avocatnet.ro 
Augustin Zegrean – presedinte
Valer Dorneanu – judecator
Petre Lazaroiu – judecator
Mircea Stefan Minea – judecator
Daniel Marius Morar – judecator
Mona-Maria Pivniceru – judecator
Puskas Valentin Zoltan – judecator
Tudorel Toader – judecator
Fabian Niculae – magistrat-asistent
1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicata de Filiala Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti si de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti, in numele membrilor lor de sindicat, in dosarele nr. 31.699/3/2013, nr. 31.693/3/2013 (4.103/2014), nr. 31.694/3/2013 (3.063/2014), nr. 31.697/3/2013 (3.064/2014), nr. 16.164/3/2014, nr. 16.165/3/2014, nr. 16.166/3/2014, nr. 16.167/3/2014, nr. 16.169/3/2014, nr. 16.183/3/2014, nr. 26.031/3/2013, nr. 9.824/3/2013 (4.463/2014), nr. 24.570/3/2013, nr. 24.581/3/2013, nr. 26.074/3/2013, nr. 26.029/3/2013, nr. 32.995/3/2014, nr. 32.996/3/2014, nr. 33.004/3/2014, nr. 31.696/3/2013 (3.060/2014), nr. 9.879/3/2013 (5.543/2014), nr. 17.819/3/2014 si nr. 17.817/3/2014 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si ale Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale si care formeaza obiectul dosarelor Curtii Constitutionale nr. 934D/2014, nr. 959D/2014-961D/2014, nr. 1.013D-1.019D/2014, nr. 1.044D/2014, nr. 1.196D/2014, nr. 1.197D/2014, nr. 1.201D/2014, nr. 1.237D/2014-1.240D/2014, nr. 1.249D/2014, nr. 1.316D/2014, nr. 1.372D/2014 si nr. 1.374D/2014.
2. Dezbaterile au avut loc la data de 17 februarie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, Simona Ricu, si in prezenta reprezentantilor Sindicatului Hidroelectrica Hidrosind si a Societatii Comerciale de Producere a Energiei Electrice in Hidrocentrale „Hidroelectrica” S.A., fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, cand, avand in vedere cererea de intrerupere a deliberarilor pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzei, in baza art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 24 februarie 2015, data la care s-a pronuntat prezenta decizie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, retine urmatoarele:
3. Prin incheierile din 5 septembrie 2014, 15 septembrie 2014, 26 septembrie 2014, 30 septembrie 2014, 6 octombrie 2014, 13 noiembrie 2014, 17 noiembrie 2014, 20 noiembrie 2014, 24 noiembrie 2014 si din 2 decembrie 2014, pronuntate in dosarele nr. 31.699/3/2013, nr. 31.693/3/2013 (4.103/2014), nr. 31.694/3/2013 (3.063/2014), nr. 31.697/3/2013 (3.064/2014), nr. 16.164/3/2014, nr. 16.165/3/2014, nr. 16.166/3/2014, nr. 16.167/3/2014, nr. 16.169/3/2014, nr. 16.183/3/2014, nr. 26.031/3/2013, nr. 9.824/3/2013 (4.463/2014), nr. 24.570/3/2013, nr. 24.581/3/2013, nr. 26.074/3/2013, nr. 26.029/3/2013, nr. 32.995/3/2014, nr. 32.996/3/2014, nr. 33.004/3/2014, nr. 31.696/3/2013 (3.060/2014), nr. 9.879/3/2013 (5.543/2014), nr. 17.819/3/2014 si nr. 17.817/3/2014, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale au sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie invocata de Filiala Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti si de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti, in numele membrilor lor de sindicat, in dosare avand ca obiect contestarea unor decizii de concediere colectiva emise in cadrul procedurii insolventei.
4. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, intrucat inlatura, in cazul angajatorului aflat in insolventa, dreptul salariatilor la consultare si informare atunci cand au loc concedieri colective, drept recunoscut, in general, salariatilor si reglementat expres in art. 69 si urmatoarele din Codul muncii, instituind o derogare si cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat in aceasta situatie.
5. Se arata ca prin Hotararea din 3 martie 2011, pronuntata in Cauza C-235/2010 David Claes si altii impotriva Landsbanki Luxembourg SA, in interpretarea Directivei 98/59/CE, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a dat o interpretare directa dreptului fundamental al salariatilor de a fi consultati si informati, inclusiv in procedura insolventei (in cazul respectiv societatea se afla chiar in lichidare). In aceste conditii, in opinia autorilor exceptiei, este evident ca aceasta hotarare este generatoare de efecte juridice obligatorii pentru statele membre, in sensul recunoasterii acestor drepturi.
6. De asemenea, se arata ca prin modul neclar, imprecis si lipsit de previzibilitate in care textul este formulat, nu se poate determina intentia reala a legiuitorului, daca a dorit sau nu reglementarea unei derogari de la normele generale privind termenul de preaviz in caz de concediere colectiva, mentionate in Codul muncii, termen de 20 de zile. Se are in vedere ca la data adoptarii Legii nr. 85/2006, in Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucratoare de preaviz in caz de concediere colectiva, termen modificat in anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucratoare de preaviz. Or, legea criticata face referire la un termen de 15 zile care pare a fi o transpunere a termenului existent in forma anterioara a dispozitiilor in materie din Codul muncii si care era de 15 zile.
7. Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Instanta apreciaza ca derogarea contestata este prevazuta de lege si este justificata, in mod obiectiv, de situatia specifica in care se afla un angajator in caz de insolventa, stare ce atrage derogari importante de la regulile generale in numeroase alte situatii, pe plan substantial si procesual, nu doar in raporturile angajatorului cu salariatii. Aceste dispozitii se aplica tuturor salariatilor ale caror locuri de munca au fost desfiintate in cadrul unei concedieri colective dispuse de un angajator aflat in insolventa. Totodata, masura poate fi apreciata drept necesara si proportionala, avand in vedere ca nu este suprimat orice drept al salariatului in caz de concediere, ci doar cele de natura procedurala pe care le presupune o concediere colectiva, legiuitorul pastrand o protectie adecvata a drepturilor salariatului in raport cu situatia ce a justificat derogarea, conforma cu articolul care face obiectul exceptiei. Mai mult, textul criticat este foarte clar, pretinsa imprevizibilitate, ca motiv de neconstitutionalitate, neputand fi pusa nici pe seama modului in care i s-ar face aplicare, nici a unui eveniment legislativ ulterior care ar naste discutii cu privire la pastrarea valabilitatii unuia dintre termenii sai, pentru ca si in acest caz este vorba despre un conflict al legilor in timp, de solutionat dupa reguli specifice de instantele de judecata, iar nu despre un conflict de constitutionalitate.
8. Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Instanta arata ca textul prevede o derogare de la prevederile Codului muncii, insa aceasta derogare este instituita prin lege, astfel ca nu se poate vorbi despre nerespectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
10. Avocatul Poporului, in punctul sau de vedere exprimat in dosarele nr. 934D/2014, nr. 959D/2014-961D/2014, nr. 1.196D/2014, nr. 1.197D/2014, nr. 1.201D/2014, nr. 1.237D/2014-1.240D/2014 si nr. 1.249D/2014, considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Acesta arata ca eventualele necorelari de ordin legislativ dintre dispozitiile Legii nr. 85/2006 si cele ale Codului muncii nu pot forma obiect al controlului de constitutionalitate si nici nu pot fi invocate drept argument in sprijinul sustinerii neconstitutionalitatii unor reglementari. Examinarea acestora intra in competenta exclusiva a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificari, completari sau abrogari pentru a asigura ordinea juridica necesara.
11. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
12. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
13. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au urmatoarea formulare: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare.”
14. Curtea observa ca Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei a fost abrogata prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Avand in vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar si dispozitiile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit carora „Procesele incepute inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse legii aplicabile anterior acestei date”, Curtea urmeaza sa analizeze dispozitiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
15. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca aceste texte de lege aduc atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectarii Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si ale art. 41 alin. (2) privind dreptul la masuri de protectie sociala. Se mai invoca, in sustinerea exceptiei, si art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 29 din Carta sociala europeana, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si Directiva 98/59/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1998, transpusa in art. 69 si urmatoarele din Codul muncii, dispozitii referitoare la dreptul salariatilor la consultare si informare in caz de concediere colectiva - ca o componenta a masurilor de protectie sociala.
16. De asemenea, se invoca si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, respectiv Hotararea din 3 martie 2011, pronuntata in Cauza C 235/2010 - David Claes si altii impotriva Landsbanki Luxembourg SA referitoare la dreptul fundamental al salariatilor de a fi consultati si informati, inclusiv in procedura insolventei. Totodata, cu privire la cerinta de claritate si previzibilitate a normei legale invoca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotararea din 4 mai 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, paragraful 52, si Hotararea din 25 ianuarie 2007, pronuntata in Cauza Sissanis impotriva Romaniei, paragraful 66, jurisprudenta retinuta si de Curtea Constitutionala, spre exemplu in Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014.
17. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 cuprinde doua teze distincte care se subsumeaza aceleiasi ipoteze normative, respectiv procedurii concedierii colective reglementate in situatia reorganizarii judiciare sau lichidarii societatii. Ambele teze cuprind reglementari derogatorii, in sensul art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, in raport cu reglementarea-cadru in materie, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, in privinta informarii si consultarii angajatilor, pe de o parte, si a duratei preavizului, pe de alta parte; asadar, Curtea retine ca cele doua teze ale art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 deroga de la prevederile art. 69-73 si ale art. 75 alin. (1) din Codul muncii. In acest context normativ, Curtea, avand in vedere criticile de neconstitutionalitate formulate, urmeaza sa analizeze, distinct in raport cu fiecare teza identificata, daca derogarile prevazute la teza intai al art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 sunt conforme cu dispozitiile art. 41 alin. (2) si art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, iar in privinta celor de la teza a doua a art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, daca sunt conforme dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie.
18. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate formulate in legatura cu art. 86 alin. (6) teza intai din Legea nr. 85/2006, Curtea retine ca o componenta esentiala a dreptului la munca o reprezinta protectia sociala a muncii ce cuprinde, la randul ei, aspectele prevazute in art. 41 alin. (2) din Constitutie (Decizia nr. 312 din 8 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 797 din 30 august 2004), aceasta avandu-si sorgintea in prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie (Decizia nr. 252 din 18 septembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001), care consacra principiul statului social (cu privire la acest concept constitutional, a se vedea Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011). Protectia sociala a muncii este o notiune bivalenta, fiind reglementata atat ca drept fundamental din perspectiva cetateanului (Decizia nr. 269 din 12 mai 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 525 din 21 iunie 2005), cat si ca obligatie din perspectiva statului in vederea apararii persoanei aflate intr-o pozitie de inferioritate economica in cadrul raportului de munca (Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005). Cu privire la garantiile drepturilor fundamentale la munca si la protectia sociala a muncii, Curtea a stabilit ca acestea vizeaza reglementarea legala a raporturilor de munca, asigurarea stabilitatii acestora, a drepturilor si obligatiilor angajatorilor si ale angajatilor, ele avand menirea, pe de o parte, sa asigure desfasurarea raporturilor juridice de munca intr-un cadru legal, judicios si echitabil, apararea deopotriva a intereselor legitime, atat ale angajatorilor, cat si ale salariatilor (Decizia nr. 506 din 4 octombrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005) si, pe de alta parte, sa impiedice angajatorii sa dispuna, din proprie initiativa, incetarea raporturilor de munca in mod abuziv, nelegal si nejustificat, si, corelativ, sa asigure exercitarea dreptului de aparare al salariatilor impotriva oricaror masuri nelegale sau neintemeiate (Decizia nr. 205 din 26 iunie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 588 din 19 septembrie 2001 sau Decizia nr. 252 din 18 septembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 736 din 19 noiembrie 2001).
19. Garantiile anterior mentionate isi gasesc reglementarea de principiu in cuprinsul Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (Decizia nr. 269 din 12 mai 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 525 din 21 iunie 2005), act normativ infraconstitutional care consacra caracterul efectiv al drepturilor fundamentale la munca si la protectia sociala a muncii. Cu privire la acest aspect, Curtea a retinut ca masurile care se subsumeaza conceptului de protectie sociala a muncii trebuie sa isi gaseasca o aplicare concreta si efectiva, astfel ca, in mod necesar, ele trebuie sa fie instituite pe calea unor norme imperative, iar nu pe calea unor norme supletive, caz in care respectarea lor ar deveni facultativa, partile avand posibilitatea de a deroga prin acordul lor de vointa, imprejurare care ar permite angajatorului sa isi impuna punctul de vedere, iar protectia sociala a muncii ar deveni, astfel, pur formala si iluzorie. Or, Curtea a retinut ca interdictia instituita de legiuitor cu privire la renuntarea de catre angajati la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege reprezinta „un corolar logic al art. 41 alin. (2) din Constitutie” (Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, precitata), asadar al dreptului constitutional la protectia sociala a muncii, precum si al garantiilor care se subsumeaza continutului normativ al acestuia.
20. Avand in vedere cele anterior expuse, Curtea retine ca art. 41 alin. (2) din Constitutie, consacrand dreptul salariatilor la masuri de protectie sociala, enumera elementele componente ale acestui drept, respectiv securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si „alte situatii specifice, stabilite prin lege”. Curtea constata ca intentia legiuitorului constituant, prin trimiterea la „alte situatii specifice, stabilite prin lege” in vederea determinarii sferei de cuprindere normativa a dreptului, a fost aceea de a permite configurarea si structurarea acestuia intr-un mod dinamic, permitand adaptarea sa noilor realitati economice sau sociale care intervin in evolutia societatii (cu privire la interpretarea normelor constitutionale, a se vedea Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012). In acest sens, in jurisprudenta sa, Curtea a subliniat permanent faptul ca dreptul este viu (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011 si Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014), iar drepturile fundamentale nu au o existenta abstracta (Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011) in contextul in care insesi conceptele constitutionale sunt supuse la randul lor unei viziuni interpretative evolutive (Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI, nr. 428 din 28 iunie 2012, sau Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragraful 171, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014), Curtea fiind insa unica autoritate publica care are competenta de a da o interpretare obligatorie textului Constitutiei. De aceea, faptul ca teza a doua a art. 41 alin. (2) din Constitutie identifica anumite elemente componente ale dreptului nu poate duce la concluzia ca aceasta enumerare este exhaustiva, intrucat in final foloseste sintagma „alte situatii specifice, stabilite prin lege”, ceea ce inseamna ca legiuitorul constituant, prin enumerarea realizata, a dorit ca in mod obligatoriu elementele esentiale, componente ale dreptului sa se regaseasca in corpul Constitutiei, impunand, asadar, acest minim in privinta standardului de protectie al dreptului, fara sa excluda posibilitatea adaptarii continutului dreptului la alte situatii specifice.
21. Pentru a determina sfera de cuprindere a dreptului, Curtea, in mod necesar, trebuie sa distinga intre acele elemente componente ale dreptului care il definesc si-l caracterizeaza, fiind inerente existentei sale constitutionale, si cele care au o natura pur legala. Daca in raport cu aceasta din urma categorie de elemente care tin de protectia sociala a muncii, legiuitorul are o larga marja de apreciere, in raport cu prima categorie marja acestuia de apreciere este una limitata, tinand cont tocmai de natura juridica specifica a acesteia.
22. In aceste conditii, pentru a raspunde la critica de neconstitutionalitate, Curtea, mai intai, trebuie sa stabileasca daca informarea si consultarea angajatilor reprezinta o masura de protectie sociala a muncii, iar in cazul unui raspuns pozitiv, daca este un drept pur legal sau din contra caracterizeaza insusi dreptul fundamental la masuri de protectie sociala a muncii. Cu privire la primul aspect, Curtea constata ca informarea si consultarea angajatilor are drept premisa existenta unor raporturi de munca, plasate, la randul lor, in sfera de protectie a dreptului la munca, drept consacrat de art. 41 alin. (1) din Constitutie; in consecinta, obligatia legiuitorului de a institui masuri concrete de informare si consultare a angajatilor vizeaza, din punct de vedere temporal, perioada cuprinsa intre inceperea si incetarea raporturilor de munca, astfel incat in tot acest interval de timp angajatorul trebuie sa se manifeste activ in indeplinirea cu buna-credinta a acestora. Rezulta ca atat informarea, cat si consultarea angajatilor nu pot fi calificate decat ca fiind masuri care protejeaza partea aflata pe o pozitie de inferioritate din punct de vedere economic in relatiile sociale de munca si, indeosebi, in raporturile sale cu angajatorul; asadar, Curtea constata ca informarea si consultarea angajatilor reprezinta veritabile masuri de protectie sociala a muncii.
23. In continuare, aprecierea Curtii in vederea configurarii dreptului fundamental la protectia sociala a muncii, pe langa elementele componente ale acestuia expres enumerate de textul constitutional, va tine cont si de dispozitiile art. 11 alin. (1) si art. 20 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora „Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, respectiv „Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte”. Stabilind obligativitatea interpretarii drepturilor si libertatilor cetatenilor in concordanta cu tratatele internationale la care Romania este parte, legiuitorul constituant a impus in mod implicit un nivel de protectie constitutionala a drepturilor si libertatilor fundamentale cel putin la nivelul celui prevazut in actele internationale. In acest context, reglementarea unei masuri de protectie sociala a muncii intr-un tratat international, coroborata cu importanta si amplitudinea sa sociala, are drept rezultat conferirea dreptului sau libertatii prevazute in cuprinsul Constitutiei a unei interpretari in consonanta cu tratatul international, cu alte cuvinte a unei interpretari care dezvolta in mod evolutiv conceptul constitutional [a se vedea, in acelasi sens, cu privire la criteriile de nediscriminare prevazute de art. 4 alin. (2) coroborat cu art. 16 alin. (1) din Constitutie, Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006]. Astfel, Curtea retine ca, potrivit partii I pct. 21 si 29 din Carta sociala europeana revizuita adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificata prin Legea nr. 74/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, „lucratorii au dreptul de a fi informati si consultati in cadrul intreprinderii”, respectiv „toti lucratorii au dreptul de a fi informati si consultati in procedurile de concediere colectiva”, ceea ce, prin prisma art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) si art. 41 alin. (2) teza intai din Constitutie, nu poate duce decat la interpretarea dreptului la protectia sociala a muncii in sensul ca acesta cuprinde ca elemente componente informarea si consultarea angajatilor, acestea fiind, astfel, integrate continutului normativ al dreptului fundamental anterior mentionat.
24. Avand in vedere cele anterior expuse, Curtea retine ca teza intai a art. 41 alin. (2) din Constitutie are un continut normativ flexibil tocmai pentru a putea fi adaptat la schimbarile social-economice la care este supusa societatea de-a lungul timpului. Aceasta concluzie este sustinuta si de faptul ca teza a doua a aceluiasi text constitutional, pentru a defini elementele componente ale dreptului la masuri de protectie sociala a muncii, dezvolta teza intai a art. 41 alin. (2) din Constitutie, printr-o trimitere generica la lege. Aceasta trimitere la lege permite Curtii Constitutionale ca, prin jurisprudenta sa, sa constitutionalizeze acele drepturi ale angajatilor prevazute de lege care reprezinta fie o transpunere a unor prevederi din tratate internationale la care Romania este parte, fie masuri de protectie sociala a muncii cu un impact social-economic deosebit.
25. Rezulta asadar ca, pe langa elementele esentiale componente ale dreptului la protectia sociala a muncii mentionate expres in cuprinsul tezei a doua a art. 41 alin. (2) din Constitutie, continutul normativ al acestui drept-cadru este definit si prin posibilitatea constitutionalizarii pe calea jurisprudentei Curtii Constitutionale a masurilor de protectie sociala a muncii reglementate prin tratate internationale (a se vedea paragraful 23), precum si a celor prevazute prin lege ca urmare a unor obligatii internationale asumate de statul roman sau a necesitatii reglementarii unor masuri cu un impact social-economic deosebit (a se vedea paragraful 24).
26. In cauza de fata, Curtea retine ca dreptul la informare si consultare al angajatilor, pe de o parte, este reglementat in Carta sociala europeana revizuita, iar, pe de alta parte, in art. 69-73 din Codul muncii, texte legale care transpun obligatii internationale asumate de statul roman, astfel incat, atat prin prisma tezei intai, cat si a tezei a doua a dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie - teze care cuprind conditii alternative pentru calificarea unor masuri de protectie sociala a muncii ca fiind parti componente ale dreptului fundamental pe care acestea il consacra - dreptul la informare si consultare nu se plaseaza in coordonatele unei simple optiuni legislative, ci, din contra, este inerent continutului normativ al dreptului fundamental la masuri de protectie sociala a muncii.
27. Avand in vedere cele anterior expuse, Curtea constata ca informarea si consultarea angajatilor sunt elemente componente ale dreptului la masuri de protectie sociala a muncii cu valente constitutionale (a se vedea cu privire la aceasta sintagma si Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012), alaturandu-se, pe cale interpretativa, celor expres mentionate in cuprinsul art. 41 alin. (2) teza a doua din Constitutie.
28. In aceste conditii, Curtea retine ca dreptul la informarea si consultarea angajatilor in ipoteza concedierilor colective vizeaza orice procedura de concediere colectiva, indiferent de particularitatile domeniului in care aceasta intervine. Desigur, legiuitorul poate adecva modul de configurare a dreptului, cu respectarea principiului proportionalitatii, in functie de particularitatile anterior mentionate, insa, este evident ca nu poate nega acest drept. In speta, Curtea retine ca legiuitorul prin modul in care a inteles sa reglementeze procedura concedierilor colective in ipoteza unei societati aflate in procedura insolventei a negat dreptul la informarea si consultarea angajatilor, ceea ce echivaleaza cu nesocotirea dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, astfel incat, prin ipoteza, nici nu mai trebuie analizata proportionalitatea masurii, textul legal criticat fiind neechivoc. In consecinta, Curtea constata ca dispozitiile art. 86 alin. (6) teza intai din Legea nr. 85/2006 sunt neconstitutionale, fiind contrare art. 41 alin. (2) din Constitutie, astfel cum acesta este interpretat, in temeiul art. 20 alin. (1) din Constitutie, prin prisma partii I pct. 21 si 29 din Carta sociala europeana revizuita.
29. Cu privire la sustinerile autorilor exceptiei de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea unor acte ale Uniunii Europene, Curtea retine ca art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, avand titlul marginal Dreptul lucratorilor la informare si la consultare in cadrul intreprinderii prevede ca „Lucratorilor sau reprezentantilor acestora li se garanteaza, la nivelurile corespunzatoare, informarea si consultarea in timp util, in cazurile si in conditiile prevazute de dreptul Uniunii si de legislatiile si practicile nationale”. De asemenea, art. 153 alin. (1) lit. e) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene prevede ca „In vederea realizarii obiectivelor mentionate la articolul 151 [promovarea ocuparii fortei de munca, imbunatatirea conditiilor de trai si de munca, protectie sociala adecvata, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane si combaterea excluziunii - sn], Uniunea sustine si completeaza actiunea statelor membre in domeniile urmatoare: [...] (e) informarea si consultarea lucratorilor”. In vederea punerii in aplicare a generoaselor principii enuntate, art. 2, avand titlul marginal Informarea si consultarea, din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1998, prevede ca, in cazul in care un angajator are in vedere concedieri colective, va initia in timp util consultari cu reprezentantii lucratorilor pentru a ajunge la un acord, consultari care refera cel putin la posibilitatile de a evita concedierile colective sau de a reduce numarul de lucratori afectati, precum si la posibilitatile de a atenua consecintele prin recurgerea la masuri sociale insotitoare vizand, intre altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucratorilor concediati. In vederea indeplinirii finalitatii urmarite, angajatorul este obligat sa furnizeze toate informatiile necesare pentru a permite reprezentantilor lucratorilor sa formuleze propuneri constructive. In acest sens, Curtea retine ca prin Hotararea din 3 martie 2011, pronuntata in Cauza C-235/2010 David Claes si altii impotriva Landsbanki Luxembourg SA, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat „consultarile prevazute la articolul 2 din Directiva 98/59 se refera nu numai la posibilitatile de a evita sau de a reduce numarul de concedieri colective, ci si la posibilitatile de a atenua consecintele acestora prin recurgerea la masuri sociale insotitoare vizand, printre altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucratorilor concediati” (paragraful 56). Prin aceeasi hotarare, Curtea de la Luxemburg a stabilit ca, „pana la incetarea definitiva a personalitatii juridice a unei institutii cu privire la care se dispune dizolvarea si lichidarea, trebuie indeplinite obligatiile care decurg din articolele 2 si 3 din Directiva 98/59. Obligatiile care revin angajatorului in temeiul acestor articole trebuie executate de conducerea institutiei in cauza, cat timp aceasta ramane in functie, chiar cu competente limitate in ceea ce priveste administrarea respectivei institutii, sau de lichidatorul acesteia, in masura in care administrarea institutiei mentionate este preluata in totalitate de acest lichidator” (a se vedea punctul 2 al dispozitivului hotararii). Asadar, obligatiile de informare si consultare prevazute de directiva trebuie respectate indiferent ca fata de societate a fost deschisa procedura reorganizarii judiciare sau cea a lichidarii.
30. Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, a statuat in privinta Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene faptul ca aceasta este un act distinct ca natura juridica de celelalte tratate internationale la care face referire art. 20 din Constitutie, astfel incat textul constitutional care o vizeaza este art. 148 din Constitutie si ca, de principiu, dispozitiile sale sunt aplicabile in controlul de constitutionalitate in masura in care asigura, garanteaza si dezvolta prevederile constitutionale in materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, in masura in care nivelul lor de protectie este cel putin la nivelul normelor constitutionale in domeniul drepturilor omului (Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, si Decizia nr. 206 din 6 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 254 din 17 aprilie 2012). Curtea apreciaza ca nu exista nici motiv de a se indeparta de la aceasta jurisprudenta si sa o aplice mutatis mutandis si in privinta exigentelor care rezulta atat din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, cat si din actele secundare ale acesteia, in speta, directivele.
31. In privinta aplicarii actelor obligatorii ale Uniunii Europene in cadrul controlului de constitutionalitate, Curtea, in jurisprudenta sa, a retinut ca „folosirea unei norme de drept european in cadrul controlului de constitutionalitate ca norma interpusa celei de referinta implica, in temeiul art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, o conditionalitate cumulativa: pe de o parte, aceasta norma sa fie suficient de clara, precisa si neechivoca prin ea insasi sau intelesul acesteia sa fi fost stabilit in mod clar, precis si neechivoc de Curtea de Justitie a Uniunii Europene si, pe de alta parte, norma trebuie sa se circumscrie unui anumit nivel de relevanta constitutionala, astfel incat continutul sau normativ sa sustina posibila incalcare de catre legea nationala a Constitutiei - unica norma directa de referinta in cadrul controlului de constitutionalitate” (Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI, nr. 487 din 8 iulie 2011).
32. Raportat la cauza de fata, Curtea constata ca prima conditionalitate este indeplinita, art. 153 alin. (1) lit. e) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene si art. 2 si 3 din directiva mentionata avand un continut suficient de clar, precis si neechivoc, mai ales prin prisma interpretarii date de Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin hotararea anterior mentionata. Cu privire la cea de-a doua conditionalitate, Curtea constata ca, prin continutul lor normativ, actele Uniunii Europene protejeaza dreptul la „informarea si consultarea lucratorilor”, sustinand si completand actiunea statelor membre, asadar, vizand, in mod direct, dreptul fundamental la protectia sociala a muncii prevazut de art. 41 alin. (2) din Constitutie astfel cum a fost interpretat prin prezenta decizie, text constitutional care asigura un standard de protectie egal cu cel rezultat din actele Uniunii Europene. Rezulta, asadar, ca actele Uniunii Europene anterior mentionate au, in mod evident, o relevanta constitutionala, ceea ce inseamna, pe de o parte, ca se circumscriu si se subsumeaza art. 41 alin. (2) din Constitutie, prin indeplinirea dublei conditionalitati anterior mentionate, fara a incalca identitatea constitutionala nationala (Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012), iar, pe de alta parte, ca este de competenta Curtii Constitutionale constatarea existentei acestei neconcordante normative intre actele Uniunii Europene anterior mentionate si cele nationale, respectiv art. 86 alin. (6) teza intai din Legea nr. 85/2006. Cu privire la acest din urma aspect, Curtea retine ca neconcordanta normativa astfel constatata nu isi poate avea rezolvarea doar prin recurgerea la principiul constitutional al prioritatii de aplicare a actelor Uniunii Europene, ci prin constatarea incalcarii art. 148 alin. (2) din Constitutie, text care cuprinde, in mod implicit, o clauza de conformare a legilor interne cu actele Uniunii Europene (cu distinctiile mentionate in Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 455), iar incalcarea acesteia, in ipoteza actelor Uniunii Europene cu relevanta constitutionala, trebuie sanctionata ca atare de catre Curtea Constitutionala. Desigur, in privinta actelor Uniunii Europene care nu au relevanta constitutionala competenta de a remedia neconcordanta normativa apartine legiuitorului sau instantelor judecatoresti, dupa caz (a se vedea Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, anterior citata).
33. Curtea constata ca, intrucat textul legal criticat este abrogat, fiind, asadar, eliminat din fondul activ al legislatiei, legiuitorul nu il mai poate pune de acord cu actele Uniunii Europene incidente, astfel incat numai instantele judecatoresti ar fi competente sa solutioneze conflictul dintre norma europeana si cea nationala. Nepunerea de acord a dispozitiilor art. 86 alin. (6) teza intai din Legea nr. 85/2006 cu actele obligatorii Uniunii Europene cu relevanta constitutionala in perioada de activitate a Legii nr. 85/2006 constituie eo ipso o incalcare a prevederilor art. 148 alin. (4) din Constitutie, intrucat legiuitorul a permis ca raporturile juridice de munca sa fie guvernate de aceste dispozitii nationale, derobandu-se de obligatia sa constitutionala de a garanta, pe plan legislativ, cel putin acelasi nivel de protectie al dreptului la masuri de protectie sociala a muncii cu cel prevazut in actele obligatorii ale Uniunii Europene, precum si de a pune de acord in mod permanent si continuu legislatia nationala infraconstitutionala cu actele obligatorii ale Uniunii Europene.
34. De altfel, legiuitorul ordinar a sesizat aceste deficiente de reglementare si a schimbat solutia legislativa prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014 (care a abrogat Legea nr. 85/2006), si care prevede in art. 123 alin. (8) ca „Dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitorului se va putea face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. In cazul in care sunt incidente dispozitiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in ceea ce priveste concedierea colectiva, termenele prevazute de art. 71 si art. 72 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se reduc la jumatate.” [a se vedea mutatis mutandis si art. 123 alin. (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 620 din 4 octombrie 2013].
35. Cu privire la dispozitiile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, acestea se refera la termenul de preaviz care se acorda salariatilor, acesta avand o durata de 15 zile. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate, raportandu-se la prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, apreciaza ca prevederile legale criticate sunt de natura sa provoace confuzie, intrucat la data adoptarii Legii nr. 85/2006 in Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucratoare de preaviz in caz de concediere colectiva, termen care a fost modificat in anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucratoare de preaviz, iar Legea nr. 85/2006 nu a fost modificata pentru a prelua acest termen de preaviz de 20 de zile.
36. Curtea constata ca art. 1 alin. (5) din Constitutie consacra principiul respectarii obligatorii a legilor. Pentru a fi respectata de destinatarii sai, legea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte de claritate si previzibilitate, astfel incat acesti destinatari sa isi poata adapta in mod corespunzator conduita. In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, precitata) ca, de principiu, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate sa fie dificil sa se redacteze legi de o precizie totala si o anumita suplete poate chiar sa se dovedeasca de dorit, suplete care nu trebuie sa afecteze, insa, previzibilitatea legii (a se vedea, in acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, si Decizia Curtii Constitutionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, ParteaI, nr. 579 din 16 august 2011, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se retin, spre exemplu, Hotararea din 15 noiembrie 1996, pronuntata in Cauza Cantoni impotriva Frantei, paragraful 29, Hotararea din 25 noiembrie 1996, pronuntata in Cauza Wingrove impotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotararea din 4 mai 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, paragraful 55, Hotararea din 9 noiembrie 2006, pronuntata in Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue impotriva Belgiei, paragraful 59).
37. In cazul de fata, Curtea observa ca stabilirea duratei termenului de preaviz de 15 zile tine de optiunea legiuitorului, avand in vedere situatia specifica a procedurii insolventei. Dispozitiile legale sunt precise si previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil sa isi adapteze conduita in functie de continutul acesteia, astfel incat nu se poate retine incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie.
38. In consecinta, Curtea retine ca in conditiile admiterii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin. (6) teza intai din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, solutia legislativa consacrata prin sintagma „doar preavizul de 15 zile lucratoare” trebuie interpretata in sensul ca se refera la o durata a termenului de preaviz mai scurta decat cea reglementata in dreptul comun, respectiv art. 75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu respectarea, asadar, a dreptului la informare si consultare a angajatilor.
39. In fine, Curtea constata ca autorii exceptiei de neconstitutionalitate invoca incalcarea art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constitutie, precum si a art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, fara a arata in ce consta aceasta incalcare. In aceste conditii, Curtea constata ca simpla enumerare a unor dispozitii constitutionale sau conventionale nu poate fi considerata o veritabila critica de neconstitutionalitate (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, precum si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012), Curtea neputand sa se substituie autorului exceptiei in formularea acesteia.
40. In privinta efectelor prezentei decizii, Curtea constata ca decizia de constatare a neconstitutionalitatii art. 86 teza intai din Legea nr. 85/2006, avand in vedere natura juridica a exceptiei de neconstitutionalitate de mijloc de aparare pus la indemana justitiabilului (Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), se aplica in mod direct tuturor litigiilor pendinte, constituind, in acelasi timp, cauza de revizuire a hotararilor judecatoresti in conditiile art. 509 pct. 11 din Codul de procedura civila, potrivit carora: „(1) Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi ceruta daca: [...] 11. dupa ce hotararea a devenit definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala prevederea care a facut obiectul acelei exceptii” (a se vedea si Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precitata).
41. Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi in privinta art. 86 alin. (6) teza int ai din Legea nr. 85/2006 si cu unanimitate de voturi in privinta art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Admite exceptia de neconstitutionalitate invocata de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, in numele membrilor de sindicat, in dosarele nr. 31.699/3/2013, nr. 31.693/3/2013 (4.103/2014), nr. 31.694/3/2013 (3.063/2014), nr. 31.697/3/2013 (3.064/2014), nr. 9.824/3/2013 (4.463/2014), nr. 31.696/3/2013 (3.060/2014), nr. 9.879/3/2013 (5.543/2014) ale Curtii de Apel Bucuresti - Sect ia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si in dosarele nr. 17.819/3/2014 si nr. 17.817/3/2014 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale, precum si de Filiala Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti in dosarele nr. 16.164/3/2014, nr. 16.165/3/2014, nr. 16.166/3/2014, nr. 16.167/3/2014, nr. 16.169/3/2014, nr. 16.183/3/2014, nr. 26.031/3/2013, nr. 24.570/3/2013, nr. 24.581/3/2013, nr. 26.074/3/2013, nr. 26.029/3/2013, nr. 32.995/3/2 014, nr. 32.996/3/2014 si nr. 33.004/3/2014 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale si constata ca prevederile art. 86 alin. (6) teza intai din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sunt neconstitutionale.
2. Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceleasi parti in dosarele acelorasi instante si constata ca prevederile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sunt constitutionale in raport cu criticile formulate. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta din data de 24 februarie 2015.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN
Pentru magistrat-asistent Fabian Niculae semneaza, in temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedura civila, magistrat-asistent-sef, Benke Karoly
eduuard
Comentarii articol (0)