Sedinta de informare privind medierea a devenit obligatorie incepand cu anul 2013, in baza Legii nr. 115/2012"Art. 2. (1). Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind medierea, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de prezenta lege".

Aceasta in conditiile in care, anterior acestor prevederi instituite de Legea nr. 115/2012, dispozitiile stabileau ca "persoanele fizice sau persoane juridice pot recurge la mediere in mod voluntar".

Mai mult, incepand cu 1 august 2013, toate cererile de chemare in judecata ale celor care nu se prezinta la sedinta de informare pot fi respinse de instante.

"Art. 2. (12) Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop (...)", se precizeaza in Legea medierii.

Aceste reglementari au fost, insa, declarate neconstitutionale de Curtea Constitutionala a Romaniei inca din 8 mai 2014, decizia propriu-zisa fiind publicata astazi in Monitorul Oficial. Este vorba despre Decizia nr. 266/2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 200 din Codul de procedura civila, precum si celor ale art. 2 alin. (1) si (12) si art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 464, din 25 iunie 2014.

Potrivit documentului, CCR admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de o societate comerciala si constata ca prevederile art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt neconstitutionale.

CCR a luat aceasta hotarare intrucat cele doua dispozitii din legea medierii contravin art. 21 din Constitutie, care consacra accesul liber la justitie.

"Obligativitatea participarii la informarea despre avantajele medierii reprezinta o ingradire a accesului liber la justitie, deoarece se constituie intr-un filtru pentru exercitarea acestui drept constitutional, iar prin sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, acest drept este nu doar ingradit, ci chiar interzis", se mentioneaza in Decizia CCR.

Asadar, avand in vedere actul normativ publicat astazi, sedinta de informare privind avantajele medierii nu mai este obligatorie. Prin urmare, instantele nu vor mai respinge cererile de chemare in judecata ale celor care nu se prezinta in prealabil la mediator.

"In concret, prin admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, a fost inlaturata obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile actiunii in instanta privind participarea la sedinta de informare cu privire la mediere, dar si sanctiunea inadmisibilitatii aplicabila in situatia in care reclamantul nu face dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile", a declarat, pentru AvocatNet.ro, Aniela Badita, avocat partener Badita&Pop.

Decizia Curtii Constitutionale are putere general obligatorie si va produce efecte numai pentru viitor, incepand cu data publicarii in Monitorul Oficial, adica din 25 iunie 2014.

Sedinta nu mai este obligatorie nici in unele cauze specifice

Legea nr. 115/2012, care a modificat legea medierii, a introdus si un nou articol, 601, cel care prevede ca procedura prealabila instantei de judecata este obligatorie doar in unele materii.

Potrivit Deciziei CCR publicate astazi, prin aceasta reglementare, legiuitorul a circumstantiat materiile in care partile sunt tinute sa faca dovada participarii la sedinta de informare, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata.

Mai exact, obligativitatea participarii la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii nu priveste toate materiile in care este posibila medierea, ci este limitata expres la anumite domenii, acestea fiind urmatoarele:

  • in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
  • in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
  • in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
  • in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
  • in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
  • in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
  • in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

CCR nu considera, insa, ca si acest articol din lege este neconstitutional, ci apreciaza ca trebuie privit din prisma efectelor declararii ca neconstitutionale a prevederilor art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr. 192/2006.

Astfel, motiveaza magistratii in continuare, in cazul in care partile vor opta pentru mediere, in scopul rezolvarii diferendelor existente intre ele, acestea se vor prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii doar in situatia in care vor considera necesara participarea la o astfel de sedinta, pentru informatii si lamuriri cu privire la avantajele medierii.

"Cu aceasta ocazie, mediatorul are obligatia sa dea orice explicatii partilor cu privire la activitatea de mediere, pentru ca acestea sa inteleaga scopul, limitele si efectele medierii, in special asupra raporturilor ce constituie obiectul conflictului", se mentioneaza in hotararea CCR.

Insa, dupa cum se precizeaza in actul citat, participarea la sedinta de informare nu va mai reprezenta o obligatie pentru parti, ci o optiune voluntara a persoanelor interesate sa recurga la o asemenea metoda alternativa, facultativa, de solutionare a conflictelor.

Cum isi motiveaza Curtea decizia?

Redam mai jos cateva fragmente din cuprinsul Deciziei CCR nr. 266/2014. Textul integral al documentului va fi disponibil spre consultare in zilele urmatoare in sectiunea noastra de legislatie. 

Curtea retine ca, asa cum rezulta din coroborarea art. 2 alin. (1) cu alin. (12) din Legea nr. 192/2006, pentru a se adresa instantei cu o cerere de chemare in judecata, pentru litigiile in materiile prevazute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f) din legea precizata, legiuitorul a instituit in sarcina justitiabilului o obligatie noua, si anume aceea de a se adresa in prealabil unui mediator, pentru ca acesta sa il informeze despre avantajele medierii. In aceste conditii, Curtea constata ca introducerea obligativitatii informarii asupra medierii este in contradictie cu art. 21 din Legea fundamentala.

Curtea retine, totodata, ca in preambulul Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii in materie civila si comerciala, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 136 din 24 mai 2008, se prevede ca "medierea ar trebui sa constituie o procedura voluntara, in sensul ca partile sunt ele insele responsabile de procedura si o pot organiza dupa cum doresc si incheia in orice moment."

De asemenea, art. 3 lit. a) din directiva defineste medierea ca fiind un proces "in care doua sau mai multe parti intr-un litigiu incearca, din proprie initiativa, sa ajunga la un acord privind solutionarea litigiului dintre ele (...)". [...] Ca atare, dispozitiile acestei directive se refera doar la posibilitatea, si nu la obligatia partilor de a urma procedura medierii, deci nimic obligatoriu referitor la mediere si, cu atat mai putin, la procedura prealabila de informare cu privire la avantajele medierii.

In acest context, Curtea constata ca, desi atat legislatia nationala, respectiv Legea nr. 192/2006 si Codul de procedura civila [art. 227 alin. (2) teza finala], cat si Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European si a Consiliului consacra medierea ca fiind o procedura facultativa, alternativa si informala, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 prevede ca partile sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, instituita de alin. (12) din acelasi articol. Asa fiind, desi medierea este facultativa, totusi sedinta de informare privind avantajele medierii este obligatorie.

Curtea apreciaza, totodata, ca reglementarea legala criticata, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, prin care partile sunt obligate la parcurgerea procedurii de informare asupra medierii, rastoarna prezumtia irefragabila "nemo censetur ignorare legem". Daca legea, in speta Legea nr. 192/2006, cu toate modificarile ei, este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, potrivit acestui adagiu, cetateanul beneficiaza de prezumtia de cunoastere a legii.

Ca atare, nu este justificata o procedura speciala de informare asupra continutului unei atare legi. In mod indubitabil aceasta obligatie instituita sub orice sanctiune, nu doar sub aceea a inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, contravine dispozitiilor art. 21 din Constitutie, care prevad ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea accesului liber la justitie.

Obligativitatea participarii la informarea despre avantajele medierii reprezinta o ingradire a accesului liber la justitie, deoarece se constituie intr-un filtru pentru exercitarea acestui drept constitutional, iar prin sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, acest drept este nu doar ingradit, ci chiar interzis.

Intrucat pot exista situatii in care persoanele fizice sau juridice doresc ca solutionarea conflictului sa se faca exclusiv de catre instanta de judecata, Curtea constata ca prin reglementarea legala criticata nu le este permis acestora sa aprecieze singuri daca au sau nu nevoie de aceasta informare.

Accesul liber la justitie reprezinta facultatea fiecarei persoane de a se adresa unei instante judecatoresti pentru apararea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricat de neinsemnata ar fi, trebuie sa fie temeinic justificata, analizandu-se in ce masura dezavantajele create de ea nu cumva depasesc posibilele avantaje.

Atat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, cat si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, se arata ca "simpla sa consacrare legala, chiar si la nivelul suprem, prin Constitutie, nu este de natura a asigura si o eficacitate reala a acestuia, atat timp cat, in practica, exercitarea sa intampina obstacole. Accesul la justitie trebuie sa fie asigurat, in consecinta, in mod efectiv si eficace". [...]

Ca atare, Curtea considera ca procedura prealabila obligatorie a informarii asupra avantajelor medierii apare ca fiind o piedica in calea realizarii si obtinerii de catre cetatean a drepturilor sale in justitie. Mai mult, o procedura constand in informarea asupra existentei unei legi apare, neindoielnic, ca o incalcare a dreptului de acces la justitie, ce pune asupra justitiabilului o sarcina inoportuna, cu atat mai mult cu cat procedura se rezuma la o simpla obligatie de informare, si nu la incercarea efectiva de solutionare a conflictului prin mediere, astfel incat participarea partilor la sedinta de informare in fata mediatorului este una cu caracter formal.

In contextul celor mai sus retinute, Curtea constata ca obligatia instituita in sarcina partilor, persoane fizice sau persoane juridice, de a participa la sedinta de informare privind avantajele medierii, sub sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, este o masura neconstitutionala, fiind contrara dispozitiilor art. 21 din Constitutie. [...]