avocatnet.ro 
Strasbourg (Cererea nr. 12.547/06)
Hotararea devine definitiva in conditiile stabilite la art. 44 § 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma. In Cauza Ostace impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popovi?, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, Iulia Antoanella Motoc, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 4 februarie 2014, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 12.547/06 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Augustin Ostace (reclamantul), a sesizat Curtea la 16 martie 2006 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine in special ca refuzul instantelor de a lua in considerare realitatea biologica ce rezulta dintr-o proba noua care demonstra ca acesta nu era tatal lui H.-A., a carui paternitate legala ii fusese atribuita cu peste 20 de ani inainte, ar fi constituit o incalcare a art. 8 din Conventie in privinta sa.
4. La 23 iunie 2011, cererea a fost comunicata Guvernului.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in 1952 si locuieste in Leverkusen, Germania.
A. Actiunea in stabilirea paternitatii introdusa impotriva reclamantului
6. Prin Hotararea din 6 martie 1981 a Judecatoriei Nasaud, reclamantul a fost declarat tatal copilului H.-A., nascut la 17 aprilie 1980, ca urmare a unei actiuni in stabilirea paternitatii introduse de mama copilului. Aceasta hotarare a fost pronuntata pe baza unor declaratii de martori care atestau existenta unei relatii intre mama copilului si reclamant si pe o expertiza medico-legala a grupelor sanguine, care indica faptul ca paternitatea copilului era nedecisa in privinta reclamantului, dar ca nu putea fi exclusa in totalitate posibilitatea ca acesta sa fie tatal biologic al copilului. Hotararea in cauza a fost confirmata, in urma recursului formulat de reclamant, prin Hotararea din 6 mai 1981 a Tribunalului Bistrita-Nasaud.
7. In 2003, reclamantul a obtinut consimtamantul lui H.-A., devenit major, pentru ca ambii sa se supuna unei expertize medico-legale extrajudiciare, cu scopul de a se stabili daca era tatal sau biologic.
8. La 14 iulie 2003, Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici” din Bucuresti i-a comunicat reclamantului faptul ca, in urma efectuarii noilor teste de paternitate, era exclus, din punct de vedere biologic, ca H.-A. sa fie copilul sau.
9. Pe baza acestui raport de expertiza, reclamantul a sesizat Judecatoria Nasaud cu o cerere de revizuire a Hotararii din 6 martie 1981. Acesta a mentionat ca, anterior, era imposibil din punct de vedere obiectiv sa prezinte proba realitatii biologice care excludea posibilitatea ca acesta sa fie tatal lui H.-A. De asemenea, a precizat ca, la momentul actiunii in stabilirea paternitatii, au fost respinse toate cererile formulate de acesta in fata instantelor pentru efectuarea unei contraexpertize judiciare.
10. Prin Hotararea din 11 septembrie 2003, judecatoria a respins cererea de revizuire ca inadmisibila, cu motivarea ca nu indeplinea conditiile de admisibilitate prevazute la art. 322 din Codul de procedura civila. Instanta a considerat ca raportul de expertiza medico-legala din 14 iulie 2003 nu constituia un inscris care exista la momentul hotararii din 1981, a carei revizuire era solicitata si de care partile nu luasera cunostinta, in sensul art. 322 pct. 5.
11. Reclamantul a formulat apel si ulterior recurs impotriva acestei hotarari. Acesta si-a intemeiat apelul si recursul pe necesitatea de a stabili adevarul cu privire la paternitatea sa din punct de vedere legal si de a apara interesele succesorale ale familiei sale legitime. Acesta a sustinut ca in 1981, in Romania, posibilitatile stiintei erau mult mai limitate in ceea ce priveste stabilirea filiatiei biologice, astfel incat la vremea respectiva instanta nu a putut sa isi intemeieze decizia pe o proba stiintifica incontestabila. De asemenea, acesta a precizat, in recursul sau, ca, atunci cand au solutionat fondul actiunii in stabilirea paternitatii, instantele nu au dat curs cererii sale de efectuare a unei expertize suplimentare si ca, la acea vreme, legea nu permitea o expertiza extrajudiciara. In plus, acesta a mentionat ca, inainte de 2003, nu reusise sa obtina consimtamantul lui H.-A. si al mamei sale pentru ca H.-A. sa se supuna unei noi expertize medico-legale. In fata instantei de apel, reclamantul a sustinut ca, in perioada regimului totalitar aflat la putere in tara inainte de 1989, o hotarare judecatoreasca pronuntata intr-o actiune in stabilirea paternitatii era considerata ca fiind o sanctiune pentru nerecunoasterea voluntara a paternitatii.
12. Apelul si recursul formulate de reclamant au fost respinse, iar Hotararea din 11 septembrie 2003 a fost confirmata prin deciziile din 28 noiembrie 2003 si 16 februarie 2006, ambele pronuntate de Curtea de Apel Cluj. In Decizia pronuntata la 28 noiembrie 2003, curtea de apel a respins apelul formulat de reclamant, cu motivarea ca, in speta, nu erau indeplinite conditiile impuse la art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civila pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, avand in vedere ca raportul de expertiza medico-legala invocat de reclamant nu reprezenta un inscris in sensul acestui articol.
13. La 23 august 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie, care fusese sesizata cu recursul reclamantului impotriva deciziei din 28 noiembrie 2003, a trimis cauza Curtii de Apel Cluj, in urma modificarii normelor privind competenta instantelor, adusa de Legea nr. 219/2005. In hotararea pronuntata la 16 februarie 2006, curtea de apel a motivat respingerea recursului reclamantului prin faptul ca o actiune civila, chiar o cale de recurs extraordinara, precum revizuirea, nu putea fi exercitata decat in conditiile stabilite de lege.
B. Informatiile furnizate Guvernului de Institutul National de Medicina Legala
14. Prin scrisoarea din 18 octombrie 2011, Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici” a comunicat agentului guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului informatii conform carora expertiza realizata in 2003 cu privire la paternitatea biologica a reclamantului nu putea fi realizata in1981.
II. Dreptul si practica interne relevante
A. Vechiul Cod al familiei si noul Cod civil
15. Dreptul material relevant, in vigoare la momentul faptelor si pana la intrarea in vigoare a noului Cod civil, la 1 octombrie 2011, era Codul familiei, completat de deciziile Curtii Constitutionale. Noul Cod civil a adus modificari legislative importante, in special in ceea ce priveste prescriptia actiunilor civile in domeniul filiatiei.
1. Dispozitii privind actiunea in stabilirea paternitatii
16. Art. 56 din Codul familiei, in vigoare la momentul faptelor, atat in 1981, cat si in 2003, prevedea ca filiatia fata de tatal unui copil nascut in afara casatoriei putea fi stabilita printr-o declaratie de recunoastere din partea tatalui sau prin hotarare judecatoreasca. Declaratia de recunoastere se putea face la serviciul de stare civila, prin inscris autentic sau prin testament.
17. In temeiul art. 59 din Codul familiei, actiunea in stabilirea paternitatii unui copil nascut in afara casatoriei apartinea copilului si putea fi introdusa in numele sau de catre mama sau de reprezentantul legal al acestuia. La art. 60 se prevedea ca aceasta actiune putea fi introdusa in termen de un an de la nasterea copilului sau, in cazul in care mama a convietuit cu pretinsul tata, dupa incetarea convietuirii.
18. Noul Cod civil, intrat in vigoare in 2011, prevede, la art. 427, ca dreptul la aceasta actiune este imprescriptibil in timpul vietii copilului.
2. Dispozitii privind recunoasterea paternitatii si actiunea in tagada paternitatii
19. In conformitate cu dreptul in vigoare la momentul faptelor, recunoasterea paternitatii unui copil nascut in afara casatoriei putea fi contestata de orice persoana interesata de acest lucru (art. 58 din Codul familiei). Actiunea era imprescriptibila (a se vedea Decizia nr. 1.554 din 7 decembrie 2010 a Curtii Constitutionale).
20. Actiunea in tagada paternitatii putea fi introdusa doar de sotul mamei copilului nascut in cadrul casatoriei (art. 54 din Codul familiei). Prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, Curtea Constitutionala a hotarat ca aceasta dispozitie, care excludea posibilitatea ca mama sau insusi copilul sa conteste paternitatea neconforma cu realitatea biologica, era contrara Constitutiei.
21. Termenul de prescriptie a acestei actiuni in tagada paternitatii era de 6 luni din momentul in care tatal prezumtiv a luat cunostinta de nasterea copilului (art. 55 din Codul familiei). Aceasta dispozitie legala a facut obiectul mai multor exceptii de neconstitutionalitate, dintre care unele erau intemeiate pe discriminarea intre titularii actiunii sau o discriminare in raport cu actiunea imprescriptibila in contestarea unei recunoasteri a paternitatii, prevazuta la art. 58 din Codul familiei. Curtea Constitutionala a respins toate exceptiile de neconstitutionalitate, considerand ca nu exista o discriminare si ca, datorita unui termen atat de scurt, era protejat interesul superior al copilului constand in certitudinea privind starea sa civila (deciziile nr. 453 din 2 decembrie 2003, 390 din 12 iulie 2005, 538 din 18 octombrie 2005, 646 din 5 octombrie 2006 ale Curtii Constitutionale). Ultima dintre aceste decizii ale Curtii Constitutionale era insotita de o opinie separata, conform careia actiunea in tagada paternitatii trebuia sa fie imprescriptibila sau ca trebuia aplicat unul si acelasi termen de prescriptie tuturor titularilor actiunii.
22. Art. 55 din Codul familiei a fost modificat prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, pentru a stabili un termen de prescriptie de 3 ani, in loc de 6 luni, pentru actiunea in tagada paternitatii copilului nascut in cadrul casatoriei. Acest termen incepea sa curga in momentul in care tatal lua cunostinta de nasterea copilului.
23. Aceasta dispozitie legala a facut obiectul mai multor exceptii de neconstitutionalitate, dintre care unele erau intemeiate pe existenta unei discriminari in raport cu actiunea imprescriptibila in contestarea recunoasterii paternitatii, prevazuta la art. 58. Curtea Constitutionala a respins toate aceste exceptii de neconstitutionalitate, considerand ca nu exista nicio discriminare si ca, printr-un termen rezonabil de lung, in raport cu vechea versiune a Codului familiei, interesul superior al copilului, care consta in certitudinea privind starea sa civila, era astfel protejat (deciziile nr. 582/2010, 1.033/2010, 1.328/2010 si 1.554/2010 din 4 mai, 14 septembrie, 19 octombrie si 7 decembrie 2010 ale Curtii Constitutionale).
24. Prima exceptie de neconstitutionalitate, referitoare la calcularea termenului de prescriptie de 3 ani, stabilit prin noua lege, a fost ridicata din oficiu de catre Tribunalul Galati. Tribunalul a considerat ca legea in vigoare incalca art. 8 din Conventie, in masura in care o prezumtie legala nu respecta viata de familie bazata pe realitatea sociala si biologica. Dinacest motiv, tribunalul a hotarat ca termenul de prescriptie de 3 ani nu trebuia sa fie calculat incepand din momentul in care tatal lua cunostinta de existenta copilului, ci din momentul in care afla de existenta unor circumstante de natura sa excluda paternitatea acestuia.
25. In temeiul art. 430-433 din noul Cod civil, actiunea in tagada paternitatii copilului nascut in cadrul casatoriei este imprescriptibila in ceea ce priveste copilul si tatal biologic. In schimb, aceasta este prescriptibila, in termen de 3 ani, in privinta mamei si a sotului acesteia, care este tatal prezumtiv. In cazul acestuia din urma, termenul de prescriptie este calculat incepand de la data la care tatal prezumtiv ia cunostinta de faptul ca este prezumat tata al copilului sau de la o data ulterioara, cand tatal prezumtiv afla ca aceasta prezumtie nu corespunde realitatii [art. 430 alin. (1)].
B. Codul de procedura civila
26. Dispozitiile Codului de procedura civila privind revizuirea hotararilor judecatoresti in vigoare la momentul faptelor, si anume la momentul introducerii de catre reclamant a cererii sale de revizuire, sunt reluate partial in hotararile Lungoci impotriva Romaniei (nr. 62.710/00, pct. 28, 26 ianuarie 2006) si Stanca Popescu impotriva Romaniei (nr. 8.727/03, pct. 60, 7 iulie 2009) si in decizia I.L.V. impotriva Romaniei [(dec.), nr. 4.901/04, pct. 20, 24 august 2010]. Art. 322 „Revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari date de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri: (...) 4. daca un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii. In cazul in care, in ambele situatii, constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, instanta de revizuire se va pronunta mai intai, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infractiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat si cel invinuit de savarsirea infractiunii;
5. daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere. (...)” Conform jurisprudentei constante a instantelor romane, citata in Hotararea Lungoci (citata anterior, pct. 28), inscrisurile necesare pentru revizuirea unei hotarari definitive trebuie sa existe la data adoptarii deciziei atacate. Un act emis dupa data respectiva nu se considera inscris.
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie
27. Invocand art. 8 din Conventie, reclamantul se plange de imposibilitatea de a obtine recunoasterea in justitie a faptului ca nu este tatal lui H.-A., desi expertiza medico-legala care a putut fi realizata in 2003 in urma consimtamantului fiului sau putativ, devenit major, a exclus clar paternitatea sa.
28. Guvernul contesta acest argument. Conform acestuia, refuzul autoritatilor de a autoriza redeschiderea procedurii in stabilirea paternitatii este motivat de preocuparea de a proteja interesele copilului si ale familiei si de a respecta cerintele protejarii securitatii juridice.
29. Este invocat art. 8 din Conventie. Aceasta dispozitie este redactata dupa cum urmeaza: „1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
A. Cu privire la admisibilitate
30. Curtea reaminteste ca nu este cazul sa fie examinata problema de a stabili daca procedura vizand dizolvarea in fata legii a legaturilor de familie existente intra sub incidenta vietii de familie a reclamantului, avand in vedere ca, in orice caz, stabilirea raporturilor juridice ale unui tata cu copilul sau putativ tine de viata privata a persoanei in cauza (?yilik impotriva Turciei, nr. 2.899/05, pct. 23, 6 decembrie 2011).
31. Prin urmare, art. 8 din Conventie se aplica faptelor spetei.
32. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De altfel, Curtea subliniaza ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
33. Curtea reaminteste ca, desi art. 8 din Conventie tinde, in esenta, sa protejeze persoanele impotriva ingerintelor arbitrare ale autoritatilor publice, acesta nu impune statelor doar sa se abtina de la astfel de ingerinte; acesta poate implica, in plus, obligatii pozitive inerente respectarii efective a vietii private sau de familie. Limita dintre obligatiile pozitive si obligatiile negative ale statului in raport cu aceasta dispozitie nu se preteaza insa unei definitii precise. Cu toate acestea, principiile aplicabile sunt comparabile. In ambele cazuri, trebuie sa se tina seama de echilibrul just care trebuie pastrat intre interesele concurente ale individului si cele ale societatii in ansamblul sau; de asemenea, in ambele ipoteze, statul beneficiaza de o anumita marja de apreciere (Shofman impotriva Rusiei, nr. 74.826/01, pct. 33-34, 24 noiembrie 2005).
34. Curtea reaminteste, de asemenea, ca nu are sarcina de a se substitui autoritatilor nationale competente pentru solutionarea litigiilor legate de raporturile dintre indivizi la nivel national, ci de a examina din perspectiva Conventiei deciziile pronuntate de aceste autoritati in exercitarea puterii lor discretionare (a se vedea, de exemplu, Hotararea Mikuli? impotriva Croatiei, nr. 53.176/99, pct. 59, CEDO 2002-I).
35. In speta, Curtea observa ca, in 1980, la scurt timp dupa nasterea lui H.-A., mama acestuia l-a actionat in justitie pe reclamant printr-o actiune in stabilirea paternitatii. Aceasta actiune a fost admisa pe baza declaratiilor de martor care atestau existenta unei relatii intre mama copilului si reclamant, desi expertiza medico-legala care a comparat grupele sanguine ale persoanelor in cauza nu a dovedit cu certitudine ca era tatal fiului sau prezumtiv (supra, pct. 6).
36. Ulterior, in urma unei expertize medico-legale extrajudiciare, efectuate cu acordul lui H.-A., care indica faptul ca era exclus ca acesta sa fie tatal sau biologic, reclamantul a solicitat revizuirea deciziei din 1981, bazandu-se in special pe art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civila, care prevedea posibilitatea de a redeschide o procedura atunci cand imposibilitatea de a prezenta inscrisuri in cursul procedurii initiale era determinata de un eveniment exterior vointei partilor.
37. Cererea reclamantului a fost declarata inadmisibila de catre instantele nationale, cu motivarea ca nu era indeplinita conditia definita in jurisprudenta, conform careia era obligatoriu ca inscrisurile respective sa fi existat deja la momentul procedurii initiale.
38. Curtea subliniaza ca partile nu contesta faptul ca respingerea de catre instantele nationale a cererii reclamantului de redeschidere a procedurii in stabilirea paternitatii era „prevazuta de lege” si urmarea un scop legitim.
39. Ramane sa se stabileasca daca, fata de circumstantele spetei, decizia in litigiu era „necesara intr-o societate democratica”.
40. Curtea reaminteste ca a hotarat deja, in mai multe cauze privind prezumtii legale de paternitate, ca o situatie in care era imposibil sa se acorde prioritate realitatii biologice asupra unei prezumtii legale de paternitate nu era compatibila cu obligatia de a garanta respectarea efectiva a vietii private si de familie, chiar si tinand seama de marja de apreciere de care beneficiaza statele [Mizzi impotriva Maltei, nr. 26.111/02, pct. 113, CEDO 2006-I (extrase); Shofman, citata anterior, pct. 45].
41. Spre deosebire de aceste cauze, in speta nu este vorba despre o prezumtie legala de paternitate, ci de stabilirea paternitatii reclamantului printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, in urma unei proceduri in stabilirea paternitatii.
42. Cu toate acestea, Curtea a concluzionat, de asemenea, ca a fost incalcat art. 8 din Conventie in cauze in care reclamantii nu aveau nicio posibilitate de a contesta, in lumina probelor biologice noi, declararea judecatoreasca a paternitatii lor, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva (Paulík impotriva Slovaciei, nr. 10.699/05, pct. 46, CEDO 2006-XI, si Tavl? impotriva Turciei, nr. 11.449/02, pct. 36, 9 noiembrie 2006).
43. Or, aceasta este situatia in speta. In fapt, in temeiul dreptului intern aplicabil, reclamantul nu are nicio posibilitate de a contesta declararea judecatoreasca a paternitatii sale. Curtea este dispusa sa admita ca absenta unui mecanism juridic care sa ii permita reclamantului sa isi protejeze dreptul la respectarea vietii sale private poate fi explicata, in general, de „interesul legitim” de a garanta securitatea juridica si stabilitatea legaturilor de familie si, in mod necesar, de a proteja interesele copilului. Ramane sa se stabileasca daca, fata de circumstantele particulare ale spetei, a fost pastrat un echilibru just intre interesul reclamantului si interesul general.
44. Reclamantul dorea sa obtina o revizuire a declararii judecatoresti a paternitatii care il privea, in lumina probelor biologice de care nu avea cunostinta la momentul primei proceduri in stabilirea paternitatii. H.-A., care este major, a fost el insusi de acord, impreuna cu mama sa, cu efectuarea testului ADN.
45. Prin urmare, Curtea considera ca, respingand ca inadmisibila cererea sa de redeschidere a procedurii in stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei, desi persoanele in cauza pareau sa fie de acord cu stabilirea adevarului biologic privind filiatia lui H.-A., autoritatile nationale nu au tinut seama de echilibrul just care trebuie pastrat intre interesele in cauza (Tavl?, citata anterior, pct. 36).
46. Prin urmare, acestea au adus atingere drepturilor sale protejate de art. 8 din Conventie.
47. De asemenea, trebuie amintit faptul ca, in alte cauze judecate de Curte, actiunea in justitie introdusa de tatii putativi viza obtinerea unei probe care sa permita cunoasterea realitatii biologice, obligand copilul putativ sa se supuna unui test biologic. In aceste cauze, Curtea a acordat o importanta decisiva faptului ca nu exista nicio proba biologica care sa contrazica filiatia stabilita legal, atunci cand a procedat la punerea in balanta a intereselor in cauza. In acest context, Curtea a apreciat ca nu este nerezonabil ca instantele interne sa acorde o importanta mai mare intereselor copilului si familiei in care acesta traieste decat intereselor pe care le-ar putea avea reclamantul de a verifica un fapt biologic (?yilik, citata anterior, pct. 32, si Decizia I.L.V. impotriva Romaniei, citata anterior, pct. 40).
48. Totusi, situatia este diferita in speta. In fapt, contrar situatiei din cauzele ?yilik si I.L.V. impotriva Romaniei, citate anterior, in speta, reclamantul detine un raport de expertiza biologica, realizat cu consimtimantul dat de H.-A. dupa ce a devenit major, si care dovedeste ca acesta nu este tatal lui H.-A.
49. In plus, conform informatiilor furnizate de Institutul National de Medicina Legala „Mina Minovici? (supra, pct. 14), proba stiintifica obtinuta de acesta in 2003 nu ii era accesibila cu mijloacele disponibile in 1981.
50. In plus, Curtea constata ca decizia pronuntata in speta de instanta nationala nu este conforma cu evolutia dreptului roman in domeniul filiatiei, adusa in special de noul Cod civil. Aceasta evolutie pare a fi in favoarea prevalentei realitatii biologice asupra fictiunilor legale, renuntand, de exemplu, la termenele de prescriptie rigide. Astfel, noul Cod civil prevede ca, pentru a rasturna prezumtia de paternitate a unui copil nascut in cadrul unei casatorii, termenul de prescriptie al actiunii in tagada paternitatii este calculat, pentru tatal prezumtiv, incepand de la data la care acesta din urma a aflat ca era prezumat a fi tatal copilului sau de la o data ulterioara, cand acesta a aflat ca prezumtia nu corespundea realitatii (supra, pct. 24). Pe de alta parte, conform noului Cod civil, actiunea in stabilirea paternitatii este imprescriptibila in timpul vietii copilului (supra, pct. 18). Totusi, reclamantul nu a putut sa beneficieze de aceasta evolutie a dreptului roman, avand in vedere ca aceasta a avut loc ulterior faptelor spetei.
51. Curtea admite ca situatia reclamantului este, poate, diferita in anumite privinte de cea a tatilor putativi a caror paternitate este prezumata in mod legal, dar nu a fost stabilita pe cale judiciara. Cu toate acestea, existenta unor diferente intre mai multi indivizi nu se opune ca situatiile si interesele lor respective sa fie suficient de comparabile (mutatis mutandis, Paulik, citata anterior, pct. 54).
52. In lumina considerentelor anterioare, Curtea concluzioneaza ca nu a fost pastrat un echilibru just intre interesele reclamantului si cele ale societatii si ca, prin urmare, sistemul juridic intern nu a garantat in mod corespunzator „respectarea vietii private” a reclamantului. Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din Conventie.
II. Cu privire la celelalte pretinse incalcari
53. Invocand art. 6 din Conventie, reclamantul se plange de durata procedurii initiate in iulie 2003, vizand revizuirea Hotararii din 6 martie 1981, precum si de inechitatea acesteia, pe motiv ca, atat apelul, cat si recursul acestuia au fost examinate de aceeasi instanta, si anume Curtea de Apel Cluj. Acesta invoca art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele: „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil [...] a cauzei sale, de catre o instanta [...], care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”.
54. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta, conform careia art. 6 din Conventie nu garanteaza dreptul la redeschiderea unei proceduri si nu se aplica unei proceduri de examinare a unei cereri de revizuire a unui proces civil, daca aceasta cerere este declarata inadmisibila [a se vedea, intre altele, Sablon impotriva Belgiei, nr. 36.445/97, pct. 86, 10 aprilie 2001, Steck-Risch si altii impotriva Liechtenstein (dec.), nr. 29.061/08, 11 mai 2010, si Hurter impotriva Elvetiei, (dec.), nr. 48.111/07, 15 mai 2012]. In lumina acestei jurisprudente, Curtea apreciaza ca art. 6 nu se aplica procedurii privind cererea de revizuire in litigiu. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt incompatibile ratione materiae cu dispozitiile Conventiei in sensul art. 35 § 3 lit. a) din Conventie si trebuie sa fie respinse in temeiul art. 35 § 4.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
55. In temeiul art. 41 din Conventie, „In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
56. Reclamantul solicita 300.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral suferit. De asemenea, solicita 31.271 EUR cu titlu de prejudiciu material, reprezentand valoarea pensiei alimentare platite intre 1980 si 1998.
57. Guvernul considera ca suma solicitata cu titlu de prejudiciu moral este excesiva si ca prejudiciul material nu a fost suficient dovedit.
58. Curtea nu identifica nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere [mutatis mutandis, Backlund impotriva Finlandei (reparatie echitabila), nr. 36.498/05, pct. 13-15, 12 iulie 2011]. In schimb, aceasta considera ca trebuie sa i se acorde reclamantului suma de 5.000 EUR cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral.
B. Cheltuieli de judecata
59. De asemenea, reclamantul solicita 5.000 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne si pentru cele efectuate in fata Curtii.
60. Guvernul considera ca reclamantul nu a justificat aceasta suma.
61. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora. In speta, tinand seama de documentele de care dispune, in special documente care atesta deplasari ale reclamantului de la domiciliul acestuia din Germania pentru a se prezenta in fata instantelor romane si de jurisprudenta sa, Curtea considera ca este rezonabila suma de 3.000 EUR pentru toate cheltuielile si o acorda reclamantului.
C. Dobanzi moratorii
62. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 8 din Conventie si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 8 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitiva a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume:
i) 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral; ii) 3.000 EUR (trei mii euro), plus orice suma ce poate fi datorata de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcurs ul acestei perioade si majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere. Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 25 februarie 2014, in temeiul art. 77 § 2 si art. 77 § 3 din Regulament.
PRESEDINTE JOSEP CASADEVALL
Grefier, Santiago Quesada
daniela_daniela
Comentarii articol (1)