Legea nr. 286/2009 privind Codul penal
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea 1, Nr. 510 din 24 iulie 2009
PARTEA GENERALĂ
Titlul I - Legea penală si limitele ei de aplicare
art. 1-14
Capitolul I - Principii generale
art. 1-2
Capitolul II - Aplicarea legii penale
art. 3-14
Sectiunea 1 - Aplicarea legii penale în timp
art. 3-7
Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale în spatiu
art. 8-14
Titlul II - Infractiunea
art. 15-52
Capitolul I - Dispozitii generale
art. 15-17
Capitolul II - Cauzele justificative
art. 18-22
Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate
art. 23-31
Capitolul IV - Tentativa
art. 32-34
Capitolul V - Unitatea si pluralitatea de infractiuni
art. 35-45
Capitolul VI - Autorul si participantii
art. 46-52
Titlul III - Pedepsele
art. 53-106
Capitolul I - Categoriile pedepselor
art. 53-55
Capitolul II - Pedepsele principale
art. 56-64
Sectiunea 1 - Detentiunea pe viată
art. 56-59
Sectiunea a 2-a - Închisoarea
art. 60
Sectiunea a 3-a - Amenda
art. 61-64
Capitolul III - Pedeapsa accesorie si pedepsele complementare
art. 65-70
Sectiunea 1 - Pedeapsa accesorie
art. 65
Sectiunea a 2-a - Pedepsele complementare
art. 66-70
Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor
art. 71-73
Capitolul V - Individualizarea pedepselor
art. 74-106
Sectiunea 1 - Dispozitii generale
art. 74
Sectiunea a 2-a - Circumstantele atenuante si circumstantele agravante
art. 75-79
Sectiunea a 3-a - Renuntarea la aplicarea pedepsei
art. 80-82
Sectiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei
art. 83-90
Sectiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
art. 91-98
Sectiunea a 6-a - Liberarea conditionată
art. 99-106
Titlul IV - Măsurile de sigurantă
art. 107-112
Capitolul I - Dispozitii generale
art. 107-108
Capitolul II - Regimul măsurilor de sigurantă
art. 109-112
Titlul V - Minoritatea
art. 113-134
Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului
art. 113-116
Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
art. 117-123
Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate
art. 124-127
Capitolul IV - Dispozitii comune
art. 128-134
Titlul VI - Răspunderea penală a persoanei juridice
art. 135-151
Capitolul I - Dispozitii generale
art. 135-137
Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
art. 138-145
Capitolul III - Dispozitii comune
art. 146-151
Titlul VII - Cauzele care înlătură răspunderea penală
art. 152-159
Titlul VIII - Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
art. 160-164
Titlul IX - Cauzele care înlătură consecintele condamnării
art. 165-171
Titlul X - Întelesul unor termeni sau expresii în legea penală
art. 172-187
PARTEA SPECIALĂ
Titlul I - Infractiuni contra persoanei
art. 188-227
Capitolul I - Infractiuni contra vietii
art. 188-192
Capitolul II - Infractiuni contra integritătii corporale sau sănătătii
art. 193-198
Capitolul III - Infractiuni săvârsite asupra unui membru de familie
art. 199-200
Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului
art. 201-202
Capitolul V - Infractiuni privind obligatia de asistentă a celor în primejdie
art. 203-204
Capitolul VI - Infractiuni contra libertătii persoanei
art. 205-208
Capitolul VII - Traficul si exploatarea persoanelor vulnerabile
art. 209-217
Capitolul VIII - Infractiuni contra libertătii si integritătii sexuale
art. 218-223
Capitolul IX - Infractiuni ce aduc atingere domiciliului si vietii private
art. 224-227
Titlul II - Infractiuni contra patrimoniului
art. 228-256
Capitolul I - Furtul
art. 228-232
Capitolul II - Tâlhăria si pirateria
art. 233-237
Capitolul III - Infractiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
art. 238-248
Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plată electronice
art. 249-252
Capitolul V - Distrugerea si tulburarea de posesie
art. 253-256
Titlul III - Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat
art. 257-265
Capitolul I - Infractiuni contra autoritătii
art. 257-261
Capitolul II - Infractiuni privind frontiera de stat
art. 262-265
Titlul IV - Infractiuni contra înfăptuirii justitiei
art. 266-288
Titlul V - Infractiuni de coruptie si de serviciu
art. 289-309
Capitolul I - Infractiuni de coruptie
art. 289-294
Capitolul II - Infractiuni de serviciu
art. 295-309
Titlul VI - Infractiuni de fals
art. 310-328
Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori
art. 310-316
Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare
art. 317-319
Capitolul III - Falsuri în înscrisuri
art. 320-328
Titlul VII - Infractiuni contra sigurantei publice
art. 329-366
Capitolul I - Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe căile ferate
art. 329-333
Capitolul II - Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice
art. 334-341
Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor
nucleare si al materiilor explozive
art. 342-347
Capitolul IV - Infractiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităti
reglementate de lege
art. 348-351
Capitolul V - Infractiuni contra sănătătii publice
art. 352-359
Capitolul VI - Infractiuni contra sigurantei si integritătii sistemelor
si datelor informatice
art. 360-366
Titlul VIII - Infractiuni care aduc atingere unor relatii
privind convietuirea socială
art. 367-384
Capitolul I - Infractiuni contra ordinii si linistii publice
art. 367-375
Capitolul II - Infractiuni contra familiei
art. 376-380
Capitolul III - Infractiuni contra libertătii religioase si respectului datorat
persoanelor decedate
art. 381-384
Titlul IX - Infractiuni electorale
art. 385-393
Titlul X - Infractiuni contra securitătii nationale
art. 394-412
Titlul XI - Infractiuni contra capacitătii de luptă a fortelor armate
art. 413-437
Capitolul I - Infractiuni săvârsite de militari
art. 413-431
Capitolul II - Infractiuni săvârsite de militari sau de civili
art. 432-437
Titlul XII - Infractiuni de genocid, contra umanitătii si de război
art. 438-445
Capitolul I - Infractiuni de genocid si contra umanitătii
art. 438-439
Capitolul II - Infractiuni de război
art. 440-445
Titlul XIII - Dispozitii finale
art. 446
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUT AtILOR
SENA TUL
LEGE
privind Codul penal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
P ARTEA GENERALĂ
TITLUL I
Legea penală si limitele ei de aplicare
CAPITOLUL I
Principii generale
Legalitatea incriminării
Art. 1. - (1) Legea penală prevede faptele care constituie infractiuni.
(2) Nicio persoană nu poate fi sanctionată penal pentru o faptă care nu era
prevăzută de legea penală la data când a fost săvârsită.
Legalitatea sanctiunilor de drept penal
Art. 2. - (1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile si măsurile educative
ce se pot lua fată de persoanele care au săvârsit infractiuni, precum si măsurile de
sigurantă ce se pot lua fată de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea
penală.
(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau
o măsură de sigurantă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când
fapta a fost săvârsită.
(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită si aplicată în afara limitelor generale ale
acesteia.
CAPITOLUL II
Aplicarea legii penale
SECtIUNEA 1
Aplicarea legii penale în timp
Activitatea legii penale
Art. 3. - Legea penală se aplică infractiunilor săvârsite în timpul cât ea se află
în vigoare.
Aplicarea legii penale
de dezincriminare
Art. 4. - Legea penală nu se aplică faptelor săvârsite sub legea veche, dacă nu
mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor
educative si a măsurilor de sigurantă, pronuntate în baza legii vechi, precum si toate
consecintele penale ale hotărârilor judecătoresti privitoare la aceste fapte încetează
prin intrarea în vigoare a legii noi.
Aplicarea legii penale mai favorabile
până la judecarea definitivă a cauzei
Art. 5. - (1) În cazul în care de la săvârsirea infractiunii până la judecarea
definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai
favorabilă.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si actelor normative ori prevederilor din acestea
declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgentă aprobate de
Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea
s-au aflat în vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.
Aplicarea legii penale mai favorabile
după judecarea definitivă a cauzei
Art. 6. - (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare si până
la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care
prevede o pedeapsă mai usoară, sanctiunea aplicată, dacă depăseste maximul
special prevăzut de legea nouă pentru infractiunea săvârsită, se reduce la acest
maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detentiune pe
viată si până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi faptă
numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detentiunii pe viată se înlocuieste cu maximul
închisorii prevăzut pentru acea infractiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa
aplicată se înlocuieste cu amenda, fără a se putea depăsi maximul special prevăzut
în legea nouă. tinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se
poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate si neprevăzute în legea nouă nu se mai
execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în continutul si
limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în conditiile alin. (1)-(4), pedepsele
complementare si măsurile de sigurantă neexecutate si neprevăzute în legea nouă
nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în
continutul si limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor
complementare sau măsurilor de sigurantă, acestea se execută în continutul si limitele
prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispozitie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se tine
seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de
pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozitiilor alin. (1)-(6).
Aplicarea legii penale temporare
Art. 7. - (1) Legea penală temporară se aplică infractiunii săvârsite în timpul când
era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de
timp.
(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data iesirii ei din
vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situatiei care a impus
adoptarea sa.
SECtIUNEA a 2-a
Aplicarea legii penale în spatiu
Teritorialitatea legii penale
Art. 8. - (1) Legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite pe teritoriul
României.
(2) Prin teritoriul României se întelege întinderea de pământ, marea teritorială si
apele cu solul, subsolul si spatiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
(3) Prin infractiune săvârsită pe teritoriul României se întelege orice infractiune
comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o
aeronavă înmatriculată în România.
(4) Infractiunea se consideră săvârsită pe teritoriul României si atunci când pe
acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată
în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a
produs, chiar în parte, rezultatul infractiunii.
Personalitatea legii penale
Art. 9. - (1) Legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite în afara
teritoriului tării de către un cetătean român sau de o persoană juridică română, dacă
pedeapsa prevăzută de legea română este detentiunea pe viată ori închisoarea mai
mare de 10 ani.
(2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite în afara
teritoriului tării de către un cetătean român sau de o persoană juridică română, dacă
fapta este prevăzută ca infractiune si de legea penală a tării unde a fost săvârsită ori
dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdictiei niciunui stat.
(3) Punerea în miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială
se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Realitatea legii penale
Art. 10. - (1) Legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite în afara
teritoriului tării de către un cetătean străin sau o persoană fără cetătenie, contra
statului român, contra unui cetătean român ori a unei persoane juridice române.
(2) Punerea în miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si
numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia
s-a comis.
Universalitatea legii penale
Art. 11. - (1) Legea penală română se aplică si altor infractiuni decât celor
prevăzute în art. 10, săvârsite în afara teritoriului tării de un cetătean străin sau o
persoană fără cetătenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în
următoarele cazuri:
a) s-a săvârsit o infractiune pe care statul român si-a asumat obligatia să o reprime
în temeiul unui tratat international, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea
penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului si aceasta a fost refuzată.
(2) Dispozitiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care
s-a săvârsit infractiunea, există o cauză care împiedică punerea în miscare a actiunii
penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa
a fost executată ori este considerată ca executată.
(3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se
procedează potrivit dispozitiilor legale privitoare la recunoasterea hotărârilor străine.
Legea penală si tratatele
internationale
Art. 12. - Dispozitiile art. 8-11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat
international la care România este parte.
Imunitatea de jurisdictie
Art. 13. - Legea penală nu se aplică infractiunilor săvârsite de către reprezentantii
diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu
tratatele internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului român.
Extrădarea
Art. 14. - (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat
international la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în conditiile legii.
(2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relatia cu statele membre ale Uniunii
Europene se acordă sau se solicită în conditiile legii.
(3) Predarea unei persoane către un tribunal penal international se acordă în
conditiile legii.
TITLUL II
Infractiunea
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Trăsăturile esentiale ale infractiunii
Art. 15. - (1) Infractiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârsită cu
vinovătie, nejustificată si imputabilă persoanei care a săvârsit-o.
(2) Infractiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Vinovătia
Art. 16. - (1) Fapta constituie infractiune numai dacă a fost săvârsită cu forma de
vinovătie cerută de legea penală.
(2) Vinovătie există când fapta este comisă cu intentie, din culpă sau cu intentie
depăsită.
(3) Fapta este săvârsită cu intentie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârsirea acelei
fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmăreste, acceptă posibilitatea
producerii lui.
(4) Fapta este săvârsită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se
va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea să îl prevadă.
(5) Există intentie depăsită când fapta constând într-o actiune sau inactiune
intentionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o actiune sau inactiune constituie infractiune când este
săvârsită cu intentie. Fapta comisă din culpă constituie infractiune numai când legea
o prevede în mod expres.
Săvârsirea infractiunii comisive
prin omisiune
Art. 17. - Infractiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se
consideră săvârsită si prin omisiune, când:
a) există o obligatie legală sau contractuală de a actiona;
b) autorul omisiunii, printr-o actiune sau inactiune anterioară, a creat pentru
valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
CAPITOLUL II
Cauzele justificative
Dispozitii generale
Art. 18. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală, dacă
există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde si asupra participantilor.
Legitima apărare
Art. 19. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârsită în legitimă
apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârseste fapta pentru a înlătura un
atac material, direct, imediat si injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia,
drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proportională cu
gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în conditiile alin. (2), acela care comite
fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuintă, încăpere,
dependintă sau loc împrejmuit tinând de aceasta, fără drept, prin violentă, viclenie,
efractie sau alte asemenea modalităti nelegale ori în timpul noptii.
Starea de necesitate
Art. 20. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârsită în stare de
necesitate.
(2) Este în stare de necesitate persoana care săvârseste fapta pentru a salva de
la un pericol imediat si care nu putea fi înlăturat altfel viata, integritatea corporală sau
sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau
un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar
fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
Exercitarea unui drept sau
îndeplinirea unei obligatii
Art. 21. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în
exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligatii impuse de
lege, cu respectarea conditiilor si limitelor prevăzute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în
îndeplinirea unei obligatii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de
lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.
Consimtământul persoanei vătămate
Art. 22. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârsită cu
consimtământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de
valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
(2) Consimtământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infractiunilor
contra vietii, precum si atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
CAPITOLUL III
Cauzele de neimputabilitate
Dispozitii generale
Art. 23. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost
comisă în conditiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participantilor, cu
exceptia cazului fortuit.
Constrângerea fizică
Art. 24. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită din cauza
unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Constrângerea morală
Art. 25. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită din cauza
unei constrângeri morale, exercitată prin amenintare cu un pericol grav pentru
persoana făptuitorului ori a altuia si care nu putea fi înlăturat în alt mod.
Excesul neimputabil
Art. 26. - (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de
persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăsit, din cauza tulburării sau
temerii, limitele unei apărări proportionale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de persoana
aflată în stare de necesitate, care nu si-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că
pricinuieste urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul
nu era înlăturat.
Minoritatea făptuitorului
Art. 27. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de un
minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea conditiile legale pentru a răspunde
penal.
Iresponsabilitatea
Art. 28. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-si dea seama de actiunile
sau inactiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din
alte cauze.
Intoxicatia
Art. 29. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-si dea seama de actiunile
sau inactiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu
alcool sau cu alte substante psihoactive.
Eroarea
Art. 30. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită
de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stări,
situatii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si faptelor săvârsite din culpă pe care legea penală
le pedepseste, numai dacă necunoasterea stării, situatiei ori împrejurării respective nu
este ea însăsi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstantă agravantă sau element circumstantial agravant
starea, situatia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul
săvârsirii infractiunii.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător si în cazul
necunoasterii unei dispozitii legale extrapenale.
(5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită ca urmare a
necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei
împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.
Cazul fortuit
Art. 31. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e
consecinta unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
CAPITOLUL IV
Tentativa
Tentativa
Art. 32. - (1) Tentativa constă în punerea în executare a intentiei de a săvârsi
infractiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu si-a produs efectul.
(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este
consecinta modului cum a fost concepută executarea.
Pedepsirea tentativei
Art. 33. - (1) Tentativa se pedepseste numai când legea prevede în mod expres
aceasta.
(2) Tentativa se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea
consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infractiunea consumată
legea prevede pedeapsa detentiunii pe viată, iar instanta s-ar orienta spre aceasta,
tentativa se sanctionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Desistarea si împiedicarea
producerii rezultatului
Art. 34. - (1) Nu se pedepseste autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a
desistat ori a încunostintat autoritătile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea
să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însusi consumarea infractiunii.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii
rezultatului constituie o altă infractiune, se aplică pedeapsa pentru această infractiune.
CAPITOLUL V
Unitatea si pluralitatea de infractiuni
Unitatea infractiunii continuate
si a celei complexe
Art. 35. - (1) Infractiunea este continuată când o persoană săvârseste la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii si împotriva aceluiasi subiect
pasiv, actiuni sau inactiuni care prezintă, fiecare în parte, continutul aceleiasi
infractiuni.
(2) Infractiunea este complexă când în continutul său intră, ca element constitutiv
sau ca element circumstantial agravant, o actiune sau o inactiune care constituie prin
ea însăsi o faptă prevăzută de legea penală.
Pedeapsa pentru infractiunea
continuată si infractiunea complexă
Art. 36. - (1) Infractiunea continuată se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infractiunea săvârsită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în
cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2) Infractiunea complexă se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infractiune.
(3) Infractiunea complexă săvârsită cu intentie depăsită, dacă s-a produs numai
rezultatul mai grav al actiunii secundare, se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infractiunea complexă consumată.
Recalcularea pedepsei pentru
infractiunea continuată sau
complexă
Art. 37. - Dacă cel condamnat definitiv pentru o infractiune continuată sau
complexă este judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care intră în continutul
aceleiasi infractiuni, tinându-se seama de infractiunea săvârsită în întregul ei, se
stabileste o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai usoară decât cea
pronuntată anterior.
Concursul de infractiuni
Art. 38. - (1) Există concurs real de infractiuni când două sau mai multe infractiuni
au fost săvârsite de aceeasi persoană, prin actiuni sau inactiuni distincte, înainte de
a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infractiuni si
atunci când una dintre infractiuni a fost comisă pentru săvârsirea sau ascunderea altei
infractiuni.
(2) Există concurs formal de infractiuni când o actiune sau o inactiune săvârsită de
o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a
produs, realizează continutul mai multor infractiuni.
Pedeapsa principală în caz de
concurs de infractiuni
Art. 39. - (1) În caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru
fiecare infractiune în parte si se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detentiune pe viată si una sau mai multe
pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detentiunii pe viată;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai
grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea,
la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare si o pedeapsă cu amendă, se aplică
pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare si mai multe pedepse cu
amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime
pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare
la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu
închisoarea stabilite s-ar depăsi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei
închisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile concurente pedeapsa prevăzută
de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa
detentiunii pe viată.
Contopirea pedepselor pentru
infractiuni concurente
Art. 40. - (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o
infractiune concurentă, se aplică dispozitiile art. 39.
(2) Dispozitiile art. 39 se aplică si în cazul în care, după ce o hotărâre de
condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o
condamnare definitivă pentru o infractiune concurentă.
(3) Dacă infractorul a executat integral sau partial pedeapsa aplicată prin hotărârea
anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru
infractiunile concurente.
(4) Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infractiuni se
aplică si în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viată a fost comutată
sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
(5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se tine seama si de
pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronuntată în străinătate, pentru
o infractiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit
legii.
Recidiva
Art. 41. - (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an si până la reabilitare sau
împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârseste din nou o infractiune cu
intentie sau cu intentie depăsită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un
an sau mai mare.
(2) Există recidivă si în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este
detentiunea pe viată.
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se tine seama si de hotărârea de condamnare
pronuntată în străinătate, pentru o faptă prevăzută si de legea penală română, dacă
hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Condamnări care nu atrag starea
de recidivă
Art. 42. - La stabilirea stării de recidivă nu se tine seama de hotărârile de
condamnare privitoare la:
a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
b) infractiunile amnistiate;
c) infractiunile săvârsite din culpă.
Pedeapsa în caz de recidivă
Art. 43. - (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau
considerată ca executată se săvârseste o nouă infractiune în stare de recidivă,
pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori
la restul rămas neexecutat din aceasta.