Ultimele mesaje in forum
Discutie Ajutor pentru un om
Data Vineri, 5 Februarie 2010, 21:38
Dacă postez în forumul greșit, vă rog să mă scuzați. Nu vreau să deranjez pe nimeni, ci doar să ajut un om.
Azi am aflat despre povestea unui tânăr, Daniel Răduță. Nu-l cunosc, însă m-a impresionat cazul său. Poate și pentru că în locul lui aș fi putut fi eu.
Daniel a fost recent diagnosticat cu leucemie. Are mare nevoie de ajutor pentru un transplant de măduva spinării, posibil numai în străinătate. Costul operației e estimat la circa 120.000-150.000 euro, bani de care nu dispune. Până în acest moment s-au strâns circa 37.000 euro.
Dacă doriți să ajutați, cu oricât de puțin vă permiteți, fie și prin transmiterea mesajului mai departe, iată cum o puteți face:
http://danielraduta.ro/?pag...
Facebook:
http://apps.facebook.com/ca...
Twitter:
http://twitter.com/draduta
Vezi toata discutia
Discutie Decizie cu caracter retroactiv?
Data Vineri, 7 August 2009, 13:19
@ToacaDaniel
Corect...
Sincer, îmi pare rău că n-am scris un mesaj mai clar despre un text legal atât de simplu și limpede. Văzând cascada de păreri care a urmat, de istorisiri din "practică", de răstălmăciri etc., mă întreb dacă a fost o idee bună să comentez de la bun început. Cu siguranță m-aș fi abținut dacă aș fi bănuit ce urma.
Recunosc: abordarea mea este de regulă teoretică (i.e. în primul rând raportată la prevederile legii și numai apoi la păreri proprii, experiență etc.). Cred că, așa cum nu pui carul înaintea boilor, nu pui nici "practica" sau părerile personale, înaintea legii, într-un domeniu care operează prin definiție cu
norma juridică.
Nu vreau să vă mai plictisesc așa că nu mai insist cu niciun alt comentariu pe acest subiect.
Vezi toata discutia
Discutie Decizie cu caracter retroactiv?
Data Joi, 6 August 2009, 19:05
Citind discuția dvs. sunt uluit să observ că până și textele simple, clare, pot primi interpretări... bizare.
ToacaDaniel a citat articolul 268 din Codul muncii (îl redau și eu pentru a-l avea în față):
(3) Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii.
Puțină analiză pe text:
- cine (ce) se comunică salariatului (...)? decizia de sancționare [decizia = subiect];
- cine (ce) produce efecte de la data comunicării? decizia de sancționare [decizia = subiect].
- ce înseamnă "produce efecte"? răspunsul e aproape ireductibil și de aceea dificil de formulat: înseamnă (în acest caz) că, juridic, determină începutul sancțiunii prevăzute în conținutul deciziei.
Așadar:
(1) avem o abatere disciplinară,
(2) aceasta e cercetată după procedura legală (
freeelis, nu corectitudinea îndeplinirii procedurii era problema aici, ci strict, punctual, dacă o decizie dată azi poate produce efecte începând cu săptămâna trecută),
(3) se emite o decizie de sancționare (să zicem, azi),
(4) presupunem că decizia s-ar comunica legal
mâine,
(5) conform
legii, aceasta începe să producă efecte
de mâine. Care sunt efectele? Punerea în aplicare a sancțiunii stabilite - în cazul nostru, o reducere a salariului de bază pentru maximum 3 luni.
Cu toate acestea, am găsit o răstălmăcire greu de explicat: "Decizia nu produce efecte juridice de la data comunicarii.". Păi, când însuși textul de lege spune: "decizia de sancționare (...) produce efecte de la data comunicării", o asemenea interpretare este extrem de îndoielnică (pentru a mă limita la vorbe care să nu lezeze pe nimeni). E contrazicerea unui lucru atât de evident, încât mă întreb cam ce părere are dl. avocat despre cei care mai citesc mesajele de pe acest forum.
Într-adevăr, și faptul că termenul de contestare începe de la momentul comunicării este
tot un efect juridic al deciziei, dar includerea acestuia în explicația de mai sus este la fel de contrariantă.
@"Daca se dispune sanctiunare cu reducerea salariului pe luna august, atunci aceasat penalizare se va aplica pentru toata luna august, adica de la 01 august."
De unde până unde această explicație? Spuneți că în caz de concediere sau de suspendare, ca sancțiuni disciplinare, decizia are efect de la data emiterii (N.B.:
de la data comunicării, v. supra). Ce prevedere legală permite vreo excepție în cazul sancțiunii cu reducerea din salariu?! Îmi dau seama că ați ajuns la o asemenea interpretare pornind exclusiv de la rațiuni practice, de calcul, dar textul legal,
teoria, e fără echivoc: efectele (sancțiunea) se produc de la data comunicării deciziei, nu de la începutul lunii, nu de la data ultimei plăți salariale.
@" In cod nu specifica nicaieri ca sanctiunea se aplica pentru perioada de la: incepand cu data savarsirii abaterii ci sanctiunea se aplica pentru luna in care s-a savarsit abaterea."
Atunci, pentru dvs., ce poate însemna ceea ce scrie în cod: "produce efecte
de la data comunicarii"?!!!
@"Despre faptul ca decizia isi produce efectele de la data comunicarii ei, se refera la faptul ca de la data semnarii de catre angajat, de fapt este data la care el a luat cunostinta de decizie si tot de la acea data in termen de 30 zile o poate contesta"
???? Nu vă cred.
În concluzie:
1. avem de a face cu o formă de retroactivitate (actele care dispun pentru trecut sunt calificate ca fiind
retroactive); cu toate acestea, nu e invocabilă prevederea constituțională "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile" - motivul este simplu: în cazul nostru
nu avem de a face cu o lege, ci cu un act al unei persoane particulare.
2. din fericire, de data aceasta textul legal aplicabil este cât se poate de simplu și de clar: decizia de sancționare produce efecte de la data comunicării către salariat, nu de la data emiterii deciziei, nici de la începutul lunii, nici de la data săvârșirii abaterii. Nu există nici excepții și nici distincții care să ducă la interpretările bizare de mai sus.
Vezi toata discutia
Discutie incetare raport de munca prin demisie...imputare cheltuieli scolarizare
Data Vineri, 31 Iulie 2009, 18:10
Krissia a scris:
CORECT ? @ a_k ? 
Mă simt deja pus la punct.

Totuși, insist cu speranța că pot face față argumentului dvs.
O.G. 121/1998 se referă la
militari - la vremea aceea, o mare parte din personalul MI era asimilat militarilor. Din moment ce în 2002 a apărut o
lege specială privind statutul polițistului, care prevede că polițiștii sunt
funcționari publici civili etc. etc., cum oare să le mai fie aplicabilă ordonanța din 1998?
Ați citat textul din ordonanță. Problema lui este că nu a fost actualizat. În ceea ce-i privește pe polițiști, textul ordonanței a devenit caduc, fiind abrogat implicit de noua lege (v. articolul 82 (2) "La aceeași dată orice alte dispoziții contrare se abrogă.").
Apoi dați niște citate în legătură cu răspunderea materială. Așa cum menționam, textele din O.G. 121/1998 nu mai sunt aplicabile polițiștilor, deci le vom scoate din discuție. Rămâne textul din statutul polițistului - cu ce folosește discuției de aici prevederea referitoare la răspunderea materială? Așa cum am citat și în mesajul anterior, prevederile din statutul polițistului
se completează cu cele din statutul funcționarului public. Faptul că tipurile răspunderii nu coincid nu e, așadar, o problemă.
"(2) Pana la adoptarea hotararilor Guvernului prevazute la alin. (1) politistii beneficiaza de drepturile corespunzatoare prevazute in actele normative in vigoare pentru cadrele militare."
... asta îi face militari, cumva?! Pe lângă asta, textul se referă la
drepturi. De când obligația salariatului de a nu avea inițiativa încetării contractului pentru o perioadă de timp este un
drept?
În lipsa vreunui alt text normativ care să lege răspunderea polițistului de răspunderea militarilor, mă tem că vă înșelați.
Vezi toata discutia
Discutie incetare raport de munca prin demisie...imputare cheltuieli scolarizare
Data Vineri, 31 Iulie 2009, 15:21
1. Hotărârea judecătorească pe care ați menționat-o are o certă valoare orientativă, dar nu văd cum ar fi utilizabilă direct și în cazul dat.
2. Legea 360/2002 privind statutul polițistului demilitarizează poliția, cel puțin teoretic, transformând-o într-un corp de funcționari publici civili, "cu statut special, înarmați, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului" (articolul 1 (1)).
3. Articolul 78 (1) din aceeași lege prevede că: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului".
Vezi toata discutia