DNA: Presedintele Galaxy Tobacco, seful serviciului de legislatie si un secretar de stat din MFP, trimisi in judecata

20 Decembrie 2010 Ioana Vlad

Vezi cele 5 comentarii!

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a presedintelui Galaxy Tobacco, precum si a directorului general al companiei pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala. De asemenea, au fost trimisi in judecata un secretar de stat si sef serviciului de legislatie din cadrul MFP. Prejudiciu adus bugetului de stat se ridica la peste 187 de milioane de lei.

Autor Ioana Vlad

 
Dimensiune text
print ym   
Astfel, au fost trimisi in judecata:
- Vasile Duta, administrator si director general al SC GALAXY TOBACCO SA si Antonello Celestini, presedinte si actionar la SC GALAXY TOBACCO SA, in sarcina carora s-a retinut infractiunea de evaziune fiscala;
- Gratiela Denisa Iordache, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice (MFP) si Livia Badescu, sef serviciu in cadrul Directiei de legislatie in domeniul accizelor din cadrul MFP, in sarcina carora s-a retinut infractiunea de complicitate la evaziune fiscala;
- persoana juridica SC GALAXY TOBACCO SA (fosta Societate Nationala „Tutunul Romanesc”), in sarcina careia s-a retinut infractiunea de evaziune fiscala.

Din probatoriul administrat de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:
In perioada noiembrie 2007- aprilie 2009, S.C. GALAXY TOBACCO S.A. a emis si pus in executare doua contracte avand ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra cantitatilor de 231,7 tone si de 871,2 tone tutun brut catre firma italiana SC CTS SRL. Transferul a fost efectuat din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Zimnicea, Bucuresti,Tg.Jiu s.a.), cu incalcarea dispozitiilor legale privind antrepozitul fiscal si fara a avea autorizatie de comercializare. Emiterea si executarea celor doua contracte a avut ca scop ascunderea bunului si a sursei impozabile si taxabile si, pe cale de consecinta, neachitarea obligatiilor fiscale catre stat.

Pentru a se sustrage obligatiilor legale de achitare a accizelor si taxei pe valoarea adaugata pentru livrarile de tutun brut sau tutun partial prelucrat, inculpatii Duta Vasile si Celestini Antonello, reprezentanti ai firmei SC GALAXY TOBACCO SA au conceput, succesiv, un ansamblu de manopere frauduloase, menite a ascunde sursa taxabila reprezentata de livrarea a aproximativ 1.000 tone de tutun, in favoarea firmei italiene CTS SRL.

Intr-o prima faza, in cursul lunii martie 2008, SC GALAXY TOBACCO SA a efectuat o livrare de tutun brut in cantitate de 231,7 tone in favoarea firmei SC CTS SRL din Italia, livrarea facandu-se dintr-un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal (Zimnicea), cu incalcarea dispozitiilor privind supravegherea fiscala. Prin urmare, statul roman nu a incasat acciza aferenta cantitatii de tutun brut livrat in Italia, prejudiciul provocat fiind de 8.240.878,8 lei, reprezentand acciza neincasata.

Intr-o a doua faza, in perioada noiembrie 2007 - aprilie 2009, SC GALAXY TOBACCO SA a transferat proprietatea a 871,2 tone tutun brut din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Bucuresti, Rm.Sarat, Urziceni, Tg.Jiu) catre SC CTS SRL Italia, prin intocmirea unor acte juridice frauduloase si operatiuni fictive, scopul final fiind eludarea obligatiilor fiscale (achitarea TVA si a accizei aferente cantitatii de tutun) prin ascunderea sursei impozabile. Prin neplata obligatiilor fiscale a fost creat un prejudiciu de 177.932.898,49 lei.
In aceasta a doua situatie, producerea pagubei a fost inlesnita de activitatea inculpatelor Iordache Gratiela Denisa, in calitatea sa de secretar de stat in MFP, exercitand cumulativ si atributiile de director la Directia de legislatie in domeniul accizelor si Badescu Livia, in calitatea sa de sef serviciu – Directia de legislatie in domeniul accizelor din cadrul MFP. Acestea, cu intentie, au semnat o adresa de indrumare si asistenta de specialitate acordata autoritatilor fiscale, in speta catre Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) din cadrul ANAF, avand ca efect scutirea de la plata accizelor a transferului de proprietate a tutunului brut de la GALAXY TOBACCO SA la SC CTS SRL (prin calificarea ca civil a raportului comercial semnat intre cele doua societati). Adresa in cauza avea caracter obligatoriu, organele regionale ale ANV aplicand-o in sensul permiterii scoaterii din tara a celor 871,2 tone tutun fara plata accizei si a TVA.
Anterior emiterii acestei adrese, ANV isi exprimase un punct de vedere contrar.

Prin activitatea infractionala descrisa a fost creat un prejudiciu total bugetului de stat insumand 186.173.777,29 lei (aproximativ 44 milioane euro), rezultat din neachitarea obligatiilor fiscale aferente transferului celor aproximativ 1.000 tone de tutun.

Ministerul Finantelor Publice prin ANAF - Garda Financiara s-a constituit parte civila cu suma reprezentand prejudiciul total, respectiv TVA si accize neachitate.

In vederea recuperarii prejudiciului s-a luat masura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale inculpatilor Duta Vasile, Celestini Antonello si a persoanei juridice SC GALAXY TOBACCO SA.

Regimul suspensiv de plata a accizelor (impozite aplicate produselor sensibile) a fost conceput de legiuitor ca un instrument de lucru al societatilor comerciale, iar antrepozitul fiscal a fost creat, ca si concept, ca o parghie de supraveghere a operatiunilor cu produse sensibile din punct de vedere fiscal. In plus, in cazul comercializarii de tutun brut/tutun partial prelucrat, legiuitorul a impus un sistem de accizare similar nivelului accizelor datorate pentru alte tutunuri de fumat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucuresti.
 

Vezi cele 5 comentarii!

Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!


Dimensiune text
print ym
Citeste mai multe despre evaziune fiscalaDNA 

 

COMENTARII ARTICOL (5)

Ordoneaza comentariile dupa cele mai recente | cele mai vechi
sechestru partial (utilizator neinregistrat)
adaugat acum un an

Acești inculpați prezintă un mare pericol pentru ordinea publică și chiar pentru siguranța economiei naționale, așa că judecarea lor în libertate este dubioasă. Duță Vasile a mai fost cercetat și în dosarul RomCereal, unde a fost director general, a falimentat fabrica de ulei Muntenia, dar s-a descurcat. În acest caz, să sperăm că cei care l-au ajutat atunci nu vor mai avea curaj să-l ajute și acum. Poate vedem din nou modul de operare ,,Costiniu,, în altă formulă.

Cred că ar trebui luat la întrebări și fiul lui Duță Vasile, Duță Adrian. Acesta din urmă deține foarte mulți bani și proprietăți imobiliare în București și în provincie și schimbă autoturismele ca pe șosete, avere pe care niciun om cinstit nu o poate realiza până la vârsta de 34 de ani, mai cu seamă acesta, pentru că nu are afaceri importante. Mai mult, se pare că Duță Vasile se aștepta că va fi cercetat și că-i vor fi sechestrate bunurile, de vreme ce a cumpărat drepturile litigioase cu privire la imobilul din Cotroceni pe numele fiului său, Duță Vasile, imobil pe care Videanu i l-a retrocedat imediat, însă proprietarilor de drept nu li se dădea nicio speranță din partea Primăriei Capitalei. De aceea este posibil să se dovedească faptul că toată averea lui Duță Adrian provine din activitățile dubioase ale tatălui său, Duță Vasile.

,,prietenii,, (utilizator neinregistrat)
adaugat acum un an

Paradoxal, Duță Vasile se lăuda că e corupție în țară și că îi cumpără pe toți, dar cu DNA se pare că nu i-a mers. Totuși nu sunt foarte optimist în ceea ce va face Tribunalul București, dovadă fiind faptul că e cercetat în libertate, în continuare este director, are slugi , Range Rover, Passat, vilă în Cotroceni, în concluzie, poate influiența judecătorii. Se mai laudă că-i cunoaște pe chestorii Fătuloiu și Tutilescu, deci omul e susținut bine. Se pare că e încrengătură mare.

anonim (utilizator neinregistrat)
adaugat acum un an

Cu toate acestea, sistemul de justiție este viciat, de vreme ce toți acești inculpați sunt judecați în stare de libertate, deși au prejudiciat statul cu 44 de milioane de euro, iar alții sunt cercetați în stare de arest preventiv, cu toate că prejudiciul este mult mai mic.

anonim (utilizator neinregistrat)
adaugat acum un an

ContSters55280
adaugat acum un an

...intr-adevar, FOARTE interesant! Insa, si mai interesant va fi... who is The Next?

Anonim
Utilizator
Comentariu  (Pentru intrebari cu privire la probleme juridice / de afaceri, va rugam sa accesati Forumul Avocatnet.ro.)
mai multe iconite Comunitatea Avocatnet.ro apreciaza discutiile animate si politicoase si te roaga sa respecti politica editoriala destinata comentariilor Avocatnet.ro. Multumim!
 

Parteneri Avocatnet

Depozitul de Papetarie Pro Lingua Finexpert Elsa Lista firme Laptop Oktal