Potrivit unui anunt publicat astazi pe site-ul ANAF, portalul autoritatii fiscale va fi indisponibil vineri, 13 decembrie si sambata, 14 decembrie intre orele 14:30 si 20:00, din cauza unor lucrari de mentenanta,

Un anunt asemanator a fost facut de Fisc si saptamana trecuta. Mai exact, autoritatea fiscala a precizat la acea data ca portalul nu va functiona in perioada 6-7 decembrie intre orele 14:30-20:00, insa contrar anuntului, portalul functiona la ora 15:00. 

Va reamintim ca in cazul in care portalul Fiscului nu va functiona, contribuabilii nu vor putea depune online, printre altele, declaratiile 100, 101,112, 120, 130, 300, 301, 390 si 394.

De asemenea, nici celelalte servicii informatice disponibile prin intermediul portalului nu vor putea fi accesate de contribuabili. O astfel de facilitate este “Spatiul privat al contribuabilului” de pe portalul ANAF, disponibila celor care detin un certificat digital inregistrat la Fisc pentru depunerea online a declaratiilor fiscale. Prin intermediul acestei aplicatii, contribuabilii au acces la propriul dosar fiscal si pot sa afle informatii despre vectorul fiscal (obligatiile fiscale pentru care sunt inregistrati si datele de raportare). Citeste mai multe informatii despre acest serviciu in acest articol.