ARTICOLUL 34
Competenta in cazul sediilor secundare
In cazul in care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plata la sedii secundare, competenta teritoriala pentru administrarea acestora revine organului fiscal in a carui raza teritoriala acestea se afla situate.
ARTICOLUL 35
Competenta teritoriala a compartimentelor de specialitate
ale autoritatilor administratiei publice locale
Compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale.
ARTICOLUL 36
Competenta speciala
(1) In situatia in care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenta teritoriala revine organului fiscal in raza caruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si pentru luarea de urgenta a masurilor legale ce se impun in cazurile de disparitie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum si in caz de executare silita.
(3) Pentru administrarea de catre organele fiscale din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a creantelor datorate de contribuabilii nerezidenti, care nu au pe teritoriul Romaniei un sediu permanent, competenta revine organului fiscal stabilit prin ordin al ministrului economiei si finantelor, la propunerea presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
ARTICOLUL 37
Conflictul de competenta
(1) Exista conflict de competenta cand doua sau mai multe organe fiscale se declara deopotriva competente sau necompetente. In acest caz organul fiscal care s-a investit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura in derulare si va solicita organului ierarhic superior comun sa hotarasca asupra conflictului.
(2) In situatia in care organele fiscale intre care apare conflictul de competenta nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competenta ivit se solutioneaza de catre Comisia fiscala centrala din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor.
(3) In cazul bugetelor locale, Comisia fiscala centrala se completeaza cu cate un reprezentant al Asociatiei Comunelor din Romania, Asociatiei Oraselor din Romania, Asociatiei Municipiilor din Romania, Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, precum si al Ministerului Internelor si Reformei Administrative.
ARTICOLUL 38
Acord asupra competentei
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, detine competenta teritoriala, precum si al contribuabilului in cauza, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.
ARTICOLUL 39
Conflictul de interese
Functionarul public din cadrul organului fiscal implicat intr-o procedura de administrare se afla in conflict de interese, daca:
a) in cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este sot/sotie al/a contribuabilului, este ruda pana la gradul al treilea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau imputernicit al contribuabilului;
b) in cadrul procedurii respective poate dobandi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;
c) exista un conflict intre el, sotul/sotia, rudele sale pana la gradul al treilea inclusiv si una dintre parti sau sotul/sotia, rudele partii pana la gradul al treilea inclusiv;
d) in alte cazuri prevazute de lege.
ARTICOLUL 40
Abtinerea si recuzarea
(1) Functionarul public care stie ca se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 39 este obligat sa instiinteze conducatorul organului fiscal si sa se abtina de la indeplinirea procedurii.
(2) In cazul in care conflictul de interese se refera la conducatorul organului fiscal, acesta este obligat sa instiinteze organul ierarhic superior.
(3) Abtinerea se propune de functionarul public si se decide de indata de conducatorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
(4) Contribuabilul implicat in procedura in derulare poate solicita recuzarea functionarului public aflat in conflict de interese.
(5) Recuzarea functionarului public se decide de indata de catre conducatorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacata la instanta judecatoreasca competenta. Cererea de recuzare nu suspenda procedura de administrare in derulare.
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 41
Notiunea de act administrativ fiscal
In intelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.
ARTICOLUL 42
Solutia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans
(1) Solutia fiscala individuala anticipata este actul administrativ emis de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in vederea solutionarii unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unor situatii fiscale de fapt viitoare.
(2) Acordul de pret in avans este actul administrativ emis de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in vederea solutionarii unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea conditiilor si modalitatilor in care urmeaza sa fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preturile de transfer, in cazul tranzactiilor efectuate intre persoane afiliate, astfel cum sunt definite in Codul fiscal.
(3) Solutia fiscala individuala anticipata sau acordul de pret in avans se comunica numai contribuabilului caruia ii sunt destinate.
(4) Solutia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans sunt opozabile si obligatorii fata de organele fiscale, numai daca termenii si conditiile acestora au fost respectate de contribuabil.
(5) Prin cerere contribuabilul propune continutul solutiei fiscale individuale anticipate sau al acordului de pret in avans, dupa caz.
(6) In solutionarea cererii contribuabilului se emite solutia fiscala individuala anticipata sau acordul de pret in avans. In situatia in care contribuabilul nu este de acord cu solutia fiscala individuala anticipata sau cu acordul de pret in avans emis, va transmite, in termen de 15 zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Solutia fiscala individuala anticipata sau acordul de pret in avans pentru care contribuabilul a transmis o notificare organului fiscal emitent nu produce niciun efect juridic.
(7) Contribuabilul, titular al unui acord de pret in avans, are obligatia de a depune anual la organul emitent al acordului un raport privind modul de realizare a termenilor si conditiilor acordului in anul de raportare. Raportul se depune pana la termenul prevazut de lege pentru depunerea situatiilor financiare anuale.
(8) Solutia fiscala individuala anticipata si acordul de pret in avans nu mai sunt valabile daca prevederile legale de drept material fiscal in baza carora a fost luata decizia se modifica.
(9) Pentru emiterea unei solutii fiscale individuale anticipate, precum si pentru emiterea sau modificarea unui acord de pret in avans, emitentul incaseaza tarife care se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
(10) Contribuabilul solicitant are dreptul la restituirea tarifului achitat in cazul in care organul fiscal competent respinge emiterea/modificarea solutiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de pret in avans ori se intrerupe procedura de emitere, in conditiile aprobate prin hotarare a Guvernului.
(11) Termenul pentru emiterea unui acord de pret in avans este de 12 luni in cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni in cazul unui acord bilateral sau multilateral, dupa caz. Termenul pentru emiterea solutiei fiscale individuale anticipate este de 45 de zile. Dispozitiile art. 70 sunt aplicabile in mod corespunzator.
(12) Procedura referitoare la emiterea solutiei fiscale individuale anticipate si a acordului de pret in avans va fi aprobata prin hotarare a Guvernului.
ARTICOLUL 43
Continutul si motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal se emite numai in forma scrisa.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde urmatoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis si data de la care isi produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil, dupa caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) stampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia;
j) mentiuni privind audierea contribuabilului.
(3) Actul administrativ fiscal emis in conditiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil si in cazul in care nu poarta semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, si stampila organului emitent, daca indeplineste cerintele legale aplicabile in materie.
(4) Prin ordin al ministrului economiei si finantelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit in conditiile alin. (3).
ARTICOLUL 44
Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului caruia ii este destinat. In situatia contribuabililor fara domiciliu fiscal in Romania, care si-au desemnat imputernicit potrivit art. 18 alin. (4), precum si in situatia numirii unui curator fiscal, in conditiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunica imputernicitului sau curatorului, dupa caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunica dupa cum urmeaza:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura, data comunicarii fiind data ridicarii sub semnatura a actului;
b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicarii fiind data remiterii sub semnatura a actului;
c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, a unui anunt in care se mentioneaza ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. In cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevazute la art. 35, afisarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritatii administratiei publice locale respective. In lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. In toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anuntului.
(4) Dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator.
ARTICOLUL 45
Opozabilitatea actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioara mentionata in actul administrativ comunicat, potrivit legii.
ARTICOLUL 46
Nulitatea actului administrativ fiscal
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal, cu exceptia prevazuta la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.
ARTICOLUL 47
Desfiintarea sau modificarea actelor administrative fiscale
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiintat in conditiile prezentului cod.
ARTICOLUL 48
Indreptarea erorilor materiale
Organul fiscal poate indrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.
CAPITOLUL III
Administrarea si aprecierea probelor
SECȚIUNEA 1
Dispozitii generale
ARTICOLUL 49
Mijloace de proba
(1) Pentru determinarea starii de fapt fiscale, organul fiscal, in conditiile legii, administreaza mijloace de proba, putand proceda la:
a) solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea contribuabililor si a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea inscrisurilor;
d) efectuarea de cercetari la fata locului.
(2) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate tinandu-se seama de forta lor doveditoare recunoscuta de lege.
ARTICOLUL 50
Dreptul organului fiscal de a solicita prezenta
contribuabilului la sediul sau
Organul fiscal poate solicita prezenta contribuabilului la sediul sau pentru a da informatii si lamuriri necesare stabilirii situatiei sale fiscale reale. Odata cu aceasta solicitare, cand este cazul, organul fiscal va indica si documentele pe care contribuabilul este obligat sa le prezinte.
ARTICOLUL 51
Comunicarea informatiilor intre organele fiscale
Daca intr-o procedura fiscala se constata fapte care prezinta importanta pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale isi vor comunica reciproc informatiile detinute.
SECȚIUNEA a 2-a
Informatii si expertize
ARTICOLUL 52
Obligatia de a furniza informatii
(1) Contribuabilul sau alta persoana imputernicita de acesta are obligatia de a furniza organului fiscal informatiile necesare pentru determinarea starii de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informatii si altor persoane numai atunci cand starea de fapt fiscala nu a fost clarificata de catre contribuabil. Informatiile furnizate de alte persoane vor fi luate in considerare numai in masura in care sunt confirmate si de alte mijloace de proba.
(2) Cererea de furnizare a informatiilor se formuleaza in scris si va specifica natura informatiilor solicitate pentru determinarea starii de fapt fiscale si documentele care sustin informatiile furnizate.
(3) Declaratia persoanelor obligate potrivit alin. (1) sa furnizeze informatii va fi, dupa caz, prezentata sau consemnata in scris.
(4) In situatia in care persoana obligata sa furnizeze informatia in scris este, din motive independente de vointa sa, in imposibilitate de a scrie, organul fiscal intocmeste un proces-verbal.
ARTICOLUL 53
Furnizarea periodica de informatii
(1) Contribuabilii sunt obligati sa furnizeze periodic organelor fiscale informatii referitoare la activitatea desfasurata.
(2) Furnizarea informatiilor prevazute la alin. (1) se face prin completarea unei declaratii pe proprie raspundere.
(3) Natura informatiilor, periodicitatea, precum si modelul declaratiilor se aproba prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
ARTICOLUL 54
Obligatia bancilor de a furniza informatii
(1) Bancile sunt obligate sa comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica ce deschid ori inchid conturi, forma juridica pe care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face bilunar, cu referire la conturile deschise sau inchise in perioada anterioara acesteia si va fi adresata Ministerului Economiei si Finantelor.
(2) Ministerul Economiei si Finantelor impreuna cu Banca Nationala a Romaniei vor elabora proceduri privind transmiterea informatiilor prevazute la alin. (1).
(3) Ministerul Economiei si Finantelor, la cererea justificata a autoritatilor publice centrale si locale, va transmite informatiile detinute in baza alin. (1), in scopul indeplinirii de catre aceste autoritati a atributiilor prevazute de lege.
ARTICOLUL 55
Expertiza
(1) Ori de cate ori considera necesar, organul fiscal are dreptul sa apeleze la serviciile unui expert pentru intocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat sa comunice contribuabilului numele expertului.
(2) Contribuabilul poate sa numeasca un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Expertii au obligatia sa pastreze secretul fiscal asupra datelor si informatiilor pe care le dobandesc.
(4) Expertiza se intocmeste in scris.
(5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevazute de prezentul articol vor fi platite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, dupa caz.
SECȚIUNEA a 3-a
Verificarea inscrisurilor si cercetarea la fata locului
ARTICOLUL 56
Prezentarea de inscrisuri
(1) In vederea stabilirii starii de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia sa puna la dispozitia organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri si orice alte inscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita si altor persoane inscrisuri, daca starea de fapt fiscala nu a fost clarificata pe baza inscrisurilor puse la dispozitie de catre contribuabili.
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispozitie a inscrisurilor la sediul sau ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate sa le prezinte.
(3) Organul fiscal are dreptul sa retina, in scopul protejarii impotriva instrainarii sau distrugerii, documente, acte, inscrisuri, registre si documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, inregistrarii si achitarii obligatiilor fiscale de catre contribuabili, pe o perioada de maximum 30 de zile. In cazuri exceptionale, cu aprobarea conducatorului organului fiscal, perioada de retinere poate fi prelungita cu maximum 90 de zile.
ARTICOLUL 57
Cercetarea la fata locului
(1) In conditiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fata locului, intocmind in acest sens proces-verbal.
(2) Contribuabilii au obligatia sa permita functionarilor imputerniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fata locului, precum si expertilor folositi pentru aceasta actiune intrarea acestora pe terenuri, in incaperi si in orice alte incinte, in masura in care acest lucru este necesar pentru a face constatari in interes fiscal.
(3) Detinatorii terenurilor ori incintelor respective vor fi instiintati in timp util despre cercetare, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 97 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea in domiciliu sau resedinta.
(4) In caz de refuz, intrarea in domiciliul sau in resedinta persoanei fizice se face cu autorizarea instantei judecatoresti competente, dispozitiile privind ordonanta presedintiala din Codul de procedura civila fiind aplicabile.
(5) La cererea organului fiscal, organele de politie, jandarmerie ori alti agenti ai fortei publice sunt obligati sa ii acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
SECȚIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
ARTICOLUL 58
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informatii,
efectuarea de expertize si prezentarea unor inscrisuri
(1) Sotul/sotia si rudele contribuabilului pana la gradul al treilea inclusiv pot refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor inscrisuri.
(2) Persoanele prevazute la alin. (1) vor fi instiintate asupra acestui drept.
ARTICOLUL 59
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informatii
(1) Pot refuza sa furnizeze informatii cu privire la datele de care au luat cunostinta in exercitarea activitatii lor preotii, avocatii, notarii publici, consultantii fiscali, executorii judecatoresti, auditorii, expertii contabili, medicii si psihoterapeutii, cu exceptia informatiilor cu privire la indeplinirea obligatiilor fiscale stabilite de lege in sarcina lor.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevazute la alin. (1) asistentii, precum si persoanele care participa la activitatea profesionala a acestora.
(3) Persoanele prevazute la alin. (1), cu exceptia preotilor, pot furniza informatii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informatiile.
(4) In regim derogatoriu de la prevederile alin. (1)-(3), in vederea clarificarii si stabilirii reale a situatiei fiscale a contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale au competenta de a solicita informatii si documente cu relevanta fiscala ori pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile, dupa caz, iar notarii publici, avocatii, executorii judecatoresti, organele de politie, organele vamale, serviciile publice comunitare regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor, serviciile publice comunitare pentru eliberarea pasapoartelor simple, serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor, precum si orice alta entitate care detine informatii ori documente cu privire la bunuri impozabile sau taxabile, dupa caz, ori la persoane care au calitatea de contribuabil, au obligatia furnizarii acestora fara plata.
SECȚIUNEA a 5-a
Colaborarea dintre autoritatile publice
ARTICOLUL 60
Obligatia autoritatilor si institutiilor publice
de a furniza informatii si de a prezenta acte
Autoritatile publice, institutiile publice si de interes public, centrale si locale, precum si serviciile deconcentrate ale autoritatilor publice centrale vor furniza informatii si acte organelor fiscale, la cererea acestora.
ARTICOLUL 61
Colaborarea dintre autoritatile publice, institutiile
publice sau de interes public
(1) Autoritatile publice, institutiile publice sau de interes public sunt obligate sa colaboreze in realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie activitate de colaborare actiunile intreprinse de autoritatile prevazute la alin. (1), in conformitate cu atributiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicita colaborarea raspunde pentru legalitatea solicitarii, iar autoritatea solicitata raspunde pentru datele furnizate.
Fii primul care comenteaza!
Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!