Potrivit HG nr. 1091/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, incepand cu 1 ianuarie 2015, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va creste de la 900 de lei, cat este in prezent, la 975 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2015, reprezentand 5,781 lei/ora.

De asemenea, din 1 iulie 2015, salariul minim va urca cu inca 75 de lei, la 1.050 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2015, reprezentand 6,225 lei/ora.

Astfel, de la inceputul anului viitor majorarea va fi de 8,33% fata de 2014, in timp ce din 1 iulie 2015 cresterea va fi de 16,66% comparativ cu anul acesta, se mentioneaza intr-un comunicat al Guvernului, remis miercuri redactiei.

"De majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata va beneficia un numar de circa 1.471.356 salariati, dintre care 488.630 salariati in sectorul bugetar si 982.726 salariati in sectorul concurential, corespunzator cuantumului de 1.050 lei lunar", se mentioneaza in nota de fundamentare a proiectului de hotarare.

Rovana Plumb, ministrul Muncii, a anuntat inca din luna octombrie ca salariul minim pe economie va creste din 1 ianuarie 2015 la 975 lei.

"Sigur ca exista un angajament al Guvernului astfel incat in 2016 sa ajungem la 1.200 lei. In urma discutiilor cu institutiile financiare internationale vom avea o majorare semestriala anul viitor cu cate 75 de lei", a spus Plumb, conform Agerpres.

In plus, ministrul Muncii a precizat in luna septembrie ca in 2015 toti angajatii vor avea salariul cel putin la nivelul celui minim pe economie, respectiv 900 de lei, in conditiile in care, in momentul de fata, din cauza grilelor de salarizare diferentiate, unii angajati ajung sa castige mai putin de 900 de lei pe luna, Rovana Plumb facand referire la angajati din domeniul medical.

Majorarea anuntata pentru anul viitor vine in contextul in care salariul minim brut pe tara a crescut in 2014 de doua ori. Astfel, salariul minim brut pe tara a urcat la 1 ianuarie 2014 de la 800 de lei la 850 de lei, iar de la 1 iulie 2014 a ajuns la 900 de lei.

(P) Casa ta la mare cu doar 9 euro pe zi! Pentru totdeauna.