Iesirea in lume a Romaniei – asa cum ar putea fi numita aderarea la Uniunea Europeana – a evidentiat tendinte contradictorii in domeniul relatiilor de munca.
Autor: Liliana BOLAN
De la migratia fortei de munca la majorarea salariilor, de la implementarea unor reglementari europene in domeniul relatiilor de munca la masuri de crestere a competitivitatii si de reducere a somajului, ne confruntam cu un amalgam de manifestari sociale fara precedent in Romania.
Unele tendinte manifestate pe piata muncii din Romania sunt opuse unele altora, tinzand sa se anihileze reciproc. Din pacate mult prea putine initiative sociologice, sunt orientate catre surprinderea si studierea atenta a acestor fenomene sociale de mare importanta pe termen scurt, dar si lung.
Pentru inceput sa ne amintim cateva din modificarile intervenite din punct de vedere normativ si care au fost consecinta armonizarii legislatiei romanesti cu cea europeana:
=introducerea fondului de garantare a creantelor salariale (Legea nr. 200/2006);
= stabilirea cadrului general de informare si consultare a angajatilor (Legea nr. 467/2006);
= organizarea activitatilor de sanatate si securitate a muncii (Legea nr. 319/2006);
= detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale pe teritoriul Romaniei (Legea nr. 344/ 2006, Hotararea Guvernului nr. 104/ 2007);
= constituirea, organizarea si functionarea comitetului european de intreprindere (Legea nr. 217/2005);
= protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acestora (Legea nr. 67/2006).
Unii reprezentanti ai Inspectiei muncii sustin ca aplicarea grilei minime de salarizare, asa cum este prevazuta de contractul colectiv de munca unic la nivel national este o consecinta directa a aderarii la Uniunea Europeana.
Asa dupa cum se stie grila de salarizare nu este o noutate a acestui an, ea regasindu-se si in contractele colective de munca din anii anteriori.
Obligarea angajatorilor la respectarea acestei grile (si ne gandim in special la nivelul superior al acesteia) intervine abia acum ca urmare a faptului ca uniunea europeana monitorizeaza atent aspectele legate de derularea relatiilor de munca.
Daca avem in vedere cele de mai sus, putem constata o rigidizare a relatiilor de munca, prin impunerea unor obligatii suplimentare angajatorilor, care vin pe fondul unui cod al muncii deja restrictiv. Angajatorii romani trebuie sa faca fata intr-un timp scurt costurilor suplimentare generate de majorarea salariilor si asigurarea conformitatii, in conditiile in care le este pusa la incercare si competitivitatea pe o piata europeana extinsa.
Cu aceasta imagine a pietei de munca romanesti actuale, dezbaterile publice lansate la nivelul comunitatii europene si care au ca obiect modernizarea legislatiei muncii si flexibilizarea pietei fortei de munca nu gasesc deocamdata ecou in Romania. si, pe buna dreptate, fiind vorba de o abordare care vine sa contrazica cel putin in parte cadrul institutional nou creat.
De fapt, comunitatea europeana este tot mai preocupata de scaderea competitivitatii si de incetinirea ritmului de crestere economica.
Constientizand rolul esential al resursei umane in cadrul acestor procese, liderii europeni incurajeaza membrii comunitatii sa gaseasca solutii.
Este evident ca solutiile – in masura in care se vor gasi – nu pot face obiectivul unor directive europene, ci doar al unor recomandari.
Care sunt conceptele care sunt aduse in lumina dezbaterilor?
Pe de o parte cele deja cunoscute: securitatea veniturilor, reducerea somajului, productivitatea muncii, coeziunea si securitatea sociala.
Pe de alta parte unele noi: flexibilitatea muncii si angajabilitatea.
Propunerea concreta avansata ca urmare a unor studii efectuate la cererea Consiliului europei este aceea de a adopta propuneri legislative care sa promoveze flexibilitatea in combinatie cu securitatea muncii si reducerea segmentarii pietei muncii. Imbinarea celor doua concepte de flexibilitate si securitate a muncii s-a regasit si intr-un nou termen „flexicurity“.
„Flexicurity“ inseamna:
=invatarea continua care sa permita persoanelor sa-si pastreze competitivitatea pe piata fortei de munca;
= politici active care sa incurajeze angajarea somerilor sau a populatiei inactive;
= reguli mai flexibile privind securitatea sociala care sa ia in considerare schimbarea locului de munca si/sau intreruperea temporara a activitatii.
Se aduce in mod insistent in discutie legislatia muncii ca principala bariera in asigurarea flexibilitatii fortei de munca si, in mod deosebit, se acorda atentie sectorului Intreprinderilor Mici si Mijlocii – cel mai afectat de crestere a costurilor de conformitate impuse de legislatia in domeniul relatiilor de munca. Nu in ultimul rand se aduc in discutie aspectele fiscale – ca fiind alta bariera importanta in crearea de noi locuri de munca.
Articolul a aparut in numarul 27 al revistei Tribuna Economica
Comentarii articol (0)