Am coborat din nou in strada si am inceput sa fug din ce in ce mai disperat, pe masura ce micsorarea distantei nu facea sa ne si intalnim. L-am gasit la etajul doi in scoala, urmandu-si constiincios drumul lui zilnic. Fuga, fuga, la masina inapoi si cand am trantit portiera peste capitolul I, am avut o senzatie suparatoare ca m-am intors de la maraton fara telefon. Mi-am pus poalele in cap, m-am cautat in toate buzunarele si cotloanele masinii, m-am si sunat, dar era deja inchis si in mainile unui nou stapan.
Am realizat instantaneu toate scurticircuitele din programul meu de dimineata, dar am pus in balanta ca puteam sa-l pierd pe fratele cel mai mai mare din trei, si am luat-o cum o fi cazut; in strada. Acum doua seri l-am sarbatorit pe Sebastian, iar unui invitat, care-si lasase masina in fata blocului, ii disparusera subit oglinzile. M-am gandit acum la el si la senzatia pe care o ai cand esti furat. Mi-l si inchipuiam pe mitic luand telefonul in mana si fornaind incantat de norocul care-l lovise de dimineata. La o astfel de patanie, cel mai tare te deranjeaza ca nu ridica cineva telefonul ca sa te sune, dar nu ca la Radio Erevan:
" Buna ziua, sunteti in direct, domnul Popescu! Ce vreti sa ne spuneti?
- Buna ziua! Am venit la radio pentru ca am gasit un portofel cu 15.000 de Euro in el si cu o Carte de identitate pe numele de Ionescu Gheorghe.
- Bravo, domnule Popescu, va felicit! Si ce ati vrea sa transmiteti domnului Ionescu?
- Pai, nimic special!... As dori doar sa sa ii fac o dedicatie muzicala!"
Dupa jumatate de zi petrecuta pe o insula in care toata lumea avea telefon numai eu nu, am ajuns la birou. "Te-a cautat domnul Bogdan"! Nesemnificativ, m-am gandit, asa ca m-am ocupat de operatiuni care urlau, gen un nou sim, un nou telefon etc. "A revenit domnul Bogdan, fac legatura?", fa-o, ca oricum nu poate fi mai rau de atat. "Buna ziua, v-am gasit telefonul, cum pot sa vi-l aduc?" Mi-a cazut fata la propriu. Omul intrase in tot facebook-ul meu, in toate pozele din telefon si in toate filmuletele. Printre ele, unul de la serbarea Sofiei, din care si-a dat seama ca am impartit aceeasi petrecere de Craciun. Copiii nostri erau colegi de gradinita. M-a cautat pe internet, mi-a gasit barlogul si ne-am intalnit.
Imi pare rau ca nu sunt un nabab care sa rasplateasca asemenea gesturi cu greutatea lor in aur. Mi-a aratat telefonul lui de 10 ani si mi-a spus ca nu i-a fost chiar usor sa fie corect. Pentru ca are si el copil de crescut si viata asta este afurisit de grea. Acum nu visez decat sa-i fac un cadou fetitei lui; poate ca o rochita de printesa.
M-a facut praf boieria lui. Saraca soacra mea, chiar le zicea bine: "A fi domn e o-ntamplare. A fi om e lucru mare!".
Si ce ar mai fi de adaugat este ca Bogdan este unul dintre jandarmii care a primit o piatra in figura la evenimentele din Piata Universitatii. Acum are o cicatrice urata langa ochi, pe care si-o cocoloseste singur, cu creme imposibil de scumpe, pentru care Jandarmeria Romana nu are niciodata bani.
Daca mai stiti si alte fapte de bine, ar fi bine sa le impartasim si sa ne creasca tuturor speranta ca societatea noastra se poate insanatosi. Altflel, cu o floare nu se face primavara. Si dupa cum vedem in ultimul timp, nici primavara nu mai avem.
Otilia Sava este Partener la Societatea civila de avocati Ionescu si Sava. Puteti citi mai multe articole scrise de ea pe blogul sau personal, www.capracutreiiezi.blogspot.com.
adaugat acum un an
Cinste acelui domn! E un om adevãrat. Cu oameni ca el, cred cã mai existã speran?ã pentru ?ara asta.
D-le Bogdan, ave?i toatã considera?ia mea.
?i mie mi s-a întâmplat ceva asemãnãtor ?i port ?i acum recuno?tin?ã unui om deosebit ca ?i dumneavoastrã.
adaugat acum un an
Domnule " George1962 ". Cu parere de rau imi exprim nemultumirea pentru tonul si aroganta dvs. Inca mai aveti nelamuriri . " Mitica " si " mitic " sunt doua cuvinte cu intelesuri diferite. Dar la a veni cu gura cascata dupa bani si a astepta scuze de la autoarea articolului,sunteti chiar obraznic. Nu este vina mea ca aeroportul la care am fost repartizat nu se afla in orasul meu natal ci,la Otopeni. Si in aceasta situatie sunt multi ca mine care prin repartitie au devenit locuitori ai capitalei. Sau nu stiti ca Bucurestiul era oras inchis si numai in anumite conditii ti se facea mutatia.Chiar va credeti bucurestean get-beget ? Si cu asta ce vreti sa demonstrati,superioritate ,cultura ? Mai pardon,nu s-a vazut in modul dvs. de exprimare. Chiar o umbra de mitocanie,as putea spune. Si marele adevar : a fi om ,e lucru mare...Si nu trebuie sa fii bucurestean sadea,ca dvs.
adaugat acum un an
Eu am inapoiat un portmoneu aproape gol avea in el o bancnota de 5 euro mototolita bine si o chitanta de orange ,acolo am gasit nr de telefon ,era al unui medic din provincie . Bravo celor care procedeaza astfel ,oricui se poate intampla ,doar cei care dispar la ceruri nu pot fi inapoiati in rest fiecarui lucru ii sta bine langa stapanul lu
adaugat acum un an
Mai sunt si OAMENI in aceasta tara (SA LE DEA DUMNEZEU SANATATE) !!!!! - ca domni avem in conducere .....
adaugat acum un an
Sa stiti ca gesturile acestea nu sunt singulare, chiar ieri sora mea a gasit la o petrecere campeneasca un portofel cu acte de identitate, bani, bonuri de masa, carduri si un cod pin:
. La ora 23 s-a dus la adresa respectiva si a inapoiat portofelul. Pagubitei ii venea sa planga de bucurie si a spus ca s-a rugat la o icoana sa gaseasca portofelul daca Dumnezeu exista. Se pare ca exista
adaugat acum un an
"Mi-l si inchipuiam pe mitic luand telefonul in mana si fornaind incantat de norocul care-l lovise de dimineata."
Pentru cei care nu stiu, cuvantul "mitic" folosit (in) special de catre unii/unele din Ardeal (Erdelyi, nu toata Transilvania) a capatat conotatii peiorative tocmai din unor arivisti (ca sa nu le spun... de-a dreptul parveniti, neamuri proaste, mitocani) care s-au grabit, mai ales dupa 1989, sa se numere (nu doar la recensamant) ca locuitori ai Capitalei, dar nu si cetateni ai Bucurestilor al caror Patron este Sfantul Dumitru (Dimitrie).
Va place la Bucuresti, doamna? (aici, doamna este strict o formula de politete, nici macar un apelativ...)
adaugat acum un an
Am mai intrat si azi aici in speranta ca poate careva va avea bunul simt sa ceara sau sa prezinte scuze, macar Bucurestiului!
Careva tace ca pestele si... nu e huso huso, e husen...
adaugat acum un an
Ce matinal(a) esti plevusca! Vad ca nu agreezi politetea si te mananca sa te "tutuiesti"... Dupa cum te prezinti, sigur n-ai mancat vreodata morun...! "Coarda sensibila" si "fudul de pamant" vin din subconstientul tau si reflecta unde si cum ai "eclozat"?
adaugat acum un an
Ce e Lex, te-a atins la coarda sensibila? Poti sa te dai si cu fudul de pamant! Perceptia meritata asupa bucurestenilor pentru cei din alte parti de tara nu se mai schimbs, nene!
adaugat acum un an
Lasind sfintii la o parte,se pare ca "miticii"de care vorbesc aceste "lifte"sint parveniti in regat tocmai din stirpele lor :ardeleni si se pare ca moldoveni.Regatul (cum a fost intotdeauna primitor),a acceptat stricatorii de limba nationala,dindu-le burse,intelegindu-le foamea d.t.p.d.v.,afisind si o marinimie iesita din comun,prezentindu-i pe la casele pricopsite ale oricaror vremuri,ca oameni amariti...Acum insa acesti binefacatori au devenit pentru ei "mitici".De !Da Doamne romanului mintea de pe urma ! Facerea de bine,ceva de mama lor !
adaugat acum un an
Felicitari pentru ca ati avut puterea de a publica aceste fapte
Oameni intre oameni si pentru oameni!
Felicitari!!
adaugat acum un an
Felicitari pentru articol si mai ales pt Dl Bogdan. Toata stima!

adaugat acum un an
Multumesc Otilia pentru gura de oxigen! Intr-o lume care se darama, imi dai din cand in cand cate un impuls de speranta!
adaugat acum un an
Pentru "pai" : Am avut si eu un sef care era un mare sforar dar si un lingau cu sefii sai. Cand si-a vazut dorinta indeplinita - sa fie si el sef, a inceput sa-si bata joc de subalterni. Nu intelegeam dece - eram naiv ! M-a lamurit un coleg: era fiu de tzaran si orasul nu se lipise de el. A facut o facultate, dar nu si-a aplicat cunostintele dobandite, caci il interesa doar sa parvina ca sa se poata lauda la el in sat "uite ce am ajuns". Degeaba fac unii o facultate, caci nu au caracter, fie ei tzarani sau fosti muncitori. Astia nu se simt bine decat cu cei de o seama cu ei. Pe restul ii dispretuiesc. Astfel de oameni nu sunt cu nimic de folos societatii. Da, dar trebuie sa li se dea peste bot in public, ca sa le mai cada nasul.
adaugat acum un an
Intr-o zi geroasa de iarna asteptam in curtea scolii copilul sa iasa de la ore. Vorbeam cu alte 2 mamici si tremuram din toate oasele. Pe jos zapada si gheata. La un moment dat tremurand si privind aiurea catre cizme, ceva lucios, auriu mi-a atras atentia. Un cercel de aur pe jumatate intrat in zapada isi "striga" stapana. L-am ridicat usor observand atenta urechile mamicilor partenere de dialog. Nici una nu avea modelul in cauza. Remercasem la intrarea in curtea scolii o doamna care statuse in acest loc, insa probabil plecase. Era vineri. OK.
Cu cateva luni in urma pierdusem si eu un cercel de aur si desi banuiam cam pe unde l-am pierdut, nu am reusit sa-l gasesc, desi m-am oferit sa-l "cumpar" de la eventualul gasitor. Pe moment am gandit sa-l pastrez, doar nu era sa fac o ancheta in curtea scolii, gandind ca si eu la randul meu am pierdut unul, deci compensam pierderea, dar gandul ca poate cea care l-a pierdut il avea mostenire de la cineva drag ( era un model mai batranesc) m-a facut ca in lunea urmatoare, la paranz, sa o caut pe cea care o remarcasem in locul cu pricina. Am intrebat-o daca a pierdut ceva si daca poate sa-mi arate celalalt cercel si evident era al doamnei care isi pierduse de curand mama. Va marturisesc ca satisfactia pe care am avut-o in momentul cand i-am inapoiat cercelul nu se compara cu gandul ca as fi gasit ceva ce puteam pastra. A fost maxima. Mamicile care asistasera atat la momentul cand am gasit cercelul cat si la momentul cand l-am inapoiat au ramas socate de gest insa eu cred ca am facut ce trebuia.
adaugat acum un an
Mi-a facut atat de bine sa citesc despre aceasta. La cate stiri urate inghitim zilnic, in asteptarea informatiilor de care ai nevoie, asta a fost leac pe rana. Stiu ca Dumnezeu rasplateste fapta buna si ca nici aceasta nu va raame nerasplatita. Jos palaria in fata omului bun
adaugat acum un an
adaugat acum un an
pacat ca astfel de oameni sunt exceptia
adaugat acum un an
Am avut si eu o intamplare asemanatoare, am gasit intr-un autobuz un buletin,primul lucru facut fara sa gandesc prea mult, m-am dus la adresa scrisa pe el sa il returnez proprietarei. Spre surprinderea mea cand am dat nas in nas cu mama proprietarei aceasta a inceput sa zbiere la mine, ca eu i-as fi furat portmoneul fiicei sale, apoi m-a fugarit pana la poarta cu maturoiul. Am rasuflat usurat apoi ca am scapat fara vanatai,nu ca am facut un bine. Intamplare de la cluj-napoca. Stima pt articol.
adaugat acum un an
adaugat acum un an
QED... cei ce discrimineaza sunt pe anumite planuri niste prosti.
adaugat acum un an
Pacat de poveste zau asa! "Mitica'" este denumirea peiorativa a celor din Muntenia si ca un om nascut si crescut in Bucuresti , deci "sudist", "mitica" si alte denumiri peiorative, as putea si eu sa spun multe despre altii veniti din alte zone ale tarii sa se realizeze in orasul '"miticilor". Ma gandesc oare de ce si-au lasat "plaiurile" pline de oameni cinstiti sa vina in depravatul Bucuresti?
adaugat acum un an
distins domn, spun distins, la modul peiorativ asa cum interpretati dv pe < mitica >. asa cum mentiona cineva mai jos, tocmai ati dat dovada de o aroganta si mitocanie , specifica multor bucuresteni pe care i-am cunoscut, si cred ca am cunoscut mai multi bucuresteni distins domn decat ardeleni/moldoveni/etc ati cunoscut dv in lungile calatorii / in culturale pe care le-ati facut din 62 incoace. Si tot cum mentiona cineva mai jos, in bucuresti mai sunt si cei cu repartitie, nu invadatorii valorilor dv bucurestene, sau salajene, ca nu au venit golanii si au distrus bucurestiul cultural, ci aroganta si mitocaniile in spiritul carora ati fost crescuti, i-a golanit pe altii. Si nu, nu bucurestenii trebuie sa-i educe pe ceilalti, in conditiile in care majoritatea va fac cinste, ci ceilalti ar trebui sa-i educe pe cei ca matale, distinsule, de aroganta si proasta crestere.
adaugat acum un an
Limba romana se preteaza multor interpretari. Ca atare dle. @man (utilizator neinregistrat) un anonim, care sub aceasta umbrela, va permiteti multe, replica mea este una singura: am cunoscut multi oameni mult calatoriti dar de ei s-a prins cultura generala precum apa de rata. Lasati adevaratii bucuresteni sa-i educe pe toti pe cei care i-a adus Ceausescu sau au venit cu gura cascata dupa bani si stati linistit in gaura dvs. A fi un adevarat bucurestean inseamna prea mult pentru unii!
adaugat acum un an
distins domn; poate ati calatorit doar acolo unde notiunea de mitica era cunoscuta sub titulatura pe care o cunoasteti, pe unde am calatorit eu, nu are o insemnatata aparte, nu vad de ce atata tam tam ca e mitica sau poarta alta denumire; relativ la ce ati afirmat, probabil ca ati uitat vreo virgula sau vreun cuvant pe undeva, senzatia mea a fost ca impartiti oamenii pe natii, ardeleni, moldoveni, ...pai cum puteti afirma ca judecati oamenii indiferent de natie, daca tocmai i-ati impartit, de unde stiti dv ca un golan e ardelean/moldovean/etc, doar vorba aia ati putea si dv spune multe despre arddeleni/moldoveni/etc, ati facut vreun studiu de piata ceva, sau asta vine din...cultura generala
adaugat acum un an
Eroare. "Mitica" este numele de alint al unuia pe care-l sarbatorim de Sf. Dumitru. In schimb, "mitic"-ul este cel care-i deranjeaza inclusiv (sau poate mai ales) pe bucuresteni - prost crescut, grobian, profitor etc. dar n-a fost folosit pentru a substitui termenul de "hot". Intr-adevar un termen peiorativ. Dl. PetricaDracea are dreptate. Altminteri ideea cu "lasarea plaiurilor cu oameni cinstiti si venirea in Bucurestiul cel depravat" este cel putin la fel de degradanta si generalizatoare atat la adresa ne-bucurestenilor cat si a bucurestenilor insisi. Autoarea nu a jignit bucurestenii "in corpore". Recomand mai mult calm si eventual privirea cefei cu doua oglinzi. Felicitari autoarei pentru articol.
adaugat acum un an
Da,aveti perfecta dreptate referitor la termenul de " mitic ".Nu-si avea locul in text dar nici nu substiutuie numele de " hot ". Pierdut si furat sunt cuvinte fara nici o legatura. Baietii din masinile 105,133,139, nu sunt " mitici " , sunt bucuresteni,suti,hoti de buzunare pe care noi,cei care ii vedem la lucru,ne facem ca nu ii vedem. Din lasitate si frica. Intr-o realitate, cred ca 25% din locuitorii capitalei sunt bucuresteni get-beget. Restul,sunt cei care printr-o repartitie, un loc de munca mai atractiv sau chiar casatorie au devenit locuitori ai capitalei. Dar sa nu fim rai,sa nu-i blamam. Acesti oameni produc,construiesc, isi aduc aportul la viata orasului. Indiferent ca suntem autohtoni sau mitici,trebuie sa fim oameni.
adaugat acum un an
@man dvs. nu ati inteles nimic din comentariul meu. Am scris clar ca nu judec oamenii de unde sunt ci ceea ce fac. M-a deranjat enorm acel apel apelativ "mitic" din povestirea dnei. "Mitica" este porecla celor din Muntenia ca sa intelegeti si dvs. Recunosc sunt un "mitica" asa cum a fost si Caragiale dar m-a deranjat enorm cand acest termen a fost folosit substituind termenul de hot. Concluzia mea degeaba ati calatorit daca nu stiti sa cititi pana la capat. Si relativ la Bucuresti daca nu ar fi fost invadat de atatia cautatori de succes poate ar fi altfel.
adaugat acum un an
Impartiti oamenii pe natii, si s-ar putea interpreta ca o mostra de rasism. Am calatorit mult in ultimii ani, atat in tara cat si in strainatate, nu am plecat niciodata de la premisa ca ardelenii sunt nu-stiu cum, bucurestenii nu-stiu cum, etc, omul este nesimtit si " mitica " pentru ca are conditiile sa fie astfel, iar nesimtirea si " a fi mitica " sunt calitatile succesului in sec 21 se pare, daca ai bun simt, esti muncitor si-ti vezi de viata ta esti calcat in picioare
adaugat acum un an
Bun de acord cu dvs. relativ la oportunitati. Dar din pacate apelativul "mitic'" folosit in acel context denota o nuanta peiorativa si degradanta. Atentie nu exista padure fara uscaturi dar este jenanta folosirea termenului 'mitic" in loc de hot. Asa as putea spune si eu destule despre moldoveni, ardeleni dar cum eu ii judec doar pe oameni indiferent de provincie istorica. Singurul meu protest este ca n-o v-o mai citi pe dna. Otilia Sava. Astept scuze dar asa cum stiu o sa le vad cand mi-oi vedea ceafa.
adaugat acum un an
Probabil pentru ca oportunitatile ar fi mai mari in bucuresti decat in strunga sa zicem. In bucuresti salariul nu se discuta la modul < minim pe economie > fata de alte zone unde nu se pune problema raportului venituri cheltuieli. Apoi unii au plecat strict din cauza saraciei, au vazut ca in orasul lor, in familia lor s-a lucrat pe branci pentru un trai mizerabil. Nu toti insa sunt asa, mai exista unii care stau pe la munte si nu vor lasa verdeata si muntele pentru strazile bucurestiului. Oameni cinstiti exista, dar prea putini, si fara < spate >, adica saraci. Dovada acest domn Bogdan, probabil un om care a muncit ani intregi pentru a-si asigura un trai, altul l-ar fi luat si vandut sau folosit in interes personal. Si eu m-am dus acum cativa ani la o terasa, si cineva care a servit ceva la aceeasi masa inaintea mea, si-a uitat un telefon. Nu stiam cine era, nu stiam unde sa-l gasim si cum, si atunci singura chestie care nea venit in cap a fost sa sunam la ultimul numar apelat si sa-i transmitem sa revina la localul cu pricina, dar vorba cuiva, cu noi si inca vreo 2 ca noi nu se face primavara. Aici ca sa schimbi ceva, trebuie sa pui la zid niste < mai mari > care au permis dezvoltarea mirlaniei, hotiei, etc. Aduceti-va aminte de sotia lui paunescu, si de accidentele ei; sau de alti golani in trafic...a patit careva ceva, inafara de mort/i ?
adaugat acum un an
Suta la suta adevarat si asa se obtine printr-o educatie permanenta si asidua transmisa din generatie in generatie,dar, din pacate azi o floare tot mai rara ,si nesimtirea ar vrea ca ea sa dispara.sa
Sa nu pregetam nici o clipã a cultiva,credinta in D-zeu, bunul simt , omenia, dreptatea , adevarul ,prietenia adevarata.
adaugat acum un an
Nu degeaba a zis Esop: "Cata lume si nici un om"....Inainte de orice trebuie sa fim OAMENI

Felicitari pentru articol!
adaugat acum un an
Cel mai frumos comentariu!
adaugat acum un an
FOARTE BUN ARTICOLUL ! MULTUMESC OTILIA ! SPER CA ESTE ADEVARAT. TITLUL ARTICOLULUI SPUNE TOT DESPRE CINE ESTE OM . IN REST SUNTEM ... DAR ,NUMAI ZIC CE.
adaugat acum un an
Bravo de doua ori, celui care a fost corect si celei care a scris articolul. Avem nevoie de amandoi.
adaugat acum un an
Frumoase relatari chiar daca sunt putine si nu singurele. Dar nu sunt simple intamplari. Asta inseamna ca inca mai avem ceva din ce se numeste " omenie " in noi. Educatia se face in familie si se ajusteaza la scoala. Si cum la noi a aparut moda concubinajului,relatiei deschise cu proba in vederea casatoriei,notiunea de familie incepe fie uitata. De scoala,in forma actuala,iar dezastru. Ce educatie pot primi cei ce provin din familii dezorganizate , cei ce nu au posibilitati materiale pentru a urma cursurile scolare,cei ai caror parinti ( nu din vina lor ) nu au un loc de munca si nu le pot asigura strictul necesar ? Rezultatul este ceea ce vedem zilnic pe strada,citim in presa sau vedem la televizor. Si intrega vina o poarta societate romaneasca. Daca nu ne vom scimba,vom deveni " paria " suflarii omenesti.
adaugat acum un an
Oare "alesii nostri "care au un vocabular desantat ,cu trivialitati la tot pasul,amenintari pina la crima,gesturi de specimene ce ar trebui incarcerate (sau chiar executate),mintind si furind perpetuu acest popor nevoias,batindu-si joc de valorile romanesti ,daca acestea nu impartasesc ideologia neo,ce parere aveti ? Fac parte cumva din pleava societatii romanesti ? Adevarul este ca din `90 ,banii nostri au trecut prin diferite modalitati,sustinute de institutii foarte mari ale statului-dirijat de fostul sistem (chipurile tiranic la momentul de atunci) insa atit de democratic,astazi ! Ei detin Tv-urile,presa ,(de fapt intreaga mas-media) ,aratindu-ne ca avem viata grea din cauza unor hoti,ce nu au mai putut fura din cauza altor hoti ce le-au tras presul,pentru ca ei sa nu poata fura din nou.Hotului de hot ii este frica si striga cit il tine gura :uite hotul ! Greseala este doar a noastra fiindca ii votam !
adaugat acum un an
Ca avem nevoie de omenie e una, ca nu exista e alta. Sunt, ca multi altii, si pieton si sofer, ca pieton am cunoscut orasul atunci cand traficul era ceva mai relaxat si cand nu orice marlan -cu sau fara bani - avea carnet; sofer sunt de cativa ani, da' am avut de a face cu tot marlanu' roman , de la fitzoase care voiau sa fie < jmekere > cand il aveau pe fat frumos langa ele, pana la gunoaie cu audi si alte marci care au devenit simbolul marlanului roman cu bani furati de catre taticu' sau mamica, si care daca au chef dau flashuri ca sa te dai tu din calea succesului lor, ca ei se grabesc, iar daca n-o faci sa vezi garnitura de claxoane si injuraturi + depasit razant si pus in fata ta milimetric. Uneori mai schimb banda, dar alteori nu. De ce sa fac eu vreo manevra brusca si sa fac accident, cand poate el sa intre pe contrasens sau sa depaseasca pe dreapta si sa incalce el regulile de circulatie; apoi, un alt aspect, am vazut si nu o data, claxonam incepatorii, cei de pe scoala auto ( chiar si cand au pancarta de examen la vedere), facem manevre bruste sa-i speriem. Si scoala are un rol al ei, dar eu condamn in primul rand parintele, care a furat cat a putut si a pus in mana odraslei proaste cheile unei masini scumpe.................................
adaugat acum un an
Felicitari Otilia pentru articol! Eu sunt convinsa ca povestea este una adevarata, chiar daca pare putin credibila pentru ceilalati! Probabil ca meriti sa intalnesti oameni cumsecade, pentru ca si tu esti un OM special!
adaugat acum un an
As vrea sa pot crede ca sinteti multumita de rezolvarea problemei D-vs.,insa ,ma gindesc la faptul ca tacit ,incurajati aceasta treapta a societatii,ce este denaturata pina la coruptie (si nu vreau sa pronunt nimic din ce spunea Murphy-ca adevarul supara in 99%dintre cazuri ).Nu vreau nici sa jignesc vreo meserie,nici vreo persoana ce o practica.Sint in acest moment atitea meserii si fiecare dintre ele sint de admirat,indiferent de cine sau cum o face.
Detest intotdeauna grandomania unora care au facut o facultate si au poate un masterat,urmind un doctorat dar sfirsind in a detesta un maturator,ospatar, salahor sau manglitor ,din motive numai de dinsii stiute insa legate de grandomania unor cercuri in care fiinteaza...
Un raspuns pertinent l-ati dat chiar D-vs.,in priviinta respectivului,insa,vad o neconcordanta intre felul de rezolvare si actul in sine.Corect.Ati apara in instanta un caz asemanator ?
Este un conflict, insa pe care nu il veti putea nega,nu-i asa ,cel putin tacit ! Cert este ca nu mai avem nici un roman,coloana vertebrala,sintem niste neica nimeni, nemaicontind pregatirea noastra,umanitate, respect sau acel cod al bunelor maniere,pe care ati incercat in citeva teme sa il resurescitati prin colegii D-vs.,pe "avocatnet" Specific,nu am vrut sa supar pe nimeni,insa acesta este adevarul.Subscrieti ?
adaugat acum un an
ii place sa afirme < oamenii sunt rai, prost crescuti..... >
adaugat acum un an
va spun eu de ce, desi cu siguranta stiti si dv raspunsul. Nu este vorba de nivelul de educatie, cum ne zicea cineva la un curs, ci de atitudine, care-si are originile in cei 7 ani de acasa, si mai putin in colectia de diplome si grade si rolul in varii comitete si comitii. Si asta pentru ca caracatita, se pare ca s-a mutat la noi. Cineva care a facut un master sau doctorat pentru dezvoltare personala/profesionala si l-a sustinut pe bani munciti de el, are o alta atitudine, cel care s-a trezit peste noapte director , sau datorita unui parinte/oila/ruda/cunostinta a dobandit un post bine remunerat din motive deloc evidente, este normal sa se poarte ca pe garla. Lucrez intr-o firma in care respectul se opreste la poarta, cand pasesc unii pragul unitatii cred ca se gandesc serios: am nevoie de omul cutare, pot beneficia de anumite servicii sau avantaje de pe postul pe care-l detine, etc. Avem un director care vorbeste tare ca sa isi faca simtita prezenta, si care daca nu ii duci trena face ca toti dracii; un alt director nu saluta decatpe sefi, cand ii iese o femeie in cale asteapta sa fie salutat, dar tot lui ii place sa afirme
adaugat acum un an
eu nu am inteles nimic din comentariul dvs!
adaugat acum un an
Felicitari! Asta e NORMALITATE ! A fi domn e o-ntamplare, a fi om ar trebui sa fie ceva normal!
adaugat acum un an
Eu am o parere diferita . Ma consider un simplu om , asa ca sant exclus din caterogia "oamenilor care se descurca in viata prin orice metode " asa ca am ales sa muncesc si sa ma zbat sa supravietuiesc . Stiu ce inseamna asta . de vreo 30 de ani . Gest normal ptr unii si prostesc ptr altii. Ptr mine felicitarile sant de prisos aici . Se cunoaste cine este OM cu adevarat.
adaugat acum un an
multe calitati ... la romani dar ...TRADATORI PE MASURA.
adaugat acum un an
adaugat acum un an
adaugat acum un an
Absolut impresionat gestul facut de acel OM. Multumesc pentru cele povestite. Eu sunt considerata o idealista cand spun ca romanii sunt generosi, harnici si sufletisti in ceea ce fac. Pacat ca uneori se arunca cu noroi in tot poporul , avem mania generalizarii si popularizarii intamplarilor negative. Acestea vand bine in mass media. Orice gradina are pe langa acele flori minunate si buruieni. Cu siguranta buruienile nu au viata lunga.



adaugat acum un an
"Cu siguranta buruienile nu au viata lunga." Da,asa ar fi normal. Pacatul cel mare este ca noi, " generosii si sufletistii " romani, rupem florile si nu le dam posibilitate sa se inmulteasca. Iar buruienile (ca si tiganii ),sunt mai rezistente , cresc mai repede,mai inalt si sufoca minunatele flori. Vreti exemple ? Cata popularizare se face in media copiilor castigatori de olimpiade,inovatorilor,sportivilor de mare performanta ? OOzeroOOO. Clanuri mafiote,dezmat in baruri cu vedete (stelute cazatoare ),droguri si cumparaturi la preturi exorbitante ale unor beizadele,nunti fastuoase cu "fara numar,fara numar "...Mi-ar obosit mana daca m-as apuca sa le enumar...Astea sunt buruienile . Nu putine dar foarte greu de starpit intro-o societate putreda. Puterea economica este la ei,dreptatea la ei si ei fac ce vor,zburda linistiti . Ca suntem toleranti,generosi...legenda. Sunt roman dar unul constient si autocritic.
adaugat acum un an
E doar o poveste,nu?