Subiect: Un om , un roman , o lectie de viata
Toata lumea romaneasca fost profund impresionata de tragicul accident suferit de fotbalistul roman Mihai Nesu.
In fapt , la un antrenament desfasurat la echipa sa de club F.C.Utrecht , fotbalistul s-a ciocnit de un coechipier al sau si a ramas paralizat , in ciuda interventiei medicilor olandezi.
Fotbalistul se afla in recuperare la spitalul din orasul olandez Utrecht si din 10 mai 2011 (data producerii accidentului) pana in prezent acesta este imobilizat miscandu-si cu destula greutate , doar mana dreapta.
Atat lumea sportiva cat si simplii romani au manifestat o puternica solidaritate cu acest tanar sportiv , al carui viitor , la aceasta ora , pare a fi compromis definitiv.
Recent un mare jurnalist sportiv , dl.Catalin Tolontan s-a deplasat la Utrecht , unde o noapte intreaga a stat in spital alaturi de Mihaita Nesu si i-a luat un interviu care consider eu ca poate fi o lectie de viata pentru toti romanii.
Voi incerca sa spicuiesc din acest interviu , care se intinde pe mai multe pagini de ziar , pentru ca rar mi-a fost dat sa vad o astfel de personalitate umana , pentru ca rar mi-a fost dat sa vad cum un om , dupa o atat de grea suferinta , nu a fost strivit de durere si sau de eventuale traume psihice .
Mai mult decat atat , din spusele sportivului ardelean de 28 de ani razbat cu pregnanta optimismul ponderat , inteligenta si serenitatea.
Scrie Catalin Tolontan , autorul interviului la inceputul partii a doua a acestuia , al carui titlu este dat chiar de una dintre afirmatiile sportivului roman "Noaptea visez ca merg din nou"

Un sportiv de 28 de ani a suferit un accident stupid la antrenament acum 4 luni. Nu-şi poate mişca decît capul şi mîna dreaptă, dar şi aceasta incomplet. Şi totuşi, îşi poartă suferinţa cu un optimism lucid.
E o versiune cosmetizată a vieţii, obţinută printr-o chirurgie jurnalistică de imagine? Nu! Nu e aşa! Sau nu e Mihai Neşu aşa.
Nu înfrumuseţez şi nu omit nimic din detaliile vieţii fostului fotbalist al Stelei, al lui FC Utrecht şi al echipei naţionale, aşa cum am ajuns să le cunosc, incomplet, desigur. Scriu despre o viaţă dusă sub anonimat, Mihai e înregistrat la clinică sub un amuzant nume olandez de familie tocmai ca să nu fie în atenţia nimănui! Scriu despre o viaţă în care Mihai stă conectat cu ceilalţi printr-un iPhone pe care-l comandă cu gura, “o propunere a mea, pe care mi-a executat-o omul de la Servicii Inovative şi Tehnice din clinică”. Există aşa ceva!
Iar dacă există un om angajat de spital ca să se ocupe cu inovaţiile pentru bolnavii paralizaţi, atunci veţi înţelege mai uşor fiecare dintre poveştile pe care Mihai Neşu a decis să le spună cititorilor Gazetei.
Şi apropo de înfrumuseţare. Ieri a sosit un mesaj de la un cititor din Londra: “Mihai Neşu pare extraordinar nu atît pentru că e optimist, ci pentru că e reflexiv. Oamenii care se gîndesc atent şi profund la ei, la ceilalţi şi la lume sînt speciali”.

Spune Mihaita Nesu :


“Sincer, nu mă mai gîndesc că voi juca fotbal vreodată! Iubesc fotbalul, sînt fericit că am făcut-o timp de zece ani, dar şi dacă m-aş reface, nu aş mai juca. Aşteptările mele sînt altele”
“Normal că sper să mă fac bine ca înainte, dar şi jumătate dacă mă fac bine, tot voi fi fericit. Măcar să nu mai am nevoie de asistenţă ca să mă dau jos din pat. Deja ar fi un pas mare să-mi folosesc braţele”

“Realitatea e că am văzut cu ochii mei ceea ce din afară părea incredibil. Oamenii de aici care-şi pot folosi braţele, chiar şi fără să meargă, fac aproape orice făceau şi înainte de accidente”

“Visez noaptea, mereu am visat. Acum visez că merg. Mă visez normal, nu m-am visat deloc lunile astea aşa cum sînt acum. Știu că oamenii visează că zboară, dar subconştientul meu s-o adaptat. Visez că merg”

Despre terapie si despre oamenii cu dizabilitati :

Ce fel de terapie faci?
- Păi, depinde. Terapie fizică, fizioterapie cum ar veni, cu exerciţii. Apoi ergoterapie, unde facem şi exerciţii, dar şi vorbim. Vorbim despre cum vreau să arate casa mea, cum o pot amenaja ca să-mi fie utilă, vorbim despre viitor. Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni. Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă.
(Îi curg lacrimile, nişte lacrimi care se formează invizibil de sub cuta pleoapelor şi se scurg apoi, trase de gravitaţie, spre pomete, traversează faţa şi ajung pe cearşaf, nelăsînd nici o urmă în drumul lor. Îl priveşti pe bărbat şi te gîndeşti că, neînsoţite de gesticulaţia dramatică a corpului, lacrimile omului par un soi de fenomen natural, ca ploaia care bate dincolo de geamuri, pe Rembrandtkade, bineînţeles!, aşa se numesc parcă jumătate din străzile din Olanda)

Despre credinta si viata :

Ce supraevaluăm în viaţă?
- (Zîmbeşte şi plînge în acelaşi timp) Multe lucruri le considerăm prea importante. Ne consumăm pentru lucruri mărunte şi ne încărcăm mintea. Eu, în situaţia mea, pot spune că am ajuns să văd că să fii normal i-o binecuvîntare. Atîta lucru: să fii normal şi să trăieşti.
- În ce crezi, Mihai? (Colega mea Maria Andrieş îmi dăduse întrebarea)
- În Dumnezeu, acelaşi pentru noi toţi. Diferenţa de religie a născut războaie, dar, pentru mine, Dumnezeu e unul singur. Eu sînt greco-catolic, Maria este penticostală, dar ne rugăm împreună. Am fost la un pastor chiar aici, la un centru creştin mega renumit. Eu cred că toţi avem nevoie de Dumnezeu: creştini, budişti sau musulmani.
- Eşti OK, Mihai?
- Mă gîndeam. Cîteodată nu înţeleg de ce se întîmplă chestiile astea. Cel mai mult nu înţeleg la copii. Ce vină au ei? De ce se nasc aşa bolnavi, săracii? Că eu am avut, na, pot să zic că de ce am băgat alunecare?! Poţi să găseşti un motiv că m-am accidentat. Dar un copil care abia s-a născut?
- Şi ai un răspuns?
- Poate. Există Dumnezeu şi aicea nu e Raiul ca să fie toate bune şi frumoase. Da’ unele lucruri chiar nu merită să li se întîmple oamenilor respectivi. Accidente se pot întîmpla că e liberul arbitru şi te lasă Dumnezeu să faci şi ce gîndeşti! Dar apoi îţi mai dă o şansă.

Eu cred ca un baiat tanar caruia suferinta i-a curmat prematur carierea sportiva , o persoana , care sufera enorm si al carei viitor este pus sub semnul intrebarii de o paralizie nemiloasa , ne invata pe toti cat de pretioasa este viata , dar mai ales ne invata sa fim oameni adevarati.
Cred ca un popor care de mai mult de 20 de ani duce o lipsa acuta de eroi si de modele pentru tanara generatie , ar putea dupa atata timp sa ne ofere un exemplu de omenie , sinceritate si puritate sufleteasca .
Eu cred ca afirmatiile tanarului sportiv se pot constitui intr-o adevarata lkectie de viata.
Sanatate Mihaita Nesu si iti multumim pentru ca ne-ai readus in minte si in fata ochilor niste adevaruri , pe care prinsi in tumultul si avatarurile vietii , de multe ori le-am uitat.

Da,este foarte trist ce se intampla...
Si eu ii doresc multa sanatate.
De mers are sanse sa mearga.

E pacat ca un accident stupid i-a schimbat intreaga viata .

Imi pare rau ca trebuie sa va spun, dar exagerati din titlu pana la ultimul cuvant al mesajului initial.
Este adevarat ca acest baiat a fost lovit de soarta si nimic din lumea asta nu valoreaza atat de mult cat puterea de a reveni la conditia de a merge, a se misca ca inainte de accident. Dar suferinta este a unui om si atat, nu importa cine a fost sau cum il cheama, cu atat mai putin de ce nationalitate e.

Restul, scuzati-ma sunt exagerari, iar Catalin Tolontan ar fi putut sa ne ilustreze asemenea "lectii de viata" numai daca intra intr-unul, in oricare, din spitalele din Bucuresti. Nu trebuia sa se deplaseze tocmai in Olanda. Si sunt sigura ca ar fi avut de vazut si povestit despre cazuri mult mai dramatice in care oameni, valorosi unii dintre ei, dar nestiuti de majoritatea covarsitoare dintre noi sufera drame incomensurabile. Oameni carora conditiile din sistemul sanitar de la noi nu le ofera nicio sansa sa se mai vada vreodata oameni intregi, nici macar speranta.....
Era sa fac o comparatie, dar nu e cazul, oamenii sunt in suferinta si suferintele nu se compara.

Buna ziua,

Nu am urmarit subiectul insa...in fiecare zi, oamenii lupta sa supravietuiasca, iar unii oameni traiesc experiente "traumatizante", cum este cea din intamplarea prezentata de @r.gabi, cu acel fotbalist roman, insa, din pacate sau din fericire (depinde de context) nu toti au posibilitatea de a-si mediatiza "experienta" sau/si sa ilustreze astfel de "lectii de viata", pentru ca, pana la urma, fiecare isi duce crucea...

Nu sunt fatalista dar am convingerea ca, pana la urma, nimic nu este intamplator.

Cantaretul spaniol Julio Iglesias a trait o experienta similara, in tinerete, fapt ce l-a determinat, pe acesta, sa aleaga un alt drum (deoarece a fost nevoit sa renunte la cariera sa de fotbalist), drumul "schimbat" din motive aparent "fataliste", devenind plin de succes, astfel cum observam cu totii, in prezent, dupa atatia ani de cariera artistica a acestuia.

Orice experienta aparent negativa reprezinta un alt inceput sau o continuare a drumului catre "altceva" care poate fi, in timp, o realizare de succes.

Pentru ce oamenii cad? Oare nu pentru a putea sa se ridice si sa mearga mai departe?

Fiecare dintre noi, are propriile sale lectii de viata iar fiecare om are un dar de oferit, atat propriei sale persoane cat si celor din jurul sau, in fiecare secunda a vietii sale si nu depinde decat de vointa sa/alegerea sau alegerile pe care "persoana greu incercata de experienta sa de viata", intelege sa le faca, pentru a descoperi acest "dar" si a-l fructifica.

Unele lucruri care s-au intamplat in viata noastra, nu pot fi schimbate pentru simplul fapt si motiv ca...nu putem da timpul inapoi...ca sa reparam "greselile" (eu nu le numesc greseli ci experiente de viata care ne ajuta sa evoluam).

Compasiunea, empatia, un gand bun, o binecuvantare, transmisa chiar si in gand persoanei aflate in nevoie, uneori poate face mult bine acelei persoane.

Exemplul reprezinta o lectie de viata pentru ceilalti insa...vorbele "pleaca si vin" in schimb, faptele raman.

Credinta muta muntii din loc si creeaza miracole astfel ca, sunt convinsa ca Mihai isi va reveni, va putea sa mearga, intr-o buna zi.

Ii doresc din toata inima, lui Mihai, mult curaj, credinta puternica in atingerea scopului propus, consecventa si sunt convinsa ca va reusi sa depseasca aceasta situatie dificila, din viata sa.


ultima data editat de cermak gruianu pe data de Sambata, 17 Septembrie 2011, 11:48

Multumesc pentru invitatie!
Stimate coleg si prieten, eu chiar stiu cum este asa, ca Mihai, si credeti-ma ca nu-i corect sa fim atat de atenti cu el, doar pentru ca este cunoscut ca sportiv. In afara acestui articol, am auzit stirea tragicului accident, dar nu m-a interesat cine este. Sunt sute de mii de oameni in aceeasi situatie si nimeni nu stie de ei!
Departe de mine gandul de a minimiza in vreun fel suferinta lui, dar nu-i corect sa se faca rating/tiraj pe seama unei drame umane. Sunt convinsa ca fiecare doreste sa ramana anonim pana la final, pentru ca aceasta compasiune pe care o manifesta ceilalti DOARE. Nu exagerez cu nimic. Sunt convinsa ca isi va reveni, ca va merge din nou. Independenta este cel mai important mod de manifestare al fiintei vii, mersul fiind oglinda.
Chiar daca n-ar fi spus el insusi ca aceasta experienta l-a facut sa vada cat de putine lucruri ne trebuie cu adevarat, aveam convingerea ca este asa. Viata noastra este foarte simpla, noi o complicam inutil ajungand la formele deviante de manifestare.
Ii doresc putere sa creada ca va merge din nou, pentru a reusi. Toti medicii si toata tehnica din lume, nu pot face nimic in fata unui fatalist.
Este important un aspect: daca te comporti ca un handicapat, vei fi un handicapat. Daca te comporti ca un om normal, vei fi un om normal (aici ma refer strict la functiile organismului nostru).
Multa sanatate si rabdare, pentru ca mersul este primul automatism care se uita si foarte greu de invatat cand este controlat mental!

Multumesc, @r.gabi.
Nu stiam despre acest caz, probabil ca o consecinta a faptului ca nu am mai urmarit presa, de nici un fel.
Interviul este bine facut, dar mai ales apt sa stoarca lacrimi.Eu ma bucur ca dvs., @r. gabi, ati deschis acest subiect.Fiindca am avut ocazia sa citesc cu aceasta ocazie si opiniile colegilor , pe care le gasesc deosebite, si , inca odata , vreau sa ii asigur de prietenia si admiratia mea.
Nu am sa scriu mult, insa vreau sa mai spun ca, dincolo de sau in pofida faptului ca peste tot exista oameni aflati in situatii similare fotbalistului, aceia nu pot si nu au cum sa fie mediatizati.Asa sunt regulile facute, pentru a putea deveni erou trebuie sa fi facut ceva bun pentru tara sau macar pentru comunitatea in care traiesti .Acest fotbalist a facut ceva, si e absolut firesc sa se bucure de atentia presei, de solidaritatea noastra.Fara a presupune ca noi nu suntem interesati si de soarta unor anonimi aflati in situatii similare, ca nu empatizam cu ei. Doar ca nu ii stim, ii putem sti atunci cand unii dintre ei, accepta ca rudele lor sa mearga la un post tv . si sa solicite donatii pentru ca ei sa sa se poata trata, sau macar sa incerce.
Este neindoios faptul ca intr-un fel avem nevoie de eroi .Desigur ca nu ne dorim sa se intample nmic rau care sa-i transforme in eroi.Insa se intampla , si atunci se mai naste un erou cu care solidarizam in suferinta lui.
Este foarte trist ce i s-a intamplat acestui fotbalist.Fara a presupune ca este cu mult mai trist decat alte zeci de mii de povesti similare despre care nu stim.
De foarte multi ani imi e dat ca uneori sa intalnesc in cale o femeie careia ii lipsesc ambele brate.Are aruncata peste umeri o jacheta, iar de restul unuia dintre brate are mereu agatata o sacosa. M-am intrebat adesea daca are pe cineva care sa ii arunce jacheta pe umeri si sa ii agate sacosa de acel rest de brat.Apoi , m-am mai intrebat daca are pe cineva nu doar pentru asta, ci pentru atatea alte lucruri imposibil de facut in lipsa bratelor.Cum se spala, cum isi poate masa un loc dureros, cum isi poate sterge o lacrima ,etc. Si totusi, am vazut-o mereu cu zambetul pe buze. Iar acest zambet al ei mi-a confirmat faptul ca daca ne gasim resuresele necesare putem merge mai departe , chiar in lipsa unor parti ale corpului, nevitale , si ca viata trebuie pretuita , ca oamenii care le sunt aproape in astfel de situatii acestor oameni sunt ei insisi niste eroi .

Sunt de acord ca exista mii de oameni , unii cu suferinte deosebit de mari , oameni saraci si cu probleme , care din nefericire , nu au cum sa devina persoane publice si isi duc suferinta in tacere si cu demnitate.
Eu cred ca mesajul meu a fost gresit inteles , eu nu am vrut sa scot in evidenta suferinta lui Mihai Nesu , ci modul in care gandeste un om atat de afectat .
Faptul ca acesta este persoana publica , ca este un sportiv cunoscut , este cu totul alta problema.
In Romania , oamenii cu dizabilitati , sunt si ei pe acolo , pe undeva , pe la "si altele/diverse" in orice hotarari politice sau administrative care se iau, nu discutam despre grija statului sau despre o politica de protectie sociala cvasi inexistenta.
Am vrut de asemeni sa scot in evidenta faptul ca M.Nesu , isi pastreaza intacta credinta , dupa un asemenea accident , dar mai ales faptul ca in ciuda tuturor antagonismelor existente in lumea contemporana , crede in existenta unui singur Dumnezeu
Credeti-ma , ca simpla persoana , ca am trecut prin destul de multe in viata ca sa fiu atat de "lacrimogen' , cum li s-ar parea unora si ca este departe de mine ideea de a contribui in vreun fel la ratingul cuiva.
Cred ca aceste precizari erau necesare tocmai pentru ca mesajul pe care am vrut sa il transmit sa fie interpretat la justa sa semnificatie.