Cred ca fotbalul nu mai e de multa vreme sportul national al romanilor. Locul lui a fost luat de ... spaga noastra cea de toate zilele. Fie ca vorbim de spitale, ghisee, facultati, vami, morgi sau biserici, micile sau marile "atentii" se practica des si cu efect. Un asternut schimbat, un functionar mai amabil, un loc la gradinita, o solutionare mai rapida a unei cereri, toate se pot obtine prin puterea de nestavilit a plicului alb.

Articolul continuă mai jos

Daca omenesti buzunarul paznicului, usile se deschid in fata-ti mai ceva ca pestera la auzul indemnului “Sesam, deschide-te!”, rostit de Ali Baba. O secretara careia ii intinzi zambind un pachet de cafea si o cutie de bomboane se poate transforma pe loc din zgripturoaica cea acra in zana cea buna. Un functionar care e “foarte, dar foarte ocupat” si nu are nici macar timp sa te priveasca in  ochi cand ii explici de ce ai venit la el? Cateva bancnote intre documentele pe care le vrei vizate si iti va face strengareste cu ochiul “Sigur, sigur, haideti ca acum se rezolva. Nu am timp, dar fac un efort pentru dumneavoastra!”.

Sunt situatii de care ne lovim zilnic, fie ca le traim chiar noi, fie ca ne sunt povestite de altii. Ele descriu fenomenul “micii coruptii” - mita oferita bugetarului de rand ca sursa de motivare suplimentara. Sumele de bani implicate in acest fenomen, mici sau medii, sunt oferite din proprie initiativa ca semn de multumire pentru un serviciu (care, fie vorba intre noi, de multe ori, se inscria oricum in atributiile acelui functionar) sau ca un catalizator care sa accelereze rezolvarea unei chestiuni. De asemenea, sumele pot fi si solicitate, mai elegant sau verde-n fata, de unii functionari pentru a-si indeplini mai cu sarg obligatiile de serviciu sau, din contra, pentru a inchide o clipa ochii la ce scria in fisa postului.

Potrivit unui studiu al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), valoarea spagilor date de romani in ultimul an ajunge la 1,3 miliarde de lei. Asadar, sumele aparent mici, pe care le “daruim” in stanga si-n dreapta pentru a ne usura existenta, odata adunate, dau rezultate surprinzatoare si radiografiaza un sistem bolnav, aflat in stadiu (aproape?) terminal.

“Mica coruptie” atinge cifre alarmante, zic eu, desi statisticile par sa nu mai alarmeze, de fapt, pe nimeni in ultima vreme. Aproximativ 2,3 milioane de romani admit ca au dat mita in ultimul an, ne zice acelasi raport MAI. Atentie! Admit. Adica acesti 2,3 milioane au avut curajul sa recunoasca. Multi alti romani, probabil, dau bani, dar nu zic.

Raportul MAI mai arata ca, in medie, valoarea spagii data de fiecare persoana in ultimele 12 luni depaseste 570 de lei, adica aproape un salariu minim pe economie.

Daca as fi pesimista, as spune ca romanii se impart in doua categorii: cei care dau spaga si cei care o primesc. Dar nu sunt. Pentru ca nu imi plac generalitatile si nici lamentarile apocaliptice. Sunt convinsa ca exista, si de-o parte, si de alta a baricadei, oameni care n-au luat si oameni care n-au dat spaga pana acum. Si, poate, nu o vor face nici de acum incolo.

Ma intristeaza, insa, cum datul spagii nu mai este considerat deloc un act condamnabil. Cum e socotit ca normal un gest, de altfel, deviant. Mai nou, e chiar un motiv de fala sa stii la cine sa te duci si cum sa plasezi plicul cat mai discret. Nu conteaza ce problema ai de rezolvat, daca stii cui sa ceri ajutorul si cat sa ii indesi in buzunar.

Povestea e mereu aceeasi, doar personajele sunt altele. Intotdeauna se gaseste cineva care are nevoie de ajutor si cineva care e dispus sa il ofere. Bineinteles, contra unei gratificatii mai mult sau mai putin consistente. Aparent, povestea aceasta a ajuns sa ne defineasca, pe noi ca natiune, mai bine chiar decat o face celebra Miorita.

De aceea, vreau sa va intreb astazi: Mai putem supravietui in Romania fara sa dam spaga? Citește mai mult despre mita