Conditii de participare la Programul Prima Casa
Șeful Executivului a precizat condițiile pe care persoanele fizice trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de acest Program:
· Să nu dețină în proprietate o locuință, individual sau în comun, împreună cu soții lor sau cu alte persoane,
· Să nu aibă în derulare un credit ipotecar,
· Să dispună de un avans de 5% din prețul de achiziție a locuinței, dacă prețul acesteia este mai mic sau egal cu 60.000 de euro. Primul-ministru a explicat că poate fi achiziționată o locuință cu valoare mai mare de 60.000 de euro, însă atunci beneficiarul trebuie să dispună de avansul pentru locuință, plus diferența dintre prețul de achiziție al locuinței și suma de 60.000 de euro.
· Persoanele care doresc să intre în acest program se obligă să nu înstrăineze locuința achiziționată în primii 5 ani de la data dobândirii și, de asemenea, se obligă să constituie în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, o ipotecă de rang I asupra locuinței achiziționate.
Conditii impuse bancilor participante la Programul Prima Casa
În ceea ce privește băncile care doresc să participe la acest Program, primul-ministru, Emil Boc, și ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, au precizat că acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
· Să aibă acoperire teritorială la nivel național și județean.
· Să îndeplinească condițiile privind costul creditării. Primul-ministru a afirmat că au fost puse condiții maximale băncilor în ceea ce privește costul finanțării, respectiv, pentru creditele în euro acestea să fie determinate de rata dobânzii EURIBOR la trei luni plus o marjă de maxim 4%. Pentru creditele în lei, costurile vor fi determinate de ROBOR la trei luni plus o marjă de maxim 2,5%. "Dacă astăzi facem o raportare la ceea ce există pe piață și luăm nivelul EURIBOR de vineri pentru creditele în valută, care era de 1,28, plus marja de maxim 4%, ajungem la o dobândă de 5,28% față de 10%, 11% sau 12% cât este în momentul de față în euro. Vreau să fiu foarte bine înțeles: acesta este nivelul maximal al dobânzii”, a afirmat primul-ministru. Șeful Executivului a oferit și exemple. De pildă, în cazul unei persoane care care ia un credit de 50.000 de euro pe o perioadă de 25 de ani, în Programul Prima casă dobânzile vor fi de 41.000 de euro pe 25 de ani, față de 81.000 de euro valoarea dobânzilor de pe piață. „De aici se poate observa diferența și sprijinul consistent pe care statul îl aduce în avantajul acelora care intră în programul " Prima Casă ", a afirmat primul-ministru. La rândul său, ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, a arătat că media de reducere a costurilor de creditare va fi între 42-49%. "Un alt avantaj al costurilor mici de creditare îl reprezintă faptul că mai multe persoane pot deveni eligibile pentru acest Program", a declarat ministrul Finanțelor.
· Băncile care doresc să intre în Programul Prima casă se referă la faptul că nu trebuie să perceapă comision de rambursare anticipată, iar contractul de credit să nu conțină clauze care să permită modificarea unilaterală de către bancă a acestuia.
· Durata maximă a creditului este de 30 de ani.
· Să accepte să efectueze evaluarea locuinței în vederea instituirii ipotecii de rangul I în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor și să verifice îndeplinirea obligației de asigurare a locuinței de către beneficiar pe toată durata creditului.
Cand vom afla mai multe amanunte?
Primul-ministru a declarat că băncile vor avea la dispoziție 7 zile după publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice să răspundă ofertei guvernamentale. „Băncile care vor veni cu cele mai bune soluții financiare, în limitele maximale precizate de noi, vor încheia contracte de garantare cu instituțiile statului, prin Programul "Prima Casă", a precizat premierul.
La rândul său, ministrul Finanțelor a arătat că garanția emisă de Fondul Național de Garantare a Creditelor în numele și în contul statului este irevocabilă și necondiționată, directă și expresă și se va plăti la prima cerere scrisă a finanțatorului. Garanția se acordă în euro sau moneda națională și se plătește în moneda națională.
Vezi cele 3 comentarii!
Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!