Legea nr. 286/2009 privind Codul penal
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea 1, Nr. 510 din 24 iulie 2009
PARTEA GENERALĂ
Titlul I - Legea penală si limitele ei de aplicare
art. 1-14
Capitolul I - Principii generale
art. 1-2
Capitolul II - Aplicarea legii penale
art. 3-14
Sectiunea 1 - Aplicarea legii penale în timp
art. 3-7
Sectiunea a 2-a - Aplicarea legii penale în spatiu
art. 8-14
Titlul II - Infractiunea
art. 15-52
Capitolul I - Dispozitii generale
art. 15-17
Capitolul II - Cauzele justificative
art. 18-22
Capitolul III - Cauzele de neimputabilitate
art. 23-31
Capitolul IV - Tentativa
art. 32-34
Capitolul V - Unitatea si pluralitatea de infractiuni
art. 35-45
Capitolul VI - Autorul si participantii
art. 46-52
Titlul III - Pedepsele
art. 53-106
Capitolul I - Categoriile pedepselor
art. 53-55
Capitolul II - Pedepsele principale
art. 56-64
Sectiunea 1 - Detentiunea pe viată
art. 56-59
Sectiunea a 2-a - Închisoarea
art. 60
Sectiunea a 3-a - Amenda
art. 61-64
Capitolul III - Pedeapsa accesorie si pedepsele complementare
art. 65-70
Sectiunea 1 - Pedeapsa accesorie
art. 65
Sectiunea a 2-a - Pedepsele complementare
art. 66-70
Capitolul IV - Calculul duratei pedepselor
art. 71-73
Capitolul V - Individualizarea pedepselor
art. 74-106
Sectiunea 1 - Dispozitii generale
art. 74
Sectiunea a 2-a - Circumstantele atenuante si circumstantele agravante
art. 75-79
Sectiunea a 3-a - Renuntarea la aplicarea pedepsei
art. 80-82
Sectiunea a 4-a - Amânarea aplicării pedepsei
art. 83-90
Sectiunea a 5-a - Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
art. 91-98
Sectiunea a 6-a - Liberarea conditionată
art. 99-106
Titlul IV - Măsurile de sigurantă
art. 107-112
Capitolul I - Dispozitii generale
art. 107-108
Capitolul II - Regimul măsurilor de sigurantă
art. 109-112
Titlul V - Minoritatea
art. 113-134
Capitolul I - Regimul răspunderii penale a minorului
art. 113-116
Capitolul II - Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
art. 117-123
Capitolul III - Regimul măsurilor educative privative de libertate
art. 124-127
Capitolul IV - Dispozitii comune
art. 128-134
Titlul VI - Răspunderea penală a persoanei juridice
art. 135-151
Capitolul I - Dispozitii generale
art. 135-137
Capitolul II - Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
art. 138-145
Capitolul III - Dispozitii comune
art. 146-151
Titlul VII - Cauzele care înlătură răspunderea penală
art. 152-159
Titlul VIII - Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
art. 160-164
Titlul IX - Cauzele care înlătură consecintele condamnării
art. 165-171
Titlul X - Întelesul unor termeni sau expresii în legea penală
art. 172-187
PARTEA SPECIALĂ
Titlul I - Infractiuni contra persoanei
art. 188-227
Capitolul I - Infractiuni contra vietii
art. 188-192
Capitolul II - Infractiuni contra integritătii corporale sau sănătătii
art. 193-198
Capitolul III - Infractiuni săvârsite asupra unui membru de familie
art. 199-200
Capitolul IV - Agresiuni asupra fătului
art. 201-202
Capitolul V - Infractiuni privind obligatia de asistentă a celor în primejdie
art. 203-204
Capitolul VI - Infractiuni contra libertătii persoanei
art. 205-208
Capitolul VII - Traficul si exploatarea persoanelor vulnerabile
art. 209-217
Capitolul VIII - Infractiuni contra libertătii si integritătii sexuale
art. 218-223
Capitolul IX - Infractiuni ce aduc atingere domiciliului si vietii private
art. 224-227
Titlul II - Infractiuni contra patrimoniului
art. 228-256
Capitolul I - Furtul
art. 228-232
Capitolul II - Tâlhăria si pirateria
art. 233-237
Capitolul III - Infractiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
art. 238-248
Capitolul IV - Fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plată electronice
art. 249-252
Capitolul V - Distrugerea si tulburarea de posesie
art. 253-256
Titlul III - Infractiuni privind autoritatea si frontiera de stat
art. 257-265
Capitolul I - Infractiuni contra autoritătii
art. 257-261
Capitolul II - Infractiuni privind frontiera de stat
art. 262-265
Titlul IV - Infractiuni contra înfăptuirii justitiei
art. 266-288
Titlul V - Infractiuni de coruptie si de serviciu
art. 289-309
Capitolul I - Infractiuni de coruptie
art. 289-294
Capitolul II - Infractiuni de serviciu
art. 295-309
Titlul VI - Infractiuni de fals
art. 310-328
Capitolul I - Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori
art. 310-316
Capitolul II - Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare
art. 317-319
Capitolul III - Falsuri în înscrisuri
art. 320-328
Titlul VII - Infractiuni contra sigurantei publice
art. 329-366
Capitolul I - Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe căile ferate
art. 329-333
Capitolul II - Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drumurile publice
art. 334-341
Capitolul III - Nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor
nucleare si al materiilor explozive
art. 342-347
Capitolul IV - Infractiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităti
reglementate de lege
art. 348-351
Capitolul V - Infractiuni contra sănătătii publice
art. 352-359
Capitolul VI - Infractiuni contra sigurantei si integritătii sistemelor
si datelor informatice
art. 360-366
Titlul VIII - Infractiuni care aduc atingere unor relatii
privind convietuirea socială
art. 367-384
Capitolul I - Infractiuni contra ordinii si linistii publice
art. 367-375
Capitolul II - Infractiuni contra familiei
art. 376-380
Capitolul III - Infractiuni contra libertătii religioase si respectului datorat
persoanelor decedate
art. 381-384
Titlul IX - Infractiuni electorale
art. 385-393
Titlul X - Infractiuni contra securitătii nationale
art. 394-412
Titlul XI - Infractiuni contra capacitătii de luptă a fortelor armate
art. 413-437
Capitolul I - Infractiuni săvârsite de militari
art. 413-431
Capitolul II - Infractiuni săvârsite de militari sau de civili
art. 432-437
Titlul XII - Infractiuni de genocid, contra umanitătii si de război
art. 438-445
Capitolul I - Infractiuni de genocid si contra umanitătii
art. 438-439
Capitolul II - Infractiuni de război
art. 440-445
Titlul XIII - Dispozitii finale
art. 446
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUT AtILOR
SENA TUL
LEGE
privind Codul penal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
P ARTEA GENERALĂ
TITLUL I
Legea penală si limitele ei de aplicare
CAPITOLUL I
Principii generale
Legalitatea incriminării
Art. 1. - (1) Legea penală prevede faptele care constituie infractiuni.
(2) Nicio persoană nu poate fi sanctionată penal pentru o faptă care nu era
prevăzută de legea penală la data când a fost săvârsită.
Legalitatea sanctiunilor de drept penal
Art. 2. - (1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile si măsurile educative
ce se pot lua fată de persoanele care au săvârsit infractiuni, precum si măsurile de
sigurantă ce se pot lua fată de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea
penală.
(2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau
o măsură de sigurantă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când
fapta a fost săvârsită.
(3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită si aplicată în afara limitelor generale ale
acesteia.
CAPITOLUL II
Aplicarea legii penale
SECtIUNEA 1
Aplicarea legii penale în timp
Activitatea legii penale
Art. 3. - Legea penală se aplică infractiunilor săvârsite în timpul cât ea se află
în vigoare.
Aplicarea legii penale
de dezincriminare
Art. 4. - Legea penală nu se aplică faptelor săvârsite sub legea veche, dacă nu
mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor
educative si a măsurilor de sigurantă, pronuntate în baza legii vechi, precum si toate
consecintele penale ale hotărârilor judecătoresti privitoare la aceste fapte încetează
prin intrarea în vigoare a legii noi.
Aplicarea legii penale mai favorabile
până la judecarea definitivă a cauzei
Art. 5. - (1) În cazul în care de la săvârsirea infractiunii până la judecarea
definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai
favorabilă.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si actelor normative ori prevederilor din acestea
declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgentă aprobate de
Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea
s-au aflat în vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.
Aplicarea legii penale mai favorabile
după judecarea definitivă a cauzei
Art. 6. - (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare si până
la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care
prevede o pedeapsă mai usoară, sanctiunea aplicată, dacă depăseste maximul
special prevăzut de legea nouă pentru infractiunea săvârsită, se reduce la acest
maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detentiune pe
viată si până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi faptă
numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detentiunii pe viată se înlocuieste cu maximul
închisorii prevăzut pentru acea infractiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa
aplicată se înlocuieste cu amenda, fără a se putea depăsi maximul special prevăzut
în legea nouă. tinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se
poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate si neprevăzute în legea nouă nu se mai
execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în continutul si
limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în conditiile alin. (1)-(4), pedepsele
complementare si măsurile de sigurantă neexecutate si neprevăzute în legea nouă
nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în
continutul si limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor
complementare sau măsurilor de sigurantă, acestea se execută în continutul si limitele
prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispozitie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se tine
seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de
pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozitiilor alin. (1)-(6).
Aplicarea legii penale temporare
Art. 7. - (1) Legea penală temporară se aplică infractiunii săvârsite în timpul când
era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de
timp.
(2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data iesirii ei din
vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situatiei care a impus
adoptarea sa.
SECtIUNEA a 2-a
Aplicarea legii penale în spatiu
Teritorialitatea legii penale
Art. 8. - (1) Legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite pe teritoriul
României.
(2) Prin teritoriul României se întelege întinderea de pământ, marea teritorială si
apele cu solul, subsolul si spatiul aerian, cuprinse între frontierele de stat.
(3) Prin infractiune săvârsită pe teritoriul României se întelege orice infractiune
comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o
aeronavă înmatriculată în România.
(4) Infractiunea se consideră săvârsită pe teritoriul României si atunci când pe
acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată
în România s-a efectuat un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a
produs, chiar în parte, rezultatul infractiunii.
Personalitatea legii penale
Art. 9. - (1) Legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite în afara
teritoriului tării de către un cetătean român sau de o persoană juridică română, dacă
pedeapsa prevăzută de legea română este detentiunea pe viată ori închisoarea mai
mare de 10 ani.
(2) În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite în afara
teritoriului tării de către un cetătean român sau de o persoană juridică română, dacă
fapta este prevăzută ca infractiune si de legea penală a tării unde a fost săvârsită ori
dacă a fost comisă într-un loc care nu este supus jurisdictiei niciunui stat.
(3) Punerea în miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială
se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.
Realitatea legii penale
Art. 10. - (1) Legea penală română se aplică infractiunilor săvârsite în afara
teritoriului tării de către un cetătean străin sau o persoană fără cetătenie, contra
statului român, contra unui cetătean român ori a unei persoane juridice române.
(2) Punerea în miscare a actiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si
numai dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul căruia
s-a comis.
Universalitatea legii penale
Art. 11. - (1) Legea penală română se aplică si altor infractiuni decât celor
prevăzute în art. 10, săvârsite în afara teritoriului tării de un cetătean străin sau o
persoană fără cetătenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul României, în
următoarele cazuri:
a) s-a săvârsit o infractiune pe care statul român si-a asumat obligatia să o reprime
în temeiul unui tratat international, indiferent dacă este prevăzută sau nu de legea
penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
b) s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului si aceasta a fost refuzată.
(2) Dispozitiile alin. (1) lit. b) nu se aplică atunci când, potrivit legii statului în care
s-a săvârsit infractiunea, există o cauză care împiedică punerea în miscare a actiunii
penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa
a fost executată ori este considerată ca executată.
(3) Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se
procedează potrivit dispozitiilor legale privitoare la recunoasterea hotărârilor străine.
Legea penală si tratatele
internationale
Art. 12. - Dispozitiile art. 8-11 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat
international la care România este parte.
Imunitatea de jurisdictie
Art. 13. - Legea penală nu se aplică infractiunilor săvârsite de către reprezentantii
diplomatici ai statelor străine sau de către alte persoane care, în conformitate cu
tratatele internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului român.
Extrădarea
Art. 14. - (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat
international la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în conditiile legii.
(2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relatia cu statele membre ale Uniunii
Europene se acordă sau se solicită în conditiile legii.
(3) Predarea unei persoane către un tribunal penal international se acordă în
conditiile legii.
TITLUL II
Infractiunea
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Trăsăturile esentiale ale infractiunii
Art. 15. - (1) Infractiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârsită cu
vinovătie, nejustificată si imputabilă persoanei care a săvârsit-o.
(2) Infractiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Vinovătia
Art. 16. - (1) Fapta constituie infractiune numai dacă a fost săvârsită cu forma de
vinovătie cerută de legea penală.
(2) Vinovătie există când fapta este comisă cu intentie, din culpă sau cu intentie
depăsită.
(3) Fapta este săvârsită cu intentie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârsirea acelei
fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmăreste, acceptă posibilitatea
producerii lui.
(4) Fapta este săvârsită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se
va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea să îl prevadă.
(5) Există intentie depăsită când fapta constând într-o actiune sau inactiune
intentionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o actiune sau inactiune constituie infractiune când este
săvârsită cu intentie. Fapta comisă din culpă constituie infractiune numai când legea
o prevede în mod expres.
Săvârsirea infractiunii comisive
prin omisiune
Art. 17. - Infractiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se
consideră săvârsită si prin omisiune, când:
a) există o obligatie legală sau contractuală de a actiona;
b) autorul omisiunii, printr-o actiune sau inactiune anterioară, a creat pentru
valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
CAPITOLUL II
Cauzele justificative
Dispozitii generale
Art. 18. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală, dacă
există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde si asupra participantilor.
Legitima apărare
Art. 19. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârsită în legitimă
apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârseste fapta pentru a înlătura un
atac material, direct, imediat si injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia,
drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proportională cu
gravitatea atacului.
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în conditiile alin. (2), acela care comite
fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuintă, încăpere,
dependintă sau loc împrejmuit tinând de aceasta, fără drept, prin violentă, viclenie,
efractie sau alte asemenea modalităti nelegale ori în timpul noptii.
Starea de necesitate
Art. 20. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârsită în stare de
necesitate.
(2) Este în stare de necesitate persoana care săvârseste fapta pentru a salva de
la un pericol imediat si care nu putea fi înlăturat altfel viata, integritatea corporală sau
sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau
un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar
fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
Exercitarea unui drept sau
îndeplinirea unei obligatii
Art. 21. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în
exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligatii impuse de
lege, cu respectarea conditiilor si limitelor prevăzute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în
îndeplinirea unei obligatii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de
lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.
Consimtământul persoanei vătămate
Art. 22. - (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârsită cu
consimtământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de
valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
(2) Consimtământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infractiunilor
contra vietii, precum si atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
CAPITOLUL III
Cauzele de neimputabilitate
Dispozitii generale
Art. 23. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost
comisă în conditiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participantilor, cu
exceptia cazului fortuit.
Constrângerea fizică
Art. 24. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită din cauza
unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Constrângerea morală
Art. 25. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită din cauza
unei constrângeri morale, exercitată prin amenintare cu un pericol grav pentru
persoana făptuitorului ori a altuia si care nu putea fi înlăturat în alt mod.
Excesul neimputabil
Art. 26. - (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de
persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăsit, din cauza tulburării sau
temerii, limitele unei apărări proportionale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de persoana
aflată în stare de necesitate, care nu si-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că
pricinuieste urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul
nu era înlăturat.
Minoritatea făptuitorului
Art. 27. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de un
minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea conditiile legale pentru a răspunde
penal.
Iresponsabilitatea
Art. 28. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-si dea seama de actiunile
sau inactiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din
alte cauze.
Intoxicatia
Art. 29. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-si dea seama de actiunile
sau inactiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu
alcool sau cu alte substante psihoactive.
Eroarea
Art. 30. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită
de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stări,
situatii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si faptelor săvârsite din culpă pe care legea penală
le pedepseste, numai dacă necunoasterea stării, situatiei ori împrejurării respective nu
este ea însăsi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstantă agravantă sau element circumstantial agravant
starea, situatia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul
săvârsirii infractiunii.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător si în cazul
necunoasterii unei dispozitii legale extrapenale.
(5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârsită ca urmare a
necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei
împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.
Cazul fortuit
Art. 31. - Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e
consecinta unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
CAPITOLUL IV
Tentativa
Tentativa
Art. 32. - (1) Tentativa constă în punerea în executare a intentiei de a săvârsi
infractiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu si-a produs efectul.
(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este
consecinta modului cum a fost concepută executarea.
Pedepsirea tentativei
Art. 33. - (1) Tentativa se pedepseste numai când legea prevede în mod expres
aceasta.
(2) Tentativa se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea
consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infractiunea consumată
legea prevede pedeapsa detentiunii pe viată, iar instanta s-ar orienta spre aceasta,
tentativa se sanctionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Desistarea si împiedicarea
producerii rezultatului
Art. 34. - (1) Nu se pedepseste autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a
desistat ori a încunostintat autoritătile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea
să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însusi consumarea infractiunii.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii
rezultatului constituie o altă infractiune, se aplică pedeapsa pentru această infractiune.
CAPITOLUL V
Unitatea si pluralitatea de infractiuni
Unitatea infractiunii continuate
si a celei complexe
Art. 35. - (1) Infractiunea este continuată când o persoană săvârseste la diferite
intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii si împotriva aceluiasi subiect
pasiv, actiuni sau inactiuni care prezintă, fiecare în parte, continutul aceleiasi
infractiuni.
(2) Infractiunea este complexă când în continutul său intră, ca element constitutiv
sau ca element circumstantial agravant, o actiune sau o inactiune care constituie prin
ea însăsi o faptă prevăzută de legea penală.
Pedeapsa pentru infractiunea
continuată si infractiunea complexă
Art. 36. - (1) Infractiunea continuată se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infractiunea săvârsită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în
cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2) Infractiunea complexă se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infractiune.
(3) Infractiunea complexă săvârsită cu intentie depăsită, dacă s-a produs numai
rezultatul mai grav al actiunii secundare, se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infractiunea complexă consumată.
Recalcularea pedepsei pentru
infractiunea continuată sau
complexă
Art. 37. - Dacă cel condamnat definitiv pentru o infractiune continuată sau
complexă este judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care intră în continutul
aceleiasi infractiuni, tinându-se seama de infractiunea săvârsită în întregul ei, se
stabileste o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai usoară decât cea
pronuntată anterior.
Concursul de infractiuni
Art. 38. - (1) Există concurs real de infractiuni când două sau mai multe infractiuni
au fost săvârsite de aceeasi persoană, prin actiuni sau inactiuni distincte, înainte de
a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infractiuni si
atunci când una dintre infractiuni a fost comisă pentru săvârsirea sau ascunderea altei
infractiuni.
(2) Există concurs formal de infractiuni când o actiune sau o inactiune săvârsită de
o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a
produs, realizează continutul mai multor infractiuni.
Pedeapsa principală în caz de
concurs de infractiuni
Art. 39. - (1) În caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru
fiecare infractiune în parte si se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detentiune pe viată si una sau mai multe
pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detentiunii pe viată;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai
grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea,
la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare si o pedeapsă cu amendă, se aplică
pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare si mai multe pedepse cu
amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime
pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare
la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu
închisoarea stabilite s-ar depăsi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei
închisorii, iar pentru cel putin una dintre infractiunile concurente pedeapsa prevăzută
de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa
detentiunii pe viată.
Contopirea pedepselor pentru
infractiuni concurente
Art. 40. - (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o
infractiune concurentă, se aplică dispozitiile art. 39.
(2) Dispozitiile art. 39 se aplică si în cazul în care, după ce o hotărâre de
condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o
condamnare definitivă pentru o infractiune concurentă.
(3) Dacă infractorul a executat integral sau partial pedeapsa aplicată prin hotărârea
anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru
infractiunile concurente.
(4) Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infractiuni se
aplică si în cazul în care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viată a fost comutată
sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
(5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se tine seama si de
pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronuntată în străinătate, pentru
o infractiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit
legii.
Recidiva
Art. 41. - (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an si până la reabilitare sau
împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârseste din nou o infractiune cu
intentie sau cu intentie depăsită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un
an sau mai mare.
(2) Există recidivă si în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este
detentiunea pe viată.
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se tine seama si de hotărârea de condamnare
pronuntată în străinătate, pentru o faptă prevăzută si de legea penală română, dacă
hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Condamnări care nu atrag starea
de recidivă
Art. 42. - La stabilirea stării de recidivă nu se tine seama de hotărârile de
condamnare privitoare la:
a) faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
b) infractiunile amnistiate;
c) infractiunile săvârsite din culpă.
Pedeapsa în caz de recidivă
Art. 43. - (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau
considerată ca executată se săvârseste o nouă infractiune în stare de recidivă,
pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori
la restul rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca
executată sunt săvârsite mai multe infractiuni concurente, dintre care cel putin una se
află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozitiilor
referitoare la concursul de infractiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa
anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în conditiile alin. (1) si alin. (2) s-ar depăsi cu
mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel putin una
dintre infractiunile săvârsite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani
sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detentiunii
pe viată.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infractiunea săvârsită
în stare de recidivă este detentiunea pe viată, se va executa pedeapsa detentiunii pe
viată.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca
executată se săvârseste o nouă infractiune în stare de recidivă, limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege pentru noua infractiune se majorează cu jumătate.
(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua
infractiune si mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca
executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanta aplică
dispozitiile alin. (1)-(5).
(7) Dispozitiile alin. (6) se aplică si în cazul în care condamnarea la pedeapsa
detentiunii pe viată a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Pluralitatea intermediară
Art. 44. - (1) Există pluralitate intermediară de infractiuni când, după rămânerea
definitivă a unei hotărâri de condamnare si până la data la care pedeapsa este
executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârseste din nou o infractiune
si nu sunt întrunite conditiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
(2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infractiune si
pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispozitiilor de la concursul de infractiuni.
Pedepsele complementare,
pedepsele accesorii si măsurile
de sigurantă în caz de pluralitate
de infractiuni
Art. 45. - (1) Dacă pentru una dintre infractiunile săvârsite s-a stabilit si o
pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.
(2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau
chiar de aceeasi natură, dar cu un continut diferit, acestea se aplică alături de
pedeapsa principală.
(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeasi natură si cu
acelasi continut:
a) în caz de concurs de infractiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea
mai grea dintre acestea;
b) în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară
se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infractiune.
(4) În cazul condamnărilor succesive pentru infractiuni concurente, partea din
pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se
scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.
(5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse
accesorii, se aplică dispozitiile alin. (1)-(3), pedeapsa accesorie rezultată
executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei
principale.
(6) Măsurile de sigurantă de natură diferită sau chiar de aceeasi natură, dar cu un
continut diferit, luate în cazul infractiunilor săvârsite, se cumulează.
(7) Dacă s-au luat mai multe măsuri de sigurantă de aceeasi natură si cu acelasi
continut, dar pe durate diferite, se aplică măsura de sigurantă cu durata cea mai mare.
Măsurile de sigurantă luate conform art. 112 se cumulează.
CAPITOLUL VI
Autorul si participantii
Autorul si coautorii
Art. 46. - (1) Autor este persoana care săvârseste în mod nemijlocit o faptă
prevăzută de legea penală.
(2) Coautori sunt persoanele care săvârsesc nemijlocit aceeasi faptă prevăzută de
legea penală.
Instigatorul
Art. 47. - Instigator este persoana care, cu intentie, determină o altă persoană să
săvârsească o faptă prevăzută de legea penală.
Complicele
Art. 48. - (1) Complice este persoana care, cu intentie, înlesneste sau ajută în
orice mod la săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul
săvârsirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe
făptuitor, chiar dacă după săvârsirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Pedeapsa în cazul participantilor
Art. 49. - Coautorul, instigatorul si complicele la o infractiune săvârsită cu intentie
se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei
se tine seama de contributia fiecăruia la săvârsirea infractiunii, precum si de dispozitiile
art. 74.
Circumstante personale si reale
Art. 50. - (1) Circumstantele privitoare la persoana autorului sau a unui participant
nu se răsfrâng asupra celorlalti.
(2) Circumstantele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului si a participantilor
numai în măsura în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Împiedicarea săvârsirii infractiunii
Art. 51. - (1) Participantul nu se pedepseste dacă, înainte de descoperirea faptei,
denuntă săvârsirea infractiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi
împiedicată, sau dacă împiedică el însusi consumarea infractiunii.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul denuntării sau împiedicării constituie
o altă infractiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infractiune.
Participatia improprie
Art. 52. - (1) Săvârsirea nemijlocită, cu intentie, de către o persoană a unei fapte
prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovătie, contribuie cu acte de
executare o altă persoană se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
fapta comisă cu intentie.
(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la săvârsirea din
culpă de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penală se sanctionează
cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intentie.
(3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intentie, la săvârsirea
unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă
fără vinovătie, se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infractiune.
(4) Dispozitiile art. 50 si art. 51 se aplică în mod corespunzător.
TITLUL III
Pedepsele
CAPITOLUL I
Categoriile pedepselor
Pedepsele principale
Art. 53. - Pedepsele principale sunt:
a) detentiunea pe viată;
b) închisoarea;
c) amenda.
Pedeapsa accesorie
Art. 54. - Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor drepturi, din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare si până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.
Pedepsele complementare
Art. 55. - Pedepsele complementare sunt:
a) interzicerea exercitării unor drepturi;
b) degradarea militară;
c) publicarea hotărârii de condamnare.
CAPITOLUL II
Pedepsele principale
SECtIUNEA 1
Detentiunea pe viată
Regimul detentiunii pe viată
Art. 56. - Detentiunea pe viată constă în privarea de libertate pe durată
nedeterminată si se execută potrivit legii privind executarea pedepselor.
Neaplicarea detentiunii pe viată
Art. 57. - Dacă la data pronuntării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit
vârsta de 65 de ani, în locul detentiunii pe viată i se aplică pedeapsa închisorii pe timp
de 30 de ani si pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă.
Înlocuirea detentiunii pe viată
Art. 58. - În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viată a împlinit
vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detentiunii pe viată poate
fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani si pedeapsa interzicerii
exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată
durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea
de condamnare, afară de cazul când dovedeste că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească, si a făcut progrese constante si evidente în vederea reintegrării sociale.
Calculul pedepsei în cazul
comutării sau înlocuirii
pedepsei detentiunii pe viată
Art. 59. - În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detentiunii pe viată cu
pedeapsa închisorii, perioada de detentiune executată se consideră ca parte
executată din pedeapsa închisorii.
SECtIUNEA a 2-a
Închisoarea
Regimul închisorii
Art. 60. - Închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată,
cuprinsă între 15 zile si 30 de ani, si se execută potrivit legii privind executarea
pedepselor.
SECtIUNEA a 3-a
Amenda
Stabilirea amenzii
Art. 61. - (1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat
să o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei si 500 lei, se înmulteste cu
numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile si 400 de zile.
(3) Instanta stabileste numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se
stabileste tinând seama si de obligatiile legale ale condamnatului fată de persoanele
aflate în întretinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 si 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infractiunea săvârsită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 si 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 si 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
(5) Dacă prin infractiunea săvârsită s-a urmărit obtinerea unui folos patrimonial, iar
pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanta optează pentru aplicarea
acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.
(6) Fractiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei
se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) si alin. (5).
Amenda care însoteste
pedeapsa închisorii
Art. 62. - (1) Dacă prin infractiunea săvârsită s-a urmărit obtinerea unui folos
patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica si pedeapsa amenzii.
(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) si lit. c)
se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instantă si nu pot fi
reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va tine
seama de valoarea folosului patrimonial obtinut sau urmărit.
Înlocuirea pedepsei amenzii
cu pedeapsa închisorii
Art. 63. - (1) Dacă persoana condamnată, cu rea-credintă, nu execută pedeapsa
amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieste cu un
număr corespunzător de zile cu închisoare.
(2) Dacă amenda neexecutată a însotit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-
amendă neexecutate se înlocuieste cu un număr corespunzător de zile cu închisoare,
care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o
singură pedeapsă.
(3) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în conditiile alin. (1)
si alin. (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
Executarea pedepsei amenzii
prin prestarea unei
munci neremunerate în
folosul comunitătii
Art. 64. - (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau
în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimtământul acesteia,
instanta înlocuieste obligatia de plată a amenzii neexecutate cu obligatia de a presta
o muncă neremunerată în folosul comunitătii, afară de cazul în care, din cauza stării
de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi
corespunde o zi de muncă în folosul comunitătii.
(2) Dacă amenda înlocuită conform dispozitiilor alin. (1) a însotit pedeapsa
închisorii, obligatia de muncă în folosul comunitătii se execută după executarea
pedepsei închisorii.
(3) Coordonarea executării obligatiei de muncă în folosul comunitătii se face de
serviciul de probatiune.
(4) Executarea muncii în folosul comunitătii dispusă în conditiile alin. (1) încetează
prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.
(5) Instanta înlocuieste zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunitătii
cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:
a) persoana condamnată nu execută obligatia de muncă în folosul comunitătii în
conditiile stabilite de instantă;
b) persoana condamnată săvârseste o nouă infractiune descoperită înainte de
executarea integrală a obligatiei de muncă în folosul comunitătii. Zilele-amendă
neexecutate prin muncă în folosul comunitătii la data comiterii noii infractiuni, înlocuite
cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infractiune.
(6) Dacă persoana condamnată, aflată în situatia prevăzută în alin. (1), nu îsi dă
consimtământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunitătii, amenda
neexecutată se înlocuieste cu pedeapsa închisorii conform art. 63.
CAPITOLUL III
Pedeapsa accesorie si pedepsele complementare
SECtIUNEA 1
Pedeapsa accesorie
Continutul si modul de executare
a pedepsei accesorii
a interzicerii exercitării unor
drepturi
Art. 65. - (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor
prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) si lit. d)-n), a căror exercitare a fost interzisă
de instantă ca pedeapsă complementară.
(2) În cazul pedepsei detentiunii pe viată, pedeapsa accesorie constă în
interzicerea de drept a exercitării următoarelor drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintesti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare si până când pedeapsa
principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4) În cazul detentiunii pe viată, pedeapsa accesorie prevăzută în alin. (2) lit. c) se
pune în executare la data liberării conditionate sau după ce pedeapsa a fost
considerată ca executată.
SECtIUNEA a 2-a
Pedepsele complementare
Continutul pedepsei
complementare
a interzicerii exercitării unor
drepturi
Art. 66. - (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi
constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai
multora dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părintesti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa functia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăsura
activitatea de care s-a folosit pentru săvârsirea infractiunii;
h) dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instantă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o functie de conducere în cadrul unei persoane juridice de
drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităti stabilite de instantă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instantă;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instantă, ori
de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinta, locul de muncă, scoala sau alte locuri unde
victima desfăsoară activităti sociale, în conditiile stabilite de instanta de judecată.
(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o functie
publică, instanta dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a)
si lit. b).
(3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) si lit. b) se dispune
cumulativ.
(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive
întemeiate de a crede că viata persoanei expulzate este pusă în pericol ori că
persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul
în care urmează a fi expulzată.
(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) si
lit. o), instanta individualizează în concret continutul acestei pedepse, tinând seama
de împrejurările cauzei.
Aplicarea pedepsei complementare
a interzicerii exercitării unor
drepturi
Art. 67. - (1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate
fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda si instanta
constată că, fată de natura si gravitatea infractiunii, împrejurările cauzei si persoana
infractorului, această pedeapsă este necesară.
(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când
legea prevede această pedeapsă pentru infractiunea săvârsită.
(3) Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se aplică
în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Executarea pedepsei
complementare a interzicerii
exercitării unor drepturi
Art. 68. - (1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) după executarea pedepsei închisorii, după gratierea totală ori a restului de
pedeapsă, după împlinirea termenului de prescriptie a executării pedepsei sau după
expirarea termenului de supraveghere a liberării conditionate.
(2) În cazul în care s-a dispus liberarea conditionată, interzicerea dreptului străinului
de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării.
(3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârsirea
unei noi infractiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după
executarea pedepsei închisorii.
Degradarea militară
Art. 69. - (1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea
gradului si a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare.
(2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnatilor militari în
activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este
închisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viată.
(3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnatilor militari în activitate, în
rezervă sau în retragere pentru infractiuni săvârsite cu intentie, dacă pedeapsa
principală aplicată este închisoarea de cel putin 5 ani si de cel mult 10 ani.
Publicarea hotărârii definitive
de condamnare
Art. 70. - (1) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când,
tinând seama de natura si gravitatea infractiunii, împrejurările cauzei si persoana
condamnatului, instanta apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârsirii
altor asemenea infractiuni.
(2) Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instantă,
într-un cotidian local sau national, o singură dată.
(3) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se face pe cheltuiala persoanei
condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane.
CAPITOLUL IV
Calculul duratei pedepselor
Durata executării
Art. 71. - (1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteste din
ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.
(2) Ziua în care începe executarea pedepsei si ziua în care încetează se socotesc
în durata executării.
(3) Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în
spital intră în durata executării, în afară de cazul în care si-a provocat în mod voit
boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.
(4) Permisiunile de iesire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de
executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei.
Computarea duratei
măsurilor preventive privative
de libertate
Art. 72. - (1) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive
privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronuntate. Scăderea se
face si atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelasi timp ori în mod
separat, pentru mai multe infractiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru
o altă faptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
(2) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de
libertate se scade si în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în
tot sau în parte a zilelor-amendă.
(3) În cazul amenzii care însoteste pedeapsa închisorii, perioada în care o
persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din
durata pedepsei închisorii.
Computarea pedepselor
si măsurilor preventive executate
în afara tării
Art. 73. - (1) În cazul infractiunilor săvârsite în conditiile art. 8, art. 9, art. 10 sau
art. 11, partea din pedeapsă, precum si durata măsurilor preventive privative de
libertate executate în afara teritoriului tării se scad din durata pedepsei aplicate pentru
aceeasi infractiune în România.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător si în cazul în care pedeapsa
executată în afara tării este amenda.
CAPITOLUL V
Individualizarea pedepselor
SECtIUNEA 1
Dispozitii generale
Criteriile generale de individualizare
a pedepsei
Art. 74. - (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu
gravitatea infractiunii săvârsite si cu periculozitatea infractorului, care se evaluează
după următoarele criterii:
a) împrejurările si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii;
d) motivul săvârsirii infractiunii si scopul urmărit;
e) natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului;
f) conduita după săvârsirea infractiunii si în cursul procesului penal;
g) nivelul de educatie, vârsta, starea de sănătate, situatia familială si socială.
(2) Când pentru infractiunea săvârsită legea prevede pedepse alternative, se tine
seama de criteriile prevăzute în alin. (1) si pentru alegerea uneia dintre acestea.
SECtIUNEA a 2-a
Circumstantele atenuante si circumstantele agravante
Circumstante atenuante
Art. 75. - (1) Următoarele împrejurări constituie circumstante atenuante legale:
a) săvârsirea infractiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emotii,
determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violentă,
printr-o atingere gravă a demnitătii persoanei sau printr-o altă actiune ilicită gravă;
b) depăsirea limitelor legitimei apărări;
c) depăsirea limitelor stării de necesitate.
(2) Pot constitui circumstante atenuante judiciare:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecintelor
infractiunii;
b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infractiunii sau
periculozitatea infractorului.
Efectele circumstantelor atenuante
Art. 76. - (1) În cazul în care există circumstante atenuante, limitele speciale ale
pedepsei prevăzute de lege pentru infractiunea săvârsită se reduc cu o treime.
(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viată, în cazul retinerii
circumstantelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de
numărul circumstantelor atenuante retinute.
Circumstante agravante
Art. 77. - Următoarele împrejurări constituie circumstante agravante:
a) săvârsirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b) săvârsirea infractiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente
degradante;
c) săvârsirea infractiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte
persoane ori bunuri;
d) săvârsirea infractiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă
împreună cu un minor;
e) săvârsirea infractiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei
vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmitătii sau altor cauze;
f) săvârsirea infractiunii în stare de intoxicatie voluntară cu alcool sau cu alte
substante psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infractiunii;
g) săvârsirea infractiunii de către o persoană care a profitat de situatia prilejuită de
o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgentă;
h) săvârsirea infractiunii pentru motive legate de rasă, nationalitate, etnie, limbă,
religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenentă politică, avere, origine socială,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infectie HIV/SIDA ori pentru alte
împrejurări de acelasi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferioritătii unei
persoane în raport cu celelalte.
Efectele circumstantelor agravante
Art. 78. - (1) În cazul în care există circumstante agravante, se poate aplica o
pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul
închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăsi o treime din
acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din
maximul special.
(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de
numărul circumstantelor agravante retinute.
Concursul între cauze
de atenuare sau de agravare
Art. 79. - (1) Când în cazul aceleiasi infractiuni sunt incidente două sau mai multe
dispozitii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege pentru infractiunea săvârsită se reduc prin aplicarea succesivă a
dispozitiilor privitoare la tentativă, circumstante atenuante si cazuri speciale de
reducere a pedepsei, în această ordine.
(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispozitii care au ca efect agravarea
răspunderii penale, pedeapsa se stabileste prin aplicarea succesivă a dispozitiilor
privitoare la circumstante agravante, infractiune continuată, concurs sau recidivă.
(3) Când în cazul aceleiasi infractiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de
reducere a pedepsei si una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele
speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infractiunea săvârsită se reduc
conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform
alin. (2).
SECtIUNEA a 3-a
Renuntarea la aplicarea pedepsei
Conditiile renuntării
la aplicarea pedepsei
Art. 80. - (1) Instanta poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei dacă sunt
întrunite următoarele conditii:
a) infractiunea săvârsită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura si
întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul si împrejurările în care a fost
comisă, motivul si scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârsirii
infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecintelor infractiunii, precum si de posibilitătile sale de îndreptare, instanta
apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecintelor pe care
le-ar avea asupra persoanei acestuia.
(2) Nu se poate dispune renuntarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu exceptia cazurilor prevăzute
în art. 42 lit. a) si lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul
de reabilitare;
b) fată de acelasi infractor s-a mai dispus renuntarea la aplicarea pedepsei în ultimii
2 ani anteriori datei comiterii infractiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării si tragerii la răspundere penală a
autorului sau a participantilor;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea săvârsită este închisoarea mai
mare de 3 ani.
(3) În caz de concurs de infractiuni, renuntarea la aplicarea pedepsei se poate
dispune dacă pentru fiecare infractiune concurentă sunt îndeplinite conditiile prevăzute
în alin. (1) si alin. (2).
Avertismentul
Art. 81. - (1) Când dispune renuntarea la aplicarea pedepsei, instanta aplică
infractorului un avertisment.
(2) Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat
renuntarea la aplicarea pedepsei si atentionarea infractorului asupra conduitei sale
viitoare si a consecintelor la care se expune dacă va mai comite infractiuni.
(3) În caz de concurs de infractiuni se aplică un singur avertisment.
Efectele renuntării
la aplicarea pedepsei
Art. 82. - (1) Persoana fată de care s-a dispus renuntarea la aplicarea pedepsei
nu este supusă niciunei decăderi, interdictii sau incapacităti ce ar putea decurge din
infractiunea săvârsită.
(2) Renuntarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării
măsurilor de sigurantă si a obligatiilor civile prevăzute în hotărâre.
SECtIUNEA a 4-a
Amânarea aplicării pedepsei
Conditiile amânării aplicării
pedepsei
Art. 83. - (1) Instanta poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un
termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele conditii:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infractiuni, este amenda sau
închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu exceptia
cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) si lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori
s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunitătii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârsirii
infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecintelor infractiunii, precum si de posibilitătile sale de îndreptare, instanta
apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de
lege pentru infractiunea săvârsită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a
sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului
ori a identificării si tragerii la răspundere penală a autorului sau a participantilor.
(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage si amânarea aplicării amenzii care
însoteste pedeapsa închisorii în conditiile art. 62.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea,
precum si a celor ce au determinat amânarea aplicării pedepsei si atentionarea
infractorului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune dacă
va mai comite infractiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va
executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Termenul de supraveghere
Art. 84. - (1) Termenul de supraveghere este de 2 ani si se calculează de la data
rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei.
(2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fată de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere si să
execute obligatiile ce îi revin, în conditiile stabilite de instantă.
Măsurile de supraveghere
si obligatiile
Art. 85. - (1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fată de care s-a
dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depăseste
5 zile, precum si întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informatii si documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existentă.
(2) Instanta poate impune persoanei fată de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligatii:
a) să urmeze un curs de pregătire scolară ori de calificare profesională;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunitătii, pe o perioadă cuprinsă
între 30 si 60 de zile, în conditiile stabilite de instantă, afară de cazul în care, din cauza
stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se
stabileste prin legea de executare a pedepselor;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele
cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instantă, ori să nu se
apropie de acestea;
f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instantă;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instantă;
h) să nu detină, să nu folosească si să nu poarte nicio categorie de arme;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instantei;
j) să nu ocupe sau să nu exercite functia, profesia, meseria ori activitatea de care
s-a folosit pentru săvârsirea infractiunii.
(3) Pentru stabilirea continutului obligatiilor prevăzute în alin. (2) lit. a)-c), instanta
va consulta serviciul de probatiune, care este obligat să formuleze recomandări în
acest sens.
(4) Când stabileste obligatia prevăzută în alin. (2) lit. e), instanta individualizează,
în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurările cauzei.
(5) Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligatiile civile
stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere.
Supravegherea
Art. 86. - (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85
alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probatiune.
(2) Supravegherea executării obligatiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-c) si
alin. (5) se face de serviciul de probatiune. Verificarea modului de îndeplinire a
obligatiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d)-j) se face de organele abilitate, care
vor sesiza serviciul de probatiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Serviciul de probatiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea
obligatiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-d), într-un termen cât mai scurt de la
data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probatiune are obligatia să
sesizeze instanta, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligatiilor impuse de instantă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută,
în conditiile stabilite, obligatiile ce îi revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligatiile civile stabilite prin hotărâre,
cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Modificarea sau încetarea
obligatiilor
Art. 87. - (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive
care justifică fie impunerea unor noi obligatii, fie sporirea sau diminuarea conditiilor de
executare a celor existente, instanta dispune modificarea obligatiilor în mod
corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate sanse sporite de îndreptare.
(2) Instanta dispune încetarea executării unora dintre obligatiile pe care le-a impus,
atunci când apreciază că mentinerea acestora nu mai este necesară.
Revocarea amânării aplicării
pedepsei
Art. 88. - (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana
supravegheată, cu rea-credintă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
execută obligatiile impuse, instanta revocă amânarea si dispune aplicarea si
executarea pedepsei.
(2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana
supravegheată nu îndeplineste integral obligatiile civile stabilite prin hotărâre, instanta
revocă amânarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei, afară de cazul când
persoana dovedeste că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârsit o
nouă infractiune, cu intentie sau intentie depăsită, descoperită în termenul de
supraveghere, pentru care s-a pronuntat o condamnare chiar după expirarea acestui
termen, instanta revocă amânarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei.
Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării si pedeapsa pentru noua infractiune
se calculează conform dispozitiilor privitoare la concursul de infractiuni.
(4) Dacă infractiunea ulterioară este săvârsită din culpă, instanta poate mentine
sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispozitiile alin. (3) se
aplică în mod corespunzător.
Anularea amânării aplicării
pedepsei
Art. 89. - (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că
persoana supravegheată mai săvârsise o infractiune până la rămânerea definitivă a
hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii
chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz,
dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infractiuni, instanta poate dispune amânarea aplicării
pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite conditiile prevăzute în art. 83. Dacă se
dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la
data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronuntat anterior amânarea aplicării
pedepsei.
Efectele amânării aplicării pedepsei
Art. 90. - (1) Persoanei fată de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i
se mai aplică pedeapsa si nu este supusă niciunei decăderi, interdictii sau incapacităti
ce ar putea decurge din infractiunea săvârsită, dacă nu a săvârsit din nou o infractiune
până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării si nu
s-a descoperit o cauză de anulare.
(2) Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de
sigurantă si a obligatiilor civile prevăzute în hotărâre.
SECtIUNEA a 5-a
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Conditiile suspendării
executării pedepsei
sub supraveghere
Art. 91. - (1) Instanta poate dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere dacă sunt întrunite următoarele conditii:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infractiuni, este închisoarea
de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de
un an, cu exceptia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit
reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunitătii;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârsirii
infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecintelor infractiunii, precum si de posibilitătile sale de îndreptare, instanta
apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă si, chiar fără executarea acesteia,
condamnatul nu va mai comite alte infractiuni, însă este necesară supravegherea
conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Când pedeapsa închisorii este însotită de pedeapsa amenzii aplicate în
conditiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost
suspendată sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă:
a) pedeapsa aplicată este numai amenda;
b) aplicarea pedepsei a fost initial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării si tragerii la răspundere penală a
autorului sau a participantilor.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea,
precum si a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei si atentionarea
condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune dacă
va mai comite infractiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va
executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Termenul de supraveghere
Art. 92. - (1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie
termen de supraveghere pentru condamnat si este cuprinsă între 2 si 4 ani, fără a
putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate.
(2) Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care
s-a pronuntat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.
(3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte
măsurile de supraveghere si să execute obligatiile ce îi revin, în conditiile stabilite de
instantă.
Măsurile de supraveghere
si obligatiile
Art. 93. - (1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să
respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depăseste
5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informatii si documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existentă.
(2) Instanta impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre
următoarele obligatii:
a) să urmeze un curs de pregătire scolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instantei.
(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă
neremunerată în folosul comunitătii pe o perioadă cuprinsă între 60 si 120 de zile, în
conditiile stabilite de instantă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu
poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileste prin legea de
executare a pedepselor.
(4) Pentru stabilirea continutului obligatiilor prevăzute în alin. (2) lit. a) si lit. b),
precum si în alin. (3), instanta va consulta serviciul de probatiune, care este obligat să
formuleze recomandări în acest sens.
(5) Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligatiile civile stabilite prin
hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere.
Supravegherea condamnatului
Art. 94. - (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93
alin. (1) lit. c)-e) se comunică serviciului de probatiune.
(2) Supravegherea executării obligatiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) si lit. b),
alin. (3) si alin. (5) se face de serviciul de probatiune. Verificarea modului de îndeplinire
a obligatiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. c) si lit. d) se face de organele abilitate,
care vor sesiza serviciul de probatiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Serviciul de probatiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea
obligatiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) si lit. b), precum si alin. (3) într-un termen
cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probatiune are obligatia să
sesizeze instanta, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligatiilor impuse de instantă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută,
în conditiile stabilite, obligatiile care îi revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligatiile civile stabilite prin hotărâre,
cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Modificarea sau încetarea
obligatiilor
Art. 95. - (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive
care justifică fie impunerea unor noi obligatii, fie sporirea sau diminuarea conditiilor de
executare a celor existente, instanta dispune modificarea obligatiilor în mod
corespunzător, pentru a asigura condamnatului sanse mai mari de îndreptare.
(2) Instanta dispune încetarea executării unora dintre obligatiile pe care le-a impus,
când apreciază că mentinerea acestora nu mai este necesară.
Revocarea suspendării
executării pedepsei
sub supraveghere
Art. 96. - (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana
supravegheată, cu rea-credintă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
execută obligatiile impuse ori stabilite de lege, instanta revocă suspendarea si dispune
executarea pedepsei.
(2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată
nu îndeplineste integral obligatiile civile stabilite prin hotărâre, instanta revocă
suspendarea si dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana
dovedeste că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă pedeapsa amenzii care a însotit pedeapsa închisorii în conditiile art. 62
nu a fost executată si a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau
art. 64 alin. (5) si alin. (6), instanta revocă suspendarea si dispune executarea
pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârsit o
nouă infractiune, descoperită până la împlinirea termenului si pentru care s-a pronuntat
o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanta
revocă suspendarea si dispune executarea pedepsei.
(5) Pedeapsa principală pentru noua infractiune se stabileste si se execută, după
caz, potrivit dispozitiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.
(6) Dacă infractiunea ulterioară este săvârsită din culpă, instanta poate mentine
sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În cazul revocării,
dispozitiile alin. (1), alin. (4) si alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Anularea suspendării
executării pedepsei
sub supraveghere
Art. 97. - (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că
persoana condamnată mai săvârsise o infractiune până la rămânerea definitivă a
hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii
chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după
caz, dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară.
(2) În caz de concurs de infractiuni sau pluralitate intermediară, instanta poate
dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite conditiile
prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive
a hotărârii de condamnare prin care s-a pronuntat anterior suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere.
Efectele suspendării
executării pedepsei
sub supraveghere
Art. 98. - (1) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu
a săvârsit o nouă infractiune, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei
sub supraveghere si nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră
executată.
(2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra
măsurilor de sigurantă si a obligatiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
SECtIUNEA a 6-a
Liberarea conditionată
Conditiile liberării conditionate
în cazul detentiunii pe viată
Art. 99. - (1) Liberarea conditionată în cazul detentiunii pe viată poate fi dispusă,
dacă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detentiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeste că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;
d) instanta are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat si se poate
reintegra în societate.
(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea
liberării conditionate si atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a
consecintelor la care se expune, dacă va mai comite infractiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligatiile ce îi revin pe durata
termenului de supraveghere.
(3) De la data liberării conditionate, condamnatul este supus unui termen de
supraveghere de 10 ani.
Conditiile liberării conditionate
în cazul pedepsei închisorii
Art. 100. - (1) Liberarea conditionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel putin două treimi din durata pedepsei, în cazul
închisorii care nu depăseste 10 ani, sau cel putin trei pătrimi din durata pedepsei, dar
nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau
deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeste că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească;
d) instanta are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat si se poate
reintegra în societate.
(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune
liberarea conditionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în
cazul închisorii ce nu depăseste 10 ani, sau a cel putin două treimi din durata
pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite conditiile
prevăzute în alin. (1) lit. b)-d).
(3) În calculul fractiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se tine seama de
partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza
muncii prestate. În acest caz, liberarea conditionată nu poate fi dispusă înainte de
executarea efectivă a cel putin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta
nu depăseste 10 ani, si a cel putin două treimi, când pedeapsa este mai mare de
10 ani.
(4) În calculul fractiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se tine seama de
partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza
muncii prestate. În acest caz, liberarea conditionată nu poate fi dispusă înainte de
executarea efectivă a cel putin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta
nu depăseste 10 ani, si a cel putin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea
liberării conditionate si atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a
consecintelor la care se expune, dacă va mai comite infractiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce îi revin pe durata termenului
de supraveghere.
(6) Intervalul cuprins între data liberării conditionate si data împlinirii duratei
pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.
Măsurile de supraveghere
si obligatiile
Art. 101. - (1) Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de
2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) să anunte, în prealabil, orice schimbare a locuintei si orice deplasare care
depăseste 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informatii si documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existentă.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1), instanta poate impune condamnatului să execute
una sau mai multe dintre următoarele obligatii:
a) să urmeze un curs de pregătire scolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probatiune sau organizate în colaborare cu institutii din comunitate;
c) să nu părăsească teritoriul României;
d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instantă;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participantii
la săvârsirea infractiunii sau cu alte persoane, stabilite de instantă, ori să nu se apropie
de acestea;
f) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instantă;
g) să nu detină, să nu folosească si să nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligatiile prevăzute în alin. (2) lit. c)-g) pot fi impuse în măsura în care nu au
fost aplicate în continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor
drepturi.
(4) Când stabileste obligatia prevăzută în alin. (2) lit. e), instanta individualizează,
în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurările cauzei.
(5) Măsurile de supraveghere si obligatiile prevăzute în alin. (2) lit. a) si lit. b) se
execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata
termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligatiile prevăzute în alin. (2)
lit. c)-g) se execută pe toată durata termenului de supraveghere.
(6) Pentru stabilirea continutului obligatiilor prevăzute în alin. (2) lit. a) si lit. b),
instanta va consulta serviciul de probatiune, care este obligat să formuleze
recomandări în acest sens.
Supravegherea condamnatului
Art. 102. - (1) Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c)-e)
se comunică serviciului de probatiune.
(2) Supravegherea executării obligatiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. a) si lit. b)
se face de serviciul de probatiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligatiilor
prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c)-g) se face de organele abilitate, care vor sesiza
serviciul de probatiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Supravegherea executării obligatiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) si lit. e)
poate fi realizată si printr-un sistem electronic de supraveghere, în conditiile prevăzute
de legea specială.
(4) Pe durata supravegherii, serviciul de probatiune are obligatia să sesizeze
instanta, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligatiilor impuse de instantă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută,
în conditiile stabilite, obligatiile ce îi revin.
Modificarea sau încetarea
obligatiilor
Art. 103. - (1) Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie
impunerea unor noi obligatii, fie sporirea sau diminuarea conditiilor de executare a
celor existente, instanta dispune modificarea obligatiilor în mod corespunzător, pentru
a asigura condamnatului sanse mai mari de reintegrare socială.
(2) Instanta dispune încetarea executării unora dintre obligatiile pe care le-a impus,
când apreciază că mentinerea acestora nu mai este necesară.
Revocarea liberării conditionate
Art. 104. - (1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu
rea-credintă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligatiile impuse,
instanta revocă liberarea si dispune executarea restului de pedeapsă.
(2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârsit o nouă infractiune, care
a fost descoperită în termenul de supraveghere si pentru care s-a pronuntat o
condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanta
revocă liberarea si dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua
infractiune se stabileste si se execută, după caz, potrivit dispozitiilor de la recidivă sau
pluralitate intermediară.
(3) Dispozitiile alin. (1) si alin. (2) se aplică în mod corespunzător si în cazul liberării
conditionate din executarea pedepsei detentiunii pe viată.
Anularea liberării conditionate
Art. 105. - (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că
persoana condamnată mai săvârsise o infractiune până la acordarea liberării, pentru
care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea
se anulează, aplicându-se, după caz, dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni,
recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite conditiile
prevăzute în art. 99 sau art. 100, instanta poate acorda liberarea conditionată. Dacă
s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării
primei liberări.
(3) Când, după anulare, instanta dispune executarea pedepsei rezultante, partea
din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată
la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.
Efectele liberării conditionate
Art. 106. - Dacă până la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu
a săvârsit din nou o infractiune, nu s-a dispus revocarea liberării conditionate si nu s-a
descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.
TITLUL IV
Măsurile de sigurantă
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Scopul măsurilor de sigurantă
Art. 107. - (1) Măsurile de sigurantă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol
si preîntâmpinarea săvârsirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2) Măsurile de sigurantă se iau fată de persoana care a comis o faptă prevăzută
de legea penală, nejustificată.
(3) Măsurile de sigurantă se pot lua si în situatia în care făptuitorului nu i se aplică
o pedeapsă.
Categoriile măsurilor de sigurantă
Art. 108. - Măsurile de sigurantă sunt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicală;
c) interzicerea ocupării unei functii sau a exercitării unei profesii;
d) confiscarea specială.
CAPITOLUL II
Regimul măsurilor de sigurantă
Obligarea la tratament medical
Art. 109. - (1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de
consumul cronic de alcool sau de alte substante psihoactive, prezintă pericol pentru
societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătosire sau
până la obtinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
(2) Când persoana fată de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul,
se poate dispune internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă
de libertate, tratamentul se efectuează si în timpul executării pedepsei.
Internarea medicală
Art. 110. - Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substante
psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă si prezintă pericol pentru
societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până
la însănătosire sau până la obtinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
Interzicerea ocupării unei functii
sau a exercitării unei profesii
Art. 111. - (1) Când făptuitorul a săvârsit fapta datorită incapacitătii, nepregătirii
sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite functii, pentru
exercitarea unei profesii sau meserii ori pentru desfăsurarea unei alte activităti, se
poate lua măsura interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea functie ori de a
exercita acea profesie, meserie sau activitate.
(2) Măsura de sigurantă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de
cel putin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O
nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel putin un an de
la data respingerii cererii anterioare.
Confiscarea specială
Art. 112. - (1) Sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse prin săvârsirea faptei prevăzute de legea penală;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la
săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă,
apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat după săvârsirea faptei, pentru a asigura scăparea
făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obtinut, dacă sunt ale făptuitorului
sau dacă, apartinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârsirea unei fapte prevăzute de
legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârsirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu
sunt restituite persoanei vătămate si în măsura în care nu servesc la despăgubirea
acesteia;
f) bunurile a căror detinere este interzisă de legea penală.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) si lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse
confiscării este vădit disproportionată fată de natura si gravitatea faptei, se dispune
confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, tinând seama de urmarea produsă sau
care s-ar fi putut produce si de contributia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost
produse, modificate sau adaptate în scopul săvârsirii faptei prevăzute de legea penală,
se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) si lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate,
întrucât nu apartin infractorului, iar persoana căreia îi apartin nu a cunoscut scopul
folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispozitiilor
alin. (2).
(4) Dispozitiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârsite prin presă.
(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în
locul lor se confiscă bani si bunuri până la concurenta valorii acestora.
(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile si banii obtinuti din exploatarea bunurilor
supuse confiscării, precum si bunurile produse de acestea, cu exceptia bunurilor
prevăzute în alin. (1) lit. b) si lit. c).
TITLUL V
Minoritatea
CAPITOLUL I
Regimul răspunderii penale a minorului
Limitele răspunderii penale
Art. 113. - (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2) Minorul care are vârsta între 14 si 16 ani răspunde penal numai dacă se
dovedeste că a săvârsit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.
Consecintele răspunderii penale
Art. 114. - (1) Fată de minorul care, la data săvârsirii infractiunii, avea vârsta
cuprinsă între 14 si 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
(2) Fată de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă
de libertate în următoarele cazuri:
a) dacă a mai săvârsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă
ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infractiunii
pentru care este judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea săvârsită este
închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detentiunea pe viată.
Măsurile educative
Art. 115. - (1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de
libertate.
1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârsit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
2. Măsurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detentie.
(2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată fată de minor se face, în
conditiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.
Referatul de evaluare
Art. 116. - (1) În vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute
în art. 74, instanta va solicita serviciului de probatiune întocmirea unui referat care va
cuprinde si propuneri motivate referitoare la natura si durata programelor de
reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum si la alte obligatii
ce pot fi impuse acestuia de către instantă.
(2) Referatul de evaluare privind respectarea conditiilor de executare a măsurii
educative sau a obligatiilor impuse se întocmeste în toate cazurile în care instanta
dispune asupra măsurilor educative ori asupra modificării sau încetării executării
obligatiilor impuse, precum si la terminarea executării măsurii educative.
CAPITOLUL II
Regimul măsurilor educative neprivative de libertate
Stagiul de formare civică
Art. 117. - (1) Măsura educativă a stagiului de formare civică constă în obligatia
minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta
să înteleagă consecintele legale si sociale la care se expune în cazul săvârsirii de
infractiuni si pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
(2) Organizarea, asigurarea participării si supravegherea minorului, pe durata
cursului de formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probatiune, fără a
afecta programul scolar sau profesional al minorului.
Supravegherea
Art. 118. - Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea si îndrumarea
minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două si 6 luni, sub
coordonarea serviciului de probatiune, pentru a asigura participarea la cursuri scolare
sau de formare profesională si prevenirea desfăsurării unor activităti sau intrarea în
legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Consemnarea la sfârsit
de săptămână
Art. 119. - (1) Măsura educativă a consemnării la sfârsit de săptămână constă în
obligatia minorului de a nu părăsi locuinta în zilele de sâmbătă si duminică, pe o durată
cuprinsă între 4 si 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are
obligatia de a participa la anumite programe ori de a desfăsura anumite activităti
impuse de instantă.
(2) Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probatiune.
Asistarea zilnică
Art. 120. - (1) Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligatia minorului de
a respecta un program stabilit de serviciul de probatiune, care contine orarul si
conditiile de desfăsurare a activitătilor, precum si interdictiile impuse minorului.
(2) Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 si 6 luni,
iar supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probatiune.
Obligatii ce pot fi impuse minorului
Art. 121. - (1) Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate,
instanta poate impune minorului una sau mai multe dintre următoarele obligatii:
a) să urmeze un curs de pregătire scolară sau formare profesională;
b) să nu depăsească, fără acordul serviciului de probatiune, limita teritorială
stabilită de instantă;
c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instantă;
d) să nu se apropie si să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participantii la săvârsirea infractiunii ori cu alte persoane stabilite de
instantă;
e) să se prezinte la serviciul de probatiune la datele fixate de acesta;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
(2) Când stabileste obligatia prevăzută în alin. (1) lit. d), instanta individualizează,
în concret, continutul acestei obligatii, tinând seama de împrejurările cauzei.
(3) Supravegherea executării obligatiilor impuse de instantă se face sub
coordonarea serviciului de probatiune.
(4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de
probatiune are obligatia să sesizeze instanta, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligatiilor impuse de instantă,
fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă conditiile de executare a măsurii educative
sau nu execută, în conditiile stabilite, obligatiile ce îi revin.
Modificarea sau încetarea obligatiilor
Art. 122. - (1) Dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive care justifică
fie impunerea unor noi obligatii, fie sporirea sau diminuarea conditiilor de executare a
celor existente, instanta dispune modificarea obligatiilor în mod corespunzător, pentru
a asigura persoanei supravegheate sanse mai mari de îndreptare.
(2) Instanta dispune încetarea executării unora dintre obligatiile pe care le-a impus,
când apreciază că mentinerea acestora nu mai este necesară.
Prelungirea sau înlocuirea
măsurilor educative neprivative
de libertate
Art. 123. - (1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credintă, conditiile de executare
a măsurii educative sau a obligatiilor impuse, instanta dispune:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăsi maximul prevăzut de lege
pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai
severă;
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care,
initial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa
maximă.
(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) si lit. b), dacă nici de această dată nu
sunt respectate conditiile de executare a măsurii educative sau a obligatiilor impuse,
instanta înlocuieste măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării
într-un centru educativ.
(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate
săvârseste o nouă infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurentă
săvârsită anterior, instanta dispune:
a) prelungirea măsurii educative luate initial, fără a putea depăsi maximul prevăzut
de lege pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate initial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate
mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate initial cu o măsură educativă privativă de libertate.
(4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) si lit. b), precum si în alin. (3) lit. a) si lit. b),
instanta poate impune noi obligatii în sarcina minorului ori sporeste conditiile de
executare a celor existente.
CAPITOLUL III
Regimul măsurilor educative privative de libertate
Internarea într-un centru educativ
Art. 124. - (1) Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în
internarea minorului într-o institutie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma
un program de pregătire scolară si formare profesională potrivit aptitudinilor sale,
precum si programe de reintegrare socială.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu si 3 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârseste o nouă infractiune sau este
judecat pentru o infractiune concurentă săvârsită anterior, instanta poate mentine
măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăsi
maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de
detentie.
(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru
însusirea cunostintelor scolare si profesionale si a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel putin jumătate din durata internării, instanta
poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală
cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată
nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de
18 ani.
(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanta impune respectarea uneia sau mai
multora dintre obligatiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii
internării.
(6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credintă, conditiile de executare a măsurii
asistării zilnice sau obligatiile impuse, instanta revine asupra înlocuirii sau liberării si
dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un
centru educativ.
(7) În cazul săvârsirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infractiuni de
către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani si fată de care s-a dispus
înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanta
revine asupra înlocuirii si dispune:
a) executarea restului rămas din durata măsurii internării initiale, cu posibilitatea
prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
b) internarea într-un centru de detentie.
Internarea într-un centru de detentie
Art. 125. - (1) Măsura educativă a internării într-un centru de detentie constă în
internarea minorului într-o institutie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de
pază si supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială,
precum si programe de pregătire scolară si formare profesională potrivit aptitudinilor
sale.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 si 5 ani, afară de cazul în
care pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea săvârsită este închisoarea de
20 de ani sau mai mare ori detentiunea pe viată, când internarea se ia pe o perioadă
cuprinsă între 5 si 15 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârseste o nouă infractiune sau este
judecat pentru o infractiune concurentă săvârsită anterior, instanta prelungeste măsura
internării, fără a depăsi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa
cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infractiunile săvârsite. Din durata
măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.
(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru
însusirea cunostintelor scolare si profesionale si a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel putin jumătate din durata internării, instanta
poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală
cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată
nu a împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul de detentie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de
18 ani.
(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanta impune respectarea uneia sau mai
multora dintre obligatiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii
internării.
(6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credintă, conditiile de executare a măsurii
asistării zilnice sau obligatiile impuse, instanta revine asupra înlocuirii sau liberării si
dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un
centru de detentie.
(7) În cazul săvârsirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infractiuni de
către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani si fată de care s-a dispus
înlocuirea măsurii internării într-un centru de detentie cu măsura asistării zilnice,
instanta revine asupra înlocuirii si dispune:
a) executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detentie;
b) prelungirea duratei acestei internări în conditiile prevăzute în alin. (3).
Schimbarea regimului de executare
Art. 126. - Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate
persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care
influentează negativ sau împiedică procesul de recuperare si reintegrare a celorlalte
persoane internate, instanta poate dispune continuarea executării măsurii educative
într-un penitenciar.
Calculul duratei măsurilor educative
Art. 127. - În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispozitiile art. 71-73
se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL IV
Dispozitii comune
Efectele cauzelor de atenuare
si agravare
Art. 128. - În cazul infractiunilor săvârsite în timpul minoritătii, cauzele de atenuare
si agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative si produc efecte între
limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.
Pluralitatea de infractiuni
Art. 129. - (1) În caz de concurs de infractiuni săvârsite în timpul minoritătii se
stabileste si se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în conditiile art. 114,
tinând seama de criteriile prevăzute în art. 74.
(2) În cazul săvârsirii a două infractiuni, dintre care una în timpul minoritătii si una
după majorat, pentru infractiunea comisă în timpul minoritătii se ia o măsură educativă,
iar pentru infractiunea săvârsită după majorat se stabileste o pedeapsă, după care:
a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai
pedeapsa;
b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este
închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel
putin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din
aceasta la data săvârsirii infractiunii comise după majorat;
c) dacă pedeapsa aplicată pentru infractiunea săvârsită după majorat este
detentiunea pe viată, se execută numai această pedeapsă;
d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda,
se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a
depăsi maximul prevăzut de lege pentru aceasta.
(3) În cazul prevăzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea
ce s-a executat din momentul săvârsirii infractiunii comise după majorat până la data
judecării.
(4) În cazul săvârsirii după majorat a două sau mai multor infractiuni concurente se
aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de infractiuni, după care se face
aplicarea dispozitiilor alin. (2).
(5) Pedeapsa stabilită potrivit dispozitiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul
amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.
Descoperirea unei infractiuni
săvârsite în timpul minoritătii
Art. 130. - Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării
pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării conditionate se descoperă
că persoana supravegheată mai săvârsise o infractiune în timpul minoritătii pentru
care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de
libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod
corespunzător dispozitiile art. 129 alin. (2)-(4).
Prescriptia răspunderii penale
a minorilor
Art. 131. - Termenele de prescriptie a răspunderii penale, prevăzute în art. 154,
se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârsirii infractiunii erau minori si se
întrerup sau se suspendă în conditiile prevăzute de lege pentru majori.
Prescriptia executării măsurilor
educative
Art. 132. - (1) Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un
termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
(2) Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu
durata măsurii educative luate, dar nu mai putin de 2 ani.
(3) Termenele de prescriptie a executării măsurilor educative se întrerup si se
suspendă în conditiile prevăzute de lege pentru majori.
(4) În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu
măsura educativă mai grea si curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care
s-a dispus înlocuirea.
Efectele măsurilor educative
Art. 133. - Măsurile educative nu atrag interdictii, decăderi sau incapacităti.
Minorul devenit major
Art. 134. - (1) Dispozitiile prezentului titlu se aplică si majorilor care, la data
săvârsirii infractiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani.
(2) Când, la data pronuntării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă
de libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanta, tinând seama de
posibilitătile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum si de celelalte criterii
prevăzute în art. 74, poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.
TITLUL VI
Răspunderea penală a persoanei juridice
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Conditiile răspunderii penale
a persoanei juridice
Art. 135. - (1) Persoana juridică, cu exceptia statului si a autoritătilor publice,
răspunde penal pentru infractiunile săvârsite în realizarea obiectului de activitate sau
în interesul ori în numele persoanei juridice.
(2) Institutiile publice nu răspund penal pentru infractiunile săvârsite în exercitarea
unei activităti ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit la săvârsirea aceleiasi fapte.
Pedepsele aplicabile persoanei
juridice
Art. 136. - (1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale si
complementare.
(2) Pedeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activitătii sau a uneia dintre activitătile persoanei juridice pe o
durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni
la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durată de la unu
la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afisarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Stabilirea amenzii pentru
persoana juridică
Art. 137. - (1) Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este
condamnată să o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileste prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 si 5.000 lei, se înmulteste cu
numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile si 600 de zile.
(3) Instanta stabileste numărul zilelor-amendă tinând cont de criteriile generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se
determină tinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ,
respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum si
de celelalte obligatii ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 si 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infractiunea săvârsită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 si 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult
5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 si 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult
10 ani;
d) 240 si 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult
20 de ani;
e) 360 si 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare
de 20 de ani sau detentiunea pe viată.
(5) Când prin infractiunea săvârsită persoana juridică a urmărit obtinerea unui folos
patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infractiunea
comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăsi maximul general al amenzii. La
stabilirea amenzii se va tine seama de valoarea folosului patrimonial obtinut sau
urmărit.
CAPITOLUL II
Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
Aplicarea si executarea
pedepselor complementare
în cazul persoanei juridice
Art. 138. - (1) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune
atunci când instanta constată că, fată de natura si gravitatea infractiunii, precum si de
împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare.
(2) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când
legea prevede această pedeapsă.
(3) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-f) se pot aplica
în mod cumulativ.
(4) Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.
Dizolvarea persoanei juridice
Art. 139. - (1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică
atunci când:
a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârsirii de infractiuni;
b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infractiuni, iar
pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea săvârsită este închisoarea mai mare
de 3 ani.
(2) În caz de neexecutare, cu rea-credintă, a uneia dintre pedepsele
complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-e), instanta dispune dizolvarea
persoanei juridice.
(3) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect
deschiderea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie a dispozitivului hotărârii
definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată, de
îndată, instantei civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.
Suspendarea activitătii
persoanei juridice
Art. 140. - (1) Pedeapsa complementară a suspendării activitătii persoanei juridice
constă în interzicerea desfăsurării activitătii sau a uneia dintre activitătile persoanei
juridice în realizarea căreia a fost săvârsită infractiunea.
(2) În caz de neexecutare, cu rea-credintă, a pedepsei complementare prevăzute
în art. 136 alin. (3) lit. f), instanta dispune suspendarea activitătii sau a uneia dintre
activitătile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare,
dar nu mai mult de 3 luni.
(3) Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa
complementară nu a fost pusă în executare, instanta dispune dizolvarea persoanei
juridice.
Neaplicarea dizolvării sau
suspendării activitătii
persoanei juridice
Art. 141. - (1) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) si
lit. b) nu pot fi aplicate institutiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor
si organizatiilor religioase ori apartinând minoritătilor nationale, constituite potrivit legii.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si persoanelor juridice care îsi desfăsoară
activitatea în domeniul presei.
Închiderea unor puncte de lucru
ale persoanei juridice
Art. 142. - (1) Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale
persoanei juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru
apartinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăsurat activitatea în
realizarea căreia a fost săvârsită infractiunea.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care îsi desfăsoară
activitatea în domeniul presei.
Interzicerea de a participa
la procedurile de achizitii publice
Art. 143. - Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de
achizitii publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile
pentru atribuirea contractelor de achizitii publice, prevăzute de lege.
Plasarea sub supraveghere
judiciară
Art. 144. - (1) Plasarea sub supraveghere judiciară constă în desemnarea de
către instantă a unui administrator judiciar sau a unui mandatar judiciar care va
supraveghea, pe o perioadă de la unu la 3 ani, desfăsurarea activitătii ce a ocazionat
săvârsirea infractiunii.
(2) Administratorul judiciar sau mandatarul judiciar are obligatia de a sesiza instanta
atunci când constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea
prevenirii comiterii de noi infractiuni. În cazul în care instanta constată că sesizarea
este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută în
art. 140.
(3) Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice
mentionate în art. 141.
Afisarea sau publicarea hotărârii
de condamnare
Art. 145. - (1) Afisarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia
se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
(2) Prin afisarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită
identitatea altor persoane.
(3) Afisarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma si locul
stabilite de instantă, pentru o perioadă cuprinsă între o lună si 3 luni.
(4) Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras si în forma stabilită de
instantă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de
comunicare audiovizuală, desemnate de instantă.
(5) Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanta stabileste
numărul aparitiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte
mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depăsi 3 luni.
CAPITOLUL III
Dispozitii comune
Recidiva în cazul persoanei juridice
Art. 146. - (1) Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după
rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare si până la reabilitare, persoana
juridică săvârseste din nou o infractiune, cu intentie sau cu intentie depăsită.
(2) În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua
infractiune se majorează cu jumătate, fără a depăsi maximul general al pedepsei
amenzii.
(3) Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda
stabilită pentru noua infractiune, potrivit alin. (2), se adaugă la pedeapsa anterioară
sau la restul rămas neexecutat din aceasta.
(4) Dispozitiile art. 42 se aplică în mod corespunzător.
Atenuarea si agravarea
răspunderii penale
a persoanei juridice
Art. 147. - (1) În caz de concurs de infractiuni, de pluralitate intermediară sau de
cauze de atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică
regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infractiuni, pedepsele complementare de natură diferită,
cu exceptia dizolvării, sau cele de aceeasi natură, dar cu continut diferit, se
cumulează, iar dintre pedepsele complementare de aceeasi natură si cu acelasi
continut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infractiuni, măsurile de sigurantă luate conform art. 112
se cumulează.
Prescriptia răspunderii penale
Art. 148. - Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în conditiile
prevăzute de lege pentru persoana fizică, dispozitiile art. 153-156 aplicându-se în
mod corespunzător.
Prescriptia executării pedepsei
Art. 149. - (1) Termenul de prescriptie a executării pedepsei amenzii aplicate
persoanei juridice este de 5 ani.
(2) Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie
într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost
executată sau considerată ca executată.
(3) Dispozitiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 si art. 164 se aplică în mod
corespunzător.
Reabilitarea persoanei juridice
Art. 150. - Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de
3 ani de la data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost
executată sau considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârsit nicio altă
infractiune.
Efectele comasării si divizări
persoanei juridice
Art. 151. - (1) În cazul pierderii personalitătii juridice prin fuziune, absorbtie sau
divizare intervenită după comiterea infractiunii, răspunderea penală si consecintele
acesteia se vor angaja:
a) în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
b) în sarcina persoanei juridice absorbante;
c) în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care au
dobândit fractiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va tine seama de
cifra de afaceri, respectiv de valoarea activului patrimonial al persoanei juridice care
a comis infractiunea, precum si de partea din patrimoniul acesteia care a fost
transmisă fiecărei persoane juridice participante la operatiune.
TITLUL VII
Cauzele care înlătură răspunderea penală
Efectele amnistiei
Art. 152. - (1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infractiunea săvârsită.
Dacă intervine după condamnare, ea înlătură si executarea pedepsei pronuntate,
precum si celelalte consecinte ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu
se restituie.
(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de sigurantă si asupra drepturilor
persoanei vătămate.
Prescriptia răspunderii penale
Art. 153. - (1) Prescriptia înlătură răspunderea penală.
(2) Prescriptia nu înlătură răspunderea penală în cazul infractiunilor de genocid,
contra umanitătii si de război.
Termenele de prescriptie
a răspunderii penale
Art. 154. - (1) Termenele de prescriptie a răspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infractiunea săvârsită pedeapsa detentiunii
pe viată sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infractiunea săvârsită pedeapsa închisorii
mai mare de 10 ani, dar care nu depăseste 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infractiunea săvârsită pedeapsa închisorii mai
mare de 5 ani, dar care nu depăseste 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infractiunea săvârsită pedeapsa închisorii mai
mare de un an, dar care nu depăseste 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infractiunea săvârsită pedeapsa închisorii care
nu depăseste un an sau amenda.
(2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârsirii
infractiunii. În cazul infractiunilor continue termenul curge de la data încetării actiunii
sau inactiunii, în cazul infractiunilor continuate, de la data săvârsirii ultimei actiuni sau
inactiuni, iar în cazul infractiunilor de obicei, de la data săvârsirii ultimului act.
(3) În cazul infractiunilor progresive, termenul de prescriptie a răspunderii penale
începe să curgă de la data săvârsirii actiunii sau inactiunii si se calculează în raport
cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.
(4) În cazul infractiunilor contra libertătii si integritătii sexuale, săvârsite fată de un
minor, termenul de prescriptie începe să curgă de la data la care acesta a devenit
major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de
prescriptie începe să curgă de la data decesului.
Întreruperea cursului prescriptiei
răspunderii penale
Art. 155. - (1) Cursul termenului prescriptiei răspunderii penale se întrerupe prin
îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.
(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescriptie.
(3) Întreruperea cursului prescriptiei produce efecte fată de toti participantii la
infractiune, chiar dacă actul de întrerupere priveste numai pe unii dintre ei.
(4) Termenele prevăzute în art. 154, dacă au fost depăsite cu încă o jumătate, vor
fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
(5) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă
un nou termen de prescriptie a răspunderii penale.
Suspendarea cursului prescriptiei
răspunderii penale
Art. 156. - (1) Cursul termenului prescriptiei răspunderii penale este suspendat pe
timpul cât o dispozitie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat
împiedică punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
(2) Prescriptia îsi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Lipsa plângerii prealabile
Art. 157. - (1) În cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii
penale este conditionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana
vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
(2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală,
chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele.
(3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care
au participat la săvârsirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai
cu privire la una dintre acestea.
(4) În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercitiu
ori cu capacitatea de exercitiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată
de făptuitor, actiunea penală se poate pune în miscare si din oficiu.
(5) Dacă persoana vătămată a decedat sau în cazul persoanei juridice aceasta a
fost lichidată, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea
plângerii, actiunea penală poate fi pusă în miscare din oficiu.
Retragerea plângerii prealabile
Art. 158. - (1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronuntarea
unei hotărâri definitive, în cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii
penale este conditionată de introducerea unei plângeri prealabile.
(2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu
privire la care plângerea a fost retrasă.
(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, retragerea plângerii
prealabile se face numai de reprezentantii lor legali. În cazul persoanelor cu capacitate
de exercitiu restrânsă, retragerea se face cu încuviintarea persoanelor prevăzute de
lege.
(4) În cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii penale este
conditionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar actiunea penală a fost pusă
în miscare din oficiu în conditiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă
este însusită de procuror.
Împăcarea
Art. 159. - (1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în miscare a
actiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală si stinge actiunea civilă.
(3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit
si dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instantei.
(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu, împăcarea se face numai
de reprezentantii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercitiu restrânsă se pot
împăca cu încuviintarea persoanelor prevăzute de lege.
(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal
sau conventional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea
intervenită între persoana juridică ce a săvârsit infractiunea si persoana vătămată nu
produce efecte fată de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiasi fapte.
(6) În cazul în care infractiunea este săvârsită de reprezentantul persoanei juridice
vătămate, dispozitiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
TITLUL VIII
Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
Efectele gratierii
Art. 160. - (1) Gratierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării
pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai usoară.
(2) Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complementare si măsurilor
educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul
de gratiere.
(3) Gratierea nu are efect asupra măsurilor de sigurantă si asupra drepturilor
persoanei vătămate.
(4) Gratierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată
sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de gratiere.
Prescriptia executării pedepsei
Art. 161. - (1) Prescriptia înlătură executarea pedepsei principale.
(2) Prescriptia nu înlătură executarea pedepselor principale pronuntate pentru
infractiunile de genocid, contra umanitătii si de război.
Termenele de prescriptie
a executării pedepsei
Art. 162. - (1) Termenele de prescriptie a executării pedepsei pentru persoana
fizică sunt:
a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detentiunea pe viată
sau închisoarea mai mare de 15 ani;
b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani,
în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de
condamnare a rămas definitivă.
(3) În cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării
pedepsei sub supraveghere ori liberării conditionate, termenul de prescriptie începe
să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă.
(4) În cazul revocării liberării conditionate, în conditiile art. 104 alin. (1), termenul
de prescriptie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas
definitivă si se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat.
(5) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de
prescriptie curge de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă si se
calculează în raport cu durata pedepsei închisorii.
(6) Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice si măsurile de sigurantă
nu se prescriu.
(7) Prin pedeapsa ce se execută se întelege pedeapsa stabilită de instantă,
tinându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.
Întreruperea cursului
prescriptiei executării pedepsei
Art. 163. - (1) Cursul termenului de prescriptie a executării pedepsei se întrerupe
prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea
executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescriptie de la data sustragerii.
(2) Cursul termenului de prescriptie a executării se întrerupe si prin săvârsirea din
nou a unei infractiuni.
(3) Cursul termenului de prescriptie a executării pedepsei amenzii se întrerupe si
prin înlocuirea obligatiei de plată a amenzii cu obligatia de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunitătii.
Suspendarea cursului prescriptiei
executării pedepsei
Art. 164. - (1) Cursul termenului prescriptiei executării pedepsei este suspendat
în cazurile si conditiile prevăzute în Codul de procedură penală.
(2) Prescriptia îsi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
TITLUL IX
Cauzele care înlătură consecintele condamnării
Reabilitarea de drept
Art. 165. - Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii,
la pedeapsa închisorii care nu depăseste 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei
executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul
nu a săvârsit o altă infractiune.
Reabilitarea judecătorească
Art. 166. - (1) Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instantă, după
împlinirea următoarelor termene:
a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care
nu depăseste 5 ani;
b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care
nu depăseste 10 ani;