Prin intermediul Legii nr. 178/2004, s-a modificat regimul juridic al Fondului de Garantare a depozitelor din sistemul bancar. Potrivit noii modificarilor introduse, in cazul în care pentru o instituție de credit s-a deschis procedura falimentului, Fondul plătește depozitele garantate în moneda națională - leu, sub forma compensațiilor, în limita plafonului de garantare, către deponenții garantați, indiferent de moneda de constituire a depozitului ori de numărul depozitelor.
Începând cu data de 1 iulie 2004, deponenții garantați sunt atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice, inclusiv entitățile fără personalitate juridică, altele decât titularii depozitelor menționați în anexa la legea de modificare și completare a prezentei ordonanțe. Plafonul per deponent garantat se stabilește după cum urmează:
a) începând cu data intrării în vigoare a legii de modificare și completare a prezentei ordonanțe, echivalentul în lei a 6.000 euro;
b) începând cu 1 ianuarie 2005, echivalentul în lei a 10.000 euro;
c) începând cu 1 ianuarie 2006, echivalentul în lei a 15.000 euro;
d) începând cu 1 ianuarie 2007, echivalentul în lei a 20.000 euro.
Echivalentul în lei al plafonului de garantare și al depozitelor în valută se calculează la data indisponibilizării depozitelor, respectiv la data deschiderii procedurii falimentului, prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru valutele respective, cursuri comunicate de Banca Națională a României pentru această dată.
De asemenea, este interesanta si lista depozitelor negarantate, care suprinde:
1. Depozite plasate de către persoanele aflate în relații speciale cu instituția de credit în faliment, respectiv: administratorii, inclusiv conducătorii, directorii, cenzorii, auditorii independenți, acționarii semnificativi, deponenții cu statut similar în cadrul altor societăți din același grup, familiile persoanelor fizice de mai sus - soții, precum și rudele și afinii de gradul întâi, persoanele terțe care acționează în numele deponenților menționați, precum și societățile din același grup
2. Depozite ale persoanelor fizice și juridice, inclusiv entități fără personalitate juridică care au obținut, pe bază individuală, rate de dobândă și concesii financiare care au contribuit la agravarea situației financiare a instituției de credit
3. Depozite ale instituțiilor de credit, inclusiv cele provenind din fondurile proprii ale acestora
4. Depozite ale instituțiilor financiare
5. Depozite ale societăților de asigurare-reasigurare, inclusiv intermediarii în asigurări
6. Depozite ale organismelor de plasament colectiv, precum fonduri mutuale, societăți de investiții
7. Depozite ale fondurilor de pensii
8. Depozite ale autorităților publice centrale și locale
9. Depozite ale regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale, societăților comerciale, altele decât microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii
10. Depozite nenominative
11. Depozite colaterale, reprezentând garanții constituite pentru operațiunile care au fost desfășurate de deponent cu instituția de credit declarată în stare de faliment
12. Datorii de natură obligatară, precum și obligații care izvorăsc din accepte proprii și bilete la ordin emise de instituția de credit
13. Depozite rezultate din tranzacții pentru care au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de condamnare pentru infracțiunea de spălare de bani.
Pentur mai multe amanunte, Avocatnet.ro va ofera mai jos, in integralitatea sa, actul normativ in cauza.