Candidez la presedintie

22 Iulie 2009 Alin Popescu

Vezi cele 3 comentarii!

Mi-e usor sa stau astazi aici si sa scriu despre saracia din Romania. Mi-e si mai usor sa filosofez pe marginea perspectivelor clasei sub-mijlocii de la noi. Nu-i cunosc, ne ciocnim foarte rar pe strada. Uneori ii compatimesc. De cele mai multe ori ii ignor. Pentru ca saracia in care traiesc unii imi creeaza stari de anxietate. Si Xanax-ul costa prea mult.

Autor Alin Popescu

 
Dimensiune text
print ym   
Problemele mele sunt mai mari decat problemele lor. Gandesc in termeni mari. Vad viitorul in ansamblu. Am inventat ideea de “daune colaterale” ca sa pot avea o justificare formala la mai toate relele pamantului. Un tata somer care si-a ucis familia cu bestialitate? Dauna colaterala a procesului de tranzitie prin care trecem.

Stiu toate aceste lucruri. Ma oblig sa le citesc atunci cand apar in ziare. Pentru ca viata mea se construieste in jurul ideii de originalitate. De prospetime. Trebuie sa vand iluzia vorbitului pe bune. Si fara sa ma balacesc un pic in troaca mizerilor, n-am cum sa aflu ce gandesc unii.

Traiesc intr-un bol de empatie. Rezonez cu nevoile si dorintele oamenilor simpli. Le simt sperantele si le iau cu mine. Le creionez viitorul si le arat cum trebuie sa gandeasca. Le insult ingerii si ii indrept spre religia mea. Cuvantul. Stiu, sunt megaloman. Si am impresia ca sunt un mic Dumnezeu. Desi, daca privesc in urma, mi-e clar ca eu am inventat multe dintre lucrurile pe care voi le luati de bune: zambetul larg si sincer; privirea directa, in ochii partenerului de discutie; lacrimile sincere; sinceritatea in toate cate spui si faci.

Gasesc ca daca nu v-ati prins cine sunt, ar fi momentul sa va spun. Ca sunt scriitorul de iluzii. Omul care pune vorbe in gura politicienilor. Creatorul de discurs politic.

Si la toamna, cand voi veti crede ca ati ales un presedinte, adevarul va fi ca ati ales pe unul dintre noi. Ati dat premiul in Romania pentru cel mai bun scriitor de discursuri. Noi cautam intrebarile cele mai probabile. Noi gandim cele mai bune raspunsuri. Noi vorbim, desi cuvintele sunt spuse de buzele politicienilor.

De ce ma prezint? Ganditi-va putin. Nu e nimic mai nostim in viata, decat senzatia de putere. Si astazi, la mai putin de 6 luni de la alegeri, gasesc ca e momentul meu de glorie. Momentul cand va simt pulsul si-mi pregatesc ofensiva. Momentul cand inventez teme de campanie. Acum straluceste steaua mea cu adevarat. Mai tarziu, in fotoliul meu, voi urmari neputiincios modul cum altii reusesc sa-mi transmita mesajele. Si, in functie de calitatile lor de actori – oratori, eu voi iesi din alegeri invingator sau invins.

In saptamanile urmatoare, va voi oferi cate un mic exemplu al puterilor mele. Un discurs de lansare, un discurs de mijloc de campanie si un discurs de final. Si in felul asta, data viitoare cand auziti un politician vorbind, poate va ganditi un pic si la adevaratul vorbitor din spatele lui.

Ascultati-ma. Stiu ce spun. Si vorbesc din suflet. Pe limba poporului. Intotdeauna sincer.

PS
Ca sa nu creada cineva ca e pe bune, autorul nu candideaza la presedintie.

Este pur si simplu o serie de articole care doreste sa faca alegatorii mai atenti asupra principiilor pe care ar trebui sa le caute la un candidat. Sa ii asculte vorbele, dar sa constientizeze ca acestea sunt spuse intocmai asa cum trebuie, cand trebuie. Si ca discursurile politice, desi in Romania nu e o regula, sunt printre cele mai bine studiate texte publicate vreodata de cineva.

Parerea ta in Forum
Voi ce ati spune electoratului in cazul unei candidaturi? Am deschis si un forum special pentru aceasta discutie. Multumim pentru opinii.
 

Vezi cele 3 comentarii!

Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!


Dimensiune text
print ym

 

COMENTARII ARTICOL (3)

Ordoneaza comentariile dupa cele mai recente | cele mai vechi
psiho-juristul (utilizator neinregistrat)
adaugat acum 2 ani

,,Mi-e si mai usor sa filosofez pe marginea perspectivelor clasei sub-mijlocii de la noi. Nu-i cunosc, ne ciocnim foarte rar pe strada. Uneori ii compatimesc. De cele mai multe ori ii ignor. Pentru ca saracia in care traiesc unii imi creeaza stari de anxietate. Si Xanax-ul costa prea mult. ,,...............am incheiat citatul........ lasind gluma la o parte, doamne fereste sa ajunga cineva, care gindeste in acesti termeni despre semenii sai , PRESEDINTE. fara a avea pretentia unui psihodiagnostic, numai facind analiza textului pot sa spun depre persoana care a scris ca este intr-adevar megaloman si pe deasupre si NARCISIC,n=as dori nimanui sa traiasca in tara care are un astfel de presedinte.

melizanda26
adaugat acum 2 ani

Daca canditati aveti votul meu, nu e nimic mai bine acum pentru Romanai decat un presedinte care recunoaste ca este un mic Dumnezeu si megaloman inca de la inceput , nu unul care "se dezvolta" pe parcursul mandatului. Sincer dupa 20 de ani de democratie nu mai ascul discursuri in campaniile electorale, nu de alta dar ca multi alti ne-am saturat de "promisiuni" si de promisiuni ca aceste nu sunt promisiuni. Nu cred ca un discurs in Romania actuala te ajuta sa castigi ci sprijinul "celorlati" si promisiunea pe care o susti. Au invatat ceva politicieni nostri de la americani promisiunea.Ex.campania SA traiti bine.
Acum devenita campania Mai traiti bine.

Asa ca lasa-ti discursurile si oferiti-ne promisiunea.
Oricum va puteti baza pe votul meu.

Bisisica (utilizator neinregistrat)
adaugat acum 2 ani

Imi amintesc cele 3 discursuri de povestea lui Moromete cu cei trei deputati care vin sa cuvanteze in fata taranilor (uite, am facut si research-ul pentru voi: Marele singuratic, volumul II):
"...Frrhati, terani, incepu primul, hieri cand m-am intors de la Pahris, stam de vorba cu ministrul Fhrantei si ii spun, domnule ministru, in Romania theranul e factorul cel mai principal... In fine, asa vorbea asta... Bine! Ia cuvantul al doilea. Asta era liberal, om de afaceri.... Sateni, ne zice el, comertul dumneavoastra cu cereale nu se indeplineste in cele mai fericite conditii, noi, daca venim la putere, o sa va umplem de cas... Bine! Ia cuvantul al treilea. Asta, om serios si el, dar ce i-o fi trecut lui prin cap ca n-au vorbit bine cei dinaintea lui, ca nu ne-au vorbit pe limba noastra, sa intelegem si noi... Si il vedem ca iese in fata si zice: Ba! Trebuie sa pui boii inaintea carului nu caru inaintea boilor... Si cine se scoala de dimineata departe ajunge... Chestii de-astea... Hm! La sfarsit, dupa ce a terminat, il auz pe Cocosila ca-mi spune tare: "Moromete, asculti, din toti care vorbira, sa stii ca asta din urma e al mai prost..." Si asa si erea..."

Anonim
Utilizator
Comentariu  (Pentru intrebari cu privire la probleme juridice / de afaceri, va rugam sa accesati Forumul Avocatnet.ro.)
mai multe iconite Comunitatea Avocatnet.ro apreciaza discutiile animate si politicoase si te roaga sa respecti politica editoriala destinata comentariilor Avocatnet.ro. Multumim!
 

Parteneri Avocatnet

Depozitul de Papetarie Pro Lingua Finexpert Elsa Lista firme Laptop Oktal