Ce sa nu faci niciodata pe Facebook 
Cum iti poti schimba medicul de familie 
Vocatia prieteniei 
Tu stii la ce numar de urgenta sa suni cand calatoresti in Europa? 74% dintre eu... 
Cum sa lucrezi cu cineva care te enerveaza
multumesc pentru articol. aveam nevoie sa citesc asa ceva. 
Am avut nevoie de acest articol extraordinar 
sa-mi dau seama ca si voi ganditi la fel nu eu sunt ciudata.
In copilarie am locuit in primul bloc din oras.In inima orasului. Pot sa spun ca toata familia mea era din oras. Invidiam copii care vara mergeau la bunici la tara (nici nu intelegem ce este asta) si eu ramaneam singura in bloc toata vacanta. Am citit in caldura verii toate romanele copilariei noastre visand la acele locuri de pe canapea.
Parinti mei erau la servici iar eu si fratele meu eram inchisi in apartament
Am citit de zeci de ori Winnnetou ,am croit haine cu franjuri,am facut arcuri,etc. am visat ca calaresc si eu pe acele meleaguri sarand de pe fotoliu pe canapea.
De cativa ani am cumparat un teren la tara intr-un loc splendid langa padure si apa unde am reusit sa construiesc o casa.Toata familia mea s-a mirat ce caut eu la tara unde nu cunosc pe nimeni ? De ce n-am facut casa la oras?
Cum sa explici cuiva de ce ai luat casa la tara care nu are o planta in casa? Cum sa spui la parinti ce morcovi mari ai in gradina cand ei raspund ca si in piata este ieftin si nu de aceea am facut scoala sa scurm pamantul.
Aici pot sa spun ce n-am spus la nimeni de acasa ca sotul meu mi-a facut un arc extraordinar si cand se lasa seara ,sa nu ma vada satenii ,pot sa trag la tinta si sa visez. Noroc ca el ma intelege.
Sunt sigura ca toti traim in umbra visurilor din copilarie .
Felicitari Alin ca ai inceput sa pui in aplicare cele 5 reguli. Si eu am fost una din persoane care am cazut in capcana unui comentariu pe langa subiect. Precis nu se va mai intampla. Succes in continuare.
Despre muzica care iti face viata mai fumoasa nu pot decat sa-l citez pe Dinu Olarasu.
http://www.youtube.com/watc...
Numai bine tuturor!
fff frumos acest articol si ff interesante comentarii, insa ma gandesc de ce oare omul este atat de fraier incat sa isi canalizeze toata energia pt a face lucruri mari in primul rand.............in momentul de fata sunt in investitii de multe ori ma intreb ce ma apucat de am luat-o iar.........................acum 3 ani faceam acelasi lucru insa in alte conditii (cu bani din banca) fff greu am avut momente cand nu aveam bani de nik cu toate ca munceam pe trei fronturi, iar angajatii mei o duceau de 10 ori mai bine ca mine.........acum m-am apucat iar de un targhet prea mare pt mine insa cu ajutorul lui d-zeu lo-i scoate la capat..........ce vroiam sa spun este faptul ca in momentul de fata nu ma bucura investitia si afacerea la care muncesc cum ma bucur in fiecare dimineata la ora 6 cand urc in masina mea de 1500 de euro si nu imi pare rau deloc ca am renuntat la una de 17000(nu pot spune ca am renuntat insa aia o folosesc cu sotul)............
din totdeauna mi-am dorit o masina a mea numai a mea..........cand am inceput sa investesc in aceasta noua afacere care se afla in alt oras nu cel de domiciliu m-am lovit de problema masinii, nu puteam sa il las pe sotul meu acsa fara masina si eu zilnic sa plec de dimineata pana seara astfel ca am hotarat sa imi cumpar masina MASINA MEA hotararea a fost luata, timp de 2 sapt am cautat o masina ieftina si buna............fara rezultat, intr-o noapte nu stiu cum am ajuns sa primesc un mesaj cu un anunt (probabil in timpul cautarilor m-am inscris pe vre-un site), era frumoasa ingrijita fara rugina exact ce vroiam......a doua zi am fac cateva sute de km si mi-am adus masina in care pot sa ma plimb cu muzica tare sa dau cat parfum vreau sa arunc ce vreau in portbagaj fara ca cineva sa comenteze...............un sentiment care il astept de cand aveam 12 ani....................................super.
Un rege avea un fiu destept si curajos.. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.
- Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele.
O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti.
Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul.
Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.
Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.
Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:
SCHIMBA LUMEA!
Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa.
El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii...
Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara.
Anii trecura.
Intr-o zi, il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba:
- Ce-ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.
Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris:
SCHIMBA-I PE CEILALTI!
Asta era si intentia mea, gandi el...
Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.
El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpe defectele.
Aceasta fu a doua lupta a sa.
Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?
- Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse batranul.
Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:
SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI!
Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi.
El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.
Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce ai invatat tu pe acest drum?
- Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.
- Asa este, spuse batranul.
- Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.
- Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.
Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris:
ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI!
Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens.
In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca.
Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca.
Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:
- Ce-ai invatat in plus pe acest drum?
- Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.
Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria
ACCEPTA-I PE CEILALTI!
Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase.
Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:
- Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?
- Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.
Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTA LUMEA!
Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor.
Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa?
Atunci se ivi batranul, care-l intreba:
- Ce-ai invatat pe drumul acesta?
- Acum am invatat ca lumea este OGLINDA sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.
- Acesta este cel de-al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea!
- Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.
Eu aveam vreo 6 ani si imi doream enorm un bloc de desen si un set de creioane colorate. Mare a fost bucuria mea, cand in dimineata de Craciun, am gasit ceea ce imi dorisem sub brad. Imi erau atat de dragi acele obiecte incat imi era teama sa le folosesc numai la gandul ca le voi consuma si apoi cine stie cand voi primi altele. In prezent ma uit la fiica mea (are aproape 5 ani ) care are o nenumarate jucarii si zeci de creioane colorate , dar nu cred ca a apreciat nici una din respectivele obiecte asa cum am facut-o eu in acea dimineata memorabila (pentru mine) de Craciun.
Walkman-ul .. alta dorinta indeplinita la cativa ani distanta ..tot intr-o dimineata de Craciun. Era frumos, rosu. Fratele meu, care primise la randul lui unul (albastru 
), a reusit sa-l strice pe al lui si apoi s-a intamplat inevitabilul,l-a imprumutat pe al meu pana l-a stricat . Dar asta nu se pune pentru ca am reusit sa ma bucur un pic de el. E placut sa ne reamintim momentele acestea.
Eu când eram mic eram tare credul ºi pânã nu am luat-o prima data in barba nu m-am lecuit: sã fiu circumspect la promisiuni. Acum, dupã decenii, tot aºa am rãmas timid ºi credul, dar am constatat ca imi revin niºte amintiri acare pânã acum nu le-am avut. Se pare ca am adunat la tinereþe ca sa am la... Se spune ca imbãtrâneºti atunci când ai mai multe amintiri decât visuri. E mai prudent sã-þi doreºti întotdeauna ceea ce poþi sã-þi oferi: la un eºec deziluzia este mai mica. Desigur, eu sunt un prudent, conservator, care s-a înconjurat de prieteni statornici. Cel puþina aºa am crezut. Iata care erau unii dintre ei: www.brigada-artistica.blogspot.com. Mult? Puþin? Nu ºtiu, dar r'deam cu poftã pânã ne înþepeneau muºchi feþei. N-am mai râs cu aºa poftã de atunci. Am ajuns sã fiu ( poate cã sã ºi fim) râsu-plânsu, vorba lui Mircea Cãrtãrescu.
Eu am trecut prin atat de multe evenimete si schimbari in viata asta si mi-am adaptat si rearanjat visurile atat de des, incat nu mai imi aduc aminte de nici un vis din copilarie. Nu mai stiu ce imi doream si cum faceam de eram fericita cand eram mica. De fapt, nu mai am nici o amintire din copilarie, nici o amintire reala. Imi aduc aminte niste fapte, dar am uitat sentimentele.
Mi-a placut foarte mult articolul asta .
Fragment din eseul "Compensation" de Ralph Waldo Emerson:
"For every thing you have missed, you have gained something else; and for every thing you gain, you lose something. (...) If the gatherer gathers too much, nature takes out of the man what she puts into his chest; swells the estate, but kills the owner."
Adica: "Pentru fiecare lucru pierdut, ai castigat altceva; si pentru orice castig pierzi ceva. (...) Daca cel care aduna strange prea mult, natura revendica din om ceea ce i-a pus in piept : umfla proprietatea, dar ucide proprietarul".
Asa o fi, Alin?
Daca nu e asa, vorbim de exceptii demne de atentzie
Indeplinirea unei dorinte, indiferent de marimea ei, genereaza fericire, ceea ce cred ca da, te ajuta sa reusesti in viata. Insa cine isi doreste 100 de apartamente, de fapt isi doreste bani, asa ca tot ceea ce facem pentru a obtine cat mai multi bani ,se cheama afacere. Fericiti cei care pot sa se bucure, la orice varsta, si pentru micile dorinte indeplinite!
Domnule Alin Popescu,
Articolul Dvs. a tintit - cred - in inima multora. (Sa nu credeti ca va flatez - departe de mine gandul: cand ati avut o eroare v-am spus-o la fel de franc, tot in public, ceea ce nu a fost ok dar a trecut)
Deci, revenind, paragraful cu "Poate ca problema e ca nu ne intrebam niciodata ce ramane in urma noastra" e excelent. Imi aduce aminte de doua lucruri:
1. De o povestire inc are se spune ca omul modern e un om care alearga dupa un tren care e la 10 pasi in fata sa. MEREU la 10 pasi... oricat de repede ar alerga raman tot timpul 10 pasi intre realizari si dorinte.
2. De un curent al psihanalizei, extrem de adaptat zilelor de azi, in care Viktor Frankl spunea ca suferim de un gol existential pe care partea materiala nu reuseste sa il acopere. Confundam scopul vietii (care e mult deasupra celor materiale) cu mijloacele vietii, care tin de material. Si asa ajungem sclavii materialului. Asa zicea si Berdiaev, filosof crestin rus cu vederi foarte largi (aducand in discutiile religioase si aspecte economice, psihologice si istorice), pentru ca Parintele Dumitru Staniloae sa puna cireasa pe tort, aratand ca "sufletul, a carui menire e sa caute infinitul, este chircit in aspectele finite ale lumii materiale".
Poate ca am dus prea departe discutia, dar eu am stitu sa citesc pasajul respectiv. Mai ales ca Dl. Alin Popescu e un delicat - il stiu din disputele pe care le-am avut candva acum vreo doi ani si pe care dansul le-a purtat cu bun-simt pe care l-am apreciat (dupa ce mi-au trecut "nervii"). Ce va recomand, Domnule Popescu? Sunt multe de spus... nu stiu la ce veti putea percuta, insa va invit, daca vreti, la o discutie privata pe mail... S-ar putea sa am cate ceva sa va spun...
Horatiu Sasu
Frumos articol, aveti dreptate trebuie sa ne bucuram si de lucrurile mici care uneori suntem prea cu capul in nori sa le vedem, vrem Luna de pe cer si nu remarcam ce avem alaturi, la indemana...
Nu mi-am implinit un vis mai vechi 
acela de a merge in localitatea unde Shakespeare si-a creat cele mai bune opere ale sale, arhitectura veche asemanatoare cu cea folosita la Sinaia in cartierul Furnica (hotelul vechi) mi-a fost uneori o alinare. Realista fiind uneori mai visez dar incerc sa cobor repede in realitate sa vad un lucru pe care pot sa-l realizez fara prea multe eforturi (bani bineinteles) dar cu impresia ca uite am izbutit ceva.
Va doresc sa aveti in fiecare zi ocazia sa va bucurati de ceva . Viata e facuta si din bucurii marunte.
Nu tragem linie, le vrem pe toate . Eu stiu sigur ca le vreau. Ce am reusit si ce nu, inca nu a sosit timpul sa contabilizez. Ceva voi pierde, stiu, dar fac ceea ce-mi place. Asa ca merg inainte. Drumul este important, cred eu, nu finalul lui.
Ma contrazic sau nu versurile melodiei de mai jos? 
http://www.youtube.com/watc...
O saptamana excelenta tuturor! 
Pentru mine lucrurile importante in viata sunt legate de modul in care reusesc sa fac sa-mi castig linistea sufleteasca! Si, recunosc, nu e deloc usor!! Ma simt bine atunci cand pot ajuta pe cineva, cand fac un copil sa zambeasca, cand dau curaj cuiva spre a merge mai departe!
Cred cu putere ca viata nu consta in conturile din banci, in numarul de case cu cat mai multe camere, in valoarea masinii sau a ceasului de le mana! Ci in ceea ce vezi pe fata unui cunoscut sau prieten cu care te intalnesti dupa ceva timp sau chiar zi de zi, dupa cat de mult isi doreste sa stea de vorba cu tine, dupa vorbele si gesturile facute de cei apropiati. Eu ma consider o rasfatata din acest punct de vedere! Si, asta, ma face sa fiu fericita!
Sunt si multe provocari care imi tulbura aceasta stare de bine. Ma incapatanez insa sa fiu eu asa cum ma stiu de aproape 50 ani!!
Unii oameni sunt facuti pentru afaceri, altii nu. Eu intru in categoria 2.
Reusita in viata ???in ce se cantareste?Cine o apreciaza?Pentru mine reusita este echivalentul multumirii sufletesti. Atunci cand singur te intrebi "esti multumit" si raspunsul este da.
As fi ipocrita sa nu recunosc ca am nevoie de un anumit confort, pe care nu ti-l poate da decat o aoarecare stabilitate financiara.Deci ai nevoie de bani. Ramane doar sa stabilesti cati. Eu nu ma pricep la afaceri, dar am castigat si castig suficient. Daca sunt sincera pana la capat o sa va spun ca iubesc avocatura tocmai pentru ca e o profesie care...MA LASA IN PACE. Cu alte cuvinte, aceasta profesie ma provoaca si imi da nelinistea de care am nevoie pentru a ma simti vie, dar, in acelasi timp, imi da libertatea sa FUG DE LUME atunci cand imi doresc.Nu-mi imaginez alta profesie care sa-mi dea mai multa libertate si care sa se potriveasca mai bine cu "navalnica mea personalitate".
In concluzie, nu am planuri de afaceri, dar am o mie si una de mici dorinte pe care incerc sa mi le satisfac astfel incat , la sfarsitul unei zile, sa adorm linistita si sa multumesc pentru ceea ce am. NU prea m-am priceput niciodata sa fac planuri pe 7 ani dar incerc sa nu-mi pierd pofta de viata.
Cred ca Alin a scris articolul cu nostalgia copilariei. Ma apuca si pe mine cateodata mai ales ca am avut o copilarie SUPER.Noroc ca inca ma intalnesc cu prietena mea din copilarie si, din cand in cand, ne amintim impreuna si cum pierdeam vremea prin parc uitandu-ne la formele ciudate ale norilor, cum dormeam impreuna si ea imi povestea lucruri foarte importante si eu adormeam inainte de final, cum ascultam la pick up "celelalte cuvinte"..etc...ne cataram in turnul de apa din spatele blocului care era plin de lilieci ...si parintii innebuneau de grija..cum treceam Borcea inot ( un afluent al Dunarii)..si , cat de inconstienti eram. Si, mai ales, cum vom pleca in sfarsit la Bucuresti, la facultate...sa scapam din micul oras de provincie care era ...mult prea mic pentru marile noastre vise.
Cred ca articolul se doreste mai degraba un intermezzo pe care fiecare ar trebui din cand in cand sa si-l acorde...remember!
Creatorii lucrurilor marunte suntem noi oamenii.Bucuria sau tristetea se infiripa tot din aceste lucruri marunte.Noi oamenii, suntem sclavii visurilor,dorintelor.Ceea ce-mi da o stare de sila, este invidia unora cand celorlalti le rasare bucuria.Putem sa ne ascundem dupa cuvinte frumoase,si defapt sa fim demoni!
Desigur, va referiti la situatiile in care ?ceilalti? carora ?le rasare bucuria? obtin acea ?bucurie? intr-un mod onest si fara a calca peste cadavre! Nu-i asa? Si, daca cineva intelege ca va referiti la indivizi si bucurii capatate CU ORICE PRET, nu a inteles bine, nu? In aceste cazuri, pentru sila se recomanda Motilium...
Pana una-alta, tot ?oameni? o sa fim, si ca ne place si ca nu va place... Ceea ce face ca fraza ?Noi oamenii, suntem sclavii visurilor,dorintelor...?, sa fie una retorica. Asta, apropo de ?Putem sa ne ascundem dupa cuvinte frumoase,si defapt sa fim demoni!?...
Micile bucurii ale vietii.... sau micile-mari bucurii ale vietii?
De ce oare, suntem invatati sa dispretuim tot ceea ce este mic...insignifiant de mic din perspectiva 'principiilor' bine -inradacinate, de generatii:asta-i bine !..asta-i rau !....???
Pentru ca, ajunsi la varsta maturitatii, cand viata insasi ne-a slefuit originale pareri si atitudini, sa identificam, cu tristete, fiecare la randul sau - si fara nici un dubiu, ca era mai bine daca....?
Oricat de mari si ambitioase ne-ar fi visele... ceea ce ne tine, ce ne ridica moralul ca suntem buni la...si la....sunt tocmai micile reusite, de zi cu zi, ce vin sa confirme - uneori chiar sa infirme, realizarea ulterioara a maretelor vise....
Nu visez sa am un zgarie-nori, da-mi doresc cu ardoare sa aud - inca multa vreme,si in ciuda poluarii, cantec de privighetoare, sa ma bucur de albul pur,sidefat al unui trandafir, sa raspund zambind rasului cristalin al unui copil....
si, mai ales, sa ma simt ' acasa' printre si alaturi de cei pe care-i iubesc si care la randul lor imi intorc iubirea... Vise, ambitii,sperante ce asteapta sa se implineasca? Sigur ca am, caci sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain...Dar, acestea imi cer sa lupt, ori pentru asta am nevoie de '"punctul de sprijin" - acele marunte bucurii, impliniri, multumiri, alaturi de sustinerea celor dragi.... care, pentru mine sunt IMENSE....
Dorinte.......Planuri......Realizari......un carusel ametitor care dupa ce te-a prins in virtejul lui...te ineaca... , dar poti avea sansa ca acest virtej sa te scoata la suprafata pentru o gura de aer......si sa concluzionezi....."Doamne...cit m-am zbatut sa realizez cutare lucru.... iar acum nu ma mai pot bucura de el".....................
...............
NU e nici un motiv de scuze "monica".....nu m-ai deranjat cu absolut nimic...pentru ca doar citeva cuviinte (nu pot sa zic ..."O sama de cuviinte"....) postate aici,... pot arata "adevarata fata" a celui ce a scris....
.....poate...... odata...cindva....la o eventuala discutie "face to face" sa incercam a "purcede la chivernisirea faptului de viata" 
consider ca indiferent de situatie...comunicarea iti aduce un prieten (sau un "neutru") in plus....decit un dusman.....inca una din bucuriile marunte ale vietii....cel putin a unora dintre noi......
Te rog sa ma scuzi, asa mi sa parut la prima citire, dar la raspunsul dat de tine, ma bucur sa vad ca nu te lasi dezamagit cu una cu doua. E super, continua si ai sa vezi ca va sosi si ziua in care te vei bucura pe deplin de realizarile tale personale. Succes si multa sanatate.
Stimata "monica"......nu sint pesimist...din contra,cind mi-e al "naibii de greu" sint in stare sa rid....dar viata mi-a aratat si .....pardon...societatea in care traim...in tara de azi....m-a adus si la lipsa bucuriei cind am izbindit.... in loc sa ma bucur frumos...linistit...discret...cu toata fiinta mea... pentru ceea ce am realizat ! Nu cred c-am fost singurul in astfel de situatie.......asa ca ma 
"antrenez".....mai e de luptat !!
Cu respect, tuturor sanatate maxima!
Una din micile mele bucurii este cea de a va citi in fiecare sambata dimineata aceste articole. Prinsa intre munca pemanenta pe care o presupune o casa si doi copii mici, stress-ul serviciului si restul preocuparilor de zi cu zi, aceste momente imi ofera uneori linistea de care avem cu toii nevoie pentru a continua sa mergem mai departe.
Va multumesc!
In anii de studentie, m-am lovit de urmatoarul cerc vicios : pentru a te angaja, ti se cerea experienta ; dar cum sa ai experienta, daca nimeni nu te angajeaza? Un inceput de drum totusi trebuie sa existe undeva.
La fel e si cu dorintele si afacerile. Ne bucuram de lucrurile marunte, traim pentru ele si pentru a ne implini dorintele, constatam ca avem nevoie de bani. Atunci incep marile planuri, strategiile si munca. Si tragi din greu si pornesti ceva, iti merge bine si incepi sa castigi banii de care aveai nevoie. Dar intre timp esti atat de ocupat sa faci banii respectivi, incat uiti sau nu mai ai timp de lucrurile pentru care ti-i doreai...
Dupa parerea mea, cred ca am uitat sa ne bucuram in primul rind de ce ne inconjoara si mai apoi de ceea ce avem. Am uitat cit de putin ne trebuie ca sa fim cu adevarat multumiti si fericiti. Competitia acerba dintre noi, fuga dupa avere si dupa produse din ce in ce mai sofisticate si de cele mai multe ori inutile, dorinta de confort si de a fi in ton cu moda, toate astea ne fac sa ignoram bucuria de a privi un rasarit de soare sau bolta instelata a cerului, sa admiram o floare, un copac, magnificitatea muntelui, infinitatea marii, sa simtim parfumul unei flori sau sa ascultam trilul unei pasari etc. Consider ca este mai bine sa te bucuri de micile impliniri, de micile realizari pentru ca astfel poti avea mai multe motive de bucurie, care se pot insirui asemeni margelelor pe ata, decit sa te bucuri de o realizare colosala, unica poate in viata si sa traiesti apoi din amintirea ei. Daca veti analiza mai atent toate motivele de bucurie din viata voastra veti constata ca realizarile mici, dar cu valoare sentimentala, reprezinta majoritatea motivelor de implinire si bucurie decit o realizare magnifica dar care a putut naste sentimente contradictorii sau chiar invidie si gelozie. Pe de alta parte, este firesc sa-ti fixezi tinte pe care apoi sa te straduiesti sa le atingi, este firesc sa-ti fixezi planuri marete, indraznete, este un semn al progresului in primul rind persoanl, dar asta nu inseamna ca-ti va aduce intotdeauna si satisfactii pentru ca se va crea o competitie cu tine insuti, vei fi din ce in ce mai pretentios atit cu tine cit si cu ceilalti, vei dori din ce in ce mai mult ca sa-ti dovedesti ca poti insa pretul platit de multe ori este mult prea scump, singuratatea in satisfactii personale este de cele mai multe ori amara! Asa ca, bucurati-va de lucrurile mici, marunte, aflate la indemina, oferitivi-le zilnic si astfel veti avea motive sa zimbiti, sa fiti mai buni, mai intelegatori, mai romantici, mai aproape de oameni si natura.
Nu cred in mici bucurii . Poate sa te tina la un nivel , si sa te impiedice in a avansa. Ca sa poti avansa trebuie sa iesi din zona de comfort .
daca nu crezi in mici bucurii inseamna ca nu ai fost pusa la incercare...
ca nu ai trait niciodata cu sabia deasupra capului...de asa maniera incat niste zori de zi sa te bucure ca ai scapat, ca ai norocul sa mai vezi o zi soarele, sa simti vantul, sa admiri un trandafir inflorit in octombrie.
Habar n-am unde sa incadrez REUSITA in viata, pentru ca nu as sti nici macar s-o definesc. Ceea ce stiu sigur e ca pentru a defini STAREA DE MULTUMIRE DE SINE, este esential ca acolo unde ai ajuns la orice moment, SA TE SIMTI BINE IN PIELEA TA. Restul tine de marimea palariei pe care fiecare aspira s-o poarte si cat de bine i se potriveste cand ajunge s-o aiba...
Intamplator, sau...nu, imi pun si eu aceleasi intrebari destul de des. Poate n-as ajunge sa mi le pun atat de des, daca actiunile celor ce ma inconjoara nu m-ar determina sa fac acest lucru. Asa ma trezesc ca ma intreb daca anumiti indivizi chiar au nevoie de ceea ce isi doresc sa obtina, cand ii costa atat de mult atingerea acelui tel, inclusiv in plan personal, nu doar colateral, desi pentru ei se vede treaba ca vad clar doar costurile colaterale, care, evident, nu conteaza. Pentru costurile personale se considera suficient de buni-manageri incat sa le gestioneze fara sa ajunga sa-i afecteze... Vax! Ii afecteaza, dar, in goana nebuna dupa teluri inalte, realizeaza abia tarziu, cand e greu sa mai repare sufletele ranite din jur...
Astfel, ma intreb de ce oamenii confunda sentimentul de satisfactie pe care o simti in urma realizarii unei dorinte sincere, curate, frumoase, ce nu presupune afectarea colaterala a nimic altceva, cu satisfactia atingerii unui tel cu orice pret sau orice manevre, victime sau compromisuri presupune obtinerea celui tel. Si e dovedit ca inaltimea telului este direct proportionala cu numarul si marimea riscurilor de a afecta colateral pe cei din jur - cu intentie sau nu, sau chiar propria persoana.
Si ajung sa fac comparatii. Evident, cu mine.
Asa am ajuns, de fiecare data, la aceeasi concluzie: daca la sfarsitul fiecarei zile poti privi in urma, iar sufletul iti zambeste deschis, ti-ai atins sopul de a te simti bine in pielea ta.
Si, DA, realizarea dorintelor marunte fac muzica in viata! Asta e cert! Pentru ca telurile mari nu sunt prea dese, iar, daca asteptam sa ne bucuram doar pentru marile realizari, se cheama ca suntem tare nefericiti!
Unde tragem linie intre dorinte si planuri de afaceri? Asta tine de potentialul fiecaruia de a purta o palarie mai mare sau mai mica. Dar care, daca i se potriveste, poate ajunge a fi un plan de afaceri cu sanse mari de reusita. Asadar, consider ca linia dintre dorinte si planuri de afaceri nu are rost s-o tragem daca plecam de la premiza ca dorintele marunte sunt de baza care face muzica. Planurile de afaceri tin de partea MATERIALA a vietii si vin PESTE dorinte, si, din cand in cand, satisfactia realizarii lor poate contribui la starea de bine pe care o simti cand privesti in urma. Altfel, daca acestea nu se realizeaza, inseamna ca nu ne mai putem bucura de o frunza, de-o minge, de-o zi cu soare?
Daca micile dorinte implinite sunt secretul reusitei in viata? Greu de spus, caci nu prea stiu ce inseamna reusita in viata.
Am fost mereu un copil singur.
Intai mi-au placut filmele; saream gardul si intram la cinematograf prin usa din spate, ajungeam pe scena, coboram in sala si vedeam zilnic acelasi film de cate ori rula; nu stiam sa citesc sau sa traduc, dar memorasem filme intregi care imi alcatuiau o lume a mea; eu singura, intr-o foarte aglomerata lume interioara.
Apoi mi-a placut vioara; profesorul ma ducea prin toata scoala de muzica, din clasa-n clasa, sa vada toti cum cant eu o partitura la prima vedere; aveam vioara si succes, dar am inteles ca nu-mi ajungea sa cant corect, altceva mi-as fi dorit, ceva ce vioara nu-mi putea da, sau eu nu-i puteam da, ei.
In clasa a patra, m-am dus la Bucuresti, la Institutul de Coregrafie; dupa ce m-a examinat, directorul a iesit cu mine, s-o intrebe pe mama daca e pregatita sa ma lase la camin; mama tocmai vorbise cu o balerina care i-a povestit ce viata grea ma asteapta: daca ma ingras, daca ma accidentez si altele; doamna, lasati copilul sa hotarasca, a zis el, iar eu am hotarat ca puteam face orice altceva, imi placea baletul dar imi placeau multe altele; m-am intors in orasul meu mic si o perioada, fiind mica si slaba, am continuat sa fac gimnastica; eram invitata la toate scolile, sa fac diverse acrobatii in varful piramidelor; n-aveam frica de inaltime, n-aveam frica de nimic; puteam face orice.
Vazand ca-mi place franceza, mama s-a gandit ca ar fi bine sa ma pregateasca chiar o frantuzoaica; si aveam una in oras, doamna Blansha; ca sa-mi vada nivelul, doamna mi-a dictat un text, pe care urma sa-l traduc in franceza, ori in timpul acelei vizite, ori acasa si sa-l aduc peste doua-trei zile; cand a terminat de dictat, i-am intins hartia: tradusesem direct; am stiut atunci ca nu voi merge la Litere, puteam face orice altceva.
Mergand la liceu intr-un oras cu muzeu de arta -stiu, suna banal, dar pentru un copil dintr-un oras mic, un muzeu de arta era o minune- , si printr-un concurs de imprejurari, am descoperit pictura; stateam la camin, dar un coleg m-a ajutat sa ajung intr-un atelier de pictura studentesc; apoi, directorul muzeului de arta mi-a permis sa-mi instalez sevaletul in orice moment, in orice sala a muzeului, sa fac copii dupa exponate; mai tarziu, la Bucuresti, am avut norocul sa-i fiu prezentata maestrului Corneliu Baba (primea rar oaspeti, si numai prieteni, discipoli), impreuna cu cateva lucrari; le-a apreciat si m-a consolat caci tocmai pierdusem examenul la Arte, spunandu-mi ca acum nici el nu l-ar mai lua; peste putin timp am plecat lasand totul ? lucrari, bagaj; am stiut ca nu voi fi niciodata un pictor care va fuma Carpati, asteptand sa vanda doua tablouri pe an; puteam face altceva.
Cand am vazut primul PC, in timp ce baiatul care mi-l adusese imi arata cu grija butonul de pornire si de unde se-nchide, eu ma intrebam fermecata: oare cum lucreaza minunea asta? Nu aflasem de Office, dar imi doream atat de mult sa stiu cum se face un program, incat mi-a adus o carte de FoxPro; asa a inceput o alta era; sunt tot copilul singur care am fost mereu, dar acum am PC; si o data cu el, filme, muzica, balet, desen, limbi straine, ba chiar si oameni cu care sa vorbesc (ei, aici mai dau gres, nu prea stiu s-o fac, n-am experienta; la serviciu sunt singura in birou, uneori mai intra cate cineva si incearca sa lege o conversatie, dar realizez asta dupa ce deja a plecat, vazand ca ma uit la el politicoasa si absenta); uneori ma retrag in munti, colind sate, carari; la mare nu ma duc decat la Balcic, unde pot sta ziua in paduri, iar pe tarmul marii, doar noaptea, cand numai valurile marii mai sparg linistea.
Si totusi, mi-am dorit ceva ce nu am avut: o lanterna. De prin clasa a patra am inceput sa citesc; eram primul voluntar la curatenie in bibliotecile scolilor, aveam fise la biblioteci in toate statiunile unde mergeam in vacante; in noaptea dinaintea examenului la matematica, la liceu, o mamica (eram cazati parinti si copii la un camin) m-a parat ca citeam un roman in sala de studiu; mama i-a zis: lasati-o, daca nu termina cartea, maine va pica examenul; am luat zece. Dar sa revin: copil fiind, seara, dupa stingerea luminii, puneam plapuma-n cap, luam cartea si citeam la o raza firava de lumina ce se strecura pe geam, pana dimineata, cand plecam la scoala obosita (mai dormeam cu capul pe banca, oricum scoala ma plictisea); mi-as fi dorit o lanterna; vazusem una la bunicul, la tara, o avea legata la bicicleta; ma uitam la ea cu nesat, gandindu-ma ce usor as fi putut citi cu ea, ascunsa sub plapuma; nu stiu de ce, n-am indraznit niciodata s-o cer. Dar oare am indraznit vreodata sa cer ceva?
Ma uit in urma si vad ca mie viata mi-a dat tot ce am vrut, ba chiar mai mult; m-a rasfatat, cred. Dar de ce toata lumea gaseste aceste editoriale doar frumoase, si numai eu le gasesc si atat de triste?
"ÎNVÃÞAT ESTE OMUL CARE SE ÎNVAÞÃ PE SINE ªI ÎNVAÞÃ NECONTENIT PE ALÞII.'' (NICOLAE IORGA )
Citind cometariul dumneavoastra la acest articol mi-au venit in memorie aceste cuvinte celebre care mi-au dat imbold in viata mea.
Un text in care ma regasesc si eu. La mine a fost o bicicleta 
O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.
(George Cosbuc - Lupta vietii)
Iar romanii s-au luptat mereu si au fost o natiune demna in lume. Poate nu credeti, dar vizionati filmuletul urmator si vedeti cateva din contributiile romanilor la zestrea mondiala.
http://www.youtube.com/watc...
Un documentar foarte bine intocmit si care ne reprezinta la fel ca si autenticitatea folclorului romanesc. In Australia am fost mandru sa port costumul national taranesc reprezentand Romania la defilarea de Ziua Australiei.
Ce folos sa ai blocul cu o suta de apartamente ? Sa tragi o viata ca sa l obtii....si apoi sa te trezesti ca nici macar nu te mai bucuri pentru ca l ai obtinut. Ar fi mai simplu sa ti dai seama ca bucuriile astea care ti se par marunte iti umplu de fapt viata. Eu imi dorescsa nu uit ca din putinul pe care il am eu sa pot sa fac o bucurie, marunta chiar, celor din jurul meu... si sa mi ramina destula putere pentru a ma putea bucura de valurile marii ori de inaltul muntilor, ori pur si simplu de risul unui copil..........
Chiar asa Fara titlu...
mi-a placut articolul d-lui alin ,are condei ,poate incerca in jurnalistica sau chiar la tv.poate chiar viseaza la asta si a uitat sa ne spuna! ii doresc reusita deplina in indeplinirea oricarui vis,a oricarei dorinte,fie ea marunta sau mai mare.succes!
Cuvinte-balsam pentru suflet!Citirea articolului a fost a adevarata introspectie!
Felicitari si pentru talentul narativ!
avem nevoie de asemenea discutii, avem nevoie sa privim inauntrul nostru si sa admitem ca dorim multe in viata noastra (de aici marile dezamagiri) desi este nevoie de atat de putin pentru a fi fericiti..."Bucuria vine din lucruri marunte" spunea cineva si chiar sunt de parere ca nu avem nevoie de blocuri cu 100 de apartamente
Exemplu de titlul: Ce am dorit, ce am primit si ce am devenit?
Exista un proverb german care spune "noroc nu este sa faci ce-ti place, noroc este sa-ti placa ceea ce faci" (dupa cat ma pricep eu sa traduc din germana... 
). Iar multumirea sufleteasca inseamna mult...
Nu ari fi rau sa regasim aceste articole si intr-o carte; personal, le consider scrise din inima , cu mult talent si intrucat ne identificam multi dintre noi printre acele randuri , cu siguranta exista dorinta ca, din cand in cand, daca am avea cartea ( pusa aproape, pe noptiera), le-am putea reciti...
Am vazut oameni care si-au dorit blocuri ... le-au avut, mai devreme sau mai tarziu ... dar nu mai aveau cu cine sa se bucure de ele
Cat timp ei au fost ocupati cu "construitul" copii au crescut, parintii ... , nevasta si ea , si-a gasit diverse modalitati de petrecere a timpului liber, prietenii , cei vechi , s-au retras cu ale lor , iar cei noi, de conjunctura - daca nu au un interes uita ca sunt prieteni - si uite asa, au trecut anii, blocul cel dorit e mare si frumos ... dar nu mai este decat un obiect , un mijloc fix, generator de taxe , impozite si griji ...
Pana la urma, este vorba de micile bucurii de zi cu zi , de la cafeaua de dimineata , pregatita cu grija , bauta si "vorbita " pe indelete , pana la plimbarea de seara, de mana cu cel drag, cu ochii in patru pe copil sa poata fi reperat in multimea de oameni care , si ei, fac acelasi lucru ...
Banii : este o vorba : decat sa le duci grija ... mai bine sa le duci dorul !
Cred ca fericirea tine de multumirea fiecaruia : daca alegem obiective mici, pe care sa le putem indeplini vom fi fericiti ; daca alegem obiective mari, care ne depasesc puterile , in afara de frustrare nu vom obtine altceva .
~~~
Si pentru ca s-a vorbit de starea speciala creata de muzica , in timp ce scriam am ascultat :
http://www.youtube.com/watc...
Frumoasa melodie. Ca si gandurile: atat ale tale, cat si ale lui Alin. E o mare fericire pentru mine ca am cunoscut astfel de oameni.
Buna Alin
Imi amintesc ca aveam un profesor de economie care in ultimele 10 minute de ora ne spunea cate o poveste( de fapt era o realitate- lucrase pentru FMI 20 de ani). In una dintre ore a spus ceva care a ramas cu mine de atunci si inca ma gandesc la adevarul celor mentionate atunci in acele zece minute. "You have to decide for yourself when enough is enough". Cred cu tarie ca daca iti stabilesti goluri reale sau "vise tangibile" ai posibilitatea sa ai o viata relativ linistita si cu bucurii. Este cert un lucru, daca privesti in jur, viata de zi cu zi te impiedica si la propiu si la figurat sa fii visator si multumit cu ...ce ai! Totul depinde de noi ,ca fiinte umane sa ne "vedem" limitele si aspiratiile intr-un mod cat mai realist.
Multumesc personal pentru articol, mi-a adus aminte de cateva "mici probleme de constiinta.
Mi-am dorit multe... si am luptat din greu sa le pot avea, parintii imi spuneau tot timpul ca nu am nevoie de ceea ce ceream. A trebuit sa cresc si sa muncesc pentru a-mi putea cumpara tot ce-mi doream. Acum am un defect, ii ofer copilului meu aproape tot ce vrea. Am un mp3 care ma scoate din nebunia de zi cu zi si ma simt minunat, de fapt muzica este cea care ma ajuta. Acum imi doresc sa fac modificari in jurul meu, mai exact in camera mea, pentru mine pare simplu, dar toata lumea imi spune ca nu pot realiza ce imi imaginez, vreau sa-mi fac o mobila cat mai simpla si diferita de ceea ce vezi in magazine, culori diferite, forme inegale si totul montat direct pe perete. Nu am gasit niciun om care sa fie de acord cu mine, in concluzie le voi demonstra ca se poate chiar daca nu va iesi perfect pentru ca nu am experienta. Eu cred ca se poate orice si imi voi crea spatiul in care sa ma simt fericita. Nu-mi place sa mi se spuna "nu se poate ce vrei tu", "este imposibil sa poti face ce-ti imaginezi", niciodata nu cer imposibilul desi de multe ori am reusit sa transform imposibilul in posibil.
esti cumva varsator ? ma regasesc in unele "intentii" de-ale tale.imi doresc mult sa am puterea financiara,fizica si de convingere a celor din familie de a face schimbari in viata mea e la a renunta la un sot care m-a dezamagit pana la a-mi lua un fotoliu confortabil!
Trebuie sa avem grija ce ne dorim in viata ca ar putea sa se intample.Poate fi rau sau bine cine stie?
Ce este mai frumos in viata decat sa privesti la un nepotel frumos care a venit pe lume sa se lupte cu viata?
Cand il vad asa de micut ,plapind dar hotarat prind si eu curaj sa merg mai departe caci de acum are cine lupta pentru mine si va duce mai departe neamul,el este VIITORUL..
Cred ca maruntele dorinte implinite isi au farmecul lor, dar cred ca acest farmec este sporit atunci cand esti "in asteptare". Atunci cand visezi, cand astepti .... cerul e senin, nimic rau nu vezi in implinirea visului tau, asteptarea iti da pe gratis o stare de optimism care iti marcheaza pana si caracterul. Totul e sa nu ti se prelungeasca prea mult asteptarea sau lucrul dorit sa nu vina de-a valma sau deloc, ci prin propriile-ti simturi sa-i intinzi un covor rosu pe care sa vezi venind spre tine mica implinire, mica bucurie a lucrului dorit.
In copilarie imi placeau enorm surprizele cu care erau insotite micile bucurii pe care mi le facea tatal meu. El stia sa ma faca sa-mi adulmec dorinta ai apoi, intr-o buna zi, sa mi-o dezvaluie intr-un raft de dulap, sub patura, intre cartile si caietele de scoala....Era ca un vrajitor pentru mine!.... Asa am invatat si eu sa daruiesc.
Consider ca micile bucurii pe care copiii le primesc, masura si "ambalajul" sufletesc in care sunt impachetate acestea, fac parte din educatia primara si adultul care va deveni va sti (sau nu) sa aprecieze in fond micile bucurii ale vietii.
Implinirea marelui vis, carierei dorite, planului de afaceri poate ca sunt marcate de felul in care stim (sau nu)ca "marea e facuta din minusculele picaturi de apa". Daca stim sa consolidam fiecare mica implinire obtinuta si sa facem pasul urmator pe teren solid.....poate ca implinirea marelui vis, chiar daca nu e atat de spectaculos, in mod sigur va fi receptat ca un toiag pe care sa ne sprijinim.
Asteptam articolul.Baiatul meu...asta ramane dupa mine , zambeste la diminetile de sambata cand mama
scrie.
Dorintele mele?Chiar ma gandesc ce mi-am dorit mai mult.Papusa careia ii facem baie,hainute,sau mai tarziu revistele sau
cartile .Cred ca fiecare isi doreste ce cunoaste.Imi doresc sa pot oferi pe mai departe cunostintele mele in decoratie interioara si sa o fac.Imi doresc oaza mea de liniste,cu reviste de specialitate,dimineata la o cafea,la discutii
cu prieteni si mai ales cu profesorii mei.Dar, pentru ca intotdeuna exista un dar, imi doresc sa am puterea sa ma rog
la Iisus ?i Maica Sa..
Puteti pune titlul : NOSTALGIILE UNUI OM MELANCOLIC, de ce nu?
Fain. Natural....
Eu am o vorba : Orice vis poate deveni realitate cu conditia sa sti ce sa visezi.
Referitor la tintirea prea sus si dezamagirea in cazul nereusitei este iar o alta discutie pentru ca rolul important il jucam chiar noi si nu doar atat, dezamagirea care normal nu ar trebui sa apara tine de felul nostru, al fiecaruia, de-a fi. Unul se da batut, altul face o analiza sa vada unde a gresit si o ia de la capat .... si tot asa. Important e sa nu fie dezamagit, sa nu traiasca asemenea sentiment. Dar depinde de fiecare in parte.
In afara de asta, mai sunt si adeptul ideii ca pentru a face lucruri mari trebuie sa gandesti/ visezi la acelasi nivel, "mare". Daca spui... vreau un magazin in fata blocului, magazin vei avea. Gandesti la nivel mai mare, vei reusi lucruri mari dar dupa mine, banui ca o astfel de persoana nu e genu' persoanei care sa fie dezamagita in cazul nereusitei ci e acolo pe ea, o ia si iar o ia la gandit si analizat pana iese. Sau daca realizeaza ca nu merge schimba domeniul.
Da, cred in ideea ca micile dorinte implinite sunt secretul reusitei in viata. Zi de zi alergam dupa bani, cariera, promovare, etc, etc iar lucrurile marunte e posibil sa nu le vedem si sa le ratam. Iar aceste lucruri marunte pot face minuni pentru ca, eu stiu, sa zicem ca pot aduce o implinire sufleteasca. O multumire ce nu tine neaparat de hartia colorata, adica banul.
Si daca ne intalnim destul de des cu astfel de mici dorinte implinite si ne tine in forma... putem atinge telul mai usor fiindca nu vom mai alerga cu fata crispata zi de zi... ci mai lejeri si mai multumiti. Cred eu.
Linie intre dorinta si planul de afaceri nu cred ca exista.
Cine isi face un plan sau daca s-a lansat in afaceri asta respira non-stop, face parte din el. Nu, nu cred ca exista aceasta linie. N-are cum. Dorinta si planul merg mana-n mana, non-stop, in capul/ gandurile noastre.
Fiinþele umane cele mai fericite nu posedã mare lucru, ele sunt.
Acum cativa ani, intre a continua o munca extenuanta si a nu face nimic, am optat pentru a incerca sa fac ceva: am ales avocatura ... o profesie minunata, incitanta, periculoasa, dura, provocatoare. Poate fi o profesie trista sau vesela, dupa cum esti sau nu de partea corecta a chestiunii, ori dupa cum esti sau nu de partea castigatoare, iar partea corecta si partea castigatoare reprezinta doua nuante diferite ale aceleiasi culori: satisfactia. Ar fi multe de spus, la nesfarsit...
Observ profesia din exterior si nu ma regasesc apartinandu-i deplin: ideea de conflict nu ma reprezinta. Iar faptul de a "prelua" in propriul sine conflictul partii pe care o reprezinti si de a transmite cat mai convingator si eficient celorlalti sustinerile tale trebuie sa ti se potriveasca, sa nu-ti fie povara. Cat despre tinuta si termenii scortosi ... as vota deschis, oricand, pentru blugi si tricou, pentru exprimarea directa, nepretentioasa.
In ceea ce ma priveste, doar observand si scriind ma simt cu adevarat in largul meu. Tocmai de aceea n-am renuntat inca la a accede in alta profesie. Adica la a-mi gasi propriul mp3 player...
Bucura-te, Alin, ca ai ales sa faci ceva mai apropiat felului tau de a fi.
"Oamenilor" nu le trbuie mult sa se simta fericiti!
Pune un copil sa aleaga intre o minge si un bloc cu 100 de apartamente si orice alegere ar face obiectul respectiv ar fi o jucarie de care s-ar bucura in fiecare zi. Pune un adult sa faca aceiasi alegere si orice alegere ar face ar fi "grija" de maine: daca alege mingea face un club de fotbal, vinde, cumpara, ii creste tensiunea cand pierde echipa; daca alege blocul se va da zilnic cu capul de toti peretii: sa vanda, sa inchirieze, cum plateste utilitatile, cum plateste impozitele, cum.., care..., cine... de ce... . Simplitatea copilariei se pierde in complicatia vietii de adult. De ce? Ambitii poate prea mari, orgoliul direct proportional cu varsta si dorinta de a avea cat mai multi bani. Banii sunt sinonimul pentru bunastare, fericire, sanatate, bucurie, prietenie,... Si, totusi, niciuna din toate astea nu se cumpara cu bani. Atunci de ce nu luam mingea si nu facem o miuta, de ce nu ne bucuram alaturi de prieteni si familie ori de cate ori avem sau nu avem ocazia? Dumnezeu stie! Am zice ca este natura umana, dar, dupa cum spunea un mare filosof, "unde-i minte multa e si prostie multa".
In reteta fericirii intra ingrediente simple, pe care le putem avea gratis sau platind foarte putin: dragoste, incredere, onoare, respect. Nu-i asa ca sunt lucruri scumpe?
Dorintele....atitea si asa cum sint ele, le avem in noi si "merg" cu noi de la nastere pina-n ultima secunda a existentei noastre. Se pare ca si ele evolueaza....cresc.....de la dorinta "pruncului din leagan" de-a incerca mersul biped, in locul "mersului de-a busilea".......pina la dorinta adultului de-a avea cel putin un bloc......Pe undeva prin teoria evolutionista era un dicton...."ontogenia urmeaza (respecta) filogenia" ....si de aici incepe o spirala ce duce in multe situatii nicaieri......acea mica dorinta incepe sa dospeasca...sa se infoaie.....sa devina un monstru ce pune stapinire pe tine....te scoate din realitatea imediata si normala a tuturor si te introduce intr-o realitate numai a ta.....te face sa incepi "calcatul pe cadavre"...sa n-ai mama...sa n-ai tata.......si te trezesti, dupa ceva timp, intr-un cimp cu balarii, in care n-ai vrut sa ajungi si unde vezi poate pentru prima oara ca esti singur-singurel.....iar din subconstient apare un mugur de intrebare.....CE AM FACUT CU DORINTELE MELE ????? Ce am vrut...si ce am facut ????? Asta nu inseamna, insa, sa renunti la lupta......numai ca masura lucrurilor impune un ritm si un respect cu etape bine definite, pentru a nu da in exces sau aberatie.....un monstru construiesti rapid, dar o normalitate buna pentru toti.....mai greu.......
Draguta ideea cu " titlul" , atractiva cred ...deoarece nu ai idee la ce sa te astepti . Asta m-a atras pe mine sa-ti citesc articolul ! Interesant subiectul si ai reusit sa scoti in evidenta lucruri la care ne gandim tot timpul dar pe care nu le discutam niciodata : dorintele si ambitiile din viata noastra . Nu stiu daca micile dorinte implinite sunt secretul reusitei in viata dar sigur au si ele o parte de contributie . Ce stiu in mod cert este ca intotdeauna micile dorinte implinite ne aduc mai multa bucurie decat "marile" dorinte implinite si exemplul tau cu mingea de fotbal este mai mult decat concludent . Sa ai parte de un week-end asa cum iti doresti !
Domnule Popescu
Este adevarat ca in viata cu cat tintesti mai sus asa de sus vei ajunge. Dar in domeniul afacerilor daca esti un tip de om care nu risca in viata adica risc avers atunci nu ai succes pentru ca, cu cat mai mare este riscul cu atat de mare va fi profitul. Noi romanii toti avem dorinta de a ne realiza dar nu intelegem ca in economia actuala, acesta de piata in care suntem, degeaba ne realizam pe plan de cariera profesionala daca realizarea materiala este deficitara. Eu personal am avut ambitii marete dar am si multe obstacole care ma fac sa nu mai tintesc asa de sus ci sa ma compromit cu starea actuala.
Va multumesc la tot colectivul de redactie al acestui site pentru lucrul excelent care-l face-ti.
PS. Prima mea minge de fotbal a fost cea cu siret (daca stii cum arata!?)
Sa stii ca m-am regasit in ceea ce ai scris (chiar ieri,baietelul meu de 4 ani,mi-a adus 2 flori din gradina si mi le-a pus pe pat pentru ca nu ma simteam prea bine zicand ,,te ubesc,,)si sunt convinsa ca nu sunt singura,e un articol minunat!!!
Referitor la cei care nu fac diferenta intre micile dorinte care de altfel sunt sursa unei vieti frumoase(sa plimbi un catelus,sa asculti susurul apei,sa plangi,sa razi-din suflet,sa ajuti un batran,etc)si afacerile ,mi-e mila sincer de ei,deoarece nu vor avea niciodata acea pace interioara,acea bucurie pe care nu o poti compara cu nimic si....niciodata nu vor traii cu adevarat!
te felicit pentru articol,mi-a placut foarte mult
Buna dimineata ! Ma bucur sa va cunosc prin intermediul fotografiei cel putin ! Va felicit, pe dvs. si pe ceilalti colaboratori, pentru realizarile de pe acest forum!
Depinde foarte mult de ceea ce ne bucura. Daca ne bucura un copac : vom dori sa avem cat mai multi copaci in jurul nostru,o padure de copaci. Daca ne bucura un apartament : ne vom dori sa avem cat mai multe apartamente in jurul nostru sau chiar un bloc, o padure de blocuri.
Dorintele noastre sunt sufletul nostru. Cum este sufletul nostru asa sunt si dorintele noastre.
Aceasta este diferenta dintre oameni.
Cine face diferenta dintre o dorinta si alta, care este buna si care este rea? Noi oamenii cu sufletul din noi.
Downshifting-ul sau dragostea de viata
"Un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea.
Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu vroia.
Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde:
Si acum ce ti se pare ca fac? "
wow! multumesc! ce multi sunteti si ce draguti!
Intelegand ca fericirea este o stare a sufletului, pt a o atinge, cel putin din cand in cand, trebuie sa faci ceea ce cere sufletul si pt asta sa cauti printre sentimentele tale, pe scurt, in inima ta. Acest mici dorinte sunt exact bucatelele pe care ti le cere regulat inima ta. Iar cand vine vorba de fericirea ta, nu incape vorba de "compromis" pt ca altfel vei face contrar dorintei sufletului tau si chiar impotriva fericirii tale vei lucra. Compromis insemnand orice modificare a dorintei, asa cum ai simtit-o in momentul aparitiei sale.
Sufletul poate avea dorinte mai mici:vreau sa vizitez cutare prieten azi ori sa mananc o prajiturica "extra" ;sau dorinte mai mari: vreau un confort mai mare in casa mea care pt moment se concretizeaza intr-un leagan sub salcia din curte.
Cu dorintele situatia fiind rezolvata, adica sa avem grija sa le urmarim asa cum ne-au venit, sa privim si asupra liniei de demarcatie intre "dorinta" si "plan de viitor". Dorinta apare ca o nevoie a sufletului. Iau cazul mingiei albe de piele. Dorinta a fost ori de a fi primit la fotbal, ori de a avea un lucru bun cu care sa se joace. Dorin asta s-a materializat intr-un gand : o minge de piele, eventual alba. La exemplul acesta e mai dificil de vazut cum se separe nevoia sufletului de gandul practic de a o indeplini. Sa vedem cum ajunge cineva sa se gandeasca la un bloc de 100 de apartamente. Presupun pt inceput ca nu vroia tot blocul pt sine exclusiv, banuiesc ca vroia sa faca un anumit profit odata cu dorinta sa implinita. Nevoia sufletului ar putea fi cauzata de orice lucru sau situatie care cere sume foarte mari de bani, asa ca mintea sa gaseste solutia unei afaceri cu un bloc de 100 de apartamente ce vor fi date spre inchiriat si bani vor fi apoi. Ca sa puna in aplicare acest gand asupra blocului mintea cauta si gaseste: locatii, preturi, materiale, firme constructoare, design, planul arhitectului, elemente inovatoare, publicitatea si formele ei si o alta serie de elemente care impreuna compun un sistem interdependent ca intreaga afacere sa reuseasca. Aici se vede mai clar "planul de actiune" difera de simpla dorinta de la inceput. Si mai precizez ca acea dorinta ce spunea ca e nevoie de bani e mai mult o nevoie a sufletului diversa si o mica concluzie: ca e nevoie de multi bani, iar apoi vine solutionarea acelei concluzii prin "planul de actiune pe viitor".
Concluzia mare pe scurt: diferenta intre dorinta si plan de viitor este ca sunt pe trepe diferite ale realizarii dorintei, prima reprezinta chiar prima treapta,iar a doua e undeva pe la mijloc, adica "stabilirea caii de urmat", in capat fiind chiar implinirea "planului de viitor"
Chiar azi purtam o discutie in familie despre dorinte si impliniri.
Fostul sot revenise din Italia, in concediu si-i explica fiicei noastre de 15 ani cum sta treaba cu ``cere si ti se va da`` .Zicea cam asa:
``Universul este caminul tau si implinirile sunt drepturile tale.Dar vezi tu,in universul care te serveste, sunt multe impliniri care asteapta pe multi oameni si astfel, universul are nevoie sa stie exact, cine ce a cerut, ca sa poata da;si pentru ca e foarte mult de lucru, dupa cum si singura iti poti da seama, la impliniri mai marisoare, va trebui sa si astepti oleaca.
Acum, important este,ca dupa ce ai zis exact cine esti si ce doresti, sa nu-ti tradezi dorintele.Daca ramii hotarita la cererile tale si le daruiesti din suflet pasiune autentica,vei intra pe lista de prioritati a universului si timpul de asteptare se scurteaza uimitor de mult.Vei sta la rind doar atit, cit iti este necesar ca sa-ti cunosti pasiunile la fel de bine precum cunoaste universul implinirile care sunt deja puse deoparte, exact pentru tine.
Ce am invatat noi de aici
Doua lectii foarte importante.
Prima lectie este sa-ti dai seama, ca daca pasiunile nu se potrivesc dorintelor tale si te grabesti sa treci la altele, dorintele lasate in urma, sunt , evident, ale altora, sa nu-ti para rau dupa ele.
A doua lectie este sa dai intotdeauna adresa corecta.Ca sa te asiguri ca exact la tine va veni implinirea ta, trebuie sa ramii mereu si sa te areti tuturor, in toata frumusetea ta, tu insati.``
Cu drag, voua, semnatari in drepturi ale celor mai pestrite dorinte.
Buna Alin,
se spune si este si adevarat ca "lucrurile marunte de zi cu zi fac viata mai frumoasa". La implinirea dorintele din copilarie este cat se poate de normal sa te gandesti ca se pot realiza doar prin posibilitatea financiara a parintilor. Cand esti adult, pe picioarele tale, independent financiar, toate dorintele sunt realizabile daca te bazezi doar pe puterile tale sau neprevazut si se vor implini nu chiar cand le doresti ci cand va fi momentul. Daca avem dorinte mici sau mari si pentru implinirea lor facem legatura sa ni le indeplineasca X si Y, pe langa faptul ca nu se vor implini, vom fi si foarte dezamagiti. Iar cand tintesti sus, cat mai sus tot pe puterile proprii, vei ajunge unde doresti, iar fiecare sut luat in dos sa stii ca e un pas inainte. Planurile de afaceri sunt planuri de afaceri si nu au legatura cu dorintele personale, si cine le amesteca inseamna ca sunt in categoria celor care se bazeaza pe altii sa-i rezolve problemele, si nu-si da seama cate lucruri marunte de zi cu zi pierde pentru a avea o viata fericita.
Uneori uitam cata bucurie ne dau lucrurile marunte, doar cand visam la lucruri marete si implinirea lor ne lipseste de satisfactie, aruncam o privire in trecut si ne dam seama ca lucrurile mici sunt acolo, dragi prieteni ai amintirilor placute, fara valoare materiala. Dar ce sentiment te incearca atunci cand te scufunzi printre amintiri, o mingie alba, o bucatica de caramida, aruncata intr-un sotron, stramb desenat pe asfalt, pe care ploaia l-a spalat acum multi ani, si totusi in mintea mea staruie de parca ieri l-am desenat.... Si maine visam sa fim avocati, magistrati, consilieri, profesori, ... fiecare dintre noi cu ambitii si vise care uneor se implinesc, alteori iti lasa un gust amar, dar totusi speri si viseyi in continuare...
