In intreaga lume, defrisarile contribuie la emisiile de gaze cu efect de sera mai mult decat transportul. Bioxidul de carbon stocat de paduri este eliberat in aer cand copacii sunt taiati si arsi sau atunci cand acestia se descompun.

„Sectorul energetic european emite patru milioane de tone de CO2 in fiecare an“, ne-a explicat eurodeputatul german Karl-Heinz Florenz de la Grupul Partidului Popular European (Creºtin Democrat), „in timp de defrisarile, taierea ilegala a copacilor si disparitia padurii tropicale in Brazilia si Indonezia duc la emisia a sase tone de CO2“.

Vicepresedintele delegatiei parlamentare ce va merge la conferinta ONU de la Cancun vorbeste astfel de „responsabilitatea comuna“ in combaterea acestui proces negativ.

REDD: o initiativa ONU pentru reducerea defrisarilor


Pentru combaterea defrisarilor, ONU au creat programul REDD (Reducerea emisiilor provenind din defrisari si degradarea padurilor). Programul ofera sprijin financiar tarilor in curs de dezvoltare, pentru ca acestea sa-si protejeze padurile.

In octombrie, deputatii europeni de la comisia parlamentara pentru mediu au cerut Uniunii Europene sa sustina acest program. Rezolutia Parlamentului, care include si alte aspecte ale combaterii schimbarilor climatice, va fi dezbatuta si votata in plen in noiembrie. Aceasta pregateste pozitia Parlamentului European la conferinta ONU din decembrie de la Cancun, Mexic.

Combaterea defrisarilor este unul din subiectele care ar putea avea succes la Cancun.

„Eforturile noastre trebuie sa se concentreze asupra reducerii emisiilor provenind din defrisari si degradarea padurilor“, a spus Florenz, care se declara „optimist“ in acest sens.

Programul REDD

- sustine tarile in curs de dezvoltare in combaterea defrisarilor
- program lansat in septembrie 2008
- la program participa noua tari-pilot din Africa, Asia si America Latina
- Norvegia este principalul sustinator financiar al programului (52 de milioane de dolari in 2008-2009, 32 de milioane in 2010).