul bugetar, zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 se stabilesc drept zile libere.”

HG 1307/2023 a fost adoptată potrivit art. 139 alin (4) din Codul muncii, iar pentru a clarifica acest regim diferit, trebuie să luăm în calcul faptul că „statul”, în sens larg, are rolul angajatorului în cazul personalului plătit din fonduri publice, deci indirect îi sunt recunoscute drepturile angajatorului, însă nu pot fi omise obligațiile care-i revin în această calitate.

Pentru salariații săi statul a decis acordarea unor zile libere înainte, după sau chiar între zilele de sărbătoare legală, atât pentru a-și eficientiza activitatea, cât și pentru a le oferi salariaților săi o perioadă de repaus mai lungă neîntreruptă.

Cel puțin la nivel teoretic, totul bine, însă uneori teoria este pusă în practică în mod eronat și din această cauză apar și situații care pot conduce la conflicte de muncă.

Avem astfel dispozițiile Codului muncii care-i permit (aș spune chiar că obligă) legiuitorului să stabilească aceste „punți”, iar pentru anul 2024 avem trei astfel de zile: 2 mai, 16 august și 27 decembrie.

Prima zi, 2 mai (joi), a oferit posibilitatea salariaților plătiți din fonduri publice să nu întrerupă perioada de repaus dintre cele două zile de sărbătoare legală, 1 mai și Vinerea Mare, iar art. 1 alin. (2) din HG 1307/2023 prevede obligația de a recupera acest timp de muncă, prin prelungirea programului de muncă „în mod corespunzător”, până la finalul lunii mai.

În funcție de modul în care instituțiile și/sau autoritățile publice aleg să interpreteze această dispoziție vom avea respectarea cadrului legal general sau situații despre care spuneam că vor genera fie disfuncționalități, fie chiar conflicte.

Fără dubii avem prevăzută obligația de a recupera ziua liberă de 2 mai, deci nu discutăm despre un avantaj în sensul acordării drepturilor salariale în cazul în care munca nu a fost prestată. Tot fără dubii avem precizat modul în care se va recupera, respectiv „potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități și instituții publice”.

Astfel, la nivelul fiecărei instituții sau autorități publice, această zi va fi evidențiată în mod corespunzător și orele respective vor fi prestate, până la epuizarea lor, prin prelungirea programului de lucru, această planificare fiind făcută de către angajator.

Aici putem aminti, din nou, principiile fundamentale pe care se bazează relațiile de muncă, atât în sectorul public, cât și în cel privat: consultarea, informarea, buna-credință și consensualitatea, păstrând totuși esența, raportul de subordonare al salariatului în relația cu angajatorul său, în măsura în care sunt respectate și celelalte dispoziții legale.

Cu alte cuvinte, privind punctual art. 1 din HG 1307, salariații plătiți din fonduri publice au avut liber în data de 2 mai, beneficiind astfel de șase zile libere consecutive, însă până la finalul lunii mai vor recupera numărul de ore pe care ar fi trebuit să le lucreze în respectiva zi, angajatorul fiind cel care va stabili modul în care programul de lucru va fi prelungit, „în mod corespunzător”.

Practic, această sintagmă („în mod corespunzător”) ne indică, cât se poate de clar, că nu vor fi ignorate celelalte dispoziții legale, general valabile, cu privire la timpul de muncă și de odihnă, deci niciun salariat nu va fi privat de repausul minim zilnic sau săptămânal.

Altfel spus, angajatorul va planifica recuperarea timpului respectiv astfel încât:

• ziua de muncă să nu depășească 13 ore, aspect care rezultă direct din art. 3 al Directivei 2003/88/CE și implicit din Codul muncii;
• dacă un salariat a prestat activitate cel puțin 12 ore într-o zi să beneficieze de un repaus zilnic de 24 de ore;
• după cinci zile consecutive de muncă să fie acordat repausul săptămânal de cel puțin 48 de ore, la care se va adăuga repausul zilnic după ultima zi lucrată din seria celor cinci;
• să fie respectat numărul maxim săptămânal de ore de muncă (48), în condițiile Codului muncii.

Observăm că nu este limitat dreptul angajatorului (instituție sau autoritate publică) de a planifica, potrivit propriilor necesități, recuperarea zilei de 2 mai, însă fără a depăși cadrul legal general valabil, în special în privința repartizării timpului de muncă zilnic și săptămânal în acest caz.