|
offline
Data inregistrarii: |
Citez din ziarul GANDUL : Practic, o sancțiune acordată doar pe baza constatărilor polițistului – care a văzut sau i s-a părut că ai trecut pe galben sau pe roșu, că ai circulat pe contrasens, că ai depășit linia continuă etc. – poate fi desființată de instanță, ceea ce înseamnă anularea amenzii și a punctelor de penalizare. Judecătoria Sectorului 2 a stabilit că “procesul-verbal de constatare și sancționare al contravenției trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului în săvârșirea faptei, mențiunile agentului constatator inserate în actul sacționator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă”. S-ar putea spune că în România, neexistând practica precedentului judiciar, nu este obligatoriu ca și alte instanțe să pronunțe sentințe similare pentru cauze identice. Ipoteza este corectă dar judecătorul care a pronunțat această hotărâre a făcut o motivare care se bazează strict pe jurisprudența și legislația CEDO, care au prioritate față de dreptul intern. Cu alte cuvinte, o acțiune în instanță - întemeiată pe legislația europeană - prin care se solicită anularea unei contravenții are mari șanse de reușită. Concret, iată ce a reținut judecătorul care a soluționat dosarul în cauză: “Instanța reține că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în raport de disp. art. 6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de “acuzație în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a petentului, ce privește și aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoială profită persoanei acuzate și incumbă intimatei(… Instanța constată că mențiunile procesului-verbal de contravenție în cauză nu sunt susținute de un probatoriu aferent cu privire la existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petent și vinovăția acestuia în comiterea contravenției”.Avocatul care a învins în instanță Poliția Rutieră, Pompiliu Bota, și-a apărat, de fapt, propria cauză. El se afla la volanul mașinii și a fost oprit de poliție pentru că ar fi depășit limita maximă legală de viteză. Pompiliu Bota a susținut că mașina rula cu o viteză cu cel puțin 20 de km/h mai mică decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție. În instanță, Poliția Rutieră s-a apărat depunând la dosar constatarea agentului de circulație, bazată doar pe fila registrului radar. Cu alte cuvinte, aceasta este o situație oarecum mai dificilă, în care s-ar fi putut depune și alte probe tehnice. Lucrurile stau însă mult mai clar atunci când este vorba de alte fapte care nu pot fi probate decât prin cele văzute de agent. “Am contestat sancțiunea pentru că și în România trebuie să se respecte drepturile omului. Iar autoritățile trebuie să știe că, atunci când îți aduc o acuzație, aceasta trebuie probată. La noi, prezumția de nevinovăție este recunoscută, prin lege, doar în materie penală. Prezumția de nevinovăție funcționează, în toate țările civilizate, și în materie civilă. Nu se poate porni de la prezumția că tu trebuie să dovedești că ai dreptate, iar ceea ce spune agentul de circulație este literă de lege. Și el este om și poate greși” – ne-a declarat avocatul Pompiliu Bota. " LA FEL AM PATIT SI EU, AM TRECUT PE GALBEN, POLITIA ERA DUPA COLT NU AVEA CUM SA VADA CULOAREA SEMAFORULUI SI TOTUSI M)AU SANCTIONAT CU AMENDA DE 720 RON SI SUPSENADREA PERMISULUI PE 30 ZILE. Am mai gasit si textul urmator : Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciaza, in mod constant ca pentru a determina daca o contraventie poate fi calificată drept “acuzatie in materie penală” in sensul Conventiei sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce defineste contraventia apartine, conform legii nationale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3) natura si gradul de severitate al sanctiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Conventie. In orice caz, in aprecierea Curtii, indicatiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998). Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ iar nu cumulativ. In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Conventiei, sau sa expuna persoana vizata unei sanctiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, apartine sferei « penale » Ati putea explica mai "explicit" si in termeni mai accesibili textul de mai sus ? CARE AR FI ARGUMENTELE MELE PENTRU INCADRAREA CONTRAVENTIEI PRIMITE IN CATEGORIA "ACUZATIE IN MATERIE PENALA" ? Amenda in sine ? Sanctiunea de suspendare a permisului ? |
|
|
|
offline
Data inregistrarii: |
Stimate domn/doamna,
ceea ce trebuie sa retineti din motivarea hotararii si care sa poata fi folosit in ceea ce va priveste este urmatorul aspect: Pana la proba contrara( pe care trebuia sa o faca contestatorul) cu privire la procesul verbal de contraventie se sustinea la noi ca acesta beneficiaza de o prezumtie relativa simpla de temeinicie.( trebuia sa rastorni prin probe aceasta prezumtie). Acum cedo vine si spune ca se incalca prezumtia de nevinovatie, ajutand contravenientul in sensul ca sarcina probei apartine agentului in aceeasi masura ca si contestatorului prentru sustinerile sale. Instanta trebuie sa aiba in vedere si sa porneasca in analizarea unei cauze de la prezumtia de nevinovatie, acea prezumtie de legalitate si de adevar a procesului verbal fiind lipsita de rezonabilitate (incalcandu-se prezumtia de nevinovatie.) Asa era practica la noi ..ca procesul verbal retine adevarul..cine il contesta trebuie sa faca dovada... Sper sa fi fost explicita. succes av. Ileana Schwarz |
|
|
Acest subiect este moderat de catre freeelis, GabrielaA, Stoica Ioana, simonette12, legally_aid