|
offline
1
Data inregistrarii: |
Buna ziua, am un parteneriat cu o cunostinta la o firma. Avem, ambele, drept de administrator 50-50%. As vrea sa ma retrag din firma respectiva, insa, asociata "nu-si face timp" niciodata sa rezolvam aceasta chestiune. Eu nu am nici un act al firmei, care este inregistrata intr-o alta localitate, decat cea de domiciliu. Ea factureaza pe firma, ceea ce inseamna ca firma este activa. Ideea este ca vreau sa inchei acest parteneriat sau, macar, sa renunt la dreptul de administrator. Astept sfaturile dvs. Multumesc. |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Lege nr. 31/1990 din 16/11/1990
Excluderea și retragerea asociaților Art. 226. - (1) Asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate: a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv; b) cu acordul tuturor celorlalți asociați; c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare. (2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. (3) Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal. |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Daca asociata nu vrea sa se retraga nu aveti alta solutie decat pe cale judecatoreasca.
|
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Faceti o cerere la tribunalul in raza caruia este inmatriculata societatea din care doriti sa va retrageti. Anexati cel putin un certificat constatator emis de ORC judetean unde este inmatriculata firma, daca nu aveti actele constitutive. Motivati exact cu cele scrise in mesajul de pe forum: ca nu aveti in fapt nici un control asupra firmei, ca ati incercat sa va retrageti pe cale amiabila dinfirma dar ati fost amanata nejustificat de asociata dvs, ca sunteti efectiv straina de tot ce se intampla in societatea respectiva si ca doar oficial, in actele inregistrate la ORC, aveti puteri de administrator. Ar fi bine sa va grabiti, poate pe firma sunt datorii facute de asociata dvs - credite bancare, datorii comerciale, restante la plata taxelor si impozitelor catre stat. Succes!
|
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Cererea adresata Tribunalului trebuie sa fie intemeiata asa cum solicita legea, de aceea va trebui sa expuneti in mod concret de ce doriti sa va retrageti, pentru aceasta v-as recomanda sa va adresati asociatului dvs prin adrese scrise care sa ateste ca ii solicitati sa clarificati problema, altfel s-ar putea ca instanta sa considere ca cererea dvs sa fie neintemeiata ca lipsita de probe.
|
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
De asemenea, este foarte important ca dupa ce s-a dispus retragerea dvs. din societatea comerciala sa fie inregistrat acest fapt la Registrul Comertului pentru ca retragerea sa poata fi recunoscuta.
|
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
![]() Cui trebuie să mă adresez pentru a reclama apariția unui cont cu același nume de user: Thhemiss? Mi se pare nefiresc, chiar dacă numele are o altă ortografiere. Pot deschide un cont AVLILL? Sau elliss? gholla ar fi admisibil? Întreb... Liviu S.Bordaș |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Interventie moderatorAdmin-lui sau pianistul -ului .... va puteti adresa cu privire la aparitia acestui utilizator cu nume aproape identic cu al dvs. ... @ Thhemiss Nu consideram fair-play folosirea unui nume asemanator cu unul deja existent, pentru a nu crea confuzie. |
|
|
Acest subiect este moderat de catre freeelis, GabrielaA, AVLIL, lucian huzum, romascanu