Reminder Ce obligatii fiscale ai de indeplinit pana maine 
Reminder Amenzi de pana la 4.500 de lei pentru cei care nu depun la timp situatiile finan... 
Guvernul decide astazi daca noul plafon de scutire de TVA va fi introdus in Codu... 
Trebuie sa ne schimbam permisele de conducere in 2013? Permisele ar putea avea o... 
Contribuabilii pot fi inregistrati fiscal din oficiu. Afla ce procedura se aplic...
So true! Obisnuim cu to?ii sa alegem CERTITUDINEA unei SINGURATATI decat NESIGURANTA unei PRIETENII......Dar ce putem face? Sta in firea lucrurilor sa nu ?tim ce va fi maine,poimaine,peste un minut,NU putem citi viitorul si astfel sa alegem prieteniile din urma carora nu am avea de suferit. Totul e imprevizibil
....A?a ca nu ne ramane decat sa riscam & 2 launch in a friendship, fara a sti consecintele( fie ca-s relatii cu un SAD END
ori cu un HAPPY END
).......
Da....cat poate rascoli un astfel de articol. Cat adevar! Cati dintre noi, nu s-au confruntat cu durerea unei despartiri, fie ca era vorba de o prietenie, fie ca era vorba de o iubire? Care dintre noi nu a gresit? Sa arunce cu piatra!:"
Indiferent de ce am trait si de cate o sa mai traiesc, nu am sa aleg singurateatea, nici macar pentru a-mi construi un scut de protectie. Am invatat sa pastrez doar amintirile frumoase. Am invatat ca nu poti sa iei sansa unui om de ati fi cel mai bun prieten, sau cel mai bun iubit, doar pentru ca altii au gresit...si as vrea ca si mie sa mi mai dea sanse, pentru ca sigur si eu am gresit. Am trait si traiesc prietenii reconfortante, sincere, frumoase, unele intretinute in prezent chiar de la distanta. E placut sa stii ca undeva, acolo, cineva se gandeste la tine cu drag. E placut sa simti bucuria din voce cand te auzi/te vezi dupa o perioada indelungata. Nu stiu daca am daruit in egala masura cu ceea ce am primit. Intr-un fel ma consider o rasftata, cu asa prietenii, cu asa iubiri...Am parte de oameni de calitate si sub o forma si sub alta...
Prieteniile sunt deseori incercate .... si nu fara durere .... mai ales la inceput si chiar si dupa ani buni de prietenie ...
S-a intamplat de mai multe ori in viata mea sa doara o prietenie, dar nu am ales intotdeauna singuratatea, doar atunci cand s-a pierdut increderea sau am simtit tradarea sau interesul ...
Avem nevoie de prieteni adevarati si se pot ierta, corecta multe greseli, iar in adancul sufletului fiecare stie cine va ramane si cine va pleca (chiar daca doare).
"cel mai adesea, iertarea, intelegerea, uitarea vin usor cam tarziu. "
frumos... dureros de frumos ati scris articolul
iertarea : a iubi insemna a ierta
intelegerea: cine intelege tot iarta totul
uitarea : adesea singurul leac al durerilor noastre consta in uitare; dar noi uitam leacul
prea tarziu pentru toate este doar atunci cand ... prietenul a parasit aceasta viata
"a real friend is hard to find, difficult to leave and impossible to forget"
de fiecare data am ales singuratatea in fata unei prietenii care incepea sa doara
. Asa mi se pare corect. E adevarat chiar daca e trist: oamenii vin si pleaca si prea putini ne raman, sau...nu ne raman deloc
Din pacate,sta in firea omului sa pretuiasca ceva doar dupa ce nu mai are.
Sau, dimpotriva, sa-si dea seama ca a trait intr-o enorma minciuna....
Am avut marea ocazie sa-l cunosc personal pe Nichita Stanescu , in cadrul unui cenaclu la care am citit si eu o poezie scrisa de mine ...
Nu ma asteptam ca dupa numai un an , marele poet sa ne paraseasca , trecand in lumea celor drepti.
Poate de aceasta , intalnirea cu marele poet roman mi-a ramas intaparita in minte si o povestesc cu deosebita placele la ceilalti.
Dupa termninarea cenaclului m-am apropiat de poetul Nichita Stanescu , avand in mana un volul de poezi recent cumparat si solicitatnd un autograf , marele poet mi l-a acordat semnand cu numele , iar in locul datei scriind "AZI"...
L-am intrebat de ce nu a scris data cand mi-a acordat autograful pe cartea de poezi , iar poetul nichita Stanescu mi-a raspuns foarte degajet , am scris AZI intrucat AZI v-am acordat autograful , cu o mare modestie.
...superb articol si....dureros de adevarat....
E greu, dar trece cu timpul.
Durerea se transforma cand in pareri de rau pt. ce am pierdut, cand in recunostinta pt. ce-am primit.
Uneori frustrarea e si ea prezenta. Cu ce-am gresit, cu ce-a gresit nici nu mai are importanta.
La un moment dat constientizam ca "atat" a fost prezenta lui in viata noastra. Fie ca e vorba de prieten, iubit. Prezenta lui in viata noastra ne-a daruit ceva, mai mult ori mai putin. A dat poate valoare vietii noastre, ori poate drumului nostru in viata si la un moment dat sfarsindu-si menirea trebuie sa plece. Precum un inger! De fapt toti avem dreptul de a sfarsii relatii, de prietenie, dragoste, atunci cand ceva din acea relatie nu ne mai satisface, atunci cand ceva pare ca "a inghetat".
Reinnodarea nu duce decat la o noua ruptura, la confirmarea celei dintai.
Eu, cel putin asa cred.
Am ajuns la varsta la care am concluzionat ca prieteniile adevarate si dragostea vesnica exista doar in filme si in povestile cu Fat Frumos.
Iubirea sincera, dezinteresata si cu sacrificii fara numar , cat timp i-am avut in viata, am simtit-o doar din partea parintilor mei, dar nu regasesc aceeasi iubire de la copiii mei.
Teoretic, prietenia se bazeaza pe incredere, altruism, ajutor reciproc, sustinere in situatii de criza....
Dar cand cei carora le-ai impartasit cele mai ascunse ganduri, bucuriile si necazurile, cu care ai petrecut ani de zile sarbatorile, aniversarile, zilele toride ale verii si gerul iernii, nu un an ci 20, de la o zi la alta, iti imita afacerea si declara unui prieten comun ca nu se lasa pana nu-l distruge pe "prieten" , nu mai este loc de intelegere, doar de iertare si uitare.
Spunem si noi "Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac".
Si, fara a fi vorba de egoism, am ajuns la concluzia sa fiu eu cu mine, pentru a nu suferi deceptii dureroase.
am trecut prin multe dezamagiri ,ca fiecare de altfel,dar ce mai greu mi-a fost cand parintii mei au disparut pt totdeauna din lumea aceasta.am vrut sa fac un zid ,nu-mi mai doream nimic,dar prietenii nu mau lasat,au fost alaturi pana in momentul cand au constatat ca revin la realitate vietii-si ce este mai frumos ,decat sa poti vedea zilnic rasaritul soarelui,si sa constati ca viata este totusi frumoasa,si merita sa o traiesti ,atat cat ne este dat de destunul nostru!
Cel mai nebulos sfarsit al unei relatii/iubiri/prietenii e cel pe care nu-l asteptai si pe care nu ti-l poti explica. De aici si momentele in care crezi ca ai purtat toata vina; in clipele de luciditate stii clar ca nu tu ai fost cauza rupturii - si totusi... E bizara senzatia permanenta, dupa ani zile inca, a "lucrului neterminat": stii, cu durere in suflet, ca veti mai avea o intrevedere, ca ti-e dator cu o explicatie. Aste ne vine de la prea multe basme citite si scenarii inchipuite - este clar ca vindecarea inca nu s-a produs!
E adevarat ca acum este iarna pentru sufletul nostru chinuit, dar iarna nu inseamna si sfarsit! Eu o simt ca pe o amorteala a sufletului. Imi dau sansa sperantei intr-o primavara, in care nu voi fi ce am fost candva, dar voi fi! Voi fi o particica din fiinta increzatoare, calda si suficient de puternica incat sa sustin creatia de suflet a unei noi relatii/iubiri/prietenii...
Multumiri d-nei Ioana Vlad pentru interesantele concluzii,constatari . Dupa umila mea parere,prietenia reprezinta un cumul de drepturi si obligatii ,bazate pe incredere reciproca,ajutor in clipele grele,respect reciproc ,etc.In situatia in care una din parti incalca cu buna stiinta o obligatie asumata,practic te tradeaza,,se poate spune ca acea prietenie este ratata ,caz in care este bine sa cauti o alta prietenie si nu sa te inchistezi .
Foarte frumos articolul, deasemenea si comentariile.
Prietenia nu exista...este doar o notiune pe care o tot "rasucim" fata/verso si ii dam valente in functie de potentialul nostru de a intelege arta compromisului.
Interesant articolul!
Un prieten adevãrat nu poate fi cumpãrat, dar poate fi vândut.
Din pacate...
Cu sufletul trist si pustiit, Demon pribeag si ratacit Si cerul plangea de mila sa, Pamantul gemea de jalea-i grea Si marea se auzea cum mugea. Mergea incet, chip impietrit, Suflet arzand spre infinit, Un zambet stingher pe chip se zarea O lacrima de roua pe frunte stralucea Iar cerul gemea de mila sa. Mergea incet, calca apasat, Ardea pamantul de el framantat, Durerea din suflet nu se vedea Nici lacrima din ochi ce incet picura Pamantul gemea de jalea-i grea. MErgea incet, nelamurit, Cand viata-l lovise asa de urat Incepe s-alerge prin ploaia cea grea Si nu intelege ce va urma Cand focul si apa il vor imbratisa.
NU cred ca exista cineva care sa nu fi trecut printr-o experienta cel putin asemanatoare cu cea pe care o comentam acum.
Iarna vrajbei noastre...cred ca stii cat de adevarat ai spus-o !!! ... te felicit pentru chintesenta Ioana Vlad si sa stii ca mi se'ntampla foarte rar ....................
Cat de mult credem in prietenie, si cat de inselatoare este ea, de multe ori............
Asa e, adevaratii prieteni ar trebui sa ne dea aripi sa zburam, si sa ne atenueze caderile..........iar noi, lor, asemenea.............
Din pacate, de multe ori, regasim in urma noastra cuvinte grele si rani adanci.......
Si multi nu vor intelege niciodata esenta lucrurilor..............si poate ca nici noi...........
Uitarea e prima facultate a omului-Camus
Uneori ceea ce pare egoism este de fapt frica.
Preferam sa incercam uitarea, credem ca l-am inteles exact pe celalalt.Ne este frica sa alegem functie de ceea ce ne dicteaza inima.Trebuie curaj pentru asta,asumarea unui risc.
Cred ca nu este foarte grava "eroarea" de a crede ca o prietenie poate fi pentru totdeauna.Este grav in momentul in care realizezi ca prietenia nu mai are anotimp.Te-ai multumi si cu o iarna vesnica....dar a plouat atat de mult cu soare,au fost furtuni devastatoare,a suferit transformari "clima". Nu poti avea un anotimp care nu exista.
Astepti un semn,o schimbare in regimul juridic.Nu stii cum sa contesti solutia definitiva...nu stii daca este irevocabila.Crezi ca a ales "nimic" pentru ca nu putea avea "totul".
Astepti sa vina uitarea dar stii ca nu va veni niciodata.Esti condamnat la amintire.Pentru totdeauna.
Notiunea de "prietenie" si-a pierdut esenta ...s-a devalorizat...
Fiecare lucru are importanta pe care noi i-o atribuim. Prietenia este ca mersul pe bicicleta...se invata...Uneori cazi si faci rani in genunchi, dar ce sentiment minunat ai cand ai invatat sa mergi pe bicicleta. Prietenia este o optiune a fiecaruia dintre noi, Trebuie doar sa iti doresti un prieten nu o "carja" in viata ta. Si cand l-ai intalnit, sa multumesti lui Dumnezeu deoarece prietenii sunt ingerii pe care EL ti-i trimite pe pamant.
SOLITUDINEA nu a fost, nu este si nu va fi niciodata un confort. Mangaierile primite de la cei dragi vindeca cele mai adanci rani sufletesti si fie ca le primesti de la parinti, frati sau copii nu sunt comparate cu cele ce vin din partea perechii PERFECTE. Cand in sfarsit crezi ca ai gasit acea persoana si te simti COMPLET din senin apare cel mai periculos dusman care este NEINCREDEREA si care la randul lui da nastere SUSPICIUNILOR care vor dauna RELATIEI. Daca doriti o consolare pentru "suferinta" in solitudine asculta-ti acest cantec a lui Celine Dion
(Sper sa-mi fie permisa postarea!)
http://youtu.be/NAAOS1i5wWc
weekend placut!
Eu zic ca a alege "cu", indiferent de circumstante, e acelasi lucru cu a alege "fara" atunci cand nu mai e nimic de facut.
Nimeni nu merita sa plangi pentru el, iar cel care merita nu te face sa plangi. Cam asa zice si GGMarchez.
Apoi, in fiecare moment facem o alegere, de ce sa credem ca alegand altfel decat asteptarile celuilalt sau decat "trendul" am ales gresit? Pana la urma, regretul este cealalta fata a satisfactiei.
Cred ca, mai degraba, ar trebui sa reformulam intelesul. Nu faptul ca regretam alegerea este problema.
Adevarul este ca regretam acceptarea alegerii noastre de catre celalatl.
Cel mai cinstit ar fi sa-l suni,sa-i scrii,sa-i spui tot ce simti,ca poate nici nu stie ca el este destinatarul articolelor tale
Da asa este, atunci cand de prea multe ori, bunavointei noastre nu i se raspunde in acelasi fel, deschiderii noastre catre prietenie nu i se raspunde decat in mod interesat, dorintei noastre de a impartasii bucuria cu ceilalti, i se alatura ori cei care stiu sa fructifice orice ocazie de a se afirma ei insisi, ori cei care cu iscusita fatarnicie isi ascund invidia, ... ma opresc aici fara pretentia de a epuiza exemplele, ne construim un zid in jurul nostru, tocmai pentru a ne proteja in viitor de asemenea atacuri. Un zid pe care unii l-ar putea numi singuratate, dar pe care eu il vad doar ca un mijloc de protectie, pentru ca nu putem trai fara oameni, nu putem trai singuri, oricat de mult am dori uneori, omul este o fiinta sociala, ca atare este o necesitate sa socializam, sa avem cu cine impartasii din micile noastre bucurii sau necazuri...
iubirile vin si se duc, fiecare lasand o amprenta de neuitat, cea care nu se duce si ramane cu acel "pana cand moartea ne a desparti" este un miracol si ca orice miracol se intampla extrem de rar, pentru unii , poate, niciodata. Dar prietenii, acele prietenii din tinerete pline de idealuri de "tot ce zboara se mananca", de frumusete, fara alterari, fara interese, ei bine, acea prietenie , cand peste ani se dovedeste inca o alta iluzie... atunci durerea si imposibilitatea de a accepta ca tot ce ai crezut, ca acea prietena nu era de fapt decat o alta fiinta omeneasca care in fata prejudecatilor a capitulat ca orice om "de bine", .... atunci nu mi-a ramas si mie decat poezia lui Nichita Stanescu.
E foarte mult si dureros adevar si in articol si in comentarii. Din pacate eu am ales singuratatea si nu din egoism.
Este adevarat ca doare - pentru ca in fiecare prieten este si o bucatica din noi. Si cand ne distantam - poate acea parte din noi ne striga in continuu. Sau invers - partea prietenului striga dupa reintregire, apropiere.
Este tot atat de adevarat ca pe drumul vietii mergem toti, mai repede sau mai lent. Si in functie de fiecare, unii merg mai inainte si altii pot sa ramana mai in spate.
Atunci, cind am inteles ca prefera alta "pereche", cind am inteles ca "in doiul nostru" nu vom fi doi ci doar cite unul, fara sprijin unul altuia. M-a durut abia dupa si am regretat ca nu am ales egoismul. Regret si acum dar as face la fel.
