Conform studiului realizat de Institutului National de Statistica (INS), cele mai mari valori ale castigului salarial mediu nominal net au fost inregistrate in intermedieri financiare (4348 lei), in timp ce valorile mici se remarca in domeniul hotelier si in domeniul restaurantelor (928 lei).
Cele mai semnificative cresteri salariale au fost inregistrate in: fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice (27,1%), in telecomunicatii (23,4%), in fabricarea altor mijloace de transport, a altor produse din minerale nemetalice, a hartiei si a produselor din hartie, intermedieri financiare, activitati de editare (intre 17,0% si 20,0%), in productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, fabricarea produselor din tutun, colectarea si epurarea apelor uzate, tratarea si distrubutia apei (14,0% si 17,0%), iar in activitati auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activitati de asigurare si fonduri de pensii, cresterea s-a situat intre 12,0% si 14,0%.
In sectorul economic, in luna decembrie 2011 s-a inregistrat o crestere a salariului mediu net fata de luna precedenta, crestere datorata atat primelor ocazionale acordate (pentru sarbatori si sfarsitul de an), cat si realizarilor de productii ori incasari mai mari.
In ce priveste sectorul bugetar, in sanatate si administratie publica s-au inregistrat cresteri ale salariului mediu net de 0,7%, respectiv 0,6%, in timp ce in educatie, ca urmare a vacantei scolare, salariul mediu net a avut o usoara scadere fata de luna noiembrie, de -1,8%.
Comparativ cu luna octombrie 2010 (luna de referinta pentru aplicarea majorarii cu 15% a cunatumului brut al salariilor de baza, conform Legii nr. 285/ 2010), castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,2%, iar indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 103,9%.
Fii primul care comenteaza!
Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!