A doua emisiune AvocatNet.ro. Vezi online! 
Cine declara si plateste impozitul pe profit pana in 27 februarie? 
UPDATE "Legea gratarelor" a trecut de Camera Deputatilor! Amenzi de pana la 3.000 de le... 
Regulile privind permisele de conducere s-ar putea modifica. Ce ne asteapta? 
Guvernul vrea sa liberalizeze tarifele notarilor. Esti de acord? Nu pot sa scriu decat despre tine,
Cu mana ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada,
Ca un perete pe care schiaza
Gandurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vanator.
A aparut intai pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropandu-l in zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Sa haituiasca Baraganul
("Baragan" - loc unde viscoleste,
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman,
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)
Iata-ne, asadar pierduti in desertul alb,
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atata sa ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta ... Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau sa colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca acasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu sa vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi,
Sa ma urc in iatac, pe-un turtur imens,
Sa urc si sa cobor, ca e alunecos,
Si iar sa dau sa ma catar ... si tu sa-mi arunci
Niste pinteni.
Sa ciocanesc sloiul, urcandu-ma
Sa-i dau pinteni
Si sa apar sus, c-o floare de gheata
In mana. "Unde e geamul?
Sa-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata."
"O, ador floriile de gheata", sa zici,
"Unde-ai gasit-o?" Hai sa iesim putin.
"Unde, iar afara? Iar in zapada? Iar in tren?
Iar vagon neincalzit?"
Eu sunt un om de interior,
Pentru ca sunt numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sunt om de budoar, de stat intre perne,
Printre carti, printre rujuri ...
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-ma la o masa de restaurant
C-o suta de insi in jur,
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce sa-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu imi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor,
Pe miscarea de la capatul ochilor
Si "Hai sa mergem", zic.
"Unde?"
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decat c-o sanie trasa de cerbi.
Tot in tren suntem? Tot.
(Scrisori din camera de alaturi)
Aveti mare dreptate, acum percepem altfel iarna pentru ca ne-am schimbat stilul de viata datorita vremurilor. In trecut desi gazul avea presiune mica deschideam aragazul sau soba cu gaze si ne incalzeam astfel toata ziua sau noaptea stiind ca vom plati cel mult 10-20% din salariu......acum avem presiune dar riscam sa platim 50% din salariu pentru a ne incalzi.
Stresul facturilor, instabilitatea locului de munca, copilul care chiuleste de la scoala pentru ca profesorul nu are respectul lui, datorita modului in care preda, ratele la banca, frica de a nu contacta o gripa sau raceala care ne-ar putea trimite in acel mult hulit spital unde trebuie sa ne cumparam singuri antibiotice si multe altele, au facut pe marea majoritate dintre noi sa fie "ingroziti" de primul fulg de nea. Cred ca singurul anotimp care mai desteapta fiorul trairii legate de natura este Primavara......urmeaza Vara cand ne plangem de canicula si Toamna cand avem probleme cu inundatiile.
Ne gandim la iarna ca la o calamitate si este trist 
.......
Imi este dor de iarna lui Minulescu si de tot ce este legat de ea:
De vorba cu iarna - Ion Minulescu
M-am intalnit cu Iarna la Predeal ...
Era-mbracata ca si-acum un an,
Cu aceeasi alba rochie de bal,
Pastrata vara sus, pe Caraiman ...
Calatoream spre tara unde cresc
Smochine, portocale si lamai ...
Eram intr-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Si canapeaua rosie de plus,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coarda sub arcus,
Un vag susur de samovar rusesc ...
Si-am coborat in gara, pe peron,
Sa schimb cu Iarna cateva cuvinte ...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen si Bjornson,
De-acolo unde-n loc de soare
Si caldura,
Infriguratii cer ... Literatura ...
Si m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decat in tara unde cresc smochine,
Curmale, portocale si lamai,
Si din compartimentul meu de clasa I
M-am coborat ca un copil cuminte
Si m-am intors cu Iarna-n Bucuresti ...
O! Tu, sfatuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare esti,
Ce buna esti,
Ce calda esti! ...
multumesc pentru acest articol, a reusit sa ma intoarca in timp, macar pentru cateva minute din aceasta zi.
Articolul este drept la tinta si trezeste simturile si amintirile ptr anumite persoane. Din pacate aceste anumite persoane sunt pe cale de disparitie. Cine si ce ne opreste sa abordam comportamentul elegant descris mai sus de Ioana? Suntem copii pana la moarte si dincolo de ea.
iarna....hmmm .... desi prefer vara intotdeauna imi aduc aminte cu mare placere de iernile petrecute la bunicii mei din Baragan...au fost cele mai frumoase ierni
"Tot e alb, pe cimp, pe dealuri, imprejur , in departare
Ca fantasme albe plopii insirati , se pierd in zare/
Si pe-ntinderea pustie, fara urma, fara drum,
Se vad satele pierdute sub clabucii albi de fum..."
Am uitat sa mai citim si pasteluri care descriu atit de frumos natura
Ieri am vazut doi copii dandu-se cu sania pe derdelus! I-am privit ca pe o minune, nu am mai vazut locuri in Bucuresti bune de derdelus. Iernile copilariei erau mai bogate in zapada, de dimineata pana seara ne dadeam cu sania pe derdelus,aveam un pulovar gros de lana,cu ciucuri ,manusile umezite de zapada in care ne tavaleam, nu totdeauna ajungeam in josul pantei pe sanie...!!!!! La adolescenta nu -mi mai placea cu sania ,dar ma plimbam cu o prietena ore in sir pe strazile linistite din cartier, ascultand zapada cum scartaie sub pasii nostri. In case era o lumina calda,usor galbuie ,care ne facea sa ne inchipuim ce cald si bine era acolo. In cate o seara ,cand era gerul mai mare si fara vant, admiram stelele.Nu ne era frica sa ne plimbam pana seara la 10 si nici parintii nu se ingrijorau.Strazile erau pustii , aveam sentimentul de unice pe Pamant.Nici macar nu ne vorbeam. Ne plimbam!!!!!
Si zapada era mai alba, mai curata ! Fratele meu avea o cazemata in spatele blocului unde intrau in patru labe cei acreditati!!! Bime inteles ca si el ajungea in casa cu toate hainele ude. Dar nu am fost bolnavi niciodata : mama avea grija sa ne cumpere incaltaminte de foarte buna calitate. Restul, erau lucrate in casa cu lana de la bunica !!!
Este frumos sa depanam amintiri,trist este ca tinerii de astazi nu prea sunt interesati de ele....Eu il ascultam pe tatal meu , si mi-a placut sa-l ascult povestind pana la Sfarsit !
Oamenii erau mai pasnici, vecinii mai prietenosi....!
Doamnei Ioana Vlad 
si 
De ce ne miram, noi nu mai stim sa ne bucuram de nimic!! Daca e cald, ne suparam ca e cald, daca e frig, ne suparam ca e frig!!
Si, asa ne ducem zilele, garboviti de suparari si griji! Si, asta doar din cauza noastra! Ni se pare ca daca suntem asa de apasati de ganduri rezolvam mai toate problemele pe care le avem.
Doamne, cat de mult gresim!
De acord, sunt si situatii extreme, dar acestea in loc sa ne adune, ne face mai vehementi in a gasi vinovatii (ATENTIE: NIciodata nu suntem noi!!!!).
Imi aduc aminte de iernile din anii 60 -70,anii copilariei mele, cand nu se vedeau casele pe ulite de atata zapada!
Si, nu am vazut atunci niciun vecin al nostru iesind gata de lupta cu noi ceilalti! Era un freamat continuu pentru a face cate o mica carare pe care noi sa mergem la scoala, pe jos sau cu saniile. Si eram veseli, frumosi si ne bucuram impreuna!
Acum, ce s-a intamplat cu noi???
Mi-e dor sa ma minunez ca albii fulgi par intunecati cand privesti in sus, spre cer, si numai spre cerul ningand...
Un articol nostalgic....de ce nu mai suntem cum eram?? Goana dupa bani.....bani, bani, bani...cel mai important lucru in viata noastra! TREBUIE, este musai sa avem bani ca sa ne permitem televizoare mari, calculatoare ultraperformante, masini smechere, haine de firma, etc, pentru ca de.....suntem judecati dupa ce avem nu dupa ceea ce suntem si trebuie sa facem dovada, adica sa "producem"!!! Dragostea intre oameni este ceva rar (ma refer desigur la dragostea frateasca), acum daca nu avem ceva de castigat de pe urma prietenilor, ii cam uitam, ii ocolim si potecile intre case dispar sau in cazul acestui articol sunt inzapezite, iar sufletele cu siguranta ingheata. "Pe vremea aceea" era o solidaritate tacuta, o bunavointa plecata din suflet care atingea suflete. Acum lumea este egoista, tafnoasa, pusa mereu pe hartza,zambetele sunt mai totdeauna false, politetea impusa doar de ochii lumii....L-am cam parasit pe Dumnezeu, am parasit tot ceea ce ne-a poruncit si urmarea (in cazul in care nu ne trezim odata si nu incepem sa ne educam copiii in spiritul bunului simt si al lucrului bine facut) este periculoasa. Peste 10-20 de ani o sa regrete si ei ca si autoarea acestui articol, aceste vremuri care numai bune nu sunt. Sanatate multa si multa pace! Doamne-ajuta!
Felicitari Ioana Vlad !Ar trebui sa ni se aminteasca mai des ca iarna este atat de frumoasa pe derdelus si sa ne luam copii de mana sa le aratam cat de frumoasa a fost copilaria noastra!E adevarat ca am intrat intr-o alta lume a masinilor si computerelor , a internetului si a virtualului!Dar adevarata lume pentru care ne-am nascut este aceea reala a copilariei noastre.Sa ne invatam copii sa evadeze cat mai des din lumea virtuala pentru a putea fi cu adevarat sanatosi si fericiti!
O seara buna!
foarte frumos articolul...mi-am adus aminte de copilarie 
Va multzumesc pentru articol ! imi face tare bine ,acum vreo ora am vorbit cu baiatul meu (este in Irlanda) si m-a intrebat :mama,de ce a fost asa de frumos cind eram noi mici? ce a facut sa fie asa de frumoasa viata la bunici de exemplu (unde isi petreceau vacantele) nu era curent in satucul ala si ce faceam oare ca eram tare "ocupati" ..era frumos ,tare frumos :
Frumos , multumesc ...simt si eu ca si ceilalti ce am pierdut ...si totusi ...nu cred ca mai am "pornirea" si nici "adaptarea " necesara pentru a ma reconecta la ....IARNA ! ("Mais ou sont les neiges d'antan?"...) ; si nu ma pot preface nici macar de dragul amintirii ca imi place iarna in orasul supraaglomerat , nici cojoacele inghesuite in autobuze si metrou , si nici urmele de zapada murdara care zac pe strazi saptamini in sir....nu, imi pare rau ...ce am pierdut nu pot recupera ...poate numai atunci , in prima seara de ninsoare , cind luminile felinarelor de pe strazi arata o lume de basm ....dar cam atit ...Va doresc tuturor numai bine si ii multumesc inca o data Ioanei pentru articol...!
Trebuie sa tinem cont de faptul ca progresul isi spune cuvintul si in bine dar si in rau totodata Cartea a fost parasita in detrimentul filmelor,al internetului ,mirosul de gutui cu mirosul de portocale,greutatile familiare de atunci cu greutatile familiare de acum,frica de atunci ca nu mai vezi soarele vreodata ,cu frica de acum ,ca nu mai vezi soare vreodata in familia ta,economiile putine ce le stringeai abia-abia atunci ,cu economia pe care trebuie sa o faci acum,comunismul de atunci, cu comunismul de atunci transformat in politicul de acum.Nu inteleg de ce mi-as aduce aminte de copilaria de atunci.Pentru a deveni ingaduitor cu cei care imi lipsesc copiii de bucuriile iernii sau mai precis imi fura de douazeci si unu de ani viata de familie de care ar trebui sa ma bucur,ca altii?Trebuie sa fiu nostalgic cumva ca sotia a fost disponibilizata de cinci ani iar eu cistig actual lucrind numai de noapte 700 lei amariti ? De ce sa fi nostalgic ?
Totusi este de apreciat,ca incercati sa priviti niste amintiri din trecut,care va sint placute indiferent de regimul care a fost.Problema este ca ele sint din trecut si trebuie sa ne preocupe prezentul Deci tot progresul.Numai ca noi regresam ,macar de am fi ramas pe loc ! Multumesc totusi pentru intelegere.sisanatate tuturor
Gospodarind Vesnicia
Iarna si-a lasat cojocul
Dup' o stea, pornind hai-hui!
Mama-l scutura de fulgi
Si-l da-n umeri tatalui
Sa nu-i fie frig la spate
Pe ogorul Cerului,
Cand se duce sa mai vada
Care-i starea Carului
Si-l gaseste, stand pe bolta,
(Ca si-n iernile trecute)
Asteptand ca-n primavara
Sa brazdeze Vesnicia,
Flori de stele sa rasara,
Plugul greu pe care-l cara.
Iar in urma plugului
Tata va pasi usor
Cand se-ascunde Carul Mare
Dup' o margine de nor!
Mama o sa puna-n brazda
Cu calcaiul bobi de stele
Si de dor pe lunca noastra
Vor rasari viorele!
de Mariana Popeanga Cornoiu
Felicitari!
Este o viata pe care am pierdut-o....... Vremurile de alta data nu se mai intorc! Nici bunicii nu mai sunt cum erau..., nici copiii nu mai sunt cum erau .... nici noi nu mai suntem cum eram s-au cum am vrea sa fim. Formele fara fond se impun tot mai mult........
N-am citi poezia ca era prea lunga si dezminteam astfel ce s-a spus in articol dar articolul, micul eseu, mi-a lacut foarte mult. Nu are insa raspuns: ce s-a intamplat cu noi?
Nimic, s-a diluat singele romanilor, la vene nu mai curge la presiunea normala ci la incet si foarte incet.
Felicitari pentru articol!
Intr-adevar, asa cum am uitat de multe, am uitat si de iarna.... in copilaria noastra era ceva firesc, multasteptat si multdorit. Si nu simteai nici cand stateai de la 5 dimineata la coada la lapte iar la intoarcere adunai vrabii paralizate de frig din tufisuri. Libertatea, democratia si modernismul au venit cu ifose si pretentii: nu mai iesi din casa daca nu este deszapezit (dar nici nu pui mana pe o lopata sa faci o carare), comanzi toate pe internet si te astepti ca acela ce le livreaza sa le aduca daca se poate instantaneu (ca poate pentru el nu-s troiene in stada), si, mai ales, critici tot si toate.
Spre ghinionul meu, locuiesc la curte. Asta inseamna ca vrand-nevrand trebuie sa ies sa-mi fac poteca, sa-mi curat streasinile si trotuarul din fata curtii. Si mai inseamna 2-3 zile de ferbra musculara cumplita... de... sedentarismul...
Spre norocul meu, locuiesc la curte! Asta insemna ca ma pot bucura de stralucirea impecabila a zapezii in timidul soare cu dinti, ca pot face putin loc sa dau de mancare zecilor de pasarele care deja s-au obisnuit cu noul "restaurant" si sunt mai punctuale decat un ceas elvetian, ca-mi pot arunca copilul in zapada si-l pot invata sa faca ingerasi fara a mai strabate cateva sute de kilometrii pana la munte, ca acelasi copil se poate bucura de derdelus in curtea lui fara a fi injurat de vecini carora le zgarie masinile (! oare ei cate masini au zgariat in copilarie?), ca bataia cu zapada nu are varsta la noi pe strada, ca vinul fiert sau tuica fiarta (fara accize, sic!) sunt mult mai gustoase cand esti inghetat bocna, ca mai multe ore pe zi pot sa uit ca nu mai sunt copil. Si, in mod special, nu mai am timp sa stau cu telecomanda in mana, sa critic si sa ma vait.
Nu stiu cati ati observat: E IARNA!!!!!
Felicitari Ioana! Bine punctat! Intr-adevar traim intr-o societate exteriorizata inauntru. Tot ce se intampla in jurul nostru ne influenteaza, nu mai este ca odinioara cand tot ce simteam se intampla in jurul nostru. Toti oamenii mari fug de frig, de zapada, copiii sunt singuri care inca mai pastreaza vie trairea autentica. Dar pana cand? Din ce in ce mai multi stau in casa inchisi intr-o lume virtuala. Nu mai stiu sa faca un om de zapada, un bulgare de omat si cetati de zapada si sa se "bata" intre ei. Ei se lupta cu monstrii ireali, creand astfel o irealitate normala pentru ei. Si atunci... se pierd relatiile inter-umane si raman doar cele om-masina (un om din ce in ce mai singur)! Weekend placut tuturor si veselie pe partie sau macar in parc! 
Chiar aveam nevoie sa citesc acum acest articol! Anii care trec peste noi sau pe langa noi nu pot estompa trairile anilor cand eram "tineri si ferice".
... pe atunci (si) timpul trecea mai incet, bunicii ne pareau dintotdeauna pentru totdeauna, omul de zapada, cazematele, derdelusul si nelipsita sanie erau "instrumentele" de baza - o larma vesela, rosie in obraji; asezarea la gura sobei pe care stateau, la uscat, manusile ude... 
Multumesc pentru articol, Ioana Vlad!
