În anul 2016, valoarea indicatorului social de referinţă rămâne în continuare 500 de lei, aşa cum s-a stabilit încă din 2008 prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Conform acestui document, ISR reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează toate prestaţiile băneşti suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Aceste ajutoare sunt acordate pentru asigurarea protecţiei persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, pentru stimularea anumitor categorii de persoane să se încadreze în muncă, precum şi pentru angajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

În funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pe an/an anterior, valoarea ISR poate fi modificată prin hotărâre a Guvernului.

Printre cele mai importante prestaţii sociale calculate în funcţie de ISR se numără indemnizaţia de şomaj, alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au explicat în trecut că ISR aduce ordine în sistem, asigurând, practic, o modalitate de calcul unitară pentru stabilirea prestaţiilor sociale.