|
offline
Data inregistrarii: |
De încheiat se poate încheia. Dar, pe de o parte, reflectă el realitatea? Asta este voința reală a părților, sau e doar o simulație? Nu cumva e o donație deghizată, care poate fi extrem de ușor dovedită de un terț, avînd în vedere imposibilitatea materială de a presta întreținerea? Pe de altă parte, dacă părțile doresc cu adevărat să încheie un act de întreținere, nu este foarte limpede că întreținîtorul nu poate presta întreținerea? Eu cred că mai limpede nu se poate (cel puțin pentru întreținător, care își cunoaște posibilitățile financiare). Și atunci, de ce să încheie un act supus oricînd rezolvirii pentru neîndeplinirea obligației? Liviu S.Bordaș |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
diaspora, n-am priceput nimic. Deci. Bătrîna urmează să redobîndească apartamentul. Bun. Mai trebuie să puneți în contul minorei o sumă de bani. Și mai bun. Aici intervine marea dilemă: bătrîna e minoră?  Dacă ați revenit la un topic mai vechi, dați-ne un link. Altfel, e cam ceață. Neplata prețului nu este motiv de nulitate absolută. Asta dacă părțile au avut în vedere plata unui preț, deci dacă prețul a fost, pentru bătrînă, scopul imediat al actului. Dacă nu au avut în vedere plata unui preț, atunci actul este o simulație, adică părțile au convenit, printr-un act secret, să încheie o donație, dar să o îmbrace, ca act public, într-un contract de vînzare-cumpărare. Iar un astfel de act este perfect valabil dacă aceea pe care o numiți cumpărătoare nu se află într-o incapacitate specială de a primi prin donație. Dacă voința reală a părților a fost de a vinde și de a cumpăra, atunci va trebui să cereți instanței rezoluțiunea contractului, și nu constatarea nulității absolute, nulitate care nu există în această speță. Ar mai putea fi invocat, eventual, un viciu de consimțămînt (un posibil dol) care însă este temei de anulare, nu de nulitate absolută. Dați-ne detalii, dacă situația este alta decît aceea pe care am analizat-o mai sus. Liviu S.Bordaș |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
smeagull, vă rog să acceptați scuzele mele. N-am avut intenția să fiu malițios. Liviu S Bordaș |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
ovi_dragomir a scris:
De ce convențional? Nu emană de la același organ suprem al societății, adunarea generală? E o întrebare, nu o afirmație. |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Da. Deși nu. Sau nu. Deși da. Partajul sau ieșirea din indiviziune semnifică aproximativ același lucru. Diferențele sunt minore, și țin mai degrabă de proprietate decît de procedura împărțelii. Partajul succesoral (sau împărțeala moștenirii, cum o denumește codul) este operațiunea prin care bunurile din masa succesorală, dobîndite în stare de indiviziune (adică în cote părți ideale), sunt atribuite în materialitatea lor fiecărui moștenitor, care devin astfel proprietari exclusivi asupra bunului (bunurilor) astfel atribuite. Partajul succesoral are ca obiect o universalitate de bunuri. În cazul acestei universalități, partajul succesoral și ieșirea din indiviziune sunt unul și același lucru. Noțiunea de ieșire din indiviziune este utilizată însă și atunci cînd pluralitatea de proprietari se referă la un singur bun. Corect ar fi să vorbim în acest caz despre coproprietate asupra bunului, nu despre indiviziune, copreprietatea fiind o modalitate a dreptului de proprietate, iar indiviziunea o modalitate a patrimoniului. În acest caz, ieșirea din indiviziune, cum impropriu este numită, semnifică încetarea stării de coproprietate, fie prin împărțirea bunului în natură prin crearea de loturi și atribuirea acestora în proprietate excliusivă copartajanților, fie atribuirea bunului unuia dintre ei, cu obligația de a-i despăgubi pe ceilalți prin intermediul sultei, fie vînzarea bunului și împărțirea prețului. Liviu S.Bordaș |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
AVLIL, e croită după chipul și asemănarea mea. Tre' să pun semnul. elis nu doarme...  |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Nu m-ați convins. Dar vă doresc să convingeți instanța. Vă țin pumnii. Cu toată sinceritatea. Însă fără prea multă convingere în reușită... Liviu S.Bordaș |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Articolul 70^1, introdus în Legea nr.31/1990 prin modificarea operată de OUG 52/2008, prevede: Actele de dispoziței asupra bunurilor unei societăți comerciale pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărîrile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății, nemaifiind necesară o procură specială și în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziție trebuie încheiate în formă autentică. Modificarea legislativă are scopul de a pune capăt, pe cale de reglementare legală, disputelor iscate în legătură cu necesitatea unui act autentic din care să rezulte puterile de reprezentare ale celui desemnat de societate să încheie un act de dispoziție (ipotecă, vînzare) cu privire la un imobil din patrimoniul societății. Textul de lege a primit două interpretări. Potrivit primeia, cea mai restrictivă, textul are în vedere doar acele situații în care cel care se prezintă în fața notarului public în numele societății are calitatea de reprezentant legal cu puteri generale, fie numit prin actul constitutiv, fie desemnat de adunarea generală, și care își exercită activitatea în conformitate cu art.71 din L.31/1990. Ca regulă, această persoană este unul dintre administratorii societății. Cei care susțin că doar în acest caz sunt aplicabile prevederile art.70^1, deoarece reprezentantul legal al societății este cel care are mandatul general de reprezentare, pentru toate actele societății, și care figurează ca atare în Registrul comerțului. Mandatul dat de adunarea generală unei personae oarecare (consilierul juridic al societății, de exemplu, sau altui personal angajat) cu ocazia adoptării unei hotărîri privind înstrăinarea sau grevarea unui imobil nu s-ar încadra în prevederile art.70^ LSC. Cea de-a doua opinie, mult mai permisivă, admite că persoana desemnnată de adunarea generală să reprezinte societatea numai pentru încheierea unui anumit act de dispoziție, deci cu un mandat strict limitat, are calitatea de reprezentant legal al societății în sensul prevăzut de art 70^1 LSC, și ca atare prevederile articolului de mai sus sunt pe deplin aplicabile și în cazul acestui mandat. Aștept opiniile celor care cred că subiectul nu este o pierdere de vreme. Orice opinie este binevenită. Dacă are și o motivare teoretică, este și mai binevenită. Liviu S.Bordaș |
|
|
Astazi isi sarbatoresc ziua de nastere