Cu ceva vreme in urma, un cititor imi trimitea un mesaj care suna cam asa: "Buna, Mirela. Vreau sa-ti trimit o scrisoare scrisa alor mei, de ziua mamei, in care le-am asternut pe hartie sentimentele fata de ei. Am scris-o de mana si-am trimis-o prin posta, sa fie autentica". 

Recunosc, din instinct, nu am luat in seama mesajul, n-ar fi fost nici primul, nici ultimul de acest fel. Cu toate acestea, curioasa din fire, am solicitat "documentul" in chestiune. Si bine am facut. Caci am descoperit o poveste emotionanta, de o tandrete infinita, care mi-a dat de gandit. 

Va invit, deci, sa lecturati acest text induiosator, semnat Radu Chiran, si sa-mi spuneti, la randul vostru, cat de des folositi acest cuvant - "multumesc".

 

Cadou de ziua ta

Suntem atat de prinsi in rapiditatea derularii evenimentelor, incat gasim oricand scuze sa nu ne oprim, sa privim clipa din alta perspectiva, si sa ne bucuram de ce vedem, ce simtim. Sa mangaiem o pisica, un pui, sa ingrijim o floare, sa udam gradina, si multe altele… La multe altele includ ceea ce fac eu acum. Vreme de vreo doua ore, voi opri lumea si timpul in loc, si pot sa se descurce fara mine!

Niciodata nu e nevoie de situatie sau motiv pentru a multumi, mai ales fata de cei dragi! Fa-o, si vei simti ca n-ai trecut prin lume
degeaba!

Nu stiu cum este la altii si catusi de putin nu-mi dau osteneala sa aflu. Stiu doar ca, la mine, una din valorile principale este familia. Constientizez ca e important in permanenta sa ai o familie fericita, s-o intretii asa, si sa te bucuri cat mai mult de asta! Poate ca stiti asta, poate ca uneori am spus-o sau o spun din gesturi, poate ca uneori ati simtit-o sau o simtiti din priviri sau ganduri, dar astazi vreau s-o constientizati! Admit ca n-as fi fost niciodata ceea ce sunt (si voi deveni) fara aportul vostru, si vreau sa va multumesc pentru asta!

Luati-va aproape o berica, incepem o calatorie frumoasa. Luati-ma de mana si lasati-va condusi de mine…

Vag, dar totusi destul de clar intiparit in minte, mi-amintesc de gradinita si de scoala. Ce frumos e sa-mi amintesc acum. Ma duceati dimineata la gradinita, sa stiti ca sunt in siguranta. Cat de mult conteaza pentru un copil sa se simta protejat si sa simta ca ai lui isi dedica timpul ca el sa se simta important. Mi-ati spus de nenumarate ori ca picam si nu plangeam. Ce tari tre’ sa fi fost voi doi. Nu stiu prin ce metoda, dar la cati copii razgaiati vad in ziua de azi, imi dau seama ca faceam un trio senzational ("pai, ce facem, plangem…? Sus, c-avem treaba, barbat esti tu?!").

Frumos rezultat, eficienta metoda, bravo! Cat de important e sa o iei pe o cale buna de mic… Respectam oaspetii cand veneau la noi in casa, auzi tu la el?!

Cred ca v-a luat ceva vreme, dar ati reusit, si asta ma face sa zambesc de fiecare data cand vad vreun copilas fara prea mult bun simt. Ce parinti iresponsabili… Desi “smiorcaiam” la vremea respectiva, tata, multumesc! Acum mi-aduc aminte cu placere de “labele din scurt peste bot”…. "Ma, ce ti-am zis sa nu vorbesti cu mancarea in gura!".

Multumesc ca intotdeauna ti-ai gasit timp sa ma consideri important si sa fii langa mine. Mi-amintesc de literele pe care mi le faceai la scoala, de toate plansele de la serbari, de coroana lui Stefan, de pupaza, de toate… Mare lucru! Sa fii atat de aproape de copilul tau si, chiar daca pentru tine sunt niste nimicuri, sa-l sprijini. 

Cred ca daca nu ma bateati la cap ca trebuie sa fiu premiant, nu-mi dezvoltam “psihicul” de premiant. Si cu cata grija imi faceati coronitele… Multumesc ca va rupeati de toate si, an de an, eram la mare. Familie fericita, zambareata, glumeata… Multumesc si va iubesc!

Incepand cu clasele V-VIII, mi-amintesc de grija si povetele permanente de a nu ma inhaita cu “toti prostii gen Badea etc etc..” Cred ca cel mai bine mi-a ramas in minte climatul sanatos in care am crescut la vremea aceea. Intre voi doi in casa, discutii amicale, fara certuri, cu zambetul pe buze. Si tu mami, prin grija si metodologia de-a imi insufla dragostea de matematica (cand altii dau bani pe pregatiri si simt ca si-au pierdut copiii). Ai fost o artista! Gaseai intotdeauna timp intre un spalat la masina, un spalat de vase, citit si teste auto sa-mi selectezi exercitii, sa mi le corectezi, si sa “scoti fum din mine”!

Mi-amintesc cu placere acum de “chinurile” prin care am trecut, cand eram fortat sa aleg problemele si exercitiile in defavoarea fotbalului (Doamne cate mi-am mai luat pe cocoasa de la tine atunci!).

Multumesc ca ai avut rabdare si incredere ca voi invata si voi reusi. Cred ca ati facut amandoi o obsesie pentru mine, incat rasplata suprema a fost sa intru la liceu bine! 

De la liceu incolo, a inceput sa creasca baiatu’! De la tine, mami, am invatat ca oricata satisfactie ti-ar aduce munca, niciodata nu-i bine sa-ti neglijezi familia! Asta fii sigura ca ma va ajuta pe viitor! Chiar daca, la vremea respectiva, imi muscam pumnii ca munceai pana la epuizare si cand ajungeai acasa nu mai aveai foarte mult timp de mine, sa ma vezi cum cresc sub ochii tai, acum, dand timpul inapoi, a fost o lectie frumoasa. 

Multumesc lui Dumnezeu ca ti-a scos in cale tata meseria de profesor exact atunci. Cat eram eu de mic si de tantalau, m-am simtit inteles, poate tocmai pentru faptul ca traiai in mediul nostru si ne intelegeai modul de-a vedea lucrurile. Va multumesc ca mi-ati dat libertatea de-a ma duce in excursii si de a discerne eu care anturaj imi e bun si care nu! Va multumesc pentru oportunitatea de-a avea un calculator si de-a ma lasa sa fac ce vreau cu el. Poate tocmai de asta am ajuns astazi cine sunt, la acest capitol. Pentru insistenta de a lua si de a deveni baiat cu facultate, no comment!

Aici tine de ce aspiratii ai pentru copii tai si ma bucur ca le-ati avut marete cu mine!

Cand m-ati asteptat la ASE dupa examen. Eram un pustan pierdut in marea de lume si-am auzit o voce calda “Radu, Raduuu!”. Aproape de copii, la realizarile lor. Frumos exemplu! Va multumesc si va iubesc!

("nevasta, mai adu o bere, ca frumos ne scrie baiatu’ !")

Cand mi-amintesc de perioada facultatii, primul lucru pe care trebuie sa-l fac e sa-mi cer scuze. Si fata de voi, si fata de mine. Din toata “presiunea” clasei a 12-a si-a pregatirii pentru facultate, m-am simtit ca un caine dezlegat din lesa, care fugea cat vedea cu ochii, din simpla idee ca e liber! Fiti convinsi ca daca ar fi sa dau timpul inapoi acum, altfel as alege!.

Mi-amintesc, si te rog sa ma scuzi, tata, aici, de prima saptamana cand am venit acasa (nu cand ai fi vrut tu) si plangeai ca un copil: aveai baiat student, si ti-era dor de el! Am invatat atunci “viata cu mai multe casute”. In care-ai intrat, te comporti ca atare! Mi-a luat mult pana sa inteleg “ba tata, cel mai bun serviciu e bursa!”. Doamne ce bine mi-a prins! Mami, tie-ti multumesc pentru grija ta din fiecare duminica de a avea baiatul ce manca. Ma scuzati ca veneam acasa pe fuga si plecam la fel: am fost necopt, eram inca in cautare de valori si rost in viata. Si, totusi, printre picaturi, m-ati indrumat mereu sa discern binele de rau. Mi-amintesc cand plecam de-acasa pe undeva, de sfatul tau bland, tata: "vezi ca ai o misiune mare: esti baiatul meu, ai grija sa nu ma faci de ras!" 

Dupa facultate, va multumesc ca ati mizat o carte mare si, cu ajutorul lui Dumnezeu, a fost castigatoare: m-ati lasat sa ies in lume si sa-mi aleg singur drumul, sa iau viata in piept! 

Uitandu-ma acum in urma, realizez ca m-am trezit atunci si mi-a prins mai bine ca niciodata. Va multumesc pentru ca mi-ati creat toate conditiile sa “incoltesc” cum trebuie. Ma scuzati pentru toate sarbatorile petrecute departe de voi, departe de “spiritul familiei”… Imi pare rau daca am spus sau am facut ceva jignitor. In adancul sufletului, nu am vrut niciodata sa va ranesc sau sa va fac vreun rau. Si daca l-am facut, sper ca a fost minim, si daca v-am jignit cumva, sper ca fiecare si-a invatat lectia. Sunt mandru de voi si sunt convins ca suntem o familie fericita!

De la tine, mami, am invatat ce-nseamna rigurozitatea si disciplina si ce efect au ele asupra telurilor si a realizarilor in viata. Nu-i de mirare ca ati realizat atatea impreuna si sunt convins ca veti mai realiza multe! Am invatat din carti ca orice scop daca e bine conturat si scris, se poate realiza! Fara sa-ti dai seama, dar toate listele tale (mai ales cele de cheltuieli!), toate dosarelele tale, au fost temelia. M-ai coplesit cu insistenta ta in toate. Poate ca erau bine intentionate, dar transmise intr-un mod mai greu de interceptat de mine, dar dau roade! Si nu-i de mirare ca ai ajuns unde-ai ajuns! Ca sa ai succes, mai intai de toate trebuie sa te pregatesti temeinic ca sa-l obtii. Iar tu aici esti un exemplu!

De la tine, tata, am invatat sa fiu calm si deschis, dar mai ales: “baiete, al mai bun prieten pe care poti sa-l ai in lumea asta e tac-tu!”. M-ai lasat mereu sa spun ce-aveam de spus, iar la sfarsit completai: “faci cum crezi, dar tine cont si de ce zic, ca zic bine!”. Imi cer scuze daca uneori veneam primul la tine si nu la mama, dar ma atragea calmul tau de-a vedea lucrurile, si asta ma facea sa ma simt mult mai comod.

Stiam, insa, ca mereu solutia va fi combinatia dintre calmul, luciditatea si gandirea ta profunda si constiinciozitatea si perseverenta “ma-tii”! :)

Va multumesc si va iubesc!

Cred ca natura are legile ei bine stabilite, in orice domeniu, indiferent daca plantezi o samanta sau un copil.

Fructele, rodul, apar nu la o luna dupa insamantare, e nevoie de o perioada de coacere… Mai e mult pana acolo, dar incep sa ma „coc“! Simt ca, pe zi ce trece, devin din ce in ce mai bun, in toate aspectele vietii mele. Simt ca o sa ajung CINEVA. Visez asta, simt asta, traiesc asta! Imi vin in minte niste vorbe si cred ca la tine, tati, le-am auzit. "Cand esti mic, lumea-ti zice: aaa, tu esti baiatul lui Marcel Chiran! Cand voi fi mare, vreau sa zica lumea: aaaa dvs. Sunteti tatal lui Radu Chiran!" Si-atunci ma voi simti implinit.

Vreau sa stiti, in adancul sufletului vostru, ca n-o sa-mi irosesc viata si niciodata n-o sa ma mint pe mine.

Mi-am format un set de valori si principii pozitive.Tratez toti oamenii la fel, asa cum as vrea sa ma trateze ei pe mine. Nu fur, nu injur (neprovocat, imi mai scapa si mie...), nu jignesc, respect oamenii, fac fapte bune si-i ajut pe cei nevoiasi neconditionat. Am un caracter integru, si-n orice situatie dau dovada de “coloana vertebrala”. Citesc si asta ma ajuta sa ma dezvolt pe zi ce trece, ma ajuta sa va iubesc si mai mult!

Am convingerea ca voi fi un fiu mai bun, un tata bun, un om mai bun. Toti trebuie sa facem asta. E ca o calatorie in care in permanenta evoluam. Sa ne ajutam unii pe altii. Cand vom avea nevoie, sa ne solicitam ajutorul si sa ne ajutam reciproc, in cazul in care vreunul dintre noi pierde drumul corect.

Vreau sa fiti convinsi, in adancul sufletului vostru, ca, indiferent de situatie, port in suflet tot ceea ce v-am asternut aici. Indiferent daca vor veni situatii in care o sa para ca nu gandesc, nu simt sau nu actionez in concordanta cu cele de mai sus. Si daca n-o sa se intample, va rog, anticipat, sa ma iertati!

Poate erau mult mai multe de conturat, poate acum atat am avut inspiratie. Daca am omis ceva, n-a fost intentionat… omul isi asterne gandurile-n minte in functie de cum ii vin. Poate voi stiti mai multe situatii si eu nu le-am enumerat aici. Am vrut sa scot in evidenta esenta.

Ca...

Va multumesc si va iubesc!

Cu drag, Radanu’

 

----

Citind aceasta scrisoare, mi-am dat seama ca eu nu le-am multumit prea des parintilor mei. Mi s-a parut de la sine inteles ca le voi fi recunoscatoare intreaga viata, asa ca am preferat sa arat din cand in cand ce simt pentru ei. Poate ca nu a fost cea mai buna atitudine. Poate ca un simplu "multumesc" conteaza mai mult decat cred eu, mai ales cand e spus din suflet. Dar niciodata nu e prea tarziu sa-ti dai seama cat de mult conteaza cuvintele pe care le spui. Asa cum niciodata nu e prea tarziu sa multumesti oamenilor din jurul tau si parintilor pentru faptul ca exista in viata ta.

 

PS. Multumesc, Radu Chiran, pentru acest text minunat. Si, mai cu seama, multumesc ca mi-ai permis sa-l fac cunoscut cititorilor nostri :)

 

Sursa imaginii care ilustreaza acest articol