In scopul asigurarii protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu,
tinand cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene,
avand in vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate in regim de urgenta, pentru evitarea oricaror consecinte juridice negative ale situatiei actuale,
in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1. - (1) Prezenta ordonanta de urgenta stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestioneaza de Administratia Fondului pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonante de urgenta se finanteaza programe si proiecte pentru protectia mediului, dupa cum urmeaza:
a) Programul de stimulare a innoirii parcului auto national;
b) Programul national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati;
c) proiecte de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana;
d) proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliana, geotermala, solara, biomasa, microhidrocentrale;
e) proiecte privind impadurirea terenurilor degradate sau defrisate;
f) proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural;
g) proiecte de realizare a pistelor pentru biciclisti.
Art. 2. - In intelesul prezentei ordonante de urgenta, urmatoarele expresii semnifica:
a) autovehicul nou - orice autovehicul care nu a mai fost niciodata vandut anterior intr-un alt scop decat al revanzarii sau livrarii sale si care astfel nu a mai fost niciodata inmatriculat;
b) RNTR2 - Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) scoatere din parcul auto national - exportul autovehiculelor in afara teritoriului comunitar, transferul si inmatricularea pe teritoriul altui stat membru, predarea autovehiculelor in vederea dezmembrarii, precum si distrugerea accidentala a autovehiculelor si predarea acestora in vederea dezmembrarii;
d) autoritate fiscala competenta - autoritatea fiscala teritoriala in a carei evidenta este inregistrat contribuabilul ca platitor de impozite si taxe.
Art. 3. - (1) Intra sub incidenta taxei autovehiculele din categoriile M1-M3 si N1-N3, astfel cum sunt acestea definite in RNTR2.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1):
a) autovehiculele apartinand misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei;
b) autoturismele echipate si destinate conducerii de catre persoanele cu handicap fizic grav si accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite in Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile ulterioare, care poseda permis de conducere;
c) autovehiculele destinate a fi utilizate de fortele armate, fortele de securitate a statului, de politie, de jandarmerie, de politia de frontiera, de pompieri;
d) autovehiculele definite conform RNTR2 destinate serviciilor de ambulanta si medicina, autovehiculele speciale echipate corespunzator pentru acordarea ajutorului de urgenta, precum si autovehiculele speciale destinate serviciilor de descarcerare;
e) autovehiculele a caror caroserie sau al caror sasiu a fost inlocuita/inlocuit, cu conditia ca aceste autovehicule sa fi fost anterior inmatriculate pe teritoriul Romaniei.
(3) Exceptiile prevazute la alin. (2) lit. b) se aplica numai pentru achizitionarea unui singur autoturism in decurs de 5 ani si atunci cand autoturismul este in proprietatea persoanei cu handicap.
(4) Dovada echiparii speciale a autovehiculelor o reprezinta mentionarea acestui fapt de Regia Autonoma "Registrul Auto Roman" in cartea de identitate a vehiculului.
(5) Autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate functiona in regim automat nu intra in categoria celor adaptate sau echipate special si nu sunt exceptate de la plata taxei.
(6) In categoria autovehiculelor prevazute la alin. (2) lit. d) se incadreaza numai acele autovehicule dotate cu echipamente speciale necesare efectuarii serviciilor de ambulanta si medicina si care sunt inscrise in evidenta statiilor de ambulanta, a serviciilor mobile de urgenta si de reanimare. In aceeasi categorie intra si autovehiculele dotate cu echipamente speciale necesare efectuarii serviciilor de ambulanta si medicina, detinute de operatorii economici.
Art. 4. - Obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 9.
Art. 5. - (1) Taxa se calculeaza de autoritatea fiscala competenta.
(2) Pentru stabilirea taxei, persoana fizica sau persoana juridica, denumite in continuare contribuabil, care intentioneaza sa efectueze inmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezulta elementele de calcul al taxei, prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Valoarea in lei a taxei se determina pe baza cursului de schimb valutar stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(4) Taxa se plateste de catre contribuabil intr-un cont distinct deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei Fondului pentru Mediu.
(5) Dovada platii taxei va fi prezentata cu ocazia inmatricularii autovehiculului aflat in una dintre situatiile prevazute la art. 4.
Vezi cele 7 comentarii!
Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!