Subiect: E criza?
Cum percepem fiecare criza asta? Prin ce ne afecteaza? Cum putem reduce efectele ei? Ce facem pentru a trece de ea?

Ceea ce este inddit la noi este ca a fosy anuntata anul trecut inainte sa se manifeste iar greul il duce sectorul privat

Aceasta criza "economica" ne arata asa cum suntem, Si inca nu ne-am scos de pe noi toate farafastacurile cu care ne-am impopotonat in ultimii ani.
Intr-o criza te comporti asa cum esti plamadit de la natura si cu cat criza este mai puternica, cu atat iti iese mai mult in evidenta caracterul. Pentru ca aceasta criza este facuta din toate crizele noastre personale, ale tuturor.
Nu vreau sa dau exemple pentru ca as reduce la neesential impactul total, dar sunt convinsa ca fiecare trece prin criza, nu asa cum poate, ci asa cum este.

laszlo.pacso a scris:

Cum percepem fiecare criza asta? Prin ce ne afecteaza? Cum putem reduce efectele ei? Ce facem pentru a trece de ea?

Criza este ca o sperietoare pentru salariati,intr-adevar o resimtim prin facturi emise si neancasate si o contracaram prin abilitatile noatre profesionale, convingem clientii ca produsele noastre sunt cele mai bune,dar le si dovedim,le oferim suport tehnic si desigur lansam oferte promotionale.

Eu cred ca aceasta criza tot ar fi avut loc in Romania , datorita lipsei reformelor structurale , dar guvernul prin OUG 34/2009 a reusit sa o adanceasca .

Criza exista doar pentru cei care o simt!multi o duc mai bine decat inainte!asa ca...

Despre ce fel de criza este vorba?
In primul rand, scumpa noastra tarisoara a fost mereu crizata.
Dupa anuntarea oficiala a crizei economice mondiale , anul trecut, fix pe data de 15 septembrie, primul lucru pe care l-au facut oficilitatile noastre a fost sa nege existenta crizei la Romanica.
Ulterior a devenit desuet sa nu te declari "crizat".
Numai ca radacinile dificultatilor economice nu sunt tocmai transparente.
In SUA cauza a fost larghetea cu care se acordau creditele subprime celor fara vreo posibilitate de plata.
La noi, cauzele sunt cam tot pe aici.
Bancile romanesti acordau credite peste credite, pentru diverse nevoi personale.
Cu o simpla adeverinta de la serviciu, dovedind ca ai salar minim.
De la economia bazata pe venit real, s-a trecut la un bluf care a creat iluzia ca esti la fel de important daca ai banii tai sau..ii imprumuti de la banca.
In timpul comunismului exista o criza de alimente, de produse de lux, de diverse.Bani erau, numai ca nu prea aveai ce sa cumperi.
Intre timp, am devenit tara emergenta.Aveam produse-drept nu de cea mai buna calitate si foarte scumpe-dar nu mai aveam bani.
Tendinta acumularii cu orice pret de avutie s-a suprapus necesitatii de a vinde cat mai mult, concomitent cu scaderea puterii de cumparare.
Bancile au venit pe piata cu un produs numit vanzare pe datorie,in rate, cu buletinul, etc.
Venitul populatiei a crescut doar pentru a se intretine aceasta iluzie a prosperitatii, cei prosperi cu adevarat neresimtind practic dezastrul american.
Stau si ma intreb cate plati neefectuate existau inainte de data oficiala a crizei..
Ma intreb chiar daca exista o solutie la criza fara reforme fundamentale si fara renuntarea la mecanismele coruptiei.
Romania a avut un sistem de proprietate socialist, in care proprietatea privata era exceptia, statul fiind adevaratul titular al avutiei.
Acum statul ca titular al dreptului de proprietate este inlocuit de banci...
E vreo problema?!

AMAR - Augustin Buzura



"Nu am nici o indoiala ca mesterul Manole a bantuit sub diferite pseudonime prin toti Balcanii ca, pâna la urma, sa-si ia cetatenie romaneasca si sa se stabileasca definitiv la noi, unde tragedia lui nu constituie exceptia,ci regula..
"Trebuie sa-ti alegi locul unde vrei sa-ti ratezi viata", spunea Cioran, iar aici e locul cel mai potrivit. În afara de începuturi, de lucruri neduse niciodata la bun sfârsit, de linsaje mediatice, ne mai reusesc, am spus-o deseori, înmormântarile. Si, mai ales,cele ale valorilor pe care le-am ignorat pe când erau în viata. La moartea lor: salve, militari, decoratii postume,cuvântari patetice urmate, în buna traditie daco-getica,de firestile petreceri. De vreo doua mii de ani încoace,Zalmoxe n-a avut încotro, se vede, a fost nevoit sa se obisnuiasca nu numai cu mirosul de vin, ci si cu cel de mici si sarmale. Si sa descopere si el, precum întristata adunare, ce mari valori i-au ajuns la sân.
Acum ne aflam înaintea altui început. Nu ma gândesc la noul guvern – nou, partial, dar foarte vechi prin maniere –, ci la faptul ca lumea a trebuit sa înteleaga, în sfârsit, ca situatia este mult mai grava decât pare, ca bogati si saraci, specialisti sau ignoranti sunt obligati sa-si puna, cu neliniste, câteva întrebari despre soarta noastra, despre ce se va întâmpla mâine. Sau, cum aud tot mai frecvent: ce se va alege de noi?
În ultimele zile, si nu chiar din întâmplare, mi-am amintit o întrebare rostita cu toata duritatea de Emil Cioran într-o carte de tinerete, Schimbarea la fata a României: „Doamne! Ce vom fi facut o mie de ani?! Toata viata noastra, de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns sa ne dam seama ca n-am facut nimic...“
Sigur, despre cele ce ni s-au întâmplat în cele doua milenii, nu este locul si momentul sa discutam. Trecutul a fost cum a fost, cu înaltari si caderi, dar cele ce se petrec în aceste zile ne fac sa ne întrebam cu spaima: „Doamne, ce am facut în ultimii douazeci de ani?“ Si, iarasi, fiindca nu avem de ales, trebuie sa ne amintim raspunsul filosofului, si anume, ca „nu avem nimic înapoi pentru a avea regrete“. Din nefericire, totul trebuie început iarasi, dar din alt punct. Fireste, daca vrem sa existam. De la mizeria comunista la cea capitalista, drumul a fost neasteptat de scurt, mai ales ca nu s-a facut absolut nimic pentru a ne determina sa o uitam pe cea dintâi. Cât despre cauze…, sunt convins ca, oricât ar parea de ciudat, analfabetismul ne-a ajutat sa ramânem o insula latina într-o mare slava, dar a-l întretine în continuare, mi se pare înspaimântator.
De doua decenii, nu facem decât sa ne cultivam cu îndaratnicie defectele. Învatamîntul, ignorat, supus unor neîncetate reforme, terorizat de politica si de subfinantare, este într-o situatie disperatã. Cartea nu mai intereseaza nici macar în vorbe. Demagogii au omis-o demult din promisiunile lor. Foamea si saracia nu au nici o legatura cu instructia si cu libertatea. De aceea, mai grava decât brutala criza economica, mi se pare criza morala. Nimeni nu mai raspunde de nimic, toti striga, ameninta si se urmaresc unii pe altii zi si noapte. De doua decenii, mahalaua s-a întins peste tot ca o pedeapsa. Politicienii de azi nu au fost capabili sa faca ceva pentru tara sau sa respecte legile pe care ei însisi le-au facut, ci se lupta pentru ocuparea micilor ecrane pe care nu-si mai au loc actorii si valorile adevarate.
De "pe sticla" tv s-a condus si se conduce tara, de acolo s-a pronuntat justitia, acolo s-au frânt destine, s-au conturat biografii false, valori false, tara ajungând un rai al neispravitilor si haitasilor. Un trist fight club. Sau, pentru a ne mentine în limitele spatiului nostru spiritual, mi se pare mult mai convingatoare explicatia data de compozitorului german Flechtenmaher regelui Carol I, care a dorit sa afle de ce autorul Imnului intentiona sa paraseasca definitiv România: „Prea mult p...mo-tii, Majestate!“
Astazi, cred ca doar înjuratura ne mai apartine, caci în rest, s-a vândut tot si nu s-a pus nimic în loc. A disparut, cum încerca sa glumeasca cineva, chiar si praful de pe toba!
E adevarat, am trait atâtia ani în minciuna si fals încât nu e de mirare ca adevarul nu mai este luat în serios si nu are asupra oamenilor efectul pe care ar trebui sa-l aiba. Criza începe sa ne deschida ochii, facându-ne sa întelegem ca eterna întrebare „Doamne ce se întâmpla cu noi?“ îsi asteapta raspunsul.
Exista, fireste, un scepticism al lasilor, o imbecila lene intelectuala, dar si o teama a celor mai multi de a înfrunta realitatea. Ma urmareste înca imensa iresponsabilitate a celor peste 73% dintre inconstientii sau disperatii, mai degraba, care-si doresc un conducator puternic. Si asta, dupa numai doua decenii de la împuscarea celuilalt. Sigur, toate sunt bipolare: plus si minus. Poate ca de dragul echilibrului în lume, noua, celor din Est, ni s-au dat mai ales raul, suferinta, orbirea. Si pentru ca l-am citat pe Cioran, nu pot sa trec cu vederea unul din avertismentele sale: „Tiranii sunt mari cunoscatori ai oamenilor. Nu sunt cretini. Ei stiu cum poti manipula oamenii, pâna unde poti merge. Un tiran imbecil, asa ceva nu exista. Tiranii sunt oameni care vor sa
faca experiente, care înainteaza tot timpul, merg pâna la capat, pâna la momentul când totul se duce de râpa.
Istoria e pe trei sferturi istoria tiraniilor, a sclavajului omenesc.“
În loc sa învete din experienta altora, politicienii nostri izolati de lume repeta idei si momente asupra carora istoria si-a dat verdictul. Dupa dorinta de sânge proaspat, dupa lupta cu batrânii si cu bautorii de cafea, ar mai ramâne în arsenalul politic expirat înca un vis al Raposatului, care s-a îndeplinit abia dupa moartea lui: omul nou. Pentru cunoscatorii realitatii românesti, nu este un secret ca acesta a aparut abia dupa Revolutie. Si, mai mult, el ne conduce spre cele mai înalte culmi ale... capitalismului!
Este la îndemâna oricui sa-l recunoasca: incult, agresiv, nesatul, mitocan, demagog, versatil".