ANAF a publicat joi aplicatia folosita de contribuabili pentru a genera Declaratia 101 pentru anul fiscal 2011, acest formular fiind modificat recent de Ordinul ANAF nr. 70/2012. Puteti consulta noua aplicatie (declaratia 101 - versiunea 7), la sectiunea Declaratii electronice, Descarcare declaratii sau mai simplu accesand acest link.

Ordinul ANAF nr. 70/2012 a modificat declaratia 101 si instructiunile sale de completare, noul formular utilizandu-se chiar din acest an pentru declararea impozitului pe profit. Astfel, prin acest act normativ, au fost eliminate din formularul 101 sectiunile referitoare la impozitul minin, in timp ce anumiti indicatori din continutul sectiunii B "Date privind impozitul pe profit" au fost actualizati.

Un nou termen pentru depunerea declaratiei 101

De asemenea, modificarile legislative din ultima vreme au adus si un nou termen pentru declararea si plata impozitului pe profit corespunzator anului 2011.

Astfel, art. II din OG nr. 2/2012, Ordonanta care a modificat recent Codul de procedura fiscala, stabileste ca declaratia anuala de impozit pe profit pentru anul 2011 se depune de toti contribuabilii, la organul fiscal competent, pana la data de 25 martie 2012, cu exceptia organizatiilor nonprofit si contribuabililor care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor si a plantelor tehnice, pomicultura si viticultura (acestia au obligatia depunerii Declaratiei de impozit pe profit pentru anul 2011 pana la data de 25 februarie 2012). Vechiul termen pentru declararea si plata impozitului pe profitul din anul fiscal 2011 era 25 aprilie 2012.