Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea 1, Nr. 511 din 24 iulie 2009
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
TITLUL PRELIMINAR
Despre legea civilă
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Obiectul Codului civil
Art. 1. - Dispozitiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale si pe
cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
Continutul Codului civil
Art. 2. - Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie
dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozitiilor
sale.
Aplicarea generală a Codului civil
Art. 3. - (1) Dispozitiile prezentului cod se aplică si raporturilor dintre profesionisti,
precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una
sau mai multe persoane, a unei activităti organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu ca scop obtinerea de profit.
Aplicarea prioritară a tratatelor
internationale privind drepturile
omului
Art. 4. - (1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispozitiile privind
drepturile si libertătile persoanelor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu
Constitutia, Declaratia Universală a Drepturilor Omului, pactele si celelalte tratate la
care România este parte.
(2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, si prezentul cod, au prioritate
reglementările internationale, cu exceptia cazului în care prezentul cod contine
dispozitii mai favorabile.
Aplicarea prioritară a dreptului
comunitar
Art. 5. - În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului comunitar
se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părtilor.
CAPITOLUL II
Aplicarea legii civile
Aplicarea în timp a legii civile
Art. 6. - Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu are putere
retroactivă.
Teritorialitatea legii civile
Art. 7. - (1) Actele normative adoptate de autoritătile si institutiile publice centrale
se aplică pe întreg teritoriul tării, afară de cazul în care se prevede altfel.
(2) Actele normative adoptate, în conditiile legii, de autoritătile si institutiile
administratiei publice locale se aplică numai în raza lor de competentă teritorială.
Extrateritorialitatea legii civile
Art. 8. - În cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea
legii civile aplicabile se face tinându-se seama de normele de drept international privat
cuprinse în cartea a VII-a din prezentul Cod civil.
CAPITOLUL III
Interpretarea si efectele legii civile
Interpretarea legii
Art. 9. - (1) Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă si
interpretarea ei oficială.
(2) Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.
(3) Interpretarea legii de către instantă se face numai în scopul aplicării ei în cazul
dedus judecătii.
Uzantele si principiile generale
Art. 10. - (1) În cazurile neprevăzute de lege, se aplică uzantele, iar în lipsa
acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii juridice asemănătoare, iar când nu
există asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului.
(2) În materiile reglementate prin lege, uzantele produc efecte numai în măsura în
care sunt recunoscute ori admise în mod expres de lege.
(3) Uzantele publicate în culegeri elaborate de către autoritătile sau institutiile
competente în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.
(4) În sensul prezentului cod, prin uzante se întelege obiceiul locului si uzurile
profesionale.
Aplicarea unor categorii de legi
Art. 11. - (1) Legile care derogă de la o dispozitie generală, care restrâng
exercitiul unor drepturi civile sau care prevăd sanctiuni civile se aplică numai în
cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care
interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.
Libertatea de a dispune
Art. 12. - (1) Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede
în mod expres altfel.
(2) Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil.
Renuntarea la drept
Art. 13. - Renuntarea la un drept nu se prezumă.
Buna-credintă
Art. 14. - (1) Persoanele fizice si persoanele juridice participante la raporturile
juridice civile trebuie să îsi exercite drepturile si să îsi execute obligatiile cu bună-
credintă, în acord cu ordinea publică si bunele moravuri.
(2) Buna-credintă se prezumă până la proba contrară.
Abuzul de drept
Art. 15. - Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe
altul ori într-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte.
Vinovătia
Art. 16. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai
pentru faptele sale săvârsite cu intentie sau din culpă.
(2) Fapta este săvârsită cu intentie când autorul prevede rezultatul faptei sale si fie
urmăreste producerea lui prin intermediul faptei, fie, desi nu îl urmăreste, acceptă
posibilitatea producerii acestui rezultat.
(3) Fapta este săvârsită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale,
dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul
faptei, desi trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a actionat cu
o neglijentă sau imprudentă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi
manifestat-o fată de propriile interese.
(4) Atunci când legea conditionează efectele juridice ale unei fapte de săvârsirea
sa din culpă, conditia este îndeplinită si dacă fapta a fost săvârsită cu intentie.
Eroarea comună si invincibilă
Art. 17. - (1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât
are el însusi.
(2) Cu toate acestea, când cineva, împărtăsind o credintă comună si invincibilă, a
considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanta
judecătorească, tinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în
această stare va produce, fată de cel aflat în eroare, aceleasi efecte ca si când ar fi
valabil, afară de cazul în care desfiintarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu.
(3) Eroarea comună si invincibilă nu se prezumă.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de carte funciară si
nici în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate.
CAPITOLUL IV
Publicitatea drepturilor, a actelor si a faptelor juridice
Obiectul publicitătii si modalitătile
de realizare
Art. 18. - (1) Drepturile, actele si faptele privitoare la starea si capacitatea
persoanelor, cele în legătură cu bunurile care apartin acestora, precum si orice alte
raporturi juridice sunt supuse publicitătii în cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garantii
Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă, registrul comertului, precum si prin
alte forme de publicitate prevăzute de lege.
Conditiile de publicitate
Art. 19. - (1) Procedura si conditiile de publicitate se stabilesc prin lege.
(2) Îndeplinirea formalitătii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar
dacă este lipsită de capacitatea de exercitiu.
(3) Orice renuntare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de
publicitate, precum si orice clauză penală sau altă sanctiune stipulată pentru a
împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise.
(4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus
publicitătii, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
Efectele publicitătii
Art. 20. - (1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum
si a oricărui alt raport juridic supus publicitătii, stabileste rangul acestora si, dacă legea
prevede în mod expres, conditionează constituirea sau efectele lor juridice.
(2) Între părti sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile,
actele sau faptele juridice, precum si orice alte raporturi juridice produc efecte depline,
chiar dacă nu au fost îndeplinite formalitătile de publicitate, afară de cazul în care prin
lege se dispune altfel.
(3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate.
Cu toate acestea, în cazurile si conditiile expres prevăzute de lege, ea poate produce
efecte achizitive în favoarea tertilor dobânditori de bună-credintă.
(4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescriptiei extinctive, afară de cazul în care prin
lege se dispune altfel.
Prezumtiile
Art. 21. - (1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se
prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în conditiile legii.
(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.
Lipsa publicitătii. Sanctiuni
Art. 22. - (1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu
era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte
raporturi juridice supuse publicitătii sunt inopozabile tertilor, afară de cazul în care se
dovedeste că acestia le-au cunoscut pe altă cale.
(2) Atunci când legea prevede că simpla cunoastere de fapt nu suplineste lipsa de
publicitate, absenta acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv
de tertul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus
publicitătii.
(3) În toate cazurile însă, simpla cunoastere a dreptului, actului, faptului sau
raportului juridic nu suplineste lipsa de publicitate fată de alte persoane decât tertul
care, în fapt, le-a cunoscut.
Concursul dintre formele de
publicitate
Art. 23. - Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelasi timp
unor formalităti de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinte de publicitate nu este
acoperită de îndeplinirea alteia.
Consultarea registrelor publice
Art. 24. - Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în conditiile legii,
să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situatie
juridică si să obtină extrase sau copii certificate de pe acestea.
CARTEA I
Despre persoane
TITLUL I
Dispozitii generale
Subiectele de drept civil
Art. 25. - (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice.
(2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi si de obligatii
civile.
(3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind conditiile
cerute de lege, este titulară de drepturi si de obligatii civile.
Recunoasterea drepturilor si
libertătilor civile
Art. 26. - Drepturile si libertătile civile ale persoanelor fizice, precum si drepturile
si libertătile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite si garantate de lege.
Cetătenii străini si apatrizii
Art. 27. - (1) Cetătenii străini si apatrizii sunt asimilati, în conditiile legii, cu
cetătenii români, în ceea ce priveste drepturile si libertătile lor civile.
(2) Asimilarea se aplică în mod corespunzător si persoanelor juridice străine.
Capacitatea civilă
Art. 28. - (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor.
(2) Orice persoană are capacitate de folosintă si, cu exceptia cazurilor prevăzute
de lege, capacitate de exercitiu.
Limitele capacitătii civile
Art. 29. - (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosintă sau lipsit, în
tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si conditiile expres
prevăzute de lege.
(2) Nimeni nu poate renunta, în tot sau în parte, la capacitatea de folosintă sau la
capacitatea de exercitiu.
Egalitatea în fata legii civile
Art. 30. - Rasa, culoarea, nationalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta,
sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenta politică,
sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea
socială, gradul de cultură, precum si orice altă situatie similară nu au nicio influentă
asupra capacitătii civile.
Patrimoniul. Mase patrimoniale si
patrimonii de afectatiune
Art. 31. - (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui
patrimoniu.
(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectatiuni, însă numai în cazurile
si conditiile prevăzute de lege.
(3) Sunt patrimonii de afectatiune masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit
dispozitiilor titlului IV al cărtii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate,
precum si alte patrimonii astfel determinate.
Transferul intrapatrimonial
Art. 32. - (1) În caz de diviziune sau afectatiune, transferul drepturilor si obligatiilor
dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiasi patrimoniu, se face cu
respectarea conditiilor prevăzute de lege si fără a prejudicia drepturile creditorilor
asupra fiecărei mase patrimoniale.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o
masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.
Patrimoniul profesional individual
Art. 33. - (1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual
a unei profesii autorizate se stabileste prin actul încheiat de titular, cu respectarea
conditiilor de formă si de publicitate prevăzute de lege.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător si în cazul măririi sau
micsorării patrimoniului profesional individual.
(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conditiile prevăzute de
legea specială.
TITLUL II
Persoana fizică
CAPITOLUL I
Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECTIUNEA 1
Capacitatea de folosintă
Notiunea
Art. 34. - Capacitatea de folosintă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi
si obligatii civile.
Durata capacitătii de folosintă
Art. 35. - Capacitatea de folosintă începe la nasterea persoanei si încetează
odată cu moartea acesteia.
Drepturile copilului conceput
Art. 36. - Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însă numai
dacă el se naste viu. Dispozitiile art. 412 referitoare la timpul legal al conceptiunii sunt
aplicabile.
SECTIUNEA a 2-a
Capacitatea de exercitiu
Notiunea
Art. 37. - Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură
acte juridice civile.
Începutul capacitătii de exercitiu
Art. 38. - (1) Capacitatea de exercitiu deplină începe la data când persoana
devine majoră.
(2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Situatia minorului căsătorit
Art. 39. - (1) Minorul dobândeste, prin căsătorie, capacitatea deplină de exercitiu.
(2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credintă la
încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercitiu.
Capacitatea de exercitiu anticipată
Art. 40. - Pentru motive temeinice, instanta de tutelă poate recunoaste minorului
care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercitiu. În acest scop, vor fi
ascultati si părintii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, si avizul
consiliului de familie.
Capacitatea de exercitiu restrânsă
Art. 41. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu
restrânsă.
(2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restrânsă se încheie de
către acesta, cu încuviintarea părintilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile
prevăzute de lege, si cu autorizarea instantei de tutelă. Încuviintarea sau autorizarea
poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.
(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercitiu restrânsă poate face singur
acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum si acte de
dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la data încheierii lor.
Actele minorului care a împlinit
vârsta de 15 ani
Art. 42. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 15 ani poate să încheie acte juridice
referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu
încuviintarea părintilor sau a tutorelui, precum si cu respectarea dispozitiilor legii
speciale, dacă este cazul.
(2) În acest caz, minorul exercită singur drepturile si execută tot astfel obligatiile
izvorâte din aceste acte si poate dispune singur de veniturile dobândite.
Lipsa capacitătii de exercitiu
Art. 43. - (1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exercitiu:
a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b) interzisul judecătoresc.
(2) Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se încheie, în
numele acestora, de reprezentantii lor legali, în conditiile prevăzute de lege.
(3) Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exercitiu poate încheia
singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum si actele de
dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la momentul
încheierii lor.
(4) Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute si de reprezentantul
său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar
permite acest lucru.
Sanctiunea
Art. 44. - Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) si la
art. 43 alin. (3), precum si actele făcute de tutore fără autorizarea instantei de tutelă,
atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt lovite de nulitate relativă,
chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Frauda comisă de incapabil
Art. 45. - Nulitatea relativă nu este înlăturată de simpla declaratie a celui lipsit de
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă că este capabil să
contracteze. Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanta, la cererea părtii induse
în eroare, poate considera valabil contractul atunci când apreciază că aceasta ar
constitui o sanctiune civilă adecvată.
Regimul nulitătii
Art. 46. - (1) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu
restrânsă poate invoca si singur, în apărare, nulitatea actului pentru incapacitatea sa
rezultată din minoritate ori din punerea sub interdictie judecătorească.
(2) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub
interdictie judecătorească incapacitatea acestuia.
(3) Actiunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care
a împlinit vârsta de 14 ani, precum si de ocrotitorul legal.
(4) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instantei de tutelă, necesară
potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării actiunii în anulare.
Limitele obligatiei de restituire
Art. 47. - Persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restrânsă nu este obligată la restituire decât în limita folosului realizat.
Dispozitiile art. 1.635-1.649 se aplică în mod corespunzător.
Confirmarea actului anulabil
Art. 48. - Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în timpul
minoritătii, atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea
tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără
respectarea tuturor formalitătilor cerute pentru încheierea lui valabilă. În timpul
minoritătii, confirmarea actului anulabil se poate face numai în conditiile art. 1.263 si
1.264.
SECTIUNEA a 3-a
Declararea judecătorească a mortii
Cazul general
Art. 49. - (1) În cazul în care o persoană este dispărută si există indicii că a încetat
din viată, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea
oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel putin 2 ani de la data primirii ultimelor
informatii sau indicii din care rezultă că era în viată.
(2) Dacă data primirii ultimelor informatii sau indicii despre cel dispărut nu se poate
stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteste de la sfârsitul lunii în
care s-au primit ultimele informatii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili
nici luna, de la sfârsitul anului calendaristic.
Cazuri speciale
Art. 50. - (1) Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundatiile,
cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de
război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăteste a se presupune
decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel putin 6 luni de la data împrejurării
în care a avut loc disparitia.
(2) Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc disparitia nu poate
fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozitiile art. 49 alin. (2).
(3) Atunci când este sigur că decesul s-a produs, desi cadavrul nu poate fi găsit
sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se
astepta împlinirea vreunui termen de la disparitie.
Procedura de declarare a mortii
Art. 51. - Solutionarea cererii de declarare a mortii se face potrivit dispozitiilor
Codului de procedură civilă.
Data prezumată a mortii celui
dispărut
Art. 52. - (1) Cel declarat mort este socotit că a încetat din viată la data pe care
hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a mortii. Dacă hotărârea nu
arată si ora mortii, se socoteste că cel declarat mort a încetat din viată în ultima oră
a zilei stabilite ca fiind aceea a mortii.
(2) În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat
din viată în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50,
după caz.
(3) Instanta judecătorească poate rectifica data mortii stabilită potrivit dispozitiilor
alin. (1) si (2), dacă se dovedeste că nu era posibil ca persoana declarată moartă să
fi decedat la acea dată. În acest caz, data mortii este cea stabilită prin hotărârea de
rectificare.
Prezumtia
Art. 53. - Cel dispărut este socotit a fi în viată, dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă.
Anularea hotărârii de declarare
a mortii
Art. 54. - (1) Dacă cel declarat mort este în viată, se poate cere, oricând, anularea
hotărârii prin care s-a declarat moartea.
(2) Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de
moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putintă,
restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este
obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispozitiilor în materie de carte
funciară, se va face dovada că la data dobândirii stia ori trebuia să stie că persoana
declarată moartă este în viată.
Descoperirea certificatului de deces
Art. 55. - Orice persoană interesată poate cere oricând anularea hotărârii
declarative de moarte, în cazul în care se descoperă certificatul de deces al celui
declarat mort.
Plata făcută mostenitorilor aparenti
Art. 56. - Plata făcută mostenitorilor legali sau legatarilor unei persoane, care
reapare ulterior hotărârii declarative de moarte, este valabilă si liberatorie, dacă a fost
făcută înainte de radierea din registrul de stare civilă a mentiunii privitoare la deces,
cu exceptia cazului în care cel care a făcut plata a cunoscut faptul că persoana
declarată moartă este în viată.
Drepturile mostenitorului aparent
Art. 57. - Mostenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată
decedată prin hotărâre judecătorească este în viată păstrează posesia bunurilor si
dobândeste fructele acestora, cât timp cel reapărut nu solicită restituirea lor.
CAPITOLUL II
Respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune
Drepturile personalitătii
Art. 58. - (1) Orice persoană are dreptul la viată, la sănătate, la integritate fizică
si psihică, la onoare si reputatie, dreptul la respectarea vietii private, precum si dreptul
la propria imagine.
(2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.
Atributele de identificare
Art. 59. - Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la resedintă, precum
si la o stare civilă, dobândite în conditiile legii.
Dreptul de a dispune de sine însusi
Art. 60. - Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăsi, dacă nu încalcă
drepturile si libertătile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
SECTIUNEA a 2-a
Drepturile la viată, la sănătate si la integritate ale persoanei fizice
Garantarea drepturilor inerente
fiintei umane
Art. 61. - (1) Viata, sănătatea si integritatea fizică si psihică a oricărei persoane
sunt garantate si ocrotite în mod egal de lege.
(2) Interesul si binele fiintei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al
societătii sau al stiintei.
Interzicerea practicii eugenice
Art. 62. - (1) Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane.
(2) Este interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selectiei
persoanelor.
Interventiile asupra caracterelor
genetice
Art. 63. - (1) Sunt interzise orice interventii medicale asupra caracterelor genetice
având drept scop modificarea descendentei persoanei, cu exceptia celor care privesc
prevenirea si tratamentul maladiilor genetice.
(2) Este interzisă orice interventie având drept scop crearea unei fiinte umane
genetic identice unei alte fiinte umane vii sau moarte, precum si crearea de embrioni
umani în scopuri de cercetare.
(3) Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical nu este admisă
pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave
legate de sexul acestuia.
Inviolabilitatea corpului uman
Art. 64. - (1) Corpul uman este inviolabil.
(2) Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică si psihică. Nu se poate aduce
atingere integritătii fiintei umane decât în cazurile si în conditiile expres si limitativ
prevăzute de lege.
Examenul caracteristicilor genetice
Art. 65. - (1) Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane nu poate fi
întreprins decât în scopuri medicale sau de cercetare stiintifică, efectuate în conditiile
legii.
(2) Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi
efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în
scopuri medicale ori de cercetare stiintifică, efectuate în conditiile legii.
Interzicerea unor acte patrimoniale
Art. 66. - Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului
uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu exceptia
cazurilor expres prevăzute de lege.
Interventiile medicale asupra
unei persoane
Art. 67. - Nicio persoană nu poate fi supusă experientelor, testelor, prelevărilor,
tratamentelor sau altor interventii în scop terapeutic ori în scop de cercetare stiintifică
decât în cazurile si în conditiile expres si limitativ prevăzute de lege.
Prelevarea si transplantul de la
persoanele în viată
Art. 68. - (1) Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine
umană de la donatori în viată se fac exclusiv în cazurile si conditiile prevăzute de lege,
cu acordul scris, liber, prealabil si expres al acestora si numai după ce au fost
informati, în prealabil, asupra riscurilor interventiei. În toate cazurile, donatorul poate
reveni asupra consimtământului dat, până în momentul prelevării.
(2) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umană de la
minori, precum si de la persoanele aflate în viată, lipsite de discernământ din cauza
unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, în
afara cazurilor expres prevăzute de lege.
Sesizarea instantei judecătoresti
Art. 69. - La cererea persoanei interesate, instanta poate lua toate măsurile
necesare pentru a împiedica sau a face să înceteze orice atingere ilicită adusă
integritătii corpului uman, precum si pentru a dispune repararea, în conditiile prevăzute
la art. 252-256, a daunelor materiale si morale suferite.
SECTIUNEA a 3-a
Respectul vietii private si al demnitătii persoanei umane
Dreptul la libera exprimare
Art. 70. - (1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare.
(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile si limitele
prevăzute la art. 75.
Dreptul la viata privată
Art. 71. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vietii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viata intimă, personală sau de
familie, nici în domiciliul, resedinta sau corespondenta sa, fără consimtământul său ori
fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondentei,
manuscriselor sau a altor documente personale, precum si a informatiilor din viata
privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute
la art. 75.
Dreptul la demnitate
Art. 72. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnitătii sale.
(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei si reputatiei unei persoane, fără
consimtământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la propria imagine
Art. 73. - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice
reproducerea, în orice mod, a înfătisării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz,
utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozitiile art. 75 rămân aplicabile.