Luand in considerare dificultatile intampinate pana in prezent in ceea ce priveste executarea hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar,
avand in vedere influenta substantiala asupra bugetului de stat pe anii 2010—2011 pe care o are executarea, in conditiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta,
avand in atentie necesitatea instituirii unor reglementari speciale, cu aplicabilitate limitata in timp, privind executarea silita a hotararilor judecatoresti prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar,
tinand seama de faptul ca nepromovarea prezentei ordonante de urgenta ar avea drept consecinta imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare si, in mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar,
in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Articol unic. — Alineatul (1) al articolului II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. II. — (1) Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31 decembrie 2010, se realizeaza astfel:
a) in anul 2012 se platesc 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2013 se platesc 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2014 se platesc 33% din valoarea titlului executoriu.”


PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Ialomitianu
Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,
Ioan Nelu Botis
Bucuresti, 8 decembrie 2010.
Nr. 113.