TITLUL II
Regimul general al termenelor de decădere
Instituirea termenului de decădere
Art.1980 � (1) Prin lege sau prin vointa părtilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârsirea unor acte unilaterale.
(2)Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în conditiile legii, a săvârsirii lor.
Limita stabilirii termenelor de decădere
Art.1981 � Este lovită de nulitate absolută clauza prin care se stabileste un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârsirea actului de către partea interesată.
Aplicarea regulilor de la prescriptie
Art.1982 � Dacă din lege nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescriptie.
Regimul juridic al termenului de decădere
Art.1983 � (1) Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării si întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel.
(2)Cu toate acestea, forta majoră împiedică în toate cazurile curgerea termenului, iar dacă termenul a început să curgă, el se suspendă, dispozitiile art.1971 alin.(1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Termenul de decădere nu se socoteste, însă, împlinit decât după 3 zile de la data când suspendarea a încetat.
(3)Termenul curge si împotriva minorilor si interzisilor, rămânându-le acestora regres împotriva reprezentantului sau ocrotitorului legal.
Conditiile de renuntare la beneficiul decăderii
Art.1984 � Când termenul de decădere a fost stabilit prin contract sau instituit printr-o dispozitie legală care ocroteste un interes privat, cel în favoarea căruia a fost stipulat sau instituit, poate să renunte, după împlinirea termenului, la beneficiul decăderii.
Regimul juridic al termenului de decădere de ordine publică
Art.1985 � (1) Părtile nu pot renunta, nici anticipat si nici după începerea cursului lor, la termenele de decădere de ordine publică si nici nu le pot modifica, micsorându-le sau mărindu-le.
(2)Organele de jurisdictie � instanta de judecată, tribunalul arbitral sau alte organe cu atributii jurisdictionale � sunt obligate să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu în discutie, cu exceptia cazului când priveste un drept de care părtile pot dispune în mod liber.
TITLUL III
Calculul termenelor
Dispozitii aplicabile
Art.1986 � Durata termenelor, fără deosebire de natura si izvorul lor, se calculează potrivit regulilor stabilite de prezentul cod în materia termenului ca modalitate a obligatiilor.
Prezumtia îndeplinirii în termen a actelor
Art.1987 � Actele de orice fel se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le constată au fost predate oficiului postal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a termenului până la ora când încetează în mod obisnuit activitatea la acel oficiu.
DISPOZItII FINALE
Data intrării în vigoare
Art.1988 � (1) Prezentul cod civil intră în vigoare la data care va fi fixată prin legea privind punerea în aplicare a codului de fată.
(2)Guvernul este obligat ca, în termen de 6 luni de la data publicării prezentului cod, să supună Parlamentului spre aprobare proiectul de lege privind punerea în aplicare a codului civil.
Vezi cele 5 comentarii!
Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!