Hotarare a Guvernului Romaniei nr. 791 din 2010
pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum şi pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
şi alte măsuri financiar-fiscale
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. - Normele metodologice de aplicare a Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările
şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după
cum urmează:
A. Titlul I ,,Dispoziţii generale" se modifică şi va avea
următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
Definiţii ale termenilor comuni
Art. 7. - (1) În înţelesul prezentului cod, cu excepţia
titlului VI, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele
semnificaţii:
[...]
2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate
dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre
următoarele criterii:
a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de
subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele
de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile
de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin
şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării
activităţii, programul de lucru;
b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte
baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu
înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru
sau de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea;
c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia
fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul
propriu;
d) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării
activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de
venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi
în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;
e) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu
de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de
muncă, în contul beneficiarului de venit;
f) orice alte elemente care reflectă natura dependentă a
activităţii.
2.2. În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate
dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale
obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate,
fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de
venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a
impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara
funcţiei de bază.
[...]
Norme metodologice:
1. O activitate poate fi reconsiderată, potrivit criteriilor
prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Codul fiscal, ca activitate
dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se
desfăşoară activitatea nu reflectă conţinutul economic al
acestuia.
Activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii,
care generează venituri din profesii libere, precum şi drepturile
de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii
nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca
activităţi dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1
şi 2.2 din Codul fiscal.
Codul fiscal:
Definiţia sediului permanent
Art. 8. - (1) În înţelesul prezentului cod, sediul
permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau
parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un
agent dependent.
(2) Un sediu permanent presupune un loc de conducere,
sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o
mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de
extracţie a resurselor naturale, precum şi locul în care
continuă să se desfăşoare o activitate cu activele şi
pasivele unei persoane juridice române care intră într-un
proces de reorganizare prevăzut la art. 271.
(3) Un sediu permanent presupune un şantier de
construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj
sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă
şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de
6 luni.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1)-(3), un sediu
permanent nu presupune următoarele:
a) folosirea unei instalaţii numai în scopul depozitării sau
al
expunerii
produselor
ori
bunurilor
ce
aparţin
nerezidentului;
b) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce
aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi depozitate
sau expuse;
c) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce
aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi procesate
de către o altă persoană;
d) vânzarea de produse sau bunuri ce aparţin unui
nerezident, care au fost expuse în cadrul unor expoziţii sau
târguri fără caracter permanent ori ocazionale, dacă
produsele ori bunurile sunt vândute nu mai târziu de o lună
după încheierea târgului sau a expoziţiei;
e) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul
achiziţionării de produse sau bunuri ori culegerii de
informaţii pentru un nerezident;
f) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul
desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar
de către un nerezident;
g) păstrarea unui loc fix de activitate numai pentru o
combinaţie a activităţilor prevăzute la lit. a)-f), cu condiţia
ca întreaga activitate desfăşurată în locul fix să fie de natură
preparatorie sau auxiliară.
(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi (2), un
nerezident este considerat a avea un sediu permanent în
România, în ceea ce priveşte activităţile pe care o persoană,
alta decât un agent cu statut independent, le întreprinde în
numele nerezidentului, dacă persoana acţionează în
România în numele nerezidentului şi dacă este îndeplinită
una din următoarele condiţii:
a) persoana este autorizată şi exercită în România
autoritatea de a încheia contracte în numele nerezidentului,
cu excepţia cazurilor în care activităţile respective sunt
limitate la cele prevăzute la alin. (4) lit. a)-f);
b) persoana menţine în România un stoc de produse sau
bunuri din care livrează produse sau bunuri în numele
nerezidentului.
(6) Un nerezident nu se consideră că are un sediu
permanent în România dacă doar desfăşoară activitate în
România prin intermediul unui broker, agent, comisionar
general sau al unui agent intermediar având un statut
independent, în cazul în care această activitate este
activitatea obişnuită a agentului, conform descrierii din
documentele constitutive. Dacă activităţile unui astfel de
agent sunt desfăşurate integral sau aproape integral în
numele nerezidentului, iar în relaţiile comerciale şi
financiare dintre nerezident şi agent există condiţii diferite
de acelea care ar exista între persoane independente,
agentul nu se consideră ca fiind agent cu statut
independent.
(7) Un nerezident nu se consideră că are un sediu
permanent în România numai dacă acesta controlează sau
este controlat de un rezident ori de o persoană ce
desfăşoară o activitate în România prin intermediul unui
sediu permanent sau altfel.
(71) Persoanele juridice române beneficiare ale unor
prestări de servicii de natura activităţilor de lucrări de
construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă, asistenţă
tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane
juridice străine sau fizice nerezidente pe teritoriul României,
au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu aceşti
parteneri la organele fiscale competente, potrivit procedurii
instituite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală. Contractele încheiate de persoane
juridice române cu persoane juridice străine sau persoane
fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara
teritoriului României nu fac obiectul înregistrării potrivit
prezentelor
dispoziţii.
Pentru
încadrarea
ca
sediu
permanent a unui şantier de construcţii sau a unui proiect
de construcţie, ansamblu ori montaj sau a activităţilor de
supraveghere legate de acestea şi a altor activităţi similare,
se va avea în vedere data de începere a activităţii din
contractele încheiate cu persoanele juridice române
beneficiare sau orice alte informaţii ce probează începerea
activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor
contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul
contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a
consumat la realizarea contractului de bază.
(8) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent al unei
persoane fizice se consideră a fi baza fixă.
Norme metodologice:
2. Sintagma loc prin care se desfăşoară integral sau parţial
activitatea acoperă orice fel de clădiri, echipamente sau instalaţii
utilizate pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, indiferent
dacă acestea sunt ori nu utilizate exclusiv în acest scop. Un loc
de activitate există şi acolo unde nu sunt construite sau nu sunt
necesare clădiri pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, ci
dispune doar de un spaţiu. Nu este important dacă clădirile,
echipamentele sau instalaţiile sunt deţinute în proprietate, sunt
închiriate ori se găsesc în alt fel la dispoziţia nerezidentului. Un
loc de activitate poate fi constituit de o tarabă în piaţă sau locul
de activitate poate fi situat în clădirea unei alte societăţi, atunci
când un nerezident are în permanenţă la dispoziţie anumite
clădiri sau părţi ale acestora, deţinute în proprietate de altă
societate.
3. Este suficient ca un nerezident să aibă la dispoziţia sa un
spaţiu utilizat pentru activităţi economice pentru ca acesta să
constituie un loc de activitate, nefiind necesar niciun drept legal
de utilizare a respectivului spaţiu.
4. Deşi nu este necesar niciun drept legal oficial de utilizare
a unui anumit spaţiu pentru ca locul respectiv să constituie sediu
permanent, simpla prezenţă a unui nerezident într-o anumită
locaţie nu înseamnă că locaţia respectivă se găseşte la
dispoziţia acelui nerezident. Acest principiu este ilustrat de
următoarele situaţii în care reprezentanţi ai unui nerezident sunt
prezenţi în spaţiile unei alte societăţi:
a) Un vânzător care îşi vizitează cu regularitate un client
principal pentru a primi comenzi şi se întâlneşte cu directorul de
achiziţii în biroul acestuia. În acest caz, clădirea clientului nu se
află la dispoziţia societăţii pentru care lucrează vânzătorul şi nu
constituie un loc fix de activitate prin care se desfăşoară
activităţile nerezidentului. Cu toate acestea, în funcţie de situaţia
existentă, se poate aplica art. 8 alin. (5) din Codul fiscal pentru
a considera că există un sediu permanent.
b) Un angajat al unei societăţi căruia i se permite, pe o
perioadă lungă de timp, să utilizeze un birou în sediul unei alte
societăţi pentru a asigura respectarea de către societatea din
urmă a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu prima
societate. În acest caz, angajatul desfăşoară activităţi legate de
obiectul primei societăţi, iar biroul ce se găseşte la dispoziţia sa
în sediul celeilalte societăţi va constitui un sediu permanent al
angajatorului său, dacă biroul este pus la dispoziţia sa pe o
perioadă de timp suficient de lungă pentru a constitui un loc de
activitate şi dacă activităţile efectuate acolo depăşesc
activităţile precizate în art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.
c) O societate de transport rutier care foloseşte zilnic o
perioadă scurtă de timp o platformă de livrare din depozitul
clientului său, pentru a livra mărfuri achiziţionate de acel client.
În acest caz, prezenţa societăţii de transport rutier la platforma
de livrare este de scurtă durată şi societatea nu poate considera
că acel loc se află la dispoziţia sa şi constituie un sediu
permanent al societăţii.
d) Un zugrav care, timp de 2 ani, petrece 3 zile pe
săptămână într-o clădire mare de birouri ce aparţine principalului
lui client. În acest caz, prezenţa zugravului în acea clădire de
birouri în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv zugrăveşte,
constituie un sediu permanent al zugravului.
5. Cuvintele prin care trebuie să se aplice în toate situaţiile
în care activităţile economice sunt desfăşurate într-o anumită
locaţie ce este la dispoziţia societăţii în acest scop. Astfel, se va
considera că o societate angajată pentru pavarea unui drum îşi
desfăşoară activitatea prin locaţia în care are loc activitatea.
6. Locul de activitate trebuie să fie fix, astfel încât să existe
o legătură între locul de activitate şi un anumit punct geografic.
Nu este importantă perioada de timp în care o societate a unui
stat contractant operează în celălalt stat contractant dacă nu
face acest lucru într-un loc distinct, dar nu înseamnă că
echipamentul ce constituie locul de activitate trebuie să fie
efectiv fixat pe sol. Este suficient ca echipamentul să rămână
într-un anumit loc. Atunci când activităţile economice ale unei
societăţi sunt deplasate între locaţii învecinate, pot exista
dificultăţi în a stabili dacă există un singur loc de activitate.
Dacă există mai multe locuri de activitate şi dacă celelalte
condiţii ale sediului permanent sunt îndeplinite, la fiecare dintre
aceste locuri, societatea va avea mai multe sedii permanente.
Se consideră că există un singur loc de activitate atunci când o
anumită locaţie, în interiorul căreia sunt deplasate activităţile,
poate fi identificată ca formând un tot unitar din punct de vedere
comercial şi geografic, în ceea ce priveşte activitatea respectivă.
Acest principiu poate fi ilustrat prin exemple:
a) O mină constituie un singur loc de activitate, chiar dacă
activităţile pot fi deplasate dintr-o locaţie în alta în interiorul
acelei mine, deoarece mina respectivă constituie o singură
unitate geografică şi comercială din punct de vedere al activităţii
miniere. Un hotel de birouri în care o firmă de consultanţă
închiriază în mod regulat diferite birouri este considerat ca fiind
un singur loc de activitate pentru acea firmă, deoarece, în acest
caz, clădirea constituie un tot unitar din punct de vedere
geografic, iar hotelul este unicul loc de activitate al acelei firme
de consultanţă. O stradă pietonală, o piaţă deschisă sau un târg
în care îşi fixează standul un comerciant reprezintă unicul loc
de activitate al respectivului comerciant.
b) Faptul că activităţile pot fi desfăşurate într-o zonă
geografică limitată nu are ca rezultat considerarea acelei zone
geografice ca fiind loc unic de activitate. Astfel, atunci când un
zugrav lucrează succesiv în cadrul unei serii de contracte fără
legătură între ele pentru mai mulţi clienţi diferiţi, într-o clădire
mare de birouri, fără să existe contract pentru un proiect
complex de zugrăvire a clădirii, clădirea nu este considerată ca
unic loc de activitate. Dacă însă un zugrav efectuează, în cadrul
unui singur contract, lucrări în toată clădirea pentru un singur
client, acest contract reprezintă un singur proiect şi clădirea în
ansamblul său este un singur loc de activitate pentru lucrările
de zugrăvit, deoarece constituie un tot unitar din punct de
vedere comercial şi geografic.
c) O zonă în care activităţile sunt desfăşurate ca parte a unui
singur proiect ce constituie un tot unitar din punct de vedere
comercial şi care nu întruneşte aceleaşi condiţii din punct de
vedere geografic nu constituie un loc unic de activitate. Astfel,
atunci când un consultant lucrează în diferite sucursale din
locaţii diferite în cadrul unui singur proiect de instruire
profesională a angajaţilor unei bănci, fiecare sucursală este
considerată separat. Dacă însă respectivul consultant se
deplasează dintr-un birou în altul în cadrul aceleiaşi sucursale,
se va considera că el rămâne în acelaşi loc de activitate. Locaţia
unică a sucursalei se încadrează în condiţia de tot unitar din
punct de vedere geografic, situaţie care lipseşte în cazul în care
consultantul se deplasează între sucursale aflate în locaţii
diferite.
7. Deoarece locul de activitate trebuie să fie fix, se consideră
sediu permanent dacă acel loc de activitate are un anumit grad
de permanenţă. Se consideră astfel că există un sediu
permanent atunci când locul de activitate a fost menţinut pe o
perioadă mai lungă de 6 luni. Astfel, în cazul activităţilor a căror
natură este repetitivă, fiecare perioadă în care este utilizat locul
de activitate trebuie analizată în combinaţie cu numărul de ocazii
în care s-a utilizat respectivul loc, care se pot întinde pe un
număr de ani.
Un loc de activitate poate totuşi să constituie un sediu
permanent chiar dacă există doar pentru o perioadă scurtă de
timp. Astfel:
a) Întreruperile temporare de activitate nu determină
încetarea existenţei sediului permanent. Când un anumit loc de
activitate este utilizat numai în intervale scurte de timp, dar
aceste utilizări au loc cu regularitate pe perioade lungi, locul de
activitate nu trebuie considerat ca fiind de natură strict
temporară.
b) De asemenea, în situaţiile în care un loc de activitate este
utilizat pe perioade foarte scurte de timp de un număr de
societăţi similare conduse de aceeaşi persoană sau de
persoane asociate. În această situaţie se evită considerarea
locului de activitate ca fiind utilizat altfel decât în scopuri
temporare de fiecare dintre societăţi.
c) Atunci când un loc de activitate care a fost la început
conceput pentru a fi utilizat pe o perioadă de timp scurtă, încât
nu constituia sediu permanent, dar este în realitate menţinut mai
mult, devine un loc fix de activitate şi se transformă retroactiv în
sediu permanent. Un loc de activitate poate de asemenea
constitui un sediu permanent de la înfiinţarea sa chiar dacă a
existat, în practică, doar pe o perioadă scurtă de timp, dacă
acesta a fost prematur lichidat datorită unor situaţii deosebite,
cum ar fi eşecul investiţiei.
8. Pentru ca un loc de activitate să constituie sediu
permanent, societatea ce îl utilizează trebuie să îşi desfăşoare
integral sau parţial activităţile prin acel loc de activitate.
Activitatea nu trebuie să fie permanentă în sensul că nu există
întreruperi ale operaţiunilor, ci operaţiunile trebuie desfăşurate
cu regularitate.
9. Atunci când activele corporale, precum utilajele,
echipamentele industriale, comerciale sau ştiinţifice, clădirile, ori
activele necorporale, precum brevetele, procedurile şi alte
proprietăţi similare, sunt închiriate sau acordate în leasing unor
terţi printr-un loc fix de activitate menţinut de o societate a unui
stat contractant în celălalt stat, această activitate va conferi, în
general, locului de activitate caracterul de sediu permanent.
Acelaşi lucru este valabil şi atunci când printr-un loc fix de
activitate este furnizat capital. Dacă o societate a unui stat
închiriază sau acordă în leasing utilaje, echipamente, clădiri sau
proprietăţi necorporale unei societăţi a celuilalt stat fără ca
pentru această închiriere să menţină un loc fix de activitate în
celălalt stat, atunci utilajele, echipamentele, clădirea sau
proprietăţile necorporale închiriate nu constituie un sediu
permanent al locatorului, cu condiţia ca obiectul contractului să
fie limitat la simpla închiriere a utilajelor sau echipamentelor.
Acesta este şi cazul când locatorul furnizează personal, ulterior
instalării, pentru a opera echipamentul, cu condiţia ca
responsabilitatea acestuia să fie limitată la operarea şi
întreţinerea echipamentului sub conducerea, responsabilitatea
şi controlul locatarului. Dacă personalul are responsabilităţi mai
largi, cum ar fi participarea la deciziile privind lucrările în care
va fi utilizat echipamentul, sau dacă operează, asigură service,
inspectează şi întreţine echipamentul sub responsabilitatea şi
controlul locatorului, atunci activitatea locatorului poate depăşi
simpla închiriere a echipamentului şi poate constitui o activitate
antreprenorială. În acest caz se consideră că există un sediu
permanent dacă este îndeplinit criteriul permanenţei.
10. Activitatea unei societăţi este desfăşurată în principal de
către antreprenor sau de către personal aflat într-o relaţie de
angajare retribuită cu societatea. Acest personal include angajaţi
şi alte persoane care primesc instrucţiuni de la societate ca
agenţi dependenţi. Prerogativele acestui personal în relaţiile
sale cu terţii sunt irelevante. Nu are nicio importanţă dacă
agentul dependent este autorizat sau nu să încheie contracte,
dacă lucrează la locul fix de activitate. Un sediu permanent este
considerat şi dacă activitatea societăţii este desfăşurată în
principal cu ajutorul echipamentului automatizat, activităţile
personalului fiind limitate la montarea, operarea, controlarea şi
întreţinerea acestui echipament. Deci, maşinile cu câştiguri,
automatele cu vânzare şi celelalte echipamente similare
instalate de o societate a unui stat în celălalt stat constituie un
sediu permanent în funcţie de desfăşurarea de către societate
şi a altor activităţi în afară de instalarea iniţială a maşinilor. Nu
există un sediu permanent atunci când societatea doar
instalează maşinile şi apoi le închiriază altor societăţi. Un sediu
permanent există atunci când societatea care instalează
maşinile se ocupă pe cont propriu şi de operarea acestora şi de
întreţinerea lor. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când maşinile
sunt operate şi întreţinute de un agent dependent al societăţii.
11. Un sediu permanent există imediat ce societatea începe
să îşi desfăşoare activitatea printr-un loc fix de activitate. Acesta
este cazul atunci când societatea pregăteşte activitatea pentru
care va servi permanent locul de activitate. Perioada de timp în
care locul fix de activitate este înfiinţat de către societate nu
trebuie luată în calcul, cu condiţia ca această activitate să difere
substanţial de activitatea pentru care va servi permanent locul
de activitate. Sediul permanent va înceta să existe odată cu
renunţarea la locul fix de activitate sau odată cu încetarea
oricărei activităţi desfăşurate prin acesta, respectiv atunci când
toate actele şi măsurile ce au legătură cu activităţile anterioare
ale sediului permanent sunt încheiate, cum ar fi finalizarea
tranzacţiilor curente, întreţinerea şi repararea utilajelor. O
întrerupere temporară a operaţiunilor nu poate fi privită însă ca
o încetare a activităţii. Dacă locul fix de activitate este închiriat
unei alte societăţi, acesta va servi în mod normal numai
activităţilor acelei societăţi, şi nu activităţilor locatorului; în
general, sediul permanent al locatorului încetează să existe, cu
excepţia situaţiilor în care acesta continuă să îşi desfăşoare
activitatea pe cont propriu prin locul fix de activitate.
12. Deşi o locaţie în care echipamentul automat este operat
de către o societate poate constitui un sediu permanent în ţara
în care este situat, trebuie făcută o distincţie între un computer,
ce poate fi instalat într-o locaţie astfel încât în anumite condiţii
poate constitui sediu permanent, şi datele şi software-ul utilizat
de respectivul echipament sau stocat pe el. Astfel, un site web
internet, care reprezintă o combinaţie de software şi date
electronice, nu constituie un activ corporal, nu are o locaţie care
să poată constitui un loc de activitate şi nu există un
amplasament, cum ar fi clădiri sau, în unele cazuri, echipamente
sau utilaje în ceea ce priveşte software-ul şi datele ce
constituie site-ul web. Serverul pe care este stocat acel site web
şi prin intermediul căruia acesta este accesibil este un
echipament ce are o locaţie fizică şi locaţia fizică poate constitui
un loc fix de activitate al societăţii care operează serverul.
13. Distincţia dintre site-ul web şi serverul pe care acesta
este stocat şi utilizat este importantă, deoarece societatea care
operează serverul poate fi diferită de societatea care desfăşoară
activităţi prin site-ul web. Este frecventă situaţia ca un site web
prin care o societate desfăşoară activităţi să fie găzduit pe
serverul unui furnizor de servicii internet. Deşi onorariile plătite
unui furnizor de servicii internet în cadrul acestui aranjament pot
avea la bază dimensiunea spaţiului pe disc utilizat pentru a
stoca software-ul şi datele necesare site-ului web, prin aceste
contracte serverul şi locaţia acestuia nu sunt la dispoziţia
societăţii, chiar dacă respectiva societate a putut să stabilească
că site-ul său web va fi găzduit pe un anumit server dintr-o
anumită locaţie. În acest caz, societatea nu are nicio prezenţă
fizică în locaţia respectivă, deoarece site-ul web nu este
corporal. În aceste cazuri nu se poate considera că respectiva
societate a dobândit un loc de activitate prin aranjamentul de
găzduire a site-ului. În cazul în care societatea care desfăşoară
activităţi printr-un site web are serverul la dispoziţia sa, aceasta
deţine în proprietate sau închiriază serverul pe care este stocat
şi utilizat site-ul web şi operează acest server, locul în care se
află serverul constituie un sediu permanent al societăţii dacă
sunt îndeplinite celelalte condiţii ale art. 8 din Codul fiscal.
14. Computerul într-o anumită locaţie poate constitui un
sediu permanent numai dacă îndeplineşte condiţia de a fi fix. În
cazul unui server, nu este relevantă posibilitatea ca serverul să
fie deplasat, ci dacă acesta este în realitate deplasat sau nu.
Pentru ca un server să constituie un loc de activitate fix, el
trebuie să fie amplasat într-un anumit loc pe o perioadă de timp
suficientă pentru a fi considerat fix.
15. Pentru a se stabili dacă activitatea unei societăţi este
desfăşurată integral sau parţial printr-un astfel de echipament
trebuie să se analizeze de la caz la caz dacă datorită acestui
echipament societatea are la dispoziţie facilităţi acolo unde sunt
îndeplinite funcţiile de activitate ale societăţii.
16. Atunci când o societate operează un computer într-o
anumită locaţie, poate exista un sediu permanent chiar dacă nu
este necesară prezenţa niciunui angajat al societăţii în locaţia
respectivă pentru a opera computerul. Prezenţa personalului nu
este necesară pentru a se considera că o societate îşi
desfăşoară activităţile parţial sau total într-o locaţie, atunci când
nu se impune prezenţa personalului pentru a desfăşura activităţi
în acea locaţie. Această situaţie se aplică comerţului electronic
în aceeaşi măsură în care se aplică şi altor activităţi în care
echipamentul funcţionează automat, cum ar fi în cazul
echipamentului automat de pompare utilizat în exploatarea
resurselor naturale.
17. Un alt aspect este cel legat de faptul că nu se poate
considera că există un sediu permanent atunci când operaţiunile
de comerţ electronic desfăşurate prin computer într-o anumită
locaţie dintr-o ţară sunt limitate la activităţile pregătitoare sau
auxiliare descrise în art. 8 alin. (4) din Codul fiscal. Pentru a se
stabili dacă anumite activităţi efectuate într-o astfel de locaţie
intră sub incidenţa art. 8 alin. (4) din Codul fiscal, ele trebuie
analizate de la caz la caz, ţinând seama de diversele funcţii
îndeplinite de societate prin respectivul echipament. Activităţile
ce sunt în general privite ca fiind activităţi pregătitoare sau
auxiliare includ în special:
a) furnizarea unei legături de comunicaţii - foarte
asemănătoare cu o linie telefonică - între furnizori şi clienţi;
b) publicitatea pentru bunuri sau servicii;
c) transmiterea informaţiilor printr-un server-oglindă în
scopuri de securitate şi eficienţă;
d) culegerea de date de piaţă pentru societate;
e) furnizarea de informaţii.
18. Există un sediu permanent când aceste funcţii constituie
partea esenţială şi semnificativă a activităţii de afaceri a
societăţii sau când alte funcţii centrale ale societăţii sunt
realizate prin computer, echipamentul constituind un loc fix de
activitate al societăţii, întrucât aceste funcţii depăşesc activităţile
prevăzute la art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.
19. Funcţiile centrale ale unei anumite societăţi depind de
natura activităţii desfăşurate de respectiva societate. Unii
furnizori de servicii internet au ca obiect de activitate operarea
serverelor lor în scopul găzduirii site-urilor web sau a altor
aplicaţii pentru alte societăţi. Pentru aceşti furnizori de servicii
internet, operarea serverelor ce oferă servicii clienţilor reprezintă
o componentă a activităţii comerciale ce nu este considerată o
activitate pregătitoare sau auxiliară.
În cazul unei societăţi denumite e-tailer sau
e-comerciant ce are ca activitate vânzarea de produse prin
internet şi nu are ca obiect de activitate operarea serverelor,
efectuarea serviciilor printr-o locaţie nu este suficientă pentru a
concluziona că activităţile desfăşurate în acel loc sunt mai mult
decât activităţi pregătitoare şi auxiliare. Într-o astfel de situaţie
trebuie să se analizeze natura activităţilor desfăşurate din
perspectiva activităţii derulate de societate. Dacă aceste
activităţi sunt strict pregătitoare sau auxiliare faţă de activitatea
de vânzare de produse pe internet şi locaţia este utilizată pentru
a opera un server ce găzduieşte un site web care, aşa cum se
întâmplă adesea, este utilizat exclusiv pentru promovare, pentru
prezentarea catalogului de produse sau pentru furnizarea de
informaţii potenţialilor clienţi, se aplică art. 8 alin. (4) din Codul
fiscal şi locaţia nu va constitui un sediu permanent. Dacă
funcţiile tipice aferente vânzării sunt realizate în acea locaţie,
cum ar fi prin încheierea contractului cu clientul, procesarea
plăţii şi livrarea produselor care sunt efectuate automat prin
echipamentul amplasat în acel loc, aceste activităţi nu pot fi
considerate strict pregătitoare sau auxiliare.
20. În ceea ce priveşte aplicarea art. 8 alin. (5) din Codul
fiscal, pentru a stabili dacă un furnizor de servicii internet
constituie un sediu permanent, atunci când acesta oferă
serviciul de a găzdui pe server site-urile web ale altor societăţi,
se pune întrebarea dacă este aplicabil art. 8 alin. (5) din Codul
fiscal. Art. 8 alin. (5) din Codul fiscal nu se aplică deoarece
furnizorii de servicii internet nu sunt consideraţi agenţi ai
societăţilor cărora le aparţin site-urile web, deoarece aceştia nu
au autoritatea de a încheia contracte în numele acestor societăţi
şi nu încheie în mod obişnuit astfel de contracte sau deoarece
ei sunt consideraţi agenţi cu statut independent ce acţionează
conform activităţii lor obişnuite, lucru evidenţiat şi de faptul că ei
găzduiesc site-uri web pentru societăţi diferite. Este de
asemenea clar că întrucât site-ul web prin care o societate îşi
desfăşoară activitatea nu este în sine o persoană, conform
definiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 20 din Codul fiscal, art. 8
alin. (5) din Codul fiscal nu se poate aplica pentru a considera
că există un sediu permanent, în virtutea faptului că site-ul web
este un agent al societăţii, în sensul acelui alineat.
21. La definirea sediului permanent se au în vedere
comentariile la art. 5 Sediu permanent din Modelul convenţiei
de evitare a dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică.
Codul fiscal:
Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal
Art. 11 - (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei
taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să
nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop
economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a
reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.
(11) Autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o
tranzacţie efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin
ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală.
(12) De asemenea, nu sunt luate în considerare de
autorităţile fiscale tranzacţiile efectuate cu un contribuabil
declarat inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de declarare
a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin al
preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Ordinul şi lista contribuabililor declaraţi inactivi se
comunică contribuabililor cărora le sunt destinate şi
persoanelor interesate, prin afişarea pe pagina de internet
a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(2) În cadrul unei tranzacţii între persoane române şi
persoane nerezidente afiliate, precum şi între persoane
române afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului
sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este
necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau al
serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea
preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se
foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:
a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă
se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care
vând bunuri sau servicii comparabile către persoane
independente;
b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se
stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului
asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit
corespunzătoare;
c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă
se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau
serviciului vândut unei persoane independente, diminuat
cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului
şi o marjă de profit;
d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare
privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Norme metodologice:
22. Reconsiderarea evidenţelor, realizată de autoritatea
fiscală în scopul reflectării preţului de piaţă al bunurilor şi
serviciilor, se efectuează şi la cealaltă persoană afiliată
implicată.
23. La estimarea preţului de piaţă al tranzacţiilor se poate
utiliza una dintre următoarele metode:
a) metoda comparării preţurilor;
b) metoda cost-plus;
c) metoda preţului de revânzare;
d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind
preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică.
24. În termeni generali, preţul de piaţă este determinat prin
raportarea la tranzacţii comparabile necontrolate. O tranzacţie
este
necontrolată
dacă
se
desfăşoară
între
persoane
independente.
25. Metoda comparării preţurilor
Determinarea preţului de piaţă are la bază comparaţia
preţului tranzacţiei analizate cu preţurile practicate de alte
entităţi independente de aceasta, atunci când sunt vândute
produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri,
mărfuri sau servicii între persoane afiliate, preţul de piaţă este
acel preţ pe care l-ar fi convenit persoane independente, în
condiţiile existente pe pieţe, comparabile din punct de vedere
comercial, pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori
similare, în cantităţi comparabile, în acelaşi punct din lanţul de
producţie şi de distribuţie şi în condiţii comparabile de livrare şi
de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piaţă se poate
recurge la:
a) compararea preţurilor convenite între persoane afiliate cu
preţurile convenite în relaţiile cu persoane independente, pentru
tranzacţii comparabile (compararea internă a preţurilor);
b)
compararea
preţurilor
convenite
între
persoane
independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea
externă a preţurilor).
Pentru aplicarea metodei comparării preţurilor, preţul de piaţă
al tranzacţiei este determinat prin compararea preţului de
vânzare al mărfurilor şi serviciilor identice sau similare, vândute
în cantităţi comparabile, cu preţul de vânzare al mărfurilor şi al
serviciilor supuse evaluării. În cazul în care cantităţile nu sunt
comparabile, se utilizează preţul de vânzare pentru mărfurile şi
serviciile identice sau similare, vândute în cantităţi diferite.
Pentru aceasta, preţul de vânzare se corectează cu diferenţele
în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferenţa
de cantitate.
26. Metoda cost-plus
Pentru determinarea preţului pieţei, metoda se bazează pe
majorarea
costurilor
principale
cu
o
marjă
de
profit
corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului.
Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului
de mărfuri sau de servicii între persoane afiliate, este
reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de
servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeaşi
metodă de calcul pe care persoana care face transferul îşi
bazează şi politica de stabilire a preţurilor faţă de persoane
independente. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va
avea în vedere o marjă de profit care este corespunzătoare
domeniului de activitate al contribuabilului. În acest caz, preţul
de piaţă al tranzacţiei controlate reprezintă rezultatul adăugării
profitului la costurile de mai sus. În cazul în care mărfurile sau
serviciile sunt transferate printr-un număr de persoane afiliate,
această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare
stadiu, luându-se în considerare rolul şi activităţile concrete ale
fiecărei persoane afiliate. Costul plus profitul furnizorului într-o
tranzacţie controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin
referinţă la costul plus profitul aceluiaşi furnizor în comparaţie
cu tranzacţiile necontrolate. În completare, metoda care poate fi
folosită este costul plus profitul care a fost câştigat în tranzacţii
comparabile de către o persoană independentă.
27. Metoda preţului de revânzare
În cazul acestei metode preţul pieţei este determinat pe baza
preţului de revânzare al produselor şi serviciilor către entităţi
independente, diminuat cu cheltuielile de vânzare, alte cheltuieli
ale contribuabilului şi o marjă de profit. Această metodă se
aplică pornindu-se de la preţul la care un produs cumpărat de la
o persoană afiliată este revândut unei persoane independente.
Acest preţ (preţul de revânzare) este apoi redus cu o marjă brută
corespunzătoare (marja preţului de revânzare), reprezentând
valoarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului încearcă
să îşi acopere cheltuielile de vânzare şi alte cheltuieli de operare
în funcţie de operaţiunile efectuate (luând în considerare activele
utilizate şi riscul asumat) şi să realizeze un profit corespunzător.
În acest caz, preţul de piaţă pentru transferul bunului între
entităţi afiliate este preţul care rămâne după scăderea marjei
brute şi după ajustarea cu alte costuri asociate achiziţionării
produsului. Marja preţului de revânzare a ultimului vânzător într-o
tranzacţie controlată poate fi determinată prin referinţă la marja
profitului de revânzare, pe care acelaşi ultim vânzător o câştigă
pentru bunurile procurate şi vândute în cadrul tranzacţiilor
necontrolate comparabile. De asemenea, se poate utiliza şi
marja profitului ultimei vânzări realizate de o persoană
independentă în cadrul unor tranzacţii necontrolate comparabile.
La stabilirea valorii marjei preţului de revânzare trebuie să
se aibă în vedere următoarele aspecte:
a) factorii referitori la perioada de timp dintre cumpărarea
iniţială şi revânzare, inclusiv cei referitori la schimbările survenite
pe piaţă în ceea ce priveşte cheltuielile, ratele de schimb şi
inflaţia;
b) modificările survenite în starea şi gradul de uzură al
bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei, inclusiv modificările
survenite prin progresul tehnologic dintr-un anumit domeniu;
c) dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde anumite
bunuri sau drepturi, care ar putea influenţa decizia asupra unei
schimbări a marjei de preţ.
De regulă, metoda preţului de revânzare este utilizată în
cazul în care cel care revinde nu majorează substanţial valoarea
produsului. Metoda poate fi utilizată şi atunci când, înainte de
revânzare, bunurile mai sunt prelucrate şi, în aceste
circumstanţe, se poate stabili marja adecvată.
28. În sensul art. 11 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, prin alte
metode recunoscute în liniile directoare privind preţurile de
transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică, se înţelege metoda marjei nete şi metoda împărţirii
profitului.
29. Metoda marjei nete
Metoda marjei nete implică calcularea marjei nete a profitului,
obţinută de o persoană în urma uneia sau a mai multor tranzacţii
cu persoane afiliate, şi estimarea acestei marje pe baza nivelului
obţinut de către aceeaşi persoană în tranzacţii cu persoane
independente sau pe baza marjei obţinute în tranzacţii
comparabile efectuate de persoane independente.
Metoda marjei nete presupune efectuarea unei comparaţii
între anumiţi indicatori financiari ai persoanelor afiliate şi aceiaşi
indicatori ai persoanelor independente care activează în cadrul
aceluiaşi domeniu de activitate.
În utilizarea metodei marjei nete trebuie luate în considerare
diferenţele dintre persoanele ale căror marje sunt comparabile.
În acest sens vor fi avuţi în vedere următorii factori:
competitivitatea altor contribuabili de pe piaţă şi a bunurilor
echivalente, eficienţa şi strategia de management, poziţia pe
piaţă, diferenţa în structura costurilor şi nivelul experienţei în
afaceri.
30. Metoda împărţirii profitului
Metoda împărţirii profitului se foloseşte atunci când
tranzacţiile
efectuate
între
persoane
afiliate
sunt
interdependente, astfel încât nu este posibilă identificarea unor
tranzacţii comparabile. Această metodă presupune estimarea
profitului obţinut de persoanele afiliate în urma uneia sau a mai
multor tranzacţii şi împărţirea acestor profituri între persoanele
afiliate proporţional cu profitul care ar fi fost obţinut de către
persoane independente. Împărţirea profiturilor trebuie să se
realizeze printr-o estimare adecvată a veniturilor realizate şi a
costurilor suportate în urma uneia sau a mai multor tranzacţii de
către fiecare persoană. Profiturile trebuie împărţite astfel încât
să reflecte funcţiile efectuate, riscurile asumate şi activele
folosite de către fiecare dintre părţi.
31. În cazul comparării tranzacţiilor dintre persoane afiliate şi
cele independente se au în vedere:
a) diferenţele determinate de particularităţile bunurilor
materiale, nemateriale sau ale serviciilor ce fac obiectul
tranzacţiilor comparabile, în măsura în care aceste particularităţi
influenţează preţul de piaţă al obiectului respectivei tranzacţii;
b) funcţiile îndeplinite de persoane în tranzacţiile respective.
La analiza funcţiilor persoanelor participante într-o tranzacţie
vor fi avute în vedere: importanţa economică a funcţiilor
îndeplinite de fiecare participant, împărţirea riscurilor şi a
responsabilităţilor între părţile ce participă la tranzacţie, volumul
resurselor angajate, al utilajelor şi echipamentelor, valoarea
activelor necorporale folosite.
32. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor dintre
persoane afiliate se foloseşte una dintre metodele prevăzute mai
sus. În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în
vedere următoarele elemente:
a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în
care sunt stabilite preţurile supuse liberei concurenţe pe pieţe
comparabile din punct de vedere comercial;
b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din
funcţionarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacţii
supuse liberei concurenţe;
c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea
obţinerii comparabilităţii;
d) circumstanţele cazului individual;
e) activităţile desfăşurate efectiv de diferitele persoane
afiliate;
f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date
ale pieţei şi ale activităţii contribuabilului;
g) documentaţia care poate fi pusă la dispoziţie de către
contribuabil.
33. Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat
în considerare în examinarea preţului de piaţă sunt:
a) tipul, starea, calitatea, precum şi gradul de noutate al
bunurilor, mărfurilor şi serviciilor transferate;
b) condiţiile pieţei pe care bunurile, mărfurile sau serviciile
sunt folosite, consumate, tratate, prelucrate sau vândute unor
persoane independente;
c) activităţile desfăşurate şi stadiile din lanţul producţiei şi
distribuţiei ale entităţilor implicate;
d) clauzele cuprinse în contractele de transfer privind:
obligaţiile, termenele de plată, rabaturile, reducerile, garanţiile
acordate, asumarea riscului;
e) în cazul unor relaţii de transfer pe termen lung, avantajele
şi riscurile legate de acestea;
f) condiţiile speciale de concurenţă.
34. În aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din
Codul fiscal se iau în considerare datele şi documentele
înregistrate în momentul în care a fost încheiat contractul.
În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă
în vedere dacă terţe părţi independente ţin seama de riscurile
asociate, încheind contractele corespunzătoare (de exemplu,
clauze de actualizare a preţului).
În situaţia în care în legătură cu transferul bunurilor şi al
serviciilor sunt convenite aranjamente financiare speciale
(condiţii de plată sau facilităţi de credit pentru client diferite de
practica comercială obişnuită), precum şi în cazul furnizării
parţiale de materiale de către client sau servicii auxiliare, la
determinarea preţului de piaţă trebuie să se ia în considerare şi
aceşti factori.
35. La aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din
Codul fiscal nu se iau în considerare preţurile care au fost
influenţate de situaţii competitive speciale, cum ar fi:
a) preţuri practicate pe pieţe speciale închise, unde aceste
preţuri sunt stabilite diferit de condiţiile de pe piaţa din care se
face transferul;
b) preţuri care sunt supuse reducerilor speciale legate de
introducerea de produse noi pe piaţă;
c) preţuri care sunt influenţate de reglementările autorităţilor
publice.
36. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al serviciilor în
cadrul tranzacţiilor dintre persoane afiliate, autorităţile fiscale
examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu
un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie
în condiţiile stabilite de persoanele afiliate.
În cazul furnizărilor de servicii se iau în considerare tarifele
obişnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard
existente în anumite domenii (transport, asigurare). În cazul în
care nu există tarife comparabile se foloseşte metoda cost-
plus.
37. În cazul costurilor de publicitate, acestea se deduc de
către acele persoane afiliate care urmează să beneficieze de pe
urma publicităţii făcute sau, dacă este necesar, sunt alocate
proporţional cu beneficiul. În situaţia în care costurile de
publicitate sunt asumate de societatea-mamă în numele
grupului ca un tot unitar, acestea sunt nedeductibile la persoana
controlată.
La calcularea profitului, autorităţile fiscale estimează
cheltuielile efectuate de persoanele afiliate cu publicitatea,
proporţional cu beneficiile câştigate de aceste persoane din
publicitate. Dacă un contribuabil efectuează cheltuieli cu
publicitatea de care beneficiază şi o persoană afiliată, se
presupune că prima persoană a furnizat celei de a doua
persoane servicii comerciale, proporţional cu natura şi sfera
serviciilor furnizate de o companie de publicitate independentă.
Pentru a stabili mai clar proporţiile cheltuielilor efectuate de
fiecare persoană cu publicitatea, de care beneficiază două sau
mai multe persoane afiliate, trebuie luate în considerare pieţele
pe care s-a făcut publicitatea şi cota de piaţă a respectivelor
persoane afiliate în vânzările de bunuri şi servicii cărora li s-a
făcut reclama.
38. Când un contribuabil acordă un împrumut (credit) unei
persoane afiliate sau atunci când acesta primeşte un astfel de
împrumut (credit), indiferent de scopul şi destinaţia sa, preţul
pieţei pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care
ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de
servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de
administrare a creditului, respectiv împrumutului.
În cazul serviciilor de finanţare între persoane afiliate, pentru
alocarea veniturilor se analizează:
a) dacă împrumutul dat este în interesul desfăşurării activităţii
beneficiarului şi a fost utilizată în acest scop;
b) dacă a existat o schemă de distribuţie a profitului.
Încadrarea împrumutului în schema de distribuţie a profitului
va fi presupusă dacă la data acordării împrumutului nu se
aşteaptă în mod cert o rambursare a împrumutului sau dacă
contractul conţine clauze defavorabile pentru plătitor.
Atunci când se examinează dobânda, trebuie luate în
considerare: suma şi durata împrumutului, natura şi scopul
împrumutului, garanţia implicată, valuta implicată, riscurile de
schimb şi costurile măsurilor de asigurare a ratei de schimb,
precum şi alte circumstanţe de acordare a împrumutului.
Raportarea condiţiilor de împrumut are în vedere ratele
dobânzii aplicate în împrejurări comparabile şi în aceeaşi zonă
valutară de o persoană independentă. De asemenea, trebuie să
se ţină seama de măsurile pe care persoanele independente
le-ar fi luat pentru a împărţi riscul de schimb (de exemplu: clauze
care menţin valoarea împrumutului în termeni reali, încheierea
unui contract de devize pentru plată la termen pe cheltuiala
împrumutătorului).
39. În cazul dobânzilor aferente furnizorilor de bunuri şi de
servicii este necesar să se examineze dacă costul dobânzii
reprezintă o practică comercială obişnuită sau dacă părţile care
fac tranzacţia cer dobândă acolo unde, în tranzacţii comparabile,
bunurile şi serviciile sunt transferate reciproc. Aceste elemente
de analiză se au în vedere şi la alte forme de venituri sau costuri
asimilate dobânzilor.
40. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al drepturilor de
proprietate intelectuală în cadrul tranzacţiilor dintre persoane
afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă
persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi
încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de
persoane afiliate.
În cazul transferului de drepturi de proprietate intelectuală,
cum sunt: drepturile de folosire a brevetelor, licenţelor,
know-how şi altele de aceeaşi natură, costurile folosirii
proprietăţii nu sunt deduse separat dacă drepturile sunt
transferate în legătură cu furnizarea de bunuri sau de servicii şi
dacă sunt incluse în preţul acestora.
41. În cazul serviciilor de administrare şi conducere din
interiorul grupului se au în vedere următoarele:
a) între persoanele afiliate costurile de administrare,
management, control, consultanţă sau funcţii similare sunt
deduse la nivel central sau regional prin intermediul societăţii-
mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o
remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza lor
legală este relaţia juridică ce guvernează forma de organizare a
afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre
entităţi. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă
astfel de entităţi furnizează în plus servicii persoanelor afiliate
sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor
furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile
administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de
către o filială care foloseşte aceste servicii luând în considerare
relaţia juridică dintre ele, numai pentru propriile condiţii, ţinând
seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană
independentă;
b) serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existenţă a
serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca
regulă generală, persoanele independente plătesc doar
serviciile care au fost prestate în fapt.
Pentru aplicarea prezentelor norme metodologice, autorităţile
fiscale vor lua în considerare şi Liniile directoare privind preţurile
de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică."
B. Titlul II ,,Impozitul pe profit"
1. Punctul 115 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,115. Prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal nu se aplică
contribuabililor aflaţi în inactivitate temporară sau care au
declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la
sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit
prevederilor legale, în registrul comerţului sau în registrul ţinut
de instanţele judecătoreşti competente, după caz. În cazul în
care contribuabilii solicită înscrierea, în cursul anului, a situaţiilor
menţionate, prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal se aplică
pentru perioada cuprinsă între începutul anului şi data când
contribuabilul înregistrează la oficiul registrului comerţului/
registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente cererea de
înscriere
de
menţiuni.
Dacă
perioada
de
inactivitate
temporară/nedesfăşurare a activităţii încetează în cursul anului,
contribuabilii aplică prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal
pentru perioada rămasă din anul respectiv."
2. După punctul 117 se introduce un nou punct, punctul 118,
cu următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
Impozit minim
Art. 18. [...]
(5) Contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (1) lit. b)
efectuează pentru trimestrele I-III comparaţia impozitului
pe profit trimestrial cu impozitul minim prevăzut la alin. (3),
recalculat
în
mod
corespunzător
pentru
trimestrul
respectiv, prin împărţirea impozitului minim anual la 12 şi
înmulţirea cu numărul de luni aferente trimestrului
respectiv. În situaţia în care perioada impozabilă începe sau
se încheie în cursul unui trimestru, impozitul minim
prevăzut la alin. (3) se recalculează corespunzător
numărului de zile aferente trimestrului respectiv. Pentru
definitivarea impozitului pe profit datorat se efectuează
comparaţia impozitului pe profit anual cu impozitul minim
anual prevăzut la alin. (3).
Norme metodologice:
118. Exemplu de calcul
Un contribuabil înregistrează la data de 31 decembrie 2009
venituri totale anuale în sumă de 250.000 lei, cărora le
corespunde, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) din
Codul fiscal, un impozit minim anual de 6.500 lei, respectiv
1.625 lei trimestrial.
În trimestrul I 2010, contribuabilul determină un impozit pe
profit de 1.800 lei. În urma efectuării comparaţiei impozitului pe
profit aferent trimestrului I cu impozitul minim trimestrial rezultă
impozit pe profit datorat de 1.800 lei.
În trimestrul II 2010, impozitul pe profit cumulat de la
începutul anului este 3.300 lei. Impozitul pe profit pentru
trimestrul II este 1.500 lei (3.300 ­ 1.800) determinat ca
diferenţă între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului
şi impozitul pe profit datorat în trimestrul I. În urma efectuării
comparaţiei impozitului pe profit aferent trimestrului II cu
impozitul minim trimestrial rezultă impozit minim datorat în sumă
de 1.625 lei.
În trimestrul III 2010, impozitul pe profit cumulat de la
începutul anului este 6.925 lei. Impozitul pe profit pentru
trimestrul III este 3.500 lei (6.925 ­ 1.800 ­ 1.625) determinat ca
diferenţă între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului
şi impozitul datorat în trimestrele I şi II. În urma efectuării
comparaţiei impozitului pe profit aferent trimestrului III cu
impozitul minim trimestrial rezultă impozit pe profit datorat de
3.500 lei.
La sfârşitul anului 2010, contribuabilul înregistrează impozit
pe profit anual în sumă de 5.000 lei.
În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea
exerciţiului financiar 2010 până la data de 25 februarie 2011, în
urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit anual cu
impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit
datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de
6.500 lei. Astfel, având în vedere faptul că impozitul pe profit
declarat în cursul anului a fost de 6.925 lei, la finele anului
contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat
final în sumă de 425 lei (6.925 ­ 6.500) lei.
În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea
exerciţiului financiar 2010 până la data de 25 aprilie 2011,
declară şi plăteşte pentru trimestrul IV al anului 2010 impozit pe
profit în sumă egală cu impozitul pe profit calculat şi evidenţiat
pentru trimestrul III al aceluiaşi an fiscal, adică suma de 3.500 lei.
În urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit anual cu
impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit
datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de
6.500 lei. În acest caz, având în vedere faptul că impozitul pe
profit declarat în cursul anului a fost de 10.425 lei, la finele anului
contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat
final în sumă de 3.925 lei (10.425 ­ 6.500) lei."
3. Punctul 22 se abrogă.
4. La punctul 23, după litera g) se introduce o nouă literă,
litera h), cu următorul cuprins:
,,h) cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea,
optimizarea, restructurarea operaţională şi/sau financiară a
activităţii contribuabilului."
5. Punctul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
h) cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de
valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la
care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele
nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe
termen lung, cu excepţia celor determinate de vânzarea-
cesionarea acestora. Excepţia nu se aplică pentru
cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a titlurilor
de participare tranzacţionate pe piaţa autorizată şi
supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,
în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv;
Norme metodologice:
45. Cheltuielile reprezentând pierderi de valoare a titlurilor
de participare, ca urmare a reducerii valorii capitalului social la
societatea comercială la care se deţin titlurile de participare sau
ca urmare a evaluării potrivit reglementărilor contabile, sunt
cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
În sensul prevederilor art. 20 lit. b) şi art. 21 alin. (4) lit. h) din
Codul fiscal, obligaţiunile pe termen lung reprezintă obligaţiunile
cu maturitate/scadenţă mai mare de un an, stabilită conform
prospectului de emisiune."
6. Punctul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,70. În sensul prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul fiscal,
prin bănci internaţionale de dezvoltare se înţelege:
- Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(B.I.R.D.), Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.) şi
Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (A.D.I.);
- Banca Europeană de Investiţii (B.E.I.);
- Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(B.E.R.D.);
- bănci şi organizaţii de cooperare şi dezvoltare regională
similare.
Prin împrumut garantat de stat se înţelege împrumutul
garantat de stat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările
ulterioare.
Intră sub incidenţa prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul
fiscal şi dobânzile/pierderile din diferenţe de curs valutar,
aferente împrumuturilor obţinute în baza obligaţiunilor emise,
potrivit legii, de către societăţile comerciale, cu respectarea
cerinţelor specifice de admitere la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată
din
România,
potrivit
prevederilor
Legii
nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi cele admise la tranzacţionare
pe pieţe străine de valori mobiliare reglementate de autoritatea
în domeniu a statelor respective."
7. Punctul 713 se abrogă.
8. După punctul 93 se introduc două noi puncte,
punctele 931 şi 932, cu următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
Credit fiscal
Art. 31. [...]
(3) Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se
aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri
încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana
juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare,
conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că
impozitul a fost plătit statului străin.
Norme metodologice:
931. Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se
aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri
încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică
română prezintă documentul ce atestă plata impozitului
confirmat de autoritatea competentă a statului străin cu care
România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.
932. Când o persoană juridică rezidentă în România obţine
venituri/profituri care în conformitate cu prevederile convenţiei
de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul
străin sunt supuse impozitării în statul străin, pentru evitarea
dublei impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie,
respectiv metoda creditului sau metoda scutirii, după caz."
9. Punctul 100 se abrogă.
10. Punctele 1001 şi 1002 se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
CAPITOLUL VI
Impozitul pe dividende
Declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividende
Art. 36. - (1) O persoană juridică română care
distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică
română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească
impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel
cum se prevede în prezentul articol.
(2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea
unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut
distribuit/plătit unei persoane juridice române.
(3) Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la
bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în
care dividendele distribuite nu au fost plătite până la
sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare
anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la
data de 25 ianuarie a anului următor.
(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul
dividendelor plătite de o persoană juridică română:
a) unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul
dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum
10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane
juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii
acestora inclusiv;
b) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor
de pensii administrate privat;
c) organelor administraţiei publice care exercită, prin
lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de
acţionar al statului la acele persoane juridice române.
(5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se
aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor
deschise
de
investiţii,
încadrate
astfel,
potrivit
reglementărilor privind piaţa de capital.
Norme metodologice:
1001. Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 din Codul
fiscal, nefiind considerate dividende, următoarele distribuiri:
a) distribuiri de titluri de participare suplimentare, astfel cum
acestea sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. a) din Codul
fiscal, efectuate în legătură cu o operaţiune de majorare a
capitalului social al unei persoane juridice, care nu modifică,
pentru participanţii la persoana juridică respectivă, procentul de
deţinere a titlurilor de participare;
b) distribuiri în legătură cu dobândirea/răscumpărarea de
către o societate comercială de acţiuni proprii, potrivit legii, astfel
cum aceste distribuiri sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. b)
din Codul fiscal;
c) distribuiri efectuate cu ocazia reducerii capitalului social
constituit efectiv de către participanţi, astfel cum aceste
distribuiri sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. d) din Codul
fiscal.
În cazul în care aceste distribuiri sunt efectuate în legătură cu
operaţiuni în cazul cărora Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, impune efectuarea unor
rotunjiri de valoare a titlurilor de participare deţinute de
participanţi, modificarea datorată acestor rotunjiri nu se
consideră modificare a procentului de deţinere a titlurilor la
persoana juridică respectivă.
1002. În aplicarea prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul
fiscal, pentru dividendele distribuite şi neplătite până la sfârşitul
anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul
pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a
anului următor. Pentru dividendele distribuite şi plătite până la
sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale,
impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.
Intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) lit. a) din
Codul fiscal şi dividendele distribuite şi plătite, după data de
1 ianuarie 2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din profiturile
nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în
măsura în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile prevăzute de
acest alineat.
În sensul prevederilor art. 36 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal,
condiţia privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime
are în vedere o perioadă de 2 ani consecutivi, împliniţi la data
plăţii dividendelor.
Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) lit. b) din
Codul fiscal dividendele distribuite de persoane juridice române
fondurilor de pensii facultative sau fondurilor de pensii
administrate privat, entităţi care, în conformitate cu prevederile
specifice de înfiinţare şi organizare, nu dobândesc personalitate
juridică şi nu se încadrează în categoria fondurilor deschise de
investiţii, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital."
11. Punctul 1003 se abrogă.
C. Titlul III ,,Impozitul pe venit"
1. La punctul 3, după a treia liniuţă se introduce o nouă
liniuţă, cu următorul cuprins:
,,- indemnizaţia acordată persoanei cu handicap grav în
situaţia în care angajatorul nu poate asigura acesteia un
înlocuitor al asistentului personal, potrivit legii;".
2. După punctul 232 se introduce un nou punct, punctul 233,
cu următorul cuprins:
,,233. Sunt venituri din profesii libere şi veniturile din activităţi
desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, ca profesii
reglementate, inclusiv în cazul în care activitatea este
desfăşurată pe bază de contract, pentru societăţi comerciale sau
alte entităţi reglementate potrivit legii să desfăşoare activităţi
care generează venituri din profesii libere."
3. După punctul 24 se introduce un nou punct, punctul 241,
cu următorul cuprins:
,,241. Sunt considerate venituri din activităţi independente
veniturile din drepturi de autor şi drepturile conexe definite
potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996, cu modificările şi
completările ulterioare."
4. Punctul 25 se abrogă.
5. După punctul 36 se introduce un nou punct, punctul 361,
cu următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
Reguli generale de stabilire a venitului net anual din
activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în
partidă simplă
Art. 48. - (1) Venitul net din activităţi independente se
determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile
efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe
baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepţia
prevederilor art. 49 şi 50.
(2) Venitul brut cuprinde:
a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în
natură din desfăşurarea activităţii;
b) veniturile sub formă de dobânzi din creanţe
comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o
activitate independentă;
c) câştigurile din transferul activelor din patrimoniul
afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv
contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă
a activităţii, cu excepţia reorganizărilor, când se păstrează
destinaţia bunurilor;
d) veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o
activitate independentă sau de a nu concura cu o altă
persoană;
e) veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de
plată apărute în legătură cu o activitate independentă;
f) veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie
fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de
transport persoane sau bunuri în regim de taxi.
(3) Nu sunt considerate venituri brute:
a) aporturile în numerar sau echivalentul în lei al
aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau
în cursul desfăşurării acesteia;
b) sumele primite sub formă de credite bancare sau de
împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;
c) sumele primite ca despăgubiri;
d)
sumele
sau
bunurile
primite
sub
formă
de
sponsorizări, mecenat sau donaţii.
(4)
Condiţiile
generale
pe
care
trebuie
le
îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a
putea fi deduse, sunt:
a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în
scopul realizării venitului, justificate prin documente;
b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al
anului în cursul căruia au fost plătite;
c) să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în
titlul II, după caz;
d) cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate
pentru:
1. active corporale sau necorporale din patrimoniul
afacerii;
2. activele ce servesc ca garanţie bancară pentru
creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este
autorizat contribuabilul;
3. prime de asigurare pentru asigurarea de risc
profesional;
4. persoane care obţin venituri din salarii, potrivit
prevederilor capitolului III din prezentul titlu, cu condiţia
impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la
beneficiarul acesteia, la momentul plăţii de către suportator.
(5) Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:
a) cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi
pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii,
în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată
conform alin. (6);
b) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din
baza de calcul determinată conform alin. (6);
c) suma cheltuielilor cu indemnizaţia plătită pe perioada
delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în
străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori
nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;
d) cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin
aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat
anual;
e) pierderile privind bunurile perisabile, în limitele
prevăzute de actele normative în materie;
f) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate
de angajatori, potrivit legii;
f1) cheltuielile reprezentând tichetele de vacanţă
acordate de angajatori, potrivit legii;
g) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri
de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în vigoare,
în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru o
persoană;
h) prima de asigurare voluntară de sănătate, conform
legii, în limita echivalentului în lei a 250 euro anual pentru
o persoană;
i) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă,
cât şi în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor
sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este
aferentă activităţii independente;
j) cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii
pentru salariaţi şi contribuabili, inclusiv cele pentru
asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale,
potrivit legii;
k) dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice
şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară
activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în
desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între
părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii
Naţionale a României;
l) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria -
rata de leasing - în cazul contractelor de leasing
operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi
dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite
în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de
leasing şi societăţile de leasing;
m) cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a
2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);
n) cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale
obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale
din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul
brut realizat.
(6) Baza de calcul se determină ca diferenţă între venitul
brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de
sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private,
cheltuielile de protocol, cotizaţiile plătite la asociaţiile
profesionale.
(7) Nu sunt cheltuieli deductibile:
a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru
uzul personal sau al familiei sale;
b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile
ale căror surse se află pe teritoriul României sau în
străinătate;
c) impozitul pe venit datorat potrivit prezentului titlu,
inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;
d) cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele
prevăzute la alin. (4) lit. d) şi la alin. (5) lit. h);
e) donaţii de orice fel;
f) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de
întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi
străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite
conform clauzelor din contractele comerciale;
g) ratele aferente creditelor angajate;
h) Abrogată
i) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a
bunurilor şi a drepturilor amortizabile din Registrul-
inventar;
j) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din
gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul nu
este acoperit de o poliţă de asigurare;
k) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a
încălcării dispoziţiilor legale în vigoare;
l) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în
contul beneficiarilor de venit;
l1) în perioada 1 mai 2009-31 decembrie 2010,
cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere
motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul
rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să
nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de
9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, cu
excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare
dintre următoarele categorii:
1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie,
reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la
şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi
vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care
de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de
agenţi de recrutare a forţei de muncă;
2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu
plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;
3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte
persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de
instruire în cadrul şcolilor de şoferi;
m) alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare.
(8) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi
independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă
contabilitate
în
partidă
simplă,
cu
respectarea
reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să
completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-
inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia
în materie.
(9) În Registrul-inventar se trec toate bunurile şi
drepturile aferente desfăşurării activităţii.
Norme metodologice:
361. Prin reorganizare se înţelege orice schimbare a
modalităţii
de
exercitare
a
unei
activităţi,
precum
şi
transformarea formei de exercitare a acesteia într-o altă formă,
potrivit legislaţiei în materie, pentru activităţi care generează
venituri supuse impozitului pe venit, în condiţiile continuării
activităţii.
În cazul reorganizării unei activităţi potrivit legislaţiei în
materie, când nu se păstrează destinaţia bunurilor, se include
în venitul brut al afacerii şi contravaloarea bunurilor şi drepturilor
din patrimoniul afacerii care se reorganizează."
6. După punctul 42 se introduc două noi puncte,
punctele 421 şi 422, cu următorul cuprins:
,,421. Pentru contribuabilii persoane fizice care desfăşoară o
activitate independentă ca întreprindere individuală, venitul net
se poate determina pe bază de norme anuale de venit, cu
respectarea prevederilor art. 49 din Codul fiscal.
422. La stabilirea normelor anuale de venit, plafonul de venit
determinat prin înmulţirea cu 12 a salariului de bază minim brut
pe ţară garantat în plată reprezintă venitul net anual înainte de
aplicarea criteriilor de corecţie."
7. La punctul 68 litera a), după a şaptea liniuţă se
introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:
,,- valoarea nominală a tichetelor de masă, tichetelor de
creşă, tichetelor de vacanţă, acordate potrivit legii;".
8. La punctul 68, după litera c) se introduce o nouă literă,
litera c1), cu următorul cuprins:
,,c1) sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe
baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în
rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de
reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în
raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în
rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care
nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi
compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror
cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net,
acordate potrivit legislaţiei în materie;".
9. La punctul 68, după litera l) se introduce o nouă literă,
litera l1), cu următorul cuprins:
,,l1) sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe
baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale
căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca
urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi
sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza
salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din
sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă
naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca
urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate
potrivit legii;".
10. La punctul 70, după litera h) se introduce o nouă
literă, litera i), cu următorul cuprins:
,,i) tichetele cadou acordate potrivit legii, indiferent dacă
acestea sunt acordate potrivit destinaţiei şi cuantumului
prevăzute la art. 55 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal."
11. La punctul 82, prima liniuţă se abrogă.
12. După punctul 109 se introduce un nou punct, punctul 1091,
cu următorul cuprins:
,,1091. Valoarea tichetelor de masă, tichetelor de creşă,
tichetelor cadou, tichetelor de vacanţă, acordate potrivit legii,
luată în calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii,
este valoarea nominală. Veniturile respective se impozitează ca
venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite."
13. La punctul 111 litera b), după a treia liniuţă se
introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:
,,- sumelor reprezentând drepturile prevăzute la pct. 68
lit. c1) şi l1) din Codul fiscal."
14. După punctul 111 se introduce un nou punct, punctul 1111,
cu următorul cuprins:
,,1111. În cazul sumelor plătite direct de către angajat care
are calitatea de participant la o schemă de pensii facultative,
pentru determinarea bazei de calcul a impozitului pe veniturile
din salarii, contribuţiile la fondurile de pensii facultative plătite
se deduc din veniturile lunii în care s-a efectuat plata contribuţiei,
în limita venitului realizat, pe baza documentelor justificative
emise de către fondul de pensii facultative."
15. Punctul 1402 se abrogă.
16. La punctul 1441, primul paragraf se modifică şi va
avea următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
(11) Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la
vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele
clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea
şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ,
realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de
16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de
data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează
şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la
momentul înregistrării în contul curent sau în contul de
depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până
la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont.
(2) Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând
cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite,
instrumentele de economisire dobândite, contractele civile
încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora,
impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului
juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul
se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de
venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în
contul de depozit al titularului, respectiv la momentul
răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire.
În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru
împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul
impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează
la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru
veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de
25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în
cazul unor instrumente de economisire, respectiv la
momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură,
pe baza contractelor civile.
Norme metodologice:
1441. Veniturile sub formă de dobânzi realizate până la data
de 30 iunie 2010 inclusiv sunt venituri neimpozabile.
Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu data
de 1 iulie 2010 se impun cu o cotă de 16% din suma acestora.
Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de
16% este constituită din veniturile calculate începând cu data
de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate
în contul curent sau în contul de depozit al titularului.
Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de
16% este constituită din veniturile calculate începând cu data
de 1 iulie 2010 şi pentru dobânzile aferente depozitelor la
vedere, depozitelor clienţilor constituite în baza legislaţiei privind
economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul
locativ, conturilor curente, instrumentelor de economisire,
precum şi contractelor civile."
17. Punctul 1442 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
,,Codul fiscal:
(3) Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile
din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se
efectuează astfel:
a) câştigul net determinat la sfârşitul fiecărui trimestru
din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale
şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune
cu o cotă de 16%. Obligaţia calculării şi virării impozitului
reprezentând
plată
anticipată
trimestrială
în
contul
impozitului pe câştigul net anual impozabil revine
contribuabilului,
pe
baza
declaraţiei
de
impunere
trimestrială depusă până la data 25 inclusiv a lunii
următoare fiecărui trimestru, prin luarea în calcul a
impozitului
stabilit
la
sfârşitul
trimestrului
anterior.
Termenul de declarare constituie şi termen de plată a
impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială, în
contul impozitului pe câştigul net anual impozabil, către
bugetul de stat. Impozitul de plată/de restituit se calculează
ca diferenţă între impozitul pe câştigul net determinat la
sfârşitul fiecărui trimestru şi plata anticipată aferentă
trimestrului anterior;
a1) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor
de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare
în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%, pe
baza declaraţiei de impunere. Obligaţia calculării şi virării
impozitului pe câştigul net anual impozabil datorat revine
contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere depusă,
potrivit prevederilor art. 83. Impozitul anual de plată/de
restituit se determină ca diferenţă între impozitul pe câştigul
net anual impozabil şi plata anticipată aferentă câştigului
net determinat la sfârşitul trimestrului IV;
Norme metodologice:
1442. Plata anticipată aferentă fiecărui trimestru se determină
ca diferenţă între impozitul pe câştigul net cumulat de la
începutul anului până la sfârşitul trimestrului pentru care se face
calculul şi impozitul pe câştigul net stabilit la sfârşitul trimestrului
anterior.
Impozitul pe câştigul net cumulat de la începutul anului, luat
în calcul la stabilirea plăţii anticipate, se determină aplicându-se
cota de impozit de 16% asupra diferenţei pozitive dintre totalul
câştigurilor şi pierderilor înregistrate până la sfârşitul trimestrului
pentru care se face calculul.
În situaţia în care diferenţa dintre totalul câştigurilor şi
pierderilor înregistrate cumulat de la începutul anului este
negativă, pentru trimestrul respectiv nu se datorează plata
anticipată.
Impozitul pe câştigul net anual impozabil de plată/de restituit
la sfârşitul anului fiscal se determină ca diferenţă între impozitul
pe câştigul net anual impozabil şi plăţile anticipate datorate în
anul fiscal respectiv."
18. După punctul 1444 se introduce un nou punct,
punctul 1445, cu următorul cuprins:
,,1445. Pierderea netă aferentă perioadei 1 ianuarie 2010-
30 iunie 2010 asimilată pierderii nete anuale reprezintă suma
pierderilor înregistrate în cazul transferului titlurilor de valoare,
altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul
societăţilor închise, indiferent de perioada de deţinere a titlurilor
respective."
19. Punctul 1461 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
,,1461. Drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii
nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii
nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi
completările ulterioare, reprezintă venituri din pensii.
La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite
ca plată unică potrivit Legii nr. 411/2004, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 204/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, se va acorda un singur
plafon neimpozabil de 1.000 lei de la fiecare fond de pensii.
La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite
ca plăţi eşalonate în rate, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, se va acorda un singur plafon
neimpozabil de 1.000 lei aferent ratei lunare de la fiecare fond
de pensii."
20. După punctul 171 se introduce un nou punct, punctul 1711,
cu următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
[...]
(7) În situaţia rezilierii, în cursul anului fiscal, a
contractelor încheiate între părţi în care chiria este
exprimată
în
lei,
plăţile
anticipate
stabilite
potrivit
prevederilor art. 63 alin. (2) vor fi recalculate de organul
fiscal competent la cererea contribuabilului, pe bază de
documente justificative.
Norme metodologice:
1711. Contribuabilii care reziliază contractele de închiriere în
cursul anului au obligaţia să înştiinţeze în scris în termen de
5 zile organul fiscal competent. În acest sens se vor anexa, în
copie, documentele din care să rezulte rezilierea contractelor de
închiriere, cum ar fi declaraţia pe propria răspundere."
21. La punctul 176, primul paragraf se modifică şi va
avea următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
Declaraţia de impunere
Art. 83. - (1) Contribuabilii care realizează, individual
sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi
independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor,
venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real,
au obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la
organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la
data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a
venitului. Declaraţia de impunere se completează pentru
fiecare sursă şi categorie de venit. Pentru veniturile
realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi
venitul net/pierderea distribuită din asociere.
(11) Declaraţia de impunere se completează şi pentru
contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2), caz în care plăţile
anticipate de impozit vor fi luate în calcul la stabilirea
impozitului anual datorat, pentru situaţiile în care intervin
modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia art. 82
alin. (7).
(2) Declaraţia de impunere se completează şi pentru
câştigul net anual impozabil/pierderea netă anuală,
generat/generată de:
a) tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile
sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen,
pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.
(21) Declaraţia de impunere trimestrială se completează
pentru câştigul net determinat/pierderea netă determinată
la sfârşitul fiecărui trimestru, generat/generată de tranzacţii
cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile
mobiliare, în cazul societăţilor închise.
(3) Nu se depun declaraţii de impunere pentru
următoarele categorii de venituri:
a) venituri nete determinate pe bază de norme de venit,
cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii de
venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au
stabilit plăţi anticipate, conform legii;
b) venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la
art. 63 alin. (2), a căror impunere este finală;
c) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate
salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele
fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau
declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la
art. 60;
d) venituri din investiţii, cu excepţia celor prevăzute la
alin. (2), precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc,
a căror impunere este finală;
e) venituri din pensii;
f) venituri din activităţi agricole, a căror impunere este
finală potrivit prevederilor art. 74 alin. (4);
g) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
h) venituri din alte surse.
Norme metodologice:
176. Declaraţiile de impunere se depun de contribuabilii care
realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din
activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor
şi venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se
determină în sistem real.
Fac excepţie de la depunerea declaraţiei de impunere
contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2) din Codul fiscal şi cei
care obţin venituri potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) lit. a)-e)
din Codul fiscal şi care au optat pentru impunerea veniturilor
potrivit prevederilor art. 78 şi 79 din Codul fiscal, pentru care
impozitul reţinut este final."
22. După punctul 1811 se introduce un nou punct,
punctul 1812, cu următorul cuprins:
,,1812. Contribuabilii, pe baza declaraţiei de impunere depuse
în conformitate cu prevederile art. 83 din Codul fiscal, au
obligaţia calculării impozitului datorat pe venitul net anual
impozabil/câştigul net anual impozabil şi a diferenţelor de
impozit anual datorate/de recuperat, rezultate prin regularizarea
impozitului anual datorat cu plăţile anticipate stabilite."
23. După punctul 188 se introduce un nou punct, punctul 1881,
cu următorul cuprins:
,,1881. În cazul societăţii civile cu personalitate juridică
constituite potrivit legii speciale şi care este supusă regimului
transparenţei fiscale, potrivit legii, se aplică regulile de
determinare a venitului net din activităţi independente.
Persoanele fizice care obţin venituri dintr-o activitate
desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică
(SPRL) constituită potrivit legii speciale şi care este supusă
regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, au obligaţia să
asimileze acest venit distribuit venitului net anual din activităţi
independente."
24. Punctul 189 se abrogă.
25. Punctul 193 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
,,Codul fiscal:
Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi
dependente
Art. 88. - Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară
activităţi dependente în România sunt impozitate potrivit
prevederilor cap. III din prezentul titlu.
Norme metodologice:
193. Veniturile obţinute de persoanele fizice nerezidente din
România din activităţi dependente se impozitează separat pe
fiecare sursă/loc de realizare, impozitul lunar calculat fiind
impozit final. După încheierea anului fiscal, organul fiscal va
elibera documentul care atestă venitul realizat şi impozitul plătit
pentru anul fiscal respectiv, la cererea contribuabilului.
Profesorii şi cercetătorii nerezidenţi care desfăşoară o
activitate în România ce depăşeşte perioada de scutire stabilită
prin convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de
România cu diverse state se impun pentru veniturile realizate în
intervalul de timp ce depăşeşte perioada de scutire, potrivit
titlului III din Codul fiscal."
26. După punctul 193 se introduce un nou punct,
punctul 1931, cu următorul cuprins:
,,1931. Veniturile din activităţi dependente obţinute ca urmare
a desfăşurării activităţii în România de persoane fizice rezidente
ale unor state cu care România nu are încheiate convenţii de
evitare a dublei impuneri şi plătite de angajatori rezidenţi sau
nerezidenţi se impozitează în România din prima zi de
desfăşurare a activităţii. De asemenea, se impun din prima zi
de desfăşurare a activităţii dependente în România şi veniturile
obţinute de persoanele fizice care nu fac dovada rezidenţei într-un
stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei
impuneri."
27. La punctul 194, literele a) şi b) se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
,,194. a) În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a
dublei impuneri încheiate de România cu un stat străin,
veniturile din activităţi dependente realizate de persoane fizice
nerezidente care îşi desfăşoară activitatea în România se impun
dacă persoana fizică este prezentă în România una sau mai
multe perioade de timp ce depăşesc în total 183 de zile în orice
perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul
calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate
în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România
cu statul străin şi numai dacă respectiva persoană fizică face
dovada rezidenţei în statul cu care România are încheiată
convenţie de evitare a dublei impuneri.
b) În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei
impuneri încheiate de România cu un stat străin, veniturile din
activităţi dependente realizate de persoane fizice nerezidente
care îşi desfăşoară activitatea în România şi sunt prezente în
România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă
de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în
cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în convenţia de
evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul străin
se impun în România dacă este îndeplinită cel puţin una dintre
următoarele condiţii:
- salariul este plătit de un angajator care este rezident sau
în numele acestuia;
- salariul este suportat de un sediu permanent pe care
angajatorul nerezident îl are în România (veniturile salariale
reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în
România)."
28. Punctele 196 şi 197 se modifică şi vor avea următorul
cuprins:
,,196. Contribuabilii plătiţi din străinătate de un angajator
nerezident care îşi prelungesc perioada de şedere în România,
precum şi cei care, prin prezenţe repetate în România,
depăşesc 183 de zile sau perioada menţionată în convenţiile de
evitare a dublei impuneri sunt obligaţi să înştiinţeze în scris
organul fiscal competent despre depăşirea acestui termen, caz
în care datorează impozit din prima zi pentru veniturile realizate
ca urmare a desfăşurării activităţii în România.
197. În situaţia în care persoanele fizice care au desfăşurat
activitatea în România într-o perioadă mai mică de 183 de zile
în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul
calendaristic în cauză ori în perioada şi condiţiile menţionate în
convenţiile de evitare a dublei impuneri şi au fost plătite din
străinătate îşi prelungesc perioada de şedere în România peste
183 de zile sau peste perioada menţionată în convenţie,
impozitul pe veniturile din salarii pentru activitatea desfăşurată
în România este datorat începând cu prima zi de sosire în
România. În acest caz, contribuabilul depune la organul fiscal
competent declaraţii lunare de impunere, care vor cuprinde
veniturile lunare realizate în perioada anterioară prelungirii
şederii în România, în termen de 15 zile de la ultima zi a
perioadei de 183 de zile expirate sau a perioadei menţionate în
convenţie.
În situaţia în care beneficiarul venitului realizează salariul
într-o sumă globală pe un interval de timp, după ce a expirat
perioada de 183 de zile sau perioada menţionată în convenţie,
sumele înscrise în declaraţii se pot stabili la nivelul unei medii
lunare, respectiv suma globală a salariului declarat împărţită la
numărul de luni din acea perioadă."
29. Punctul 203 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
,,Codul fiscal:
Creditul fiscal extern
Art. 91 [...]
(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite,
cumulativ, următoarele condiţii:
a) se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei
impuneri încheiate între România şi statul străin în care
s-a plătit impozitul;
b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în
străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana
fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la
sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în
străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ,
eliberat de autoritatea competentă a statului străin
respectiv;
c) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte
din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41.
[...]
Norme metodologice:
203. Persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în
România şi persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (2) din
Codul fiscal sunt supuse impozitării în România pentru veniturile
din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate.
În situaţia în care, pentru veniturile din străinătate de natura
celor prevăzute la art. 41 lit. a), c) şi f) din Codul fiscal, statul cu
care România are încheiată convenţie de evitare a dublei
impuneri şi-a exercitat dreptul de impunere, aceste persoane au
dreptul să deducă, pentru fiecare sursă de venit, din impozitul pe
venit datorat în România impozitul pe venit plătit în străinătate,
în condiţiile prevăzute de Codul fiscal.
Veniturile din străinătate realizate de contribuabilii prevăzuţi
la art. 40 alin. (1) lit. a) şi de cei prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din
Codul fiscal, precum şi impozitul aferent, a cărui plată în
străinătate este atestată cu document justificativ eliberat de
autoritatea competentă a statului străin cu care România are
încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, exprimate în
unităţile monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la
cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a
României din anul de realizare a venitului respectiv."
30. Punctele 205-209 se modifică şi vor avea următorul
cuprins:
,,205. Pentru veniturile realizate în statul cu care România
are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi care nu
au fost globalizate în vederea impozitării, creditul fiscal extern
este limitat la impozitul pe venit plătit în străinătate, dar nu mai
mult decât cel datorat pentru un venit similar în România, potrivit
Codului fiscal.
206. Dacă suma reprezentând creditul fiscal extern este mai
mare decât impozitul plătit în statul cu care România are
încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, suma
recunoscută care se deduce este la nivelul impozitului plătit în
străinătate. În situaţia în care suma reprezentând creditul fiscal
extern este mai mică decât impozitul plătit în statul cu care
România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri,
suma recunoscută reprezentând creditul fiscal extern acordat
este la nivelul sumei calculate conform pct. 204.
207. Calcularea creditului fiscal extern se face de contribuabil
separat pe fiecare sursă de venit. În situaţia în care
contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai
multe state cu care România are încheiate convenţii de evitare
a dublei impuneri, creditul extern admis a fi dedus din impozitul
datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus,
pentru fiecare sursă de venit şi pe fiecare ţară.
208. În cazul veniturilor prevăzute la art. 41 lit. d), e), g) şi h)
din Codul fiscal, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare
venit similar din România. Creditul fiscal extern pentru veniturile
din statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a
dublei impuneri, a căror impunere în România este finală, se va
acorda astfel:
a) în situaţia în care în străinătate cota de impozit este mai
mare decât cea prevăzută în titlul III din Codul fiscal pentru un
venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit
calculat, aplicându-se cota prevăzută în acest titlu;
b) în situaţia în care cota de impozit este mai mică în
străinătate decât cota de impozit pentru un venit similar din
România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul impozitului
plătit în străinătate, iar impozitul anual rămas de achitat în
România se calculează ca diferenţă între impozitul pe venit
calculat aplicându-se cota de impozit prevăzută la titlul III din
Codul fiscal şi impozitul pe venit plătit în străinătate pentru
venitul realizat în străinătate.
Pentru veniturile prevăzute la art. 41 lit. d), e), g) şi h) din
Codul fiscal, creditul fiscal se acordă potrivit prevederilor
pct. 205.
209. Contribuabilii prevăzuţi la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cei
prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, care desfăşoară
activitate salarială în străinătate şi sunt plătiţi pentru activitatea
salarială desfăşurată în străinătate de către angajatorul român,
se impun în România pentru veniturile realizate din activitatea
salarială desfăşurată în străinătate.
În cazul în care acelaşi venit din salarii este supus impunerii
atât în România, cât şi în străinătate, statului străin revenindu-i
dreptul de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei
impuneri încheiate de România cu respectivul stat, organul fiscal
competent din România va proceda la regularizarea impozitului
datorat de rezidentul român, pe baza cererii depuse. În vederea
regularizării impozitului, contribuabilii care au fost impuşi pentru
aceleaşi venituri obţinute din salarii atât în România, cât şi în alt
stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a
dublei impuneri vor depune la registratura organului fiscal
competent sau prin poştă, împreună cu cererea de restituire,
următoarele documente justificative:
a) fişa fiscală întocmită de angajatorul rezident în România
sau de către un sediu permanent în România care efectuează
plăţi de natură salarială;
b) certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de
contribuabil, eliberat de autoritatea competentă a statului străin,
sau orice alt document justificativ privind venitul realizat şi
impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă
din ţara în care s-a obţinut venitul;
c) contractul de detaşare;
d) orice alte documente ce pot sta la baza determinării sumei
impozitului plătit în străinătate pentru veniturile plătite de
angajatorul rezident în România sau de către un sediu
permanent în România.
Procedura de regularizare a impozitului datorat de rezidentul
român se va stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală.
Veniturile din activităţi dependente desfăşurate în străinătate
şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile în
România potrivit prevederilor Codului fiscal şi nu fac obiectul
creditului fiscal extern."
31. După punctul 209 se introduce un nou punct,
punctul 2091, cu următorul cuprins:
,,2091. Când o persoană fizică rezidentă în România obţine
venituri care în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare
a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin sunt
supuse impozitului pe venit în statul străin, pentru evitarea dublei
impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie, respectiv
metoda creditului sau metoda scutirii, după caz."
32. Punctul 210 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
,,210. La sfârşitul anului fiscal vizat, contribuabilul anexează
la declaraţia de impunere documentele justificative privind
venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de autoritatea
competentă din ţara în care s-a obţinut venitul şi cu care
România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.
Aceste documente sunt utilizate pentru aplicarea metodelor de
evitare a dublei impuneri prevăzute în convenţiile de evitare a
dublei impuneri."
33. După punctul 211 se introduc două noi puncte,
punctele 212 şi 213, cu următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
Dispoziţii tranzitorii
Art. 94 [...]
(4) Prevederile art. 49 alin. (21), art. 50 alin. (1) lit. a) şi
alin. (2) lit. a) se vor aplica corespunzător începând cu
1 iulie 2010.
Norme metodologice:
212. Pentru anul 2010, în situaţia în care venitul net din
activităţi independente stabilit pe baza normei de venit este
inferior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată
înmulţit cu 12, direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale
au obligaţia recalculării normelor de venit, astfel:
a) pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010, venitul
net determinat pe baza normei de venit este egal cu norma de
venit anuală stabilită în anul 2009 pentru anul 2010 împărţită la
2;
b) pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010, venitul
net aferent perioadei reprezintă jumătate din norma anuală de
venit, normă anuală determinată prin înmulţirea nivelului
salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu
12, corectată potrivit prevederilor pct. 422.
În acest caz, organul fiscal competent are obligaţia
recalculării plăţilor anticipate.
213. Pentru anul 2010, venitul net anual pentru veniturile din
drepturile de proprietate intelectuală se determină astfel:
La stabilirea venitului net/pierderii aferent/aferente fiecărei
perioade 1 ianuarie - 30 iunie, respectiv 1 iulie - 31 decembrie
2010, se va lua în calcul venitul brut, cota de cheltuială forfetară
şi contribuţiile sociale obligatorii plătite, aferente fiecărei
perioade.
Venitul net anual aferent anului 2010 se determină prin
însumarea veniturilor nete stabilite pentru fiecare dintre cele
două perioade."
D.
Titlul
IV
,,Impozitul
pe
veniturile
microîntreprinderilor", alcătuit din punctele 1-17, se
abrogă.
E. Titlul V ,,Impozitul pe veniturile obţinute din România
de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor
străine înfiinţate în România"
1. Punctul 91 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
(2) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea
următoarelor cote asupra veniturilor brute:
a) 10% pentru veniturile din dobânzi şi redevenţe, dacă
beneficiarul efectiv al acestor venituri este o persoană
juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene
sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului
Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein,
Regatul Norvegiei, sau un sediu permanent al unei
întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau
dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb,
respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul
Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii
Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.
Această cotă de impunere se aplică în perioada de tranziţie
de la data aderării României la Uniunea Europeană şi până
la data de 31 decembrie 2010, cu condiţia ca beneficiarul
efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să deţină minimum
25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la
persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel
puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau
redevenţelor;
b) 10% pentru dividendele plătite de o întreprindere, care
este persoană juridică română sau persoană juridică cu
sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei
europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat
membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele
Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda,
Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, ori unui sediu
permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al
Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a
Liberului
Schimb,
respectiv
Islanda,
Principatul
Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat
membru al Uniunii Europene ori al Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb;
c) 25% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc,
prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. p);
d) 16% în cazul oricăror altor venituri impozabile
obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 115.
(3) Prin derogare de la alin. (2), impozitul ce trebuie
reţinut se calculează după cum urmează:
a) pentru veniturile ce reprezintă remuneraţii primite de
nerezidenţi care au calitatea de administrator, fondator sau
membru al consiliului de administraţie al unei persoane
juridice române, potrivit art. 57;
b) pentru veniturile din pensii primite de la bugetul
asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, potrivit art. 70.
(4) Impozitul se calculează, respectiv se reţine în
momentul plăţii venitului şi se plăteşte la bugetul de stat
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care
s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reţine şi se
plăteşte, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al
pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României,
valabil în ziua reţinerii impozitului pentru nerezidenţi. În
cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite
acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care
s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe
dividende se declară şi se plăteşte până la data de
25 ianuarie a anului următor.
Norme metodologice:
91. Veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la
vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de
depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte
instituţii de credit autorizate şi situate în România, realizate
începând cu data de 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din
suma acestora, indiferent de data constituirii raportului juridic.
Veniturile sub formă de dobânzi realizate până la data de
30 iunie 2010 inclusiv sunt venituri neimpozabile.
Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de
16% este constituită din veniturile calculate începând cu data
de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate
în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Aceleaşi
prevederi se aplică şi în cazul dobânzilor aferente depozitelor la
vedere, conturilor curente, certificatelor de depozit şi altor
instrumente de economisire.
Cota de 16% se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor,
cum ar fi: dobânzile la credite, dobânzile în cazul contractelor
de leasing financiar, dobânzile la creditele intragrup, precum şi
dobânzilor aferente depozitelor colaterale, conturilor escrow,
considerate dobânzi pentru depozite la termen potrivit normelor
Băncii Naţionale a României, dobânda la instrumente/titluri de
creanţă emise de societăţile comerciale române, constituite
potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare."
2. La punctul 96, literele a)-d) se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
,,96. a) Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a
dublei impuneri în cazul câştigurilor din transferul valorilor
mobiliare în cazul societăţilor închise şi din transferul părţilor
sociale, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut
la pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la
reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România
pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a
certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut
la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul autorizat din
România, se va depune şi la societatea ale cărei valori
mobiliare/părţi sociale sunt transferate.
În cazul persoanelor fizice nerezidente care obţin câştiguri
din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi
valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, certificatul de
rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. (13) alin. (1) se
depune la reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat în
România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O
copie a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului
prevăzut la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul
autorizat din România, se va anexa la declaraţia de impunere.
Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei
impuneri în cazul câştigurilor din transferul titlurilor de participare
obţinute de o persoană juridică nerezidentă, atunci când acest
câştig este generat de transferul titlurilor de participare,
certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la
pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la
reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România
pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a
certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut
la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul autorizat din
România, se va depune şi la societatea ale cărei titluri de
participare sunt transferate.
b) În cazul în care dobânditorul valorilor mobiliare ale unei
societăţi închise sau al părţilor sociale este o persoană juridică
nerezidentă/persoană fizică nerezidentă, iar beneficiarul
câştigurilor din transferul acestor valori mobiliare, respectiv al
părţilor sociale este o persoană fizică rezidentă, obligaţia
calculării, reţinerii şi virării impozitului pe câştigul determinat din
transferul acestor valori mobiliare sau părţi sociale revine
dobânditorului,
respectiv
persoanei
juridice
nerezidente/persoanei fizice nerezidente, direct sau prin
reprezentat fiscal/împuternicit, desemnat conform legii pentru
îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative.
c) În cazul tranzacţiilor cu titluri de valoare, respectiv titluri
de participare efectuate între nerezidenţi, sunt aplicabile
prevederile menţionate în titlurile II şi III din Codul fiscal în ceea
ce priveşte obligaţiile de calcul, reţinere şi virare a impozitului în
condiţiile neprezentării certificatului de rezidenţă fiscală sau
atunci când România nu are încheiată convenţie de evitare a
dublei impuneri cu statul de rezidenţă al beneficiarului
câştigurilor din transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor
de participare ori în cazul în care, prin convenţie, România are
dreptul de impunere asupra câştigului.
d) În cazul în care transferul oricăror titluri de valoare,
deţinute de o persoană fizică nerezidentă, se realizează printr-un
intermediar, obligaţia de calcul şi virare a impozitului pe câştigul
din transferul unor astfel de titluri, precum şi celelalte obligaţii
declarative revin beneficiarului nerezident al câştigului sau
reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar
pentru cazurile prevăzute astfel în titlul III din Codul fiscal. În
acest caz, intermediarul va îndeplini obligaţiile ce îi revin potrivit
art. 66 alin. (6) din Codul fiscal, iar beneficiarul nerezident al
câştigului sau reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat va
depune declaraţia de impunere, va calcula şi va vira impozitul pe
câştigul din transferul unor astfel de titluri şi va anexa la
declaraţia de impunere certificatul de rezidenţă fiscală.
În situaţiile prevăzute în mod expres în titlul III din Codul
fiscal, când intermediarul are obligaţia de a calcula, de a reţine
şi de a vira impozitul pe câştigul din transferul oricăror titluri de
valoare, acesta are obligaţia de a păstra certificatul de rezidenţă
fiscală al beneficiarului venitului, precum şi de a îndeplini
celelalte obligaţii declarative.
În situaţia în care beneficiarul câştigului din transferul oricăror
titluri de valoare este o persoană fizică nerezidentă, iar transferul
acestor titluri nu se face printr-un intermediar, obligaţia de calcul,
reţinere şi virare a impozitului, precum şi celelalte obligaţii
declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală al
beneficiarului câştigului revin, după caz, reprezentantului
fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar."
3. Punctele 97, 98, 912, 914 şi 11 se abrogă.
F. Titlul VI ,,Taxa pe valoarea adăugată"
1. La punctul 3, după alineatul (7) se introduce un alineat
nou, alineatul (71), cu următorul cuprins:
,,(71) În sensul art. 127 alin. (3) din Codul fiscal, se consideră
că nu acţionează de o manieră independentă persoana care
desfăşoară o activitate dependentă potrivit art. 7 din Codul
fiscal."
G. Titlul IX ,,Impozite şi taxe locale"
1. Punctul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,Codul fiscal:
Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce
deţin mai multe clădiri
Art. 252. - (1) Persoanele fizice care au în proprietate
două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri,
majorat după cum urmează:
a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa
de domiciliu;
b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la
adresa de domiciliu;
c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara
celei de la adresa de domiciliu.
(2) Nu intră sub incidenţa alin. (1) persoanele fizice care
deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune
legală.
(3) În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara
celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se
determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost
dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă
calitatea de proprietar.
(4) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) au obligaţia să
depună o declaraţie specială la compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în
raza cărora îşi au domiciliul, precum şi la cele în raza cărora
sunt
situate
celelalte
clădiri
ale
acestora.
Modelul
declaraţiei speciale va fi cel prevăzut prin norme
metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Norme metodologice:
,,35. Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care au
în proprietate mai multe clădiri, în afara celei/celor situate la
adresa de domiciliu, se majorează conform prevederilor art. 252
alin. (1)-(3) din Codul fiscal."
2. Punctele 36 şi 37 se abrogă.
3. Punctul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,38. (1) O persoană fizică ce are în proprietate două clădiri
datorează impozit pe clădiri după cum urmează:
a) pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu,
impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;
b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara
celei/celor de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat
potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se calculează prin
înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din
Codul fiscal, cu 65% sau, pentru uşurarea calculului, prin
înmulţirea cu 1,65.
(2) Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent
anului 2011, în cazul unui apartament, care reprezintă prima
clădire în afara celei/celor de la adresa de domiciliu, proprietatea
unei persoane fizice, corespunzător alin. (1) lit. b):
A. Date despre apartament:
a) rangul localităţii unde este situat apartamentul: 0;
b) teritoriul unde se află: în intravilan;
c) zona în cadrul localităţii, potrivit încadrării prevăzute la
lit. b): A;
d) suprafaţa utilă a apartamentului: 107,44 m2;
e) tipul clădirii: cu pereţi din cărămidă arsă şi dotată cu toate
cele 4 instalaţii prevăzute la pct. 29 alin. (1) lit. a);
f) amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi
8 apartamente;
g) data finalizării: 31 decembrie 1950;
h) prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
i) Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul
2010 pentru anul 2011, majorarea impozitului pe clădiri cu 20%.
B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe clădiri,
astfel cum rezultă din economia textului art. 251, 252 şi 287 din
Codul fiscal:
1. Aplicarea prevederilor art. 251 se face după cum urmează:
1.1. Se determină suprafaţa construită desfăşurată a
apartamentului prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de
transformare de 1,20, respectiv: 107,44 m2 x 1,20 = 128,928 m2,
deoarece dimensiunile exterioare ale apartamentului nu pot fi
efectiv măsurate pe conturul exterior, acesta având pereţi
comuni cu apartamentele învecinate, potrivit prevederilor
art. 251 alin. (9) din Codul fiscal, coroborate cu cele ale pct. 31
din prezentele norme metodologice.
1.2. Se determină valoarea impozabilă a acestui apartament:
1.2.1. Suprafaţa construită desfăşurată prevăzută la pct. 1
se înmulţeşte cu valoarea corespunzătoare clădirii cu pereţi din
cărămidă arsă, dotată cu toate cele 4 instalaţii, respectiv cea din
tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3) - nivelurile stabilite în anul
2010 pentru anul 2011, astfel: 128,928 m2 x 806 lei/m2 =
103.915,968 lei.
1.2.2. Se identifică coeficientul de corecţie din tabelul
prevăzut la art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, corespunzător
zonei A şi rangului 0, respectiv 2,60; deoarece apartamentul
este amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi
8 apartamente, potrivit prevederilor art. 251 alin. (6) din Codul
fiscal, acest coeficient de corecţie se reduce cu 0,10,
determinând astfel coeficientul de corecţie specific acestui
apartament: 2,60 ­ 0,10 = 2,50.
1.2.3. Potrivit prevederilor art. 251 alin. (5) din Codul fiscal,
valoarea impozabilă determinată la subpct. 2.1 se ajustează cu
coeficientul de corecţie determinat la subpct. 1.2.2, respectiv:
103.915,968 lei x 2,50 = 259.789,92 lei.
1.2.4. Apartamentul fiind finalizat înainte de 1 ianuarie 1951,
potrivit prevederilor art. 251 alin. (7) din Codul fiscal, valoarea
impozabilă determinată la subpct. 1.2.3 se reduce cu 20% sau,
pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte
cu 0,80, respectiv: 259.789,92 lei x 0,80 = 207.831,936 lei.
2. Aplicarea prevederilor art. 287 din Codul fiscal se face
după cum urmează:
2.1. Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul fiscal, asupra valorii
impozabile a apartamentului, determinată la subpct. 1.2.4, se
aplică cota de impozitare prevăzută la art. 251 alin. (2) din Codul
fiscal de 0,1% sau, pentru uşurarea calculului, valoarea
impozabilă se înmulţeşte cu 0,001, respectiv: 207.831,936 lei x
0,001 = 207,832 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi
alin. (3) lit. c), fracţiunea de 0,832 lei se rotunjeşte prin adaos la
numărul întreg, iar impozitul astfel calculat este de 208 lei.
2.2. Deoarece, în anul 2010 pentru anul 2011, Consiliul
General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului
pe clădiri cu 20%, impozitul determinat la subpct. 2.1 se
majorează cu acest procent, conform următoarei formule de
calcul:
I2011 = Icalc. Subp.2.1 + p% x Icalc. Subp.2.1,
unde:
I2011 - impozitul calculat potrivit art. 251 din Codul fiscal,
majorat cu procentul stabilit de către Consiliul General al
Municipiului Bucureşti potrivit art. 287 din Codul fiscal pentru
anul 2011;
Icalc. Subp.2.1 - impozitul calculat conform subpct. 2.1;
p% - procentul de majorare a impozitului pentru anul
următor, ce poate lua valori între 0% şi 20%, stabilit de către
Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru anul următor,
respectiv pentru anul 2011 de 20%.
Pentru uşurarea calculului, impozitul pe clădiri se înmulţeşte
cu 1,20, respectiv: 208 lei x 1,20 = 249,6 lei; potrivit prevederilor
pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 0,6 lei depăşind 50 de bani se
rotunjeşte la 1 leu, impozitul pe clădiri astfel determinat se
rotunjeşte prin adaos la numărul întreg, la 250 lei.
3. Aplicarea prevederilor art. 252 din Codul fiscal se face
după cum urmează:
Potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal,
deoarece apartamentul este prima clădire în afara celei de la
adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri determinat la subpct. 2.2
se majorează cu 65% sau, pentru uşurarea calculului, impozitul
pe clădiri se înmulţeşte cu 1,65, respectiv: 250 lei x 1,65 = 412,5 lei;
potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c),
fracţiunea de 0,5 lei se rotunjeşte prin adaos la numărul întreg,
iar impozitul astfel calculat, datorat pentru anul 2011, este
de 413 lei."
4. Punctul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,39. O persoană fizică ce deţine în proprietate 3 clădiri
datorează impozit pe clădiri după cum urmează:
a) pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu,
impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;
b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara
celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi
caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,
impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din
Codul fiscal se determină potrivit pct. 38 alin. (2);
c) pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara
celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi
caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,
impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) din
Codul fiscal se determină prin aplicarea etapelor reglementate
la pct. 38 alin. (2) lit. B subpct. 1 şi 2, după care se aplică
următorul algoritm de calcul:
250 + (150% x 250) = 625 lei,
unde:
250 - impozitul rezultat în urma calculului prevăzut la pct. 38
alin. (2) lit. B subpct. 2.1;
150% - procentul cu care se majorează impozitul pe clădiri
conform prevederilor art. 252 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal.
Pentru uşurarea calculului, impozitul majorat se poate
determina şi după următorul calcul: 250 x 2,5 = 625 lei."
5. Punctul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,40. O persoană fizică ce deţine în proprietate 4 sau mai
multe clădiri datorează impozit pe clădiri după cum urmează:
a) pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu,
impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;
b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara
celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi
caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,
impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din
Codul fiscal se calculează potrivit pct. 38 alin. (2);
c) pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara
celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi
caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,
impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit c) din
Codul fiscal se calculează potrivit pct. 39 lit. c);
d) începând cu cea de-a patra clădire, care este a treia în
afara celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are
aceleaşi caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38
alin. (2) lit. A, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1)
lit. c) din Codul fiscal se calculează după următorul calcul:
250 + (300% x 250) = 1.000 lei,
unde:
250 - impozitul rezultat în urma calculului prevăzut la pct. 38
alin. (2) lit. B subpct. 2.2;
300% - procentul cu care se majorează impozitul pe clădiri,
conform prevederilor art. 252 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal.
Pentru uşurarea calculului, impozitul majorat se poate
determina şi după următorul algoritm de calcul: 250 x 4,0 =
1.000 lei."
6. Punctul 41 se abrogă.
7. Punctul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,42. (1) În cazul clădirilor aflate în proprietate comună,
coproprietarii având determinate cotele-părţi din clădire,
impozitul calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal
se împarte proporţional cotelor-părţi respective, iar asupra părţii
din impozit rezultate se aplică majorarea prevăzută la art. 252
alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care aceste cote-
părţi au fost dobândite, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol,
rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare
contribuabil.
(2) În cazul clădirilor aflate în proprietate comună,
coproprietarii neavând stabilite cotele-părţi din clădire, impozitul
calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal se împarte
la numărul de coproprietari, iar asupra părţii din impozit rezultate
în urma împărţirii se aplică, după caz, majorarea prevăzută la
art. 252 alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care
aceste cote-părţi au fost dobândite, potrivit alin. (3) al aceluiaşi
articol, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare
contribuabil."
8. Punctul 43 se abrogă.
9. Punctul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,45. Majorarea impozitului pe clădiri, potrivit art. 287 din
Codul fiscal, se calculează şi în cazul persoanelor fizice străine
care deţin pe teritoriul României mai multe clădiri, ordinea
acestora fiind determinată de succesiunea în timp a dobândirii
lor, cu obligativitatea depunerii declaraţiei speciale."
10. Punctul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,46. (1) Pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat potrivit
prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, ordinea în care
proprietăţile au fost dobândite se determină în funcţie de anul
dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din
documentele care atestă calitatea de proprietar.
(2) În cazul înstrăinării uneia dintre clădirile care intră sub
incidenţa prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, pentru
calculul impozitului majorat, ordinea în care proprietăţile au fost
dobândite se stabileşte potrivit noii situaţii juridice.
(3) Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care deţin
în proprietate mai multe clădiri, dobândite prin succesiune
legală, nu se majorează. Clădirile dobândite prin succesiune
legală se iau în calcul la determinarea ordinii de dobândire,
necesară stabilirii majorării impozitului pe clădiri, potrivit
prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal.
(4) În cazul în care în acelaşi bloc o persoană fizică deţine în
proprietate mai multe apartamente, pentru calculul impozitului
pe clădiri majorat potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul
fiscal, fiecare apartament este asimilat unei clădiri."
11. Punctul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,47. În cazul în care în acelaşi an se dobândesc mai multe
clădiri, ordinea este determinată de data dobândirii."
12. Punctul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,48. În cazul în care la aceeaşi dată se dobândesc mai multe
clădiri, ordinea este cea pe care o declară contribuabilul
respectiv."
13. Punctul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,49. În cazul persoanei fizice care deţine în proprietate mai
multe clădiri, iar domiciliul său nu corespunde cu adresa
niciuneia dintre aceste clădiri, prima clădire dobândită în ordinea
stabilită potrivit prevederilor pct. 40 este asimilată clădirii de la
adresa de domiciliu."
14. La punctul 50, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor
avea următorul cuprins:
,,50. (1) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe
clădiri majorat, în cazul persoanelor fizice care au în proprietate
mai multe clădiri, în afara celor aflate la adresa de domiciliu,
corespunde modelului aprobat.
(2) Declaraţia specială se depune la compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale din
unităţile administrativ-teritoriale unde sunt situate clădirile."
15. După punctul 50 se introduce un nou punct,
punctul 501, cu următorul cuprins:
,,501. (1) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe
clădiri majorat potrivit art. 252 din Codul fiscal şi datorat de
persoanele fizice, pentru perioade anterioare datei de 30 iunie
2010, este cea prevăzută în anexa nr. 1 Model 2009 ITL 026
la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi
internelor, şi al ministrului finanţelor publice nr. 75/767/2009
privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de
colectare a impozitelor şi taxelor locale, desfăşurată de către
organele fiscale locale, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 364 şi 364 bis din 29 mai 2009.
(2) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe clădiri
majorat potrivit art. 252 din Codul fiscal şi datorat de persoanele
fizice, ulterior datei de 1 iulie 2010, este Model ITL 2010-104,
prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul titlu."
16. Punctul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,51. Clădirile distincte situate la aceeaşi adresă, proprietatea
aceleiaşi persoane fizice, nu intră sub incidenţa prevederilor
art. 252 din Codul fiscal."
17. După punctul 51 se introduce un nou punct,
punctul 511, cu următorul cuprins:
,,511. (1) Pentru aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) din
Codul fiscal, compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale au obligaţia:
a) să identifice contribuabilii care au în proprietate clădiri în
unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială aflată în raza de
competenţă a acestora şi care au adresa de domiciliu în alte
unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale;
b) să întocmească şi să comunice situaţiile cu cazurile
constatate conform lit. a) celorlalte compartimente de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.
(2)
Compartimentele
de
specialitate
ale
autorităţilor
administraţiei publice locale competente prevăzute la alin. (1)
au obligaţia de a transmite lunar, până la data de 10 a lunii în
curs pentru luna anterioară, situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)
compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei
publice locale competente."
18.După punctul 72 se introduce un nou punct,
punctul 721, cu următorul cuprins:
,,721. Pentru anul 2010, în vederea stabilirii diferenţei de
impozit pe clădiri conform prevederilor art. 252 din Codul fiscal,
se aplică următoarele prevederi:
a) se calculează impozitul pe clădiri pentru întregul an 2010,
majorat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal, în conformitate cu pct. 38-51 din prezentul
titlu, cu excepţia contribuabililor care au transmis deja dreptul
de proprietate asupra imobilului până la data de 30 iunie 2010;
b) se calculează diferenţele de impozit, proporţional cu
perioada
1
iulie
2010-31
decembrie
2010,
conform
următoarelor situaţii:
1. În cazul în care contribuabilul a achitat integral impozitul
datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în
vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, până
la data de 31 martie 2010, pentru care a beneficiat de bonificaţia
legal acordată, se procedează după cum urmează:
1.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei
formule de calcul:
2.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei
formule de calcul:
unde:
Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie
2010-31 decembrie 2010;
Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);
IachitatS1 - impozitul datorat şi achitat pentru semestrul I al
anului 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare
datei de 1 iulie 2010;
IdatoratS2 - impozitul datorat şi neachitat pentru semestrul II
al anului 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare
datei de 1 iulie 2010;
12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;
6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru
care se stabileşte diferenţa de impozit.
2.2. În cazul în care contribuabilul achită integral până la data
de 30 septembrie 2010 atât impozitul datorat pentru semestrul II,
calculat conform prevederilor legale anterioare intrării în vigoare
a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, cât şi
diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 2.1,
atunci pentru diferenţa de impozit contribuabilul beneficiază de
diminuarea diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită
de autorităţile deliberative.
2.3. În cazul în care contribuabilul nu achită integral sumele
datorate cu titlu de impozit pe clădiri până la data de
30 septembrie 2010, atunci pentru diferenţa de impozit calculată
conform pct. 2.1 contribuabilul nu beneficiază de bonificaţia
stabilită de autorităţile deliberative.
3. În cazul în care contribuabilul nu a achitat impozitul
datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în
vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, dar
îl achită integral până la data de 30 septembrie 2010, până la
aceeaşi dată achitând şi diferenţa de impozit calculată şi
datorată conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 59/2010, atunci se procedează după cum
urmează:
3.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei
formule de calcul:
Ic ­ (Iachitat + B)
12
x 6 ,
Id =
Ic ­ (IachitatS1 + IdatoratS2)
12
x 6 ,
Id =
Ic ­ I2010
12
x 6 ,
Id =
unde:
Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie
2010-31 decembrie 2010;
Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);
Iachitat - impozitul datorat pe anul 2010 conform prevederilor
legale, anterior datei de 1 iulie 2010, diminuat cu bonificaţia
acordată ca urmare a achitării integrale până la 31 martie 2010;
B - bonificaţia acordată ca urmare a achitării integrale a
impozitului pe clădiri calculat conform prevederilor legale,
anterior datei de 1 iulie 2010;
12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;
6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru
care se stabileşte diferenţa de impozit.
1.2. În cazul în care diferenţa de impozit calculată conform
prevederilor pct. 1.1 este achitată integral până la data de
30 septembrie 2010, contribuabilul beneficiază de diminuarea
diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită de autorităţile
deliberative.
1.3. În cazul în care contribuabilul nu achită diferenţa de
impozit calculată conform prevederilor pct. 1.1 până la data de
31 decembrie 2010, începând cu ziua următoare, contribuabilul
datorează accesorii până la data plăţii.
2. În cazul în care contribuabilul a achitat impozitul datorat
pentru semestrul I, calculat conform prevederilor anterioare
intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 59/2010, până la data de 31 martie 2010, se procedează
după cum urmează:
unde:
Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie 2010 -
31 decembrie 2010;
Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);
I2010 - impozitul calculat şi datorat pentru anul 2010, calculat
conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;
12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;
6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru
care se stabileşte diferenţa de impozit
3.2. În cazul în care contribuabilul achită integral până la data
de 30 septembrie 2010 atât impozitul datorat pentru anul 2010,
calculat conform prevederilor legale anterioare intrării în vigoare
a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, cât şi
diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 3.1,
atunci pentru diferenţa de impozit contribuabilul beneficiază de
diminuarea diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită
de autorităţile deliberative.
3.3. În cazul în care contribuabilul nu achită integral sumele
datorate cu titlu de impozit pe clădiri până la data de
30 septembrie 2010, atunci pentru diferenţa de impozit calculată
conform pct. 3.1 contribuabilul nu beneficiază de bonificaţia
stabilită de autorităţile deliberative.
4. În cazul în care contribuabilul nu a achitat impozitul
datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în
vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, până
la data de 30 septembrie 2010 şi nici diferenţa de impozit
calculată şi datorată conform prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, atunci se procedează după
cum urmează:
4.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei
formule de calcul:
Ic ­ I2010
12
x 6 ,
Id =
unde:
Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie
2010-31 decembrie 2010;
Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);
I2010 - impozitul calculat şi datorat pentru anul 2010, calculat
conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;
12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;
6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru
care se stabileşte diferenţa de impozit.
4.2. Suma dintre impozitul calculat şi datorat pentru
anul 2010, conform prevederilor legale anterioare intrării în
vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, şi
diferenţa de impozit calculat conform pct. 4.1 reprezintă sarcina
fiscală a contribuabilului pentru anul fiscal 2010, pentru care se
datorează accesorii, conform prevederilor legale în vigoare, de
la data celor 3 scadenţe de plată, respectiv 31 martie,
30 septembrie şi 31 decembrie 2010, proporţional cu impozitul
datorat la scadenţă."
19. După punctul 119 se introduce un nou punct,
punctul 1191, cu următorul cuprins:
,,1191. Orice persoană fizică sau persoană juridică ce a
dobândit/înstrăinat dreptul de proprietate asupra unui mijloc de
transport are obligaţia să depună declaraţia fiscală la
compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei
publice locale în a cărui rază de competenţă îşi are domiciliul
fiscal, indiferent de durata deţinerii mijlocului de transport
respectiv, chiar şi în cazul în care, în aceeaşi zi, imediat după
dobândire, are loc înstrăinarea acestui obiect impozabil."
20. După punctul 129 se introduce un nou punct,
punctul 1291, cu următorul cuprins:
,,1291. (1) Pentru anul 2010, în vederea stabilirii diferenţei de
impozit pe mijloacele de transport, conform prevederilor art. 263
alin. (2) din Codul fiscal, se aplică în mod corespunzător
prevederile art. 721, cu excepţia lit. a), după cum urmează:
- se calculează impozitul pe mijloacele de transport pentru
întregul an 2010, majorat conform prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, pe baza prevederilor
pct. 107-110, cu excepţia celor care au transmis dreptul de
proprietate asupra mijloacelor de transport până la data de
30 iunie 2010.
(2) Hotărârile consiliilor locale privind nivelul impozitului pe
mijloacele de transport cu capacitate cilindrică de până la
2.000 cm3, adoptate pentru anul fiscal 2010, rămân aplicabile şi
după data de 1 iulie 2010."
21. După anexa ,,Tabloul cuprinzând valorile impozabile,
impozitele şi taxele locale, alte taxe asimilate acestora,
precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010"
se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, având conţinutul
prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. II. - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a
prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003
privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010,
prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. III. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. IV. - Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta
hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Mihai Constantin Şeitan
p. Ministrul sănătăţii,
Raed Arafat
subsecretar de stat
Bucureşti, 2 august 2010.
Nr. 791.
ANEXA
Nr
.1
1)
(Anexa
nr
.2
la
Normele
metodologice
de
aplicare
a
titlului
IX
din
Codul
fiscal)
1)
Anexa
nr
.1
este
reprodusă
în
facsimil.
ANEXA Nr. 2
NORME MET ODOLOGICE
de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale
Art. 1. - (1) Prin sintagma venituri de natură profesională,
altele decât cele salariale, denumite în continuare venituri de
natură profesională, prevăzută la art. III alin. (1) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri
financiar-fiscale, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă,
se înţelege veniturile realizate de o persoană fizică din orice alte
activităţi decât activităţile definite ca dependente potrivit art. 7
alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare, activităţi desfăşurate de
această persoană în afara unei relaţii de angajare.
(2) Nu constituie venituri de natură profesională în interesul
alin. (1) următoarele:
a) veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;
b) veniturile din investiţii;
c) veniturile din pensii;
d) veniturile din activităţi agricole;
e) veniturile din premii şi din jocuri de noroc;
f) veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare;
g) veniturile din alte surse, definite conform art. 78 alin. (1)
lit. a)-d) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi veniturile realizate primite de
persoanele fizice din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie.
Art. 2. - Persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate
sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
precum şi persoanelor care au calitatea de pensionari ai
sistemului public de pensii nu le sunt aplicabile prevederile
art. III din ordonanţa de urgenţă.
Art. 3. - (1) Persoanele care realizează exclusiv venituri de
natură profesională cu caracter repetitiv - lunar, trimestrial sau
semestrial - sau ocazional datorează contribuţiile individuale
de asigurări sociale, de asigurări pentru şomaj şi de asigurări
sociale pentru sănătate, prevăzute la art. III alin. (2) din
ordonanţa de urgenţă, denumite în continuare contribuţii
individuale.
(2) Persoanele care, pe lângă veniturile de natură salarială,
realizează şi venituri de natură profesională cu caracter repetitiv -
lunar, trimestrial sau semestrial - datorează contribuţiile
individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională.
(3) Persoanele care, pe lângă veniturile de natură salarială,
realizează şi venituri de natură profesională în mod ocazional
nu datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri
de natură profesională.
Art. 4. - Contribuţiile individuale se datorează şi în situaţia
în care veniturile de natură profesională sunt realizate de
persoane pentru care la data intrării în vigoare a prezentelor
norme metodologice se prevede, potrivit legii, că asigurarea în
sistemul asigurărilor pentru şomaj este facultativă.
Art. 5. - (1) Persoanele fizice care realizează venituri de
natură profesională, pentru care se datorează contribuţiile
individuale prevăzute la art. III alin. (2) din ordonanţa de urgenţă,
sunt considerate asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în
sistemul asigurărilor pentru şomaj, precum şi în sistemul de
asigurări sociale de sănătate şi beneficiază de prestaţiile
prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi
completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în condiţiile
Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi de asigurare socială de
sănătate în condiţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cotele contribuţiilor individuale prevăzute la alin. (1) sunt
cele prevăzute de lege pentru contribuţia individuală de asigurări
sociale, pentru contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj,
precum şi pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
Art. 6. - (1) Baza de calcul al contribuţiilor individuale,
prevăzută la art. III alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, pentru
asigurările sociale şi pentru asigurările pentru şomaj o
constituie:
a) venitul net lunar realizat, dar nu mai mult de echivalentul
a 5 salarii medii brute pe economie, pentru veniturile de natură
profesională cu caracter repetitiv - lunar, trimestrial sau
semestrial - realizate în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1)
sau (2);
b) venitul net anual realizat, dar nu mai mult de echivalentul
a 5 salarii medii brute pe economie, pentru veniturile de natură
profesională realizate în mod ocazional, în condiţiile prevăzute
la art. 3 alin. (1).
(2) Baza lunară de calcul al contribuţiei pentru asigurările
sociale de sănătate prevăzută la art. III alin. (3) din ordonanţa de
urgenţă o constituie cuantumul net al veniturilor de natură
profesională realizate lunar, determinat ca diferenţă între venitul
brut şi cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, care
este limitat la echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie şi
nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară,
dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează
contribuţia.
(3) Pentru veniturile de natură profesională, contribuţia de
asigurări sociale de sănătate se plăteşte de persoana care le
realizează la termenele stabilite în Legea nr. 95/2006, cu
modificările şi completările ulterioare.
(4) Modalitatea de declarare şi plată a contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate pentru veniturile de natură
profesională este reglementată prin Legea nr. 95/2006 şi prin
Normele
metodologice
privind
stabilirea
documentelor
justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv
asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea
măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate
la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate,
aprobate prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări
de Sănătate.
(5) Salariul mediu brut pe economie prevăzut la alin. (1) şi
(2) este salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Art. 7. - Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) au obligaţia
de a depune câte o declaraţie privind asigurarea în sistemul
public de pensii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, respectiv
de a încheia contracte de asigurare în sistemul de asigurări
sociale de sănătate.
Art. 8. - (1) Declaraţiile de asigurare prevăzute la art. 7 se
depun, o singură dată, până la data de 25 a lunii pentru luna
anterioară în care s-au realizat venituri de natură profesională,
la casa teritorială de pensii şi, după caz, la agenţia pentru
ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului
Bucureşti din raza de domiciliu sau de reşedinţă a persoanelor
asigurate.
(2) Persoanele aflate în situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1)
şi (2) au obligaţia de a actualiza declaraţiile de asigurare în
termen de 14 zile lucrătoare de la data modificării cuantumului
veniturilor de natură profesională, prin depunerea unei noi
declaraţii, care să ateste cuantumul veniturilor de natură
profesională realizate pe fiecare sursă de venit.
(3) În lunile în care nu realizează venituri de natură
profesională, persoanele aflate în situaţiile prevăzute la art. 3
alin. (1) şi (2) au obligaţia de a notifica acest fapt casei teritoriale
de pensii, precum şi agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă
judeţene sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau
de reşedinţă a acestora.
(4) Persoanele care realizează, în condiţiile prevăzute la
art. 3 alin. (1), venituri de natură profesională în mod ocazional
depun declaraţiile de asigurare prevăzute la art. 7 ori de câte ori
realizează venituri de natură profesională, până la data de 25 a
lunii pentru luna anterioară în care au realizat aceste venituri.
(5) Declaraţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (4) constituie titluri
de creanţă şi devin titluri executorii la data la care creanţele
bugetare sunt scadente conform legii.
Art. 9. - (1) Termenele de declarare prevăzute la art. 8
alin. (1) şi (4) constituie şi termene de plată a contribuţiilor
individuale.
(2) Persoanele care realizează, în condiţiile prevăzute la
art. 3 alin. (1), venituri de natură profesională în mod ocazional
datorează contribuţiile individuale până la data la care
cuantumul veniturilor de natură profesională realizate în cursul
anului calendaristic atinge plafonul de 5 salarii medii brute pe
economie.
(3) Pentru neachitarea contribuţiilor individuale la termenele
de scadenţă prevăzute la alin. (1) se datorează dobânzi şi
penalităţi de întârziere, în condiţiile legii.
Art. 10. - Plata contribuţiilor individuale se efectuează în
contul bugetului asigurărilor sociale de stat, în contul bugetului
asigurărilor pentru şomaj, precum şi în contul bugetului Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Art. 11. - Perioadele pentru care s-au plătit contribuţiile
individuale constituie stagiu de cotizare în sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi în sistemul
asigurărilor pentru şomaj.
Art. 12. - (1) Stagiul de cotizare realizat de persoanele
prevăzute la art. 5 alin. (1) în sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale se stabileşte prin aplicarea asupra
perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie
individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări
sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale.
(2) La stabilirea punctajului mediu anual se iau în
considerare veniturile de natură profesională la care s-a achitat
contribuţia individuală de asigurări sociale.
Art. 13. - (1) Stagiul de cotizare realizat de persoanele
prevăzute la art. 5 alin. (1) în sistemul asigurărilor pentru şomaj
se stabileşte prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a
raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări
pentru şomaj şi cota de contribuţie datorată la bugetul
asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, de către persoanele
asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj.
(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care realizează
venituri de natură profesională din mai multe activităţi de natura
celor prevăzute la art. 1, stagiul de cotizare realizat de acestea
în sistemul asigurărilor pentru şomaj se stabileşte prin
cumularea stagiilor realizate în baza declaraţiilor de asigurare
în sistemul asigurărilor pentru şomaj.
Art. 14. - (1) În situaţia în care nu mai realizează venituri
de natură profesională, persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1)
au obligaţia de a notifica acest fapt casei teritoriale de pensii,
precum şi agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene
sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau de
reşedinţă a acestora, în termen de 3 zile lucrătoare de la data
intervenirii acesteia.
(2) Calitatea de asigurat deţinută de persoanele prevăzute
la art. 5 alin. (1) încetează cu data de întâi a lunii următoare celei
în care s-a efectuat plata contribuţiilor individuale, cu excepţia
calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate,
pentru care persoanele beneficiază de pachetul minimal de
servicii medicale în condiţiile Legii nr. 95/2006, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 15. - Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă
nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale,
să constituie infracţiuni:
a) necomunicarea datelor şi informaţiilor solicitate în scris de
casele de pensii, precum şi de agenţiile pentru ocuparea forţei
de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea
îndeplinirii atribuţiilor ce le revin potrivit prezentelor norme
metodologice;
b) comunicarea de date şi informaţii incomplete sau eronate;
c) nedepunerea la termen de către persoanele prevăzute la
art. 5 alin. (1) a declaraţiilor de asigurare;
d) nerespectarea de către persoanele prevăzute la art. 5
alin. (1) a obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (1).
Art. 16. - Contravenţiile prevăzute la art. 15 se
sancţionează după cum urmează:
a) cele prevăzute la lit. a) şi b), cu amendă de la 300 lei la
600 lei;
b) cele prevăzute la lit. c) şi d), cu amendă de la 2.500 lei la
5.000 lei.
Art. 17. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor
corespunzătoare se fac de către personalul împuternicit al Casei
Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi al
caselor teritoriale de pensii, desemnat prin decizie a
preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de
Asigurări Sociale, de către organele de control măsuri active ale
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ale
structurilor sale teritoriale şi de personalul Inspecţiei Muncii şi al
structurilor sale teritoriale, după caz.
Art. 18. - Amenzile contravenţionale aplicate conform
prezentelor norme metodologice constituie venituri la bugetul
asigurărilor sociale de stat sau la bugetul asigurărilor pentru
şomaj, după caz.
Art.
19.
-
Constatarea
contravenţiilor
şi
aplicarea
sancţiunilor pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate
se fac în condiţiile Legii nr. 95/2006, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 20. - Dispoziţiile prezentelor norme metodologice
referitoare la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor se
completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 21. - Dispoziţiile prezentelor norme metodologice
referitoare la obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi faţă de bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se
completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 privind
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările
ulterioare.
Art. 22. - Modelul declaraţiilor de asigurare prevăzut la
art. 7 se aprobă în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a
prezentelor norme metodologice, prin ordin al preşedintelui
Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi
al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă.
Art. 23. - În măsura în care aplicarea prevederilor art. III din
ordonanţa de urgenţă va impune precizări suplimentare cu
privire la contribuţia individuală de asigurări sociale, respectiv
contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, acestea vor fi
emise prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei
  
sociale.