Art. 6. - (1) Suma de plata reprezentand taxa se calculeaza pe baza elementelor prevazute in anexele nr. 1-4, dupa cum urmeaza: a) pentru autovehiculele din categoria M1, cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6:
1. pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, taxa se calculeaza pe baza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) si a taxei specifice exprimate in euro/1 gram CO2, prevazute in anexa nr. 1, si a normei de poluare si a taxei specifice exprimate in euro/1 cmc, prevazute in anexa nr. 2, si a cotei de reducere a taxei, prevazuta in coloana 2 din anexa nr. 4, dupa formula:
Suma de plata = [(A x B x 30) + (C x D x 70) ] x (100 - E),
--- --- --------
100 100 100
unde:
A = valoarea combinata a emisiilor de CO2, exprimata in grame/km;
B = taxa specifica, exprimata in euro/1 gram CO2, prevazuta in coloana 3 din anexa nr. 1;
C = cilindree (capacitatea cilindrica);
D = taxa specifica pe cilindree, prevazuta in coloana 3 din anexa nr. 2;
E = cota de reducere a taxei, prevazuta in coloana 2 din anexa nr. 4;
2. pentru autovehiculele cu norma de poluare Euro 5 sau Euro 6, taxa se va determina pe baza formulei prevazute la pct. 1, odata cu intrarea in vigoare a normelor de aplicare a Regulamentului CE nr. 715/2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor in ceea ce priveste emisiile provenind de la vehiculele usoare pentru pasageri si de la vehiculele usoare comerciale (Euro 5 si Euro 6) si privind accesul la informatiile referitoare la repararea si intretinerea vehiculelor;
b) pentru autovehiculele din categoria M1, cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2, dupa formula:
Suma de plata = C x D x (100-E),
-----
100
unde:
C = cilindree (capacitatea cilindrica);
D = taxa specifica pe cilindree, prevazuta in coloana 3 din anexa nr. 2;
E = cota de reducere a taxei, prevazuta in coloana 2 din anexa nr. 4;
c) formula prevazuta la lit. b) se aplica si pentru autovehiculele din categoria M1 cu norma de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 pentru care legislatia comunitara nu prevede masurarea emisiilor de CO2;
d) formula prevazuta la lit. b) se aplica si pentru autovehiculele din categoria N1;
e) formula prevazuta la lit. b) se aplica si pentru autovehiculele din categoriile M2, M3, N2 si N3, pentru care taxa specifica pe cilindree este prevazuta in coloana 2 din anexa nr. 3.
(2) Norma de poluare Euro si valoarea emisiei de CO2, la care se face referire la alin. (1), sunt cele mentionate de Regia Autonoma "Registrul Auto Roman" in cartea de identitate a vehiculului, in conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta. Pentru autovehiculele care nu au fost omologate in conformitate cu legislatia comunitara, aceste elemente se determina pe baza masuratorilor realizate de Regia Autonoma "Registrul Auto Roman", la cererea si pe cheltuiala contribuabilului.
(3) Cota fixa de reducere prevazuta in anexa nr. 4 este stabilita in functie de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei vor fi acordate reduceri suplimentare fata de cota fixa, in functie de abaterile de la situatia standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, in conditiile prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(4) Vechimea autovehiculului rulat se calculeaza in functie de data primei inmatriculari a acestuia.
(5) Atunci cand persoana care solicita inmatricularea autovehiculului nu poate face dovada datei primei inmatriculari a autovehiculului, taxa se calculeaza pe baza elementelor aferente unui autovehicul similar cu o vechime de pana la o luna.
Art. 7. - Stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de catre contribuabili, se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 8. - (1) Atunci cand un autovehicul pentru care s-a platit taxa in Romania este ulterior scos din parcul auto national se restituie valoarea reziduala a taxei in conformitate cu prevederile alin. (2).
(2) Valoarea reziduala a taxei reprezinta taxa care ar fi platita pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi inmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto national.
(3) Restituirea se efectueaza la cererea contribuabilului, in baza urmatoarelor documente:
a) documentul care atesta ca solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto national;
b) dovada radierii din circulatie a autovehiculului;
c) documentul care atesta faptul ca autovehiculul a fost transferat in alt stat membru sau declaratia vamala de export, dupa caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, dupa caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscala competenta.
Vezi cele 7 comentarii!
Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!