|
offline
19
Data inregistrarii: |
Destăinuire Nu-mi spune… știu Am fost acolo La marginea gândului tău Știu fiecare cuvânt… Și gesturile Tăcutele taine din ochii tăi Am văzut visele Multe le-am visat amândoi Și gânduri… Semănau leit Ți-am recunoscut tăcerile Le știam pe de rost Aproape destrămate Lafel că ale mele Și eu te iubesc |
|
|
|
offline
19
Data inregistrarii: |
Împăcat, în păcat… terapie cu povești… Cic-a fost mai demult, cum o spune cuvântul, Când doar regi și-împărați stăpâneau tot pământul. Între ei… împărat, cum cuvântul o știe, Jumatat-de pământ îi era-împărăție. Și cum toate se strâng, deseori, la un loc, Mai avea împăratul și o fata, boboc, Numai bună-ntre soare și lună să steie, Că nici scribii regești nu-ndrazneau s-o-încondeie. Dar cum lumea e prinsă de bune și rele, Cât ai fi de-împărat… tot te cată belele. La așa-împărăție, cât e lumea de lată, S-au trezit într-o zi la palat, fără fată. Uni spun că un smeu ar fi fost cu pricina, Când prințesa ieșea să privească gradina. Dar nu toți cred în zmei, ei ziceau, dimpotrivă, Că vreun prinț ar fi luat-o și-o ține captivă. Vestitorii porniți din iscoadă-n iscoadă Străbăteau prin regat, să audă, să vadă, Poate doar s-o găsi cineva că să știe… Fără ea, la palat, n-a mai fost bucurie. Și când toate păreau, resemnare a sorții Noaptea fu spintecată de răsunetul porții Spre palat se-ndreptau sub sclipirea de lună Un slujbaș zdrențăros cu prințesa de mână O găsise-într-un câmp plin cu iarbă și flori Când sclipește pe cer prima rază din zori Sub răcoarea de lună și arșița din soare A dormit zile-n sir… mirosise o floare. N-am să spun bucuria ce prinsese palatul Din zgârcit cum era s-a schimbat împăratul Și întreaga suflare-a redus la tăcere Când slujbașului slut i-a promis o avere Mâine-n zori, zise-acesta, unde-începe ogorul, Tot pământul pe care ai să-l calci cu picorul, Străbătându-l întruna, fără nicio oprire, Fie-al tău pentru veci… eu ți-l dau moștenire. Ură-avea pe-împărat și-l cuprinse mânia. În sclipirea din ochi strălucea lăcomia, E-împărat, gândi el și-o să-și ție cuvântul Am s-alerg neîncetat și-am să-i iau tot pământul. După zile și nopți, munți, câmpii și ponoare Străbătând fără preget, prin arșița de soare, Prin răcoarea din nopți, nemâncat, nedormit, La o umbră de pom, într-un câmp, s-a oprit. Prea sleit de puteri n-avu timp să mai vadă Că și frunza din pom începuse să cadă, Nu simții cum răcoarea urma asfințitul, Doar prin trupu-i simțea cum se scurge sfârșitul. Acum știu c-am greșit, zise-n sine-și slujbașul, Lăcomia mi-a fost și sfârșitul și nașul, Alergând peste văi, peste munți și poteci, Iar acum mi-e de-ajuns doar un loc pentru veci. |
|
|
|
offline
19
Data inregistrarii: |
E timpul să plecați… E timpul să plecați, cât nu e prea târziu, Pân’ n-o simți săracul că-i jupuit de viu. I-ați inșelat credința vânzându-vă pe-un leu, Nu vă forțați norocul... ferească Dumnezeu… Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând, E și el ca și voi, tot muritor de rând... Și el are răbdare... și-același Dumnezeu, Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu. E timpul să plecați, v-am suportat destul. De-atâtea vorbe goale poporul e sătul. Se-aude din morminte blestemul lui Brucan, A expirat sorocul… și-a expirat în van. Ați stat la cârma țării de douăzeci de ani, Ne-ați luat pământuri, case, ne-ați jecmănit de bani. De fiecare dată venind cu gura mare Că vreți o altă viată, că vă doriți schimbare… Schimbare v-ați dorit, schimbare vrem și noi, Schimbare nu înseamnă… tot voi, în loc de voi. Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură, Nu gângăviți ca voi... și plini de incultură. Uitați-vă în jur, vă place ce-ați făcut ? De la păduri la fabrici pe toate le-ați vândut, Să vă clădiți palate, cu iz de pușcărie, Sunteți mai râu ca chelul de-i trebuia tichie. Cu paznici pe la porți, de cine vă e teamă ? Cine mai credeți voi că vă mai ia în seamă ? Nu sunteți Dumnezei, nici zeii din Olimp, Dar nu întindeți coarda... plecați cât mai e timp. Ieșiți și voi puțin prin lumea aia bună, Ca să simțiți și voi cum euro se-adună. În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat, La care ne-ați vândut și ne-ați îngenuncheat. În care obligați ne ducem sărăcia Ca voi să puneți ghiara ușor pe România. Ne mor copii acasă din dorul de părinți, Iar voi ne vindeți tara, ca Iuda-n, doi arginți. De-o jumătat’ de viată vă tot plătim simbrie, Cealaltă jumătate ne-ați dat-o-n datorie, Și-n timp ce noi plătim… voi huzuriți ca zbirii, Ați dus sărmana tară la limita pieirii. E timpul să plecați, lăsați-ne pe noi… Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi. Voi știți să locuiți doar în afară legii, Să adunați prin furt averi și privilegii. V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorții, Pe voi, ce-ați luat… și revoluția și morții. Doar nu cumva vă vreți istoriei eroi, S-ar rușina, sunt sigur, istoria cu voi. Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie, Ce-ați tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie, Treziți-vă, e timpul, cu toți, această tară S-o scoatem din rușine, din ură și ocară. justitiarul3 |
|
|
|
offline
19
Data inregistrarii: |
M-am perindat prin visul tău, femeie… Pe temelia lumii ai așezat iubire, Din dorul tău, ai pus un fir de dor, Speranță-ai pus și dragoste-n zidire Și visul tău… deasupra tuturor. M-am perindat prin visul tău, femeie, Prin prea puținul tău, dorit din fire. Azi iți trimit în dar o orhidee, Un gând curat și-o clipă de iubire. Să uiți că soarta lumii ți-e povară, Că viața ei, din viața ta rodește. În sufletu-ți, un strop de primăvară Din lacrima iubirii mele, crește. |
|
|
|
offline
19
Data inregistrarii: |
Mărțișor… Azi, îți declar iubire, la ceas de primăvară. Prins rob, în nostalgia sclipirilor din soare, Pin firea neputinței, în inimă-mi strecoară Dorința de-a iubi… nemărginită floare. Pe buzele-ți petale să pun un strop de rouă, Legat în două raze de soare-n răsărit, Când totul împrejur se-îmbracă-n haină nouă, Când tot ce simte viață, se-întoarce la iubit. Dintr-un sărut, un ciucur, să-ți pun în colțul gurii Și-n cel mai tainic gând să-l învelesc în dor, Precum e ghiocelul din verdele naturii La ceas de primavară să-ți fie mărțișor. |
|
|
|
offline
19
Data inregistrarii: |
E timpu’-împăcării, e sfântul Crăciun. E timpul, când pruncii în ceruri se nasc. Scântei de lumină aleargă rebele, Ascunse-n minunea din ramul de vâsc. Din plete de îngeri se scutură stele. E timpul să fim iertători și mai buni. Cu suflet plecat și cu gânduri curate, Trimitem spre îngeri, în cer, rugăciuni, Să fim mai ușori, mai goliți de păcate. E timpu’-împăcării, e sfantul Crăciun. Prin albul zăpezii vedem puritate. Se schimbă și anul cu unul mai bun, Mai gol de nevoi și mai plin cu de toate. Plutesc bucurii peste gândul de mâine. Este multă căldură și mult adevăr. Săracul… și el, ia din coaja de pâine În spiritu-i sfânt, cozonac și cu măr. |
|
|
|
offline
19
Data inregistrarii: |
Un poem pentru lumea durerii… Nu mai au niciun drept, nici măcar să mai plângă, Vină n-au, vina lor e lume nătângă, Un destin ce i-a pus prea târziu… sau devreme, Într-o lume prea rea, cu prea multe probleme. Peste zâmbetul lor e-o durere tăcută. Pentru ei, umilința, e și surdă și mută. În speranță mai au doar bucata de pâine Ce-o primesc când și când, pentru ziua de mâine. Când din lacrima lor se ridică palate, Nu mai știu că pe lume mai este dreptate. Demnitatea, și ea, a rămas mai puțină. Sunt acum condamnați, condamnați fără vină. E o lume ce crește zi de zi tot mai mare, Peste care și noi împroșcăm nepăsare, Și când tot ce vedem îi întindem tăcerii Mai zidim un cuvânt la poemul durerii. |
|
|
|
offline
19
Data inregistrarii: |
Povești de București… Demult, venind la un proces, cu Un oarecare, pentru ghete, Din Scornicesti, un nenea Escu, Ramase-aci să dea decrete. Perseverând în interes, cu Un zel nebun și fără jenă, Ajunse-n fruntea țării Escu Și lângă Escu… o Elenă. În ziua-n care-am înțeles cu Toți, c-am vrea democrație, L-am alungat atunci pe Escu Fără să știm cum o să fie. Am mers la vot și ne-am ales cu Unul sărac și cumsecade, Ca un făcut și el tot Escu. (Bolnav după mineriade.) Sortiți să ne luptăm prea des cu Nenorocirea și blestemul, Am pus alt Escu-n loc de Escu, Dar p’asta la învins sistemul De mafioți, făcând exces, cu Nelegiuiri și alte cele… C-ai fi crezut că bietul Escu Era de paie, sau surcele. Și de nevoie am purces cu Alte schimbări să prindem hoții. Și tot așa din Escu-n Escu Aproape ne-am schimbat cu toții. Vârâm gunoiul pe sub preș, cu Nerușinare… și cu lene. Și ne conduce tot un Escu Cu nelipsitele Elene. |
|
|
Astazi isi sarbatoresc ziua de nastere