Art. 60. - (1) Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efecte de sera si conditiile de elaborare a planurilor nationale de alocare a acestor certificate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Gestionarea durabila si unitara a fondurilor obtinute in urma tranzactionarii unitatii de cantitate atribuita, prevazuta de Protocolul de la Kyoto la Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, ratificat prin Legea nr. 3/2001, se realizeaza prin structuri special constituite in cadrul Administratiei Fondului pentru Mediu.
Art. 61. - Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, prin autoritatile publice din subordinea sa, supravegheaza si controleaza aplicarea prevederilor legale privind protectia atmosferei si gestionarea zgomotului ambiental, in care scop:
a) dispune incetarea temporara sau definitiva a activitatilor generatoare de poluare, in vederea aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea programului pentru conformare/planului de actiuni;
b) solicita aplicarea masurilor tehnologice, a restrictiilor si interdictiilor in scopul prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de poluanti;
c) solicita luarea masurilor in vederea respectarii nivelului maxim admis al zgomotului ambiental.
Art. 62. - Detinatorii, cu orice titlu, de terenuri pe care se gasesc perdelele si aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile, gardurile vii sunt obligati sa le intretina pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana.
Art. 63. - Autoritatile cu responsabilitati privind securizarea frontierei au obligatia sa nu permita intrarea/iesirea din tara a surselor mobile poluante care nu respecta prevederile legale in vigoare.
Art. 64. - Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in domeniu:
a) sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand masuri tehnologice adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;
b) sa doteze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de automonitorizare si sa asigure corecta lor functionare;
c) sa asigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit programului pentru conformare, autoritatilor competente pentru protectia mediului, datele necesare;
d) sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor si sa nu puna in exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele maxime admise prevazute in legislatia in vigoare;
e) sa asigure, la cererea autoritatilor competente pentru protectia mediului, diminuarea, modificarea sau incetarea activitatii generatoare de poluare;
f) sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare de zgomot si vibratii, astfel incat sa nu conduca, prin functionarea acestora, la depasirea nivelurilor limita a zgomotului ambiental.
CAPITOLUL XI
Protectia solului, subsolului si a ecosistemelor terestre
Art. 65. - Protectia solului, a subsolului si a ecosistemelor terestre, prin masuri adecvate de gospodarire, conservare, organizare si amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toti detinatorii, cu orice titlu.
Art. 66. - (1) Reglementarile privind modalitatile de investigare si evaluare a poluarii solului si subsolului, remedierea in zonele in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate si cele referitoare la protectia calitatii solului, subsolului si a ecosistemelor terestre se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, in termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, cu consultarea celorlalte autoritati publice centrale competente, stabileste sistemul de monitorizare a calitatii mediului geologic in scopul evaluarii starii actuale si a tendintelor de evolutie a acesteia.
Art. 67. - Controlul respectarii reglementarilor legale privind protectia, conservarea, amenajarea si folosirea judicioasa a solului, a subsolului si a ecosistemelor terestre se organizeaza si se exercita de autoritatile competente pentru protectia mediului, precum si, dupa caz, de alte autoritati ale administratiei publice competente, potrivit dispozitiilor legale.
Art. 68. - Detinatorii de terenuri, cu orice titlu, precum si orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:
a) sa previna, pe baza reglementarilor in domeniu, deteriorarea calitatii mediului geologic;
b) sa asigure luarea masurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatii rutiere, feroviare si de navigatie;
c) sa respecte orice alte obligatii prevazute de reglementarile legale in domeniu.
Art. 69. - Detinatorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetatiei forestiere din afara fondului forestier si ai pajistilor, precum si orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate pe un astfel de teren, fara a avea un titlu juridic, au urmatoarele obligatii:
a) sa mentina suprafata impadurita a fondului forestier, a vegetatiei forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a jnepenisurilor, tufisurilor si pajistilor existente, fiind interzisa reducerea acestora, cu exceptia cazurilor prevazute de lege;
b) sa exploateze masa lemnoasa in conditiile legii precum si sa ia masuri de reimpadurire si, respectiv de completare a regenerarilor naturale;
c) sa gestioneze corespunzator deseurile de exploatare rezultate, in conditiile prevazute de lege;
d) sa asigure respectarea regulilor silvice de exploatare si transport tehnologic al lemnului, stabilite conform legii, in scopul mentinerii biodiversitatii padurilor si a echilibrului ecologic;
e) sa respecte regimul silvic in conformitate cu prevederile legislatiei in domeniul silviculturii si protectiei mediului;
f) sa asigure aplicarea masurilor specifice de conservare pentru padurile cu functii speciale de protectie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare si eroziune, pe grohotisuri, stancarii, la limita superioara de altitudine a vegetatiei forestiere, precum si pentru alte asemenea paduri;
g) sa respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetatiei lemnoase de pe pasunile impadurite care indeplinesc functii de protectie a solului si a resurselor de apa;
h) sa asigure exploatarea rationala, organizarea si amenajarea pajistilor, in functie de capacitatea de refacere a acestora;
i) sa exploateze resursele padurii, fondul cinegetic si piscicol, potrivit prevederilor legale in domeniu;
j) sa exploateze pajistile, in limitele bonitatii, cu numarul si speciile de animale si in perioada stabilita, in baza studiilor de specialitate si a prevederilor legale specifice;
k) sa protejeze patrimoniul forestier, cinegetic, piscicol si al pajistilor din cadrul ariilor naturale protejate, in termenii stabiliti prin planurile de management si regulamentele specifice;
l) sa sesizeze autoritatile pentru protectia mediului despre accidente sau activitati care afecteaza ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre.
Fii primul care comenteaza!
Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!