Subiect: Obligatie prescrisa?
Buna ziua,

am o situatie care mie mi se parea simpla si clara. Instantele insa au o alta parere...cu care nu sunt de acord.
Avem un accident auto in care soferul vinovat a distrus o masina. Proprietarul masinii isi repara masina pe CASCO iar firma de asigurare cheama in judecata pe soferul vinovat, pentru a-si recupera de la acesta banii dati pe reparatie. Societatea de asigurare a avut cunostinta despre producerea accidentului din chiar ziua producerii lui pentru ca a fost notificata de asiguratul CASCO.
Actiunea introdusa de firma de asigurare s-a facut la mai mult de 3 ani de la momentul accidentului.
Soferul vinovat a invocat exceptia prescriptiei aratand ca firma de asigurari a avut cunostinta de existenta prejudiciului ui si de persoana vinovata de producerea lui, chiar de la momentul producerii sale.
In aceste conditii, actiunea ar fi prescrisa.
Doua instante au zis ca nu-i prescriptie ( Judecatoria si Tribunalul).
Ei au preluat apararile firmei de asigurari care zice : nu e prescrisa actiunea, pentru ca noi nu am cunoscut intinderea prejudiciului decat mult mai tarziu, dupa ce reparatiile s-au efectuat si am stiut cati bani avem de dat.
Asadar, in opinia acestor instante, necunoasterea intinderii prejudiciului este un fel de cauza de suspendare ( sau poate de intrerupere, ca n-au zis) a termenului de prescriptie.
Eu nu sunt de acord cu aceste sustineri. Nu gasesc ca necunosterea intinderii prejudiciului ar fi temei pentru neinceperea cursului prescriptiei.
Prejudiciul poate sa fie determinat dar si determinabil. Puteau introduce actiunea apoi face o expertiza sau chiar suspenda procesul...Variante erau.
Ce parere aveti?

av. Boncu

ultima data editat de costiboncu pe data de Marti, 27 Ianuarie 2009, 17:36

Momentul accidentului nu poate fi luat in considerare pentru inceperea cursului prescriptiei, intrucat dreptul la actiune al asiguratorului in contra soferului vinovat s-a nascut abia la momentul achitarii contravalorii pagubei cauzate si asigurate.
Consider ca instantele au avut dreptate, chiar daca nu pentru motivul necunoasterii contravalorii prejudiciului, ci pentru motivul de mai sus.

Buna ziua,

nu cred ca ceea ce spuneti este corect.
Legea spune ca asiguratorul se substituie in drepturile asiguratului. Asadar el se substituie inclusiv in ceea ce priveste termenul de prescriptie.

avocat Boncu

Cred ca nu era prescrisa...
dreptul la actiune se naste din momentul in care asiguratorul a platit asiguratului sau casco...

sa nu uitam ca cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda un obiect precizat!( art.112alin1pct3)
cum sa formuleze actiune inainte ?sa fie obligat soferul x la plata sumei y pe care o va stabili z dupa ce se repara masina lui w...in viitorul apropiat.

ihm?merge?nu cred.

dar sa citim putin..doctrina si, sa aflam:
termenul de prescriptie curge de la data cand se naste dreptul la actiune, respectiv
data la care dreptul subiectiv (sau interesul legitim) este incalcat, negat,ori contestat
ORI
data la care dreptul la actiune-chiar in lipsa contestarii sau incalcarii trebuie, dupa circumstante, executat.
(citat Prescriptia extinctiva, Marian Nicolae)

nu i se poate imputa pasivitate asiguratorului. Dreptul lui nu a fost inca incalcat...nu a platit despagubirea....am vorbi despre un drept la actiune care s-a stins inainte de a se naste...?( )ceea ce ..e imoral..ilogic..

av. Ileana Schwarz

Termenul de prescriptie in materie de asigurari nu era de ...2 ani?

Eu afirm că ne aflăm în domeniul răspunderii delictuale, nu contractuale. Prin urmare, oricare ar fi termenul de prescripţie în materia asigurărilor, nu acesta este aplicabil, ci termenul general de trei ani.

Apoi, trebuie să analizăm temeiul dreptului asigurătorului de a cere plata de la cel vinovat. Cred că aici este vorba despre subrogaţia în drepturile creditorului - asigurătorul se subrogă în drepturile celui căruia i-a plătit ceea ce trebuia să plătească vinovatul. Prin urmare, asigurătorul exercită acţiunea la care păgubitul ar fi avut dreptul, cursul prescripţiei fiind acela al acţiunii la care păgubitul ar fi fost îndreptăţit.

Acţiunea păgubitului putea fi exercitată din momentul în care acesta a cunoscut întinderea pagubei, moment care poate fi acela al finalizării devizului de reparaţii sau un moment anterior - dacă firma de reparaţii a întocmit un deviz estimativ.

Prin urmare, momentul la care începe cursul prescripţiei nu poate fi nici acela al producerii accidentului, dar nici acela la care asigurătorul a făcut plata, asigurătorul neexercitînd un drept propriu împotriva persoanei vinovate, ci doar subrogîndu-se, prin plată, în drepturile păgubitului.

Zic şi eu...

Liviu S.Bordaş

Nu mai retin doctrina, insa jurisprudenta spune ca 2 ani e un termen exclusiv pentru relatiile dintre asigurator, asigurat, beneficiar etc., ce decurg din contractul de asigurare.
Chiar daca nu sunt tocmai de acord cu interpretarea, exista si un recurs in anulare de prin 2002 in care s-a decis:

În motivarea recursului în anulare, s-a susţinut că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, în sensul că termenul de prescripţie de 2 ani, reţinut a fi aplicabil de instanţe, în baza dispoziţiilor art.3 alin(.2) din Decretul nr.167/1958, vizează exclusiv raporturile dintre asigurător şi asigurat, or, în speţă, reclamanta, în calitate de asigurător, subrogându-se în drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei, a formulat acţiune în regres împotriva acestora, situaţie în care era aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art.3 alin(.1) din Decretul nr.167/1958, faţă de care acţiunea reclamantei a fost introdusă în termen legal şi impune respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune..

Recursul în anulare este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, s-a constatat că sfera de aplicare a dispoziţiilor art.3 alin(2) din Decretul nr.167/1958 este clar delimitată şi se referă exclusiv la raporturile juridice ce izvorăsc din asigurare, respectiv raporturile contractuale dintre asigurător şi asigurat, asiguratorului cu contractantul asigurării (pentru situaţiile în care contractantul şi asiguratul sunt persoane diferite), asiguratului cu persoana cuprinsă în asigurare, asigurătorului cu beneficiarul asigurării.

Prin urmare, termenul special de prescripţie de 2 ani prevăzut de dispoziţiile legale este aplicabil numai situaţiilor arătate, decurgând din raportul generic asigurător – asigurat.

În speţă, reclamanta este terţ faţă de raportul de asigurare existent între asigurătorul de răspundere civilă obligatorie SC A. SA Bucureşti şi asiguratul acestuia, pârâtul D. F,. şi drept urmare, termenul special de prescripţie nu este aplicabil, ci devine aplicabil termenul general de prescripţie, ce funcţionează în privinţa terţelor persoane care au anumite drepturi şi obligaţii în afara raporturilor de asigurare.

În cauza de faţă dreptul asigurătorului la acţiunea în regres împotriva terţului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizaţiei plătite şi este valorificabil pe calea dreptului comun, nefiind vorba despre un raport juridic contractual, direct, între asigurător şi asigurat.

Aşa fiind, subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului său pentru despăgubiri, ca urmare a producerii unui prejudiciu în afara raporturilor de asigurare, are la bază un raport juridic delictual şi nu unul contractual şi, ca atare, nu trebuie confundată cu acţiunea pe care o are asigurătorul împotriva propriului asigurat.

Aşadar, în speţă, este aplicabil, termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data de 29 august 1997, data efectuării plăţii către asigurat, având în vedere că acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 24 august 2000, rezultă că a fost promovată în termenul legal şi în mod greşit instanţele au admis prescripţia dreptului la acţiune, ce trebuia respinsă ca nefondată.

În consecinţă, faţă de aceste considerentele, s-a admis recursul în anulare, împotriva deciziei curţii de apel şi recursul declarat de reclamantă iar cauza a fost trimisă, spre soluţionare în fond, tribunalului.

Ce nu inteleg eu in toata motivarea asta este ca se sustine ca "dreptul asigurătorului la acţiunea în regres împotriva terţului responsabil derivă din subrogarea în drepturile asiguratului în limita indemnizaţiei plătite", cu alte cuvinte este un raport juridic ce izvoraste, cumva, din asigurare.
Daca nu era contractul de asigurare, nu exista nici subrogatia asiguratorului in papucii asiguratului.
E drept ca subrogatia izvoraste in mod egal din contract si lege, dar totusi...

Cat priveste data inceperii curgerii prescriptiei, aceasta e data la acre s-a platit efectiv reparatia, despagubirea. Cred ca scrie pe undeva si printr-o lege, nu mai retin, dar practica e aproape unanima in sensul asta, caci pana la data la care asiguratorul plateste se pot intampla diverse, printre care chiar ca prejudiciul sa fie platit direct de vinovat sau chiat de victima...
Dealtfel, asiguratorul isi dovedeste calitatea procesuala activa in dosar cu acte care arata plata facuta in numele sau pentru asiguratul sau... inainte de data platii el fiind in imposibilitate de a-si dovedi dreptul.

Exemplu: accident usor, soferu vinovat 1, soferul nevinovat 2 alege sa-si repare masina pe propriul casco si nu pe asigurarea RCA a soferului 1, caci ar dura mai mult.
Cand se naste dreptul la actiune? Dar daca isi da seama soferul 2 ca ii creste rata casco si nu-i convine, contactand iar soferul 1 ca, totusi, sa-i acopere prejudiciul din RCA-ul sau?
Dupa logica faptului ca de la data cand a aflat se naste si dreptul la actiune, inseamna ca pana la data platii efective ambii asiguratori, si cel RCA al soferului 1 si cel CASCO al soferului 2 ar putea intenta actiuni pentru acelasi prejudiciu. Si se face expertiza si se plateste.
Or, logic, avem o problema... se cheama juridic acea calitate procesuala activa pe care ambii asiguratori trebuie s-o dovedeasca in dosar, slava cerului!
Si cum o dovedesc?
Aratand documentul de plata al daunei...

AVLIL, fără să cunosc existenţa acestui recurs, am spus acelaşi lucru. Prescripţia e de 3 ani.

Marile spirite (al meu şi al onoratei instanţe) se întîlnesc.

Totuşi, cu momentul de la care începe prescripţia nu pot fi de acord. Adică, dacă păgubitul ar trebui să exercite el acţiunea împotriva celui vinovat, prescripţia ar începe să curgă de la data la care a cunoscut întinderea pagubei (nu de la data la care a plătit reparaţia), în cazul asigurătorului subrogat în drepturile păgubitului într-o acţiune împotriva aceluiaşi vinovat şi pentru aceeaşi culpă delictuală există un alt moment de la care curge prescripţia? E ca naiba.


Liviu S.Bordaş