|
offline
17
Data inregistrarii: |
E foarte improbabil ca poliția să continue vreo cercetare. Din ceea ce ați relatat, fapta de a fi alterat imaginea unei persoane nu poate fi încadrată sau asimilată vreunei infracțiuni prevăzute de o lege în vigoare. Asemenea atingeri aduse imaginii persoanei aparțin domeniului civil (v. articolul 73 din Codul civil). Așadar, în cel mai fericit (pentru persoana lezată) și nerealist caz, aceasta ar putea obține despăgubiri în cadrul unei acțiuni civile, nu penale (iar poliția nu are competențe de investigare în litigii civile). Totuși, pentru a se ajunge acolo e nevoie să fi existat un prejudiciu; acesta ar fi fost mai consistent în cazul în care imaginea respectivă ajungea la cunoștința publicului din culpa autorilor și cauza o atingere reputației sau demnității persoanei (ex. prin expunerea repetată, prin supunerea la batjocură, prin identificare). În lipsa unor probe concludente privind aceste fapte, chiar și o acțiune civilă inițiată de persoana lezată ar avea șanse minime de succes. În concluzie, din împrejurările pe care le-ați relatat nu aveți motive de îngrijorare (penale sau civile). ultima data editat de a_k pe data de Marti, 18 Octombrie 2011, 20:09 |
|
|
|
offline
17
Data inregistrarii: |
Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede: Articolul 223 Aceasta înseamnă că nu este necesar să căutați un corespondent al articolului 1.201 din vechiul Codul civil (nici nu veți găsi; reglementarea a fost mutată în noul Cod de procedură civilă, încă neintrat în vigoare, articolele 426 și 424). Excepția puterii de lucru judecat este reglementată, destul de sumar, în Codul de procedură civilă (cel „vechi” ) încă în vigoare, la articolul 166 (veți găsi formulări precum „autoritate” sau „putere” de lucru judecat... și o mulțime de discuții și tălmăciri între juriști, prea puțin interesante pentru public). Oricum, înțelesul ideii de lucru judecat, respectiv, de autoritate / putere a lucrului judecat, a rămas același în noua reglementare. Referințe - Legea 71/2011 (forma inițială) - http://www.moficial.ro/2011... - OUG 79/2011 (modifică Legea 71/2011) - http://www.moficial.ro/2011... - Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă (noul Cod de procedură civilă) - http://www.moficial.ro/2010... ultima data editat de a_k pe data de Marti, 18 Octombrie 2011, 00:15 |
|
|
|
offline
17
Data inregistrarii: |
Codul civil din 1864 |
|
|
|
offline
17
Data inregistrarii: |
Contractul viciat de o eroare-obstacol (asupra naturii - in negotio - sau asupra obiectului contractului - in corpore) afectează interesul particular al unei părți, nu un interes general (cf. articolul 1247:1 din Codul civil). Dacă ulterior încheierii contractului partea aflată în eroare sesizează viciul, ea este singura îndreptățită să aprecieze dacă actul juridic încheiat trebuie menținut (acoperirea nulității relative prin confirmare) sau anulat (v. și convergența în scop cu actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat - articolul 1268:3 din Codul civil). Cred că cei care au elaborat Codul civil au preluat corect propunerea de lege ferenda făcută de profesorul Beleiu (v. G. Beleiu - Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil (ediția a VII-a). Ed. Universul Juridic, București, 2001, p. 150). ultima data editat de a_k pe data de Joi, 13 Octombrie 2011, 12:33 |
|
|
|
offline
17
Data inregistrarii: |
Consilierii juridici sunt licențiați în drept - e o condiție obligatorie (v. articolul 8:b din Legea 514/2003). Potrivit articolului 68:5 din Codul de procedură civilă un consilier juridic își poate reprezenta soția, în temeiul unui mandat conferit conform legii, fără a fi necesară asistarea din partea unui avocat: (4) Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea. În ceea ce privește posibilitatea „oricărei persoane fizice de a reprezenta în instanță o altă persoană fizică în baza unui mandat în formă autentică”, e ceva loc de discuție. Deși articolul 67:1 din Codul de procedură civilă prevede că exercitarea drepturilor procedurale se poate face personal sau prin mandatar, după câteva paragrafe (articolul 68:4) aceeași lege prevede că mandatarul care nu este avocat sau consilier juridic reprezentant al unei părți nu poate pune concluzii decât prin avocat. Înțelesul sintagmei „a pune concluzii (în fața instanței)” este analizat în câteva articole foarte interesante: - Intelesul sintagmei “a pune concluzii” in ceea ce ii priveste pe avocatii stagiari http://www.juridice.ro/1354... - Note de ședință, prescurtări scrise și concluzii scrise http://iusiuventutis.blogsp... Cu alte cuvinte, mandatul poate fi dat oricui, însă numai mandatarul avocat sau consilier juridic al părții poate pune concluzii (ceilalți mandatari... pot striga „reprezentat”, pot depune înscrisuri, pot cere amânări, pot consulta dosarul...). Nu-i o prevedere dintre cele mai rezonabile; lasă lucrurile într-o zonă gri a interdicției, rareori aplicată în concret. Tocmai din acest motiv, nu de puține ori am văzut persoane obișnuite care compăreau în instanță ca „procuratori” (nu erau cazuri de coparticipare procesuală în sensul articolului 114:5 sau altele asemenea...) încercând apărări, inclusiv concluzii pe fond, după propria pricepere. Instanța e mulțumită că răspunde la apel cineva cu procură, pentru a nu mai da amânări sau suspendări. |
|
|
|
offline
17
Data inregistrarii: |
În prezent se aplică prevederile Codului civil privitoare la locațiune (v. articolul 1777 și următoarele, în special 1778:3 - referitor la locațiunea spațiilor destinate exercitării activității unui profesionist), după ce articolele din legea specială au fost abrogate: Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil Articolele respective sunt cele de la Capitolul 3 - Închirierea locuințelor din Legea 114/1996. |
|
|
|
offline
17
Data inregistrarii: |
Chiar dacă ar exista o hotărâre penală de condamnare definitivă nu ar fi acceptabilă afișarea imaginii persoanei condamnate. Pentru respectiva infracțiune pedeapsa este închisoarea și, eventual, pedepsele complementare prevăzute de lege. Atât. Nu există vreun drept recunoscut de legile acestei țări, nici măcar persoanei vătămate, de a aplica propria sa „pedeapsă” (cu defăimarea publică), pe lângă cea dispusă de instanțe. Așa ceva amintește cumva de obiceiurile de acum câteva secole: „Cei condamnați pentru furt sunt purtați prin ulițele populate și cu dugheni, legați câte doi de brațe, bătuți cu biciul și obligați să strige „așa se cuvine celui ce fură" și să strige singuri delictul comis.” Anton-Maria del Chiaro - Revoluțiile Valahiei. 1718 - http://www.cimec.ro/carte/d... Dacă patronul are o poză a hoțului, firesc și legal este să facă o plângere penală, nu să ancheteze, să judece și să pedepsească el însuși respectiva persoană, chiar dacă ar fi surprins-o în flagrant (chiar și pentru asta există reguli - v. procedura în caz de infracțiune flagrantă, articolele 465-479 din Codul de procedură penală). Pentru că întrebarea privea sancțiunea aplicabilă, cât timp o asemenea faptă poate fi interzisă conform legii civile (v. noul Cod civil), remediul (măcar teoretic, în patria noastră...) constă în daunele morale pe care hoțul le poate pretinde în cadrul unei acțiuni civile în răspundere delictuală. Codul civil Nu devenim mai civilizați dacă înnegrim hârtia cu litere în care nu crede nimeni, ci dacă punem în aplicare ceea ce se spune prin acele litere. ultima data editat de a_k pe data de Marti, 11 Octombrie 2011, 23:46 |
|
|
|
offline
17
Data inregistrarii: |
La o căutare pe Google am găsit expresia respectivă într-un articol publicat într-o revistă juridică: http://drept.ucv.ro/RSJ/Art... Citez paragraful relevant: Reglementarea viciilor de consimțământ, rămasă aceeași din secolul al XIX – lea, a fost imaginată să asigure protecția consimțământului în cadrul contractelor negociate, unde consimțământul avea rolul privilegiat de a decide asupra oportunității inițiativei de a contracta, asupra conținutului clauzelor, asupra formei contractului. Această reglementare se dovedește însă caducă și neadaptată particularităților contractelor de adeziune, care, nu de puține ori, exploatează starea de vulnerabilitate a cocontractantului, fie ea absolută (boala, bătrânețea) sau relativă (dependența de contract), alterând voința „părții slabe”. Probabil că poți porni de aici pentru a dezvolta o analiză. |
|
|
Astazi isi sarbatoresc ziua de nastere