|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
Angajatorul și-a încercat norocul cu o măsură abuzivă. Important e să reacționați ferm și să nu vă lăsați intimidați. Legal, reținerile din salariu, cu titlu de daune cauzate angajatorului, nu se pot face decât în baza unei hotărâri judecătorești: Codul muncii Se mai practică, însă, angajamentul de plată - angajatorul îi comunică salariatului un înscris formulat ca o declarație pe proprie răspundere sau ca o convenție prin care salariatul se obligă să plătească suma estimată de angajator ca echivalent al daunei pretinse. Evident, e și o amenințare implicită aici: "nu semnezi, vom avea grijă de tine". Dacă se ajunge la proces, hârtia respectivă, în ciuda viciilor de consimțământ și a lipsei de acoperire legală a întregului procedeu, va fi calificată de angajator ca o manifestare liberă a voinței salariatului și o recunoaștere a vinei sale în producerea daunei. Ca să rezum: - nu semnați niciun angajament de plată; - dacă vi se rețin banii din salariu, chiar fără ca angajatorul să emită vreo decizie privind imputarea, chemați-l în judecată (v. tribunal, secția de conflicte de muncă; e bine să apelați la un avocat specializat în litigii de muncă); - angajatorul nu are niciun temei juridic pentru a vă reține banii (nici măcar vreun "scris cu litere mici" din fișa postului sau din contractul de muncă nu ar fi suficient ca să vă impute banii direct, cât timp există încă articolul 38 din Codul muncii - "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege..." sau articolul 5 din Codul civil - "Nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri"). ultima data editat de a_k pe data de Vineri, 29 Iulie 2011, 11:58 |
|
|
|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
@emil6702 Observ că insistați cu solicitarea de a primi informații despre jurisprudența în materie. Care ar fi relevanța jurisprudenței pentru problema discutată? Să presupunem că nu ar exista o asemenea jurisprudență, ar invalida acest fapt afirmațiile lui u.b.i.k. pe care le-ați citat? Dacă da, de ce? La noi: - jurisprudența nu e izvor (general și obligatoriu) de drept, cu mici excepții (v. RIL, DCC...); menționarea ei în acțiuni are scopul de a convinge instanța, nu de a-i indica o soluție obligatorie; - jurisprudența oferă frecvent răspunsuri variabile (uneori, chiar diametral opuse) pentru aceeași problemă, astfel încât putem găsi relativ ușor rezolvările care să ne convină în propriile cauze; - jurisprudența într-o materie dată are un început; dacă până acum instanțele nu ar fi admis probe audio-video în procesul civil, nu înseamnă că nu și-ar putea schimba optica de acum înainte. Altfel, avem de a face cu eroarea logică a apelului la tradiție (ie. "o practică este corectă numai pentru că la fel s-a procedat și până acum"): http://ro.wikipedia.org/wik... Dacă nu, care e rostul insistenței dvs.? ultima data editat de a_k pe data de Duminica, 24 Iulie 2011, 13:10 |
|
|
|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
Ce găsesc pe amazon.fr: un studiu intitulat "La clause réputée non écrite" [2006]. V. http://www.amazon.fr/clause... Din descrierea editorului se vede destul de clar că problema există și în doctrina franceză (noi doar o importăm): La liste des clauses " réputées non écrites " est fort longue et constamment enrichie. Du droit de la consommation au droit des assurances, du droit de la copropriété au droit des sociétés, de la procédure civile au droit du bail..., peu nombreux sont les domaines qui échappent à l'édiction, en législation, de clauses réputées non écrites. Le juge aussi contribue à l'extension du domaine de ces clauses lorsqu'il en découvre en dehors de dispositions législatives. En doctrine pourtant, la sanction consistant à réputer non écrite une clause est plus souvent évoquée qu'elle n'est véritablement analysée. Elle a été rattachée à ce qui était connu : la théorie des nullités. Une intuition commence toutefois à se faire jour, en jurisprudence et en doctrine, selon laquelle le réputé non écrit pourrait désigner une sanction originale, distincte de la nullité. C'est cette intuition que l'auteur s'attache à vérifier, entreprenant l'étude d'une sanction fréquemment utilisée mais jamais clairement identifiée. Și o traducere proprie (mai pe genunchi...): Lista clauzelor "considerate nescrise" este foarte lungă și constant îmbogățită. De la dreptul consumului la dreptul asigurărilor, de la dreptul coproprietății la dreptul societăților, de la procedura civilă la dreptul privind închirierea..., sunt puține domeniile care sunt ocolite de stabilirea, în legislație, a clauzelor considerate nescrise. Judecătorul contribuie, de asemenea, la extinderea domeniului acestor clauze atunci când le descoperă în afara dispozițiilor legislative. Cu toate acestea, în doctrină sancțiunea care constă în a considera ca nescrisă o clauză este mai des evocată decât analizată cu adevărat. Ea a fost atașată la ceea ce era cunoscut: teoria nulităților. Totuși, o intuiție începe a se înfiripa în jurisprudență și în doctrină, potrivit căreia "considerarea ca nescris" ar putea desemna o sancțiune originală, distinctă de nulitate. Este această intuiție cea pe care autorul intenționează să o verifice, efectuând un studiu al unei sancțiuni frecvent utilizate însă niciodată identificate în mod clar. @u.b.i.k. "E o idiotenie. PUNCT." Vai, cum? E noua lege civilă de bază, publicată și republicată, trecută prin comiții și făurită de experți... Mă aștept la pagini peste pagini de doctrină care să dezbată "natura" și "esența" inovației.  @romascanu Foarte interesantă analiza articolului 1.255. Formularea textului din lege înnoadă mintea la fiecare recitire. |
|
|
|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
@"Nu este nulitate, intrucat nulitatea priveste intregul act incheiat cu nerespectarea dispozitiilor imperative." Totuși, nulitatea poate fi și parțială (v. titluri de proprietate nule parțial, clauze contractuale). Problema era dacă "a fi considerat ca nescris", potrivit noului Cod civil, echivalează cu "a fi nul" și deci dacă se aplică regimul nulităților sau avem de a face cu o sancțiune juridică distinctă ("nescrierea"?!) al cărei regim (cum operează, cine o invocă, în ce termen poate fi invocată etc.) ar urma să fie lămurit pe parcurs. |
|
|
|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
Noul Cod civil folosește destul de frecvent termenul "nescris" (vreo 47 de rezultate în .pdf; v. forma republicată - articolele 19:3, 154, 218:3 etc.) în contexte precum "cutare stipulație se consideră nescrisă". Inițial, credeam că "nescris" ar însemna "care se subînțelege, implicit", însă se pare că se referă de fapt la un fel de sancțiune juridică (nulitate?). Formulări mai vechi precum "orice clauză contrară este nulă" au devenit "orice clauză contrară se consideră nescrisă". Bineînțeles, acum avem un calc al formulei "réputé non-écrit" din legislații de limbă franceză (v. Canada/Quebec), dar nu cred că era cazul să fie sacrificată simplitatea doar pentru ca imitația să fie cât mai fidelă. Ca problemă pur teoretică, rămâne întrebarea: este sancțiunea de "a fi considerat ca nescris" o formă a nulității sau o sancțiune juridică distinctă? |
|
|
|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
Codul civil Dacă invocarea Codului civil ar avea succes în instanță, ar fi interesantă (și educativă) tragerea la răspundere a statului pentru daunele cauzate de câinii vagabonzi. Nu de alta, dar zău că nu mi-ar mai păsa de nimic dacă un copil (al meu, de pildă) ar fi mutilat de niște câini pe care hingherii și protestul iubitorilor de animale îi tot scapă. Chiar și sterilizați (atunci când sunt cu adevărat sterilizați), continuă să poată mușca sau să fie agresivi. |
|
|
|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
Articolul 226 pe care îl citați există în noul Cod penal (Legea 286/2009), încă neintrat în vigoare, însă ce va să fie (cândva... poate niciodată...). Chiar și așa, textul acestui articol conține și prevederi referitoare la împrejurări în care fapta nu este incriminată: (4) Nu constituie infracțiune fapta săvârșită: |
|
|
|
offline
18
Data inregistrarii: |
Monserrate 2012: http://www.youtube.com/watch?v=7KVgx9OJHpA
Trebuie să recunosc că prin comentariul meu intenționam mai degrabă să arăt cât de "bine" și-au făcut temele cei care cu atât avânt progresist au modificat părți semnificative din legislația muncii, trântind legile și lăsând problemele practice previzibile să răsară. Nu îmi închipuiam că remarca privind termenul de 45 de zile ar contribui atât de ușor la o discuție așa de vioaie. E justificabilă opinia că termenul de 45 de zile se referă la măsuri unilaterale de "executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă" (articolul 211:a din Legea 62/2011), nu și la deciziile de sancționare, contestabile în termen de 30 de zile conform articolelor 252:5 și 268:1.b din Codul muncii. Iar justificarea pe care aș găsi-o este faptul că însuși "legiuitorul" a prevăzut în mod distinct deciziile privind "încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea" contractului (articolul 268:1.a din Codul muncii) de "decizia de sancționare disciplinară" (articolul 268:1.b din Codul muncii). Carevasăzică, "încheierea, executarea, modificarea..." ar fi altceva decât sancționarea. Lucrurile ar fi simple: termenul de 45 de zile pentru contestare nu se referă la deciziile de sancționare. Însă, aplicând fix același raționament, dacă avem în vedere articolul 266 din Codul muncii, am observa că "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor...". Dacă nu includem și sancționarea într-una dintre aceste categorii, am ajunge la concluzia că jurisdicția muncii nu ar privi și deciziile de sancționare - fapt care este, evident, absurd. Nu se poate, așadar, ca "încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor..." de la articolul 266 din Codul muncii să includă și deciziile de sancționare, iar "măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă" de la articolul 211 din Legea 62/2011 a dialogului social să nu includă deciziile de sancționare. Necesitatea unei interpretări unitare și simple este vădită în cazul concedierii pe motive disciplinare (articolele 61:a și 248:1.e din Codul muncii). Ca măsură unilaterală de încetare a contractului de muncă, s-ar aplica termenul contestare de 45 de zile, prevăzut de Legea 62/2011 (articolul 211:a). Ca decizie de sancționare, s-ar aplica termenul de contestare de 30 de zile, prevăzut de Codul muncii (articolele 252 și 268:1.b). Am redus la absurd, dar acum ce facem cu absurdul? |
|
|
Astazi isi sarbatoresc ziua de nastere