Sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile ale debitorului, in materie comerciala

Aceasta prevedere impune astfel sa se considere implicit modificat si cuprinsul art. 907 alin. 1 din Codul comercial, care se refera doar la sechestrul asigurator asupra „averii mobile” a debitorului, in conditiile in care, potrivit legislatiei actuale sechestrul asigurator poate fi dispus atat asupra bunurilor mobile cat si a celor imobile.

O atare interpretare este impusa si de particularitatea raportului juridic de drept comercial, care se caracterizeaza prin celeritate, astfel incat incheierea de modificare sau de stingere a acestuia sa se faca cu maxima operativitate si in conditii de buna-credinta, pentru ca ratiunea finala a unui asemenea raport juridic este indeplinirea lui intocmai.

Ca urmare, in cazul neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor comerciale ce revin partilor din conventiile incheiate, datorita culpei debitorului sau altor cauze, trebuie sa se dea posibilitatea creditorului sa acceada la garantii de natura a-i asigura atat executarea integrala a obligatiilor asumate de debitor, cat si protectia sa eficienta impotriva riscurilor ce ar putea impiedica indestularea sa.

Solutionarea corespunzatoare a acestei situatii de maxima importanta pentru garantarea eficientei relatiilor comerciale impune examinarea evolutiei reglementarilor legislative existente in materie.

In aceasta privinta, Codul comercial, promulgat in anul 1887, a preluat solutia existenta atunci si in Codul de procedura civila, in care era prevazuta, la art. 614 si urmatoarele, posibilitatea instituirii sechestrului asigurator numai asupra bunurilor mobile ale debitorului.

Abia prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 s-a reglementat, in cadrul noului continut ce s-a dat art. 591 din Codul de procedura civila, posibilitatea instituirii sechestrului asigurator si asupra bunurilor imobile ale debitorului, prevazandu-se in alin. 1 al acestui articol: „creditorul care nu are titlu executoriu, dar a carui creanta este constatata prin act scris si este exigibila, poate solicita infiintarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitorului, daca dovedeste ca a intentat actiune”, putand „fi obligat la plata unei cautiuni in cuantumul fixat de catre instanta”.

Or, in raport cu aceasta reglementare, art. 907 alin. 1 din Codul comercial, prin care era limitata posibilitatea de a se cere punerea sechestrului asigurator numai asupra averii mobile a debitorului, ca si in continutul anterior al art. 591 din Codul de procedura civila, nu poate fi considerat ca nu a fost modificat implicit, pentru ca dispozitiile anterioare identice ale celor doua articole sa aiba dispozitii corespunzatoare.

O astfel de interpretare se impune intrucat nu se poate presupune ca legiuitorul ar fi urmarit sa ramana mai putin exigent fata de debitorul dintr-o relatie comerciala decat fata de cel dintr-un raport contractual de drept comun.

Aplicabilitatea si in materie comerciala a reglementarii novatoare din art. 591 alin. 1 al Codului de procedura civila este impusa si de dispozitiile art. 721 din Codul de procedura civila, potrivit carora dispozitiile acestui cod „alcatuiesc procedura de drept comun in materie civila si comerciala”.