MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Ordin nr. 2605 din 2010
pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute
de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Având în vedere dispoziţiile art. 129, 130 şi ale art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Procedura de aplicare efectivă a
măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, cuprinsă în anexa nr. 1.
Art. 2. - Se aprobă modelele, modul de utilizare şi de
păstrare ale următoarelor formulare, cuprinse în anexele nr. 2-9:
1. ,,Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii";
2. ,,Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii";
3. ,,Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri
mobile" şi anexa la ,,Procesul-verbal de sechestru asigurător
pentru bunuri mobile";
4. ,,Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri
imobile";
5. ,,Adresă de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra sumelor
datorate debitorului de către terţi";
6. ,,Adresă de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra
disponibilităţilor băneşti";
7. ,,Referat justificativ de ridicare a măsurilor asigurătorii";
8. ,,Decizie de ridicare a măsurilor asigurătorii".
Art. 3. - Garda Financiară, Autoritatea Naţională a Vămilor,
Direcţia generală coordonare inspecţie fiscală, direcţiile
generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, organele fiscale teritoriale subordonate acestora,
precum şi Direcţia generală de administrare a marilor
contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. - Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Sorin Blejnar
Bucureşti, 21 octombrie 2010.
Nr. 2.605.
ANEXA Nr. 1
PROCEDURĂ
de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală
1. Termeni
1.1. Expresiile utilizate în cuprinsul prezentei proceduri au
următoarele semnificaţii:
a) organ de control - organ de control competent, potrivit
legii, al Gărzii Financiare, Direcţiei generale coordonare
inspecţie fiscală, Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor
generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, organelor fiscale teritoriale subordonate acestora şi al
Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili;
b) organ de executare - organ de executare competent,
potrivit legii, al Autorităţii Naţionale a Vămilor, direcţiilor generale
ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, organelor fiscale teritoriale subordonate acestora şi al
Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili;
c) creanţe bugetare - sume ce constituie venituri ale
bugetului general consolidat, astfel cum sunt reglementate în
cuprinsul art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
1.2. În vederea instituirii de urgenţă a măsurilor asigurătorii
asupra bunurilor mobile dispuse de către organul de control,
competenţa ducerii la îndeplinire revine organului de executare
în a cărui rază teritorială organul de control face constatarea
actului sau a faptului supus dispoziţiilor legale fiscale,
prevederile art. 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplicându-se
în mod corespunzător.
2. Atribuţii
2.1. Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate
dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există
pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi
risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod
considerabil colectarea, în următoarele situaţii:
a) în urma constatării unor acte şi fapte care pot constitui
infracţiuni de evaziune sau fraudă fiscală, în cazul cărora
prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de
impunere, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările şi
completările ulterioare;
b) în situaţia în care au fost stabilite obligaţii fiscale cu ocazia
acţiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere;
c) în situaţia în care urmează să fie stabilite obligaţii fiscale
cu ocazia acţiunii de control prin acte administrative fiscale de
impunere;
d) dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea
procedurii de atragere a răspunderii solidare după emiterea
deciziei de atragere a răspunderii solidare;
e) în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru
deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare
înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
2.1.1. Măsurile asigurătorii dispuse vor fi duse la îndeplinire
de organul de executare, în timpul acţiunii de control, împreună
cu organul de control.
2.2. Organul de executare prevăzut la pct. 1.1 lit. b) poate
dispune şi duce la îndeplinire măsurile asigurătorii ori de câte
ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să
îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau
îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele
situaţii:
a) înainte de existenţa posibilităţii legale de aplicare a
măsurilor executorii;
b) dacă creanţele fiscale sunt individualizate şi înregistrate în
evidenţa fiscală şi acestea fac obiectul unor înlesniri la plată,
potrivit legii;
c) după emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare;
d) în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru
deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare
înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
2.3. Măsurile asigurătorii dispuse de organele de urmărire
penală sau de instanţele judecătoreşti, aşa cum este prevăzut la
art. 164 din Codul de procedură penală, ori de alte organe
competente, potrivit legii, se duc la îndeplinire de către organul
de executare în conformitate cu dispoziţiile referitoare la
executarea silită, care se aplică în mod corespunzător şi rămân
valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor
formalităţi.
2.4. Organul de control/Organul de executare nu va dispune
măsuri asigurătorii pentru debitorii aflaţi în insolvenţă potrivit
Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi
completările ulterioare, sau când contribuabilul nu deţine active
patrimoniale urmăribile.
3. Acte administrative utilizate
3.1. ,,Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii" se
întocmeşte de către organul de control/organul de executare şi
stă la baza emiterii ,,Deciziei de instituire a măsurilor
asigurătorii".
3.2. ,,Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii" se
întocmeşte de către organul de control/organul de executare,
când s-a constatat existenţa unor elemente care pot duce la
periclitarea sau îngreunarea colectării creanţelor ce au fost sau
urmează să fie stabilite.
3.3. ,,Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri
mobile" se întocmeşte de către organul de executare în vederea
ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse.
3.4. ,,Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri
imobile" se întocmeşte de către organul de executare în vederea
ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse.
3.5. ,,Adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra
disponibilităţilor băneşti" se întocmeşte de organul de executare
în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse.
3.6. ,,Adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra
sumelor datorate debitorului de către terţi" se întocmeşte de
către organul de executare în vederea ducerii la îndeplinire a
măsurilor asigurătorii dispuse.
3.7. ,,Referatul justificativ de ridicare a măsurilor asigurătorii"
se întocmeşte de organul de control/organul de executare şi stă
la baza emiterii ,,Deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii".
3.8. ,,Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii" se
întocmeşte de către organul de control/organul de executare în
situaţia în care au încetat motivele pentru care s-au dispus
măsurile asigurătorii.
4. Măsuri asigurătorii dispuse
4.1. Sechestru asigurător pentru bunuri imobile
4.2. Sechestru asigurător pentru bunuri mobile, inclusiv
titlurile de valoare şi bunuri mobile necorporale
4.3.
Poprirea
asigurătorie
asupra
sumelor
datorate
debitorului de către terţi
4.4. Poprirea asigurătorie asupra disponibilităţilor băneşti din
conturile bancare.
5. Modul de desfăşurare a procedurii
5.1. Măsurile asigurătorii dispuse de către organul de control
se duc la îndeplinire de organul de executare, în timpul acţiunii
de control, împreună cu organul de control. În acest scop se
desfăşoară următoarele activităţi:
5.1.1. În situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii
de
control,
efectuată
după
procedurile
prealabile
de
documentare pentru control, şi în urma analizei dosarului fiscal,
situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente
şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente
informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi
totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de
la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să
prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului,
periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va
dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare
va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii
împreună cu organul de control.
5.1.2. În cazul în care măsurile asigurătorii urmează să fie
dispuse înainte de stabilirea şi individualizarea creanţei fiscale
printr-un act administrativ fiscal de impunere, pentru reducerea
timpului de aplicare efectivă, acestea vor fi duse la îndeplinire de
organul de executare, în timpul acţiunii de control, împreună cu
organul de control.
5.1.3. ,,Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii" va fi
întocmit de organul de control, propus spre avizare de şeful de
serviciu de specialitate şi avizat de coordonatorul acestuia.
5.1.4. După avizarea ,,Referatului justificativ al măsurilor
asigurătorii" se va întocmi ,,Decizia de instituire a măsurilor
asigurătorii" de către echipa de control, care va fi semnată de
şeful de serviciu de specialitate şi avizată de coordonatorul
organului de control.
5.1.5. Organul de control va transmite în aceeaşi zi sau cel
târziu în ziua următoare proiectul ,,Referatului justificativ al
măsurilor asigurătorii", precum şi proiectul ,,Deciziei de instituire
a măsurilor asigurătorii" conducătorului organului fiscal
respectiv, directorului executiv/general, după caz, în vederea
aprobării.
5.1.6. Aprobarea sau respingerea proiectului ,,Referatului
justificativ al măsurilor asigurătorii" şi a proiectului ,,Deciziei de
instituire a măsurilor asigurătorii" se va realiza de către directorul
executiv/general, după caz, în termen de cel mult două zile.
5.1.7. După aprobarea ,,Deciziei de instituire a măsurilor
asigurătorii", aceasta va fi comunicată debitorului în aceeaşi zi
sau cel târziu în ziua următoare de către organul de executare
împreună cu organul de control. Odată cu comunicarea deciziei,
aceste organe vor proceda la identificarea şi aplicarea măsurilor
asigurătorii asupra bunurilor proprietate a debitorului ce fac
obiectul ,,Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii".
5.1.8. Procedura prevăzută la pct. 5.1.3-5.1.7 se va aplica
în mod similar şi în cazul ,,Referatului justificativ de ridicare a
măsurilor asigurătorii" şi al ,,Deciziei de ridicare a măsurilor
asigurătorii".
5.1.9. Dacă măsurile asigurătorii sunt instituite asupra unor
bunuri perisabile sau degradabile, în scopul protejării valorii
acestora, ele pot fi valorificate în condiţiile art. 129 alin. (7) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările
şi
completările
ulterioare,
iar
contravaloarea
acestora,
consemnată într-un cont de disponibil, îşi menţine caracterul
asigurătoriu până la data individualizării şi ajungerii la scadenţă
a creanţei pentru care au fost instituite.
5.2. În cazul măsurilor asigurătorii dispuse şi duse la
îndeplinire de către organul de executare prevăzut la pct. 1.1
lit. b), se desfăşoară şi următoarele activităţi:
5.2.1. În situaţia în care organul de executare, în
desfăşurarea atribuţiilor sale, pe baza documentării realizate
şi/sau a informaţiilor obţinute, constată că există indicii suficiente
privind posibilitatea risipirii sau ascunderii patrimoniului
debitorului, va proceda la dispunerea şi ducerea la îndeplinire a
măsurilor asigurătorii.
5.2.2. Aceste măsuri asigurătorii se pot lua şi în situaţia în
care creanţa este individualizată, dar termenul de plată nu este
îndeplinit, precum şi în cazul în care se aprobă deschiderea
procedurii de atragere a răspunderii solidare.
5.2.3. ,,Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii" va fi
întocmit de organul de executare, propus spre avizare de şeful
de serviciu de specialitate şi avizat de coordonatorul acestuia.
5.2.4. După avizarea ,,Referatului justificativ al măsurilor
asigurătorii" se va întocmi ,,Decizia de instituire a măsurilor
asigurătorii" de către organul de executare, care va fi semnată
de şeful de serviciu de specialitate şi avizată de coordonatorul
organului de executare.
5.2.5. Aprobarea sau respingerea proiectului ,,Referatului
justificativ al măsurilor asigurătorii" şi a proiectului ,,Deciziei de
instituire a măsurilor asigurătorii" se va realiza de către directorul
executiv/general, după caz, în termen de cel mult două zile.
5.2.6. După aprobarea ,,Deciziei de instituire a măsurilor
asigurătorii", aceasta va fi comunicată debitorului în aceeaşi zi
sau cel târziu în ziua următoare de către organul de executare.
Odată cu comunicarea deciziei, organul de executare va
proceda la aplicarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor
proprietate a debitorului ce fac obiectul ,,Deciziei de instituire a
măsurilor asigurătorii", prevederile pct. 5.1.9 aplicându-se în
mod corespunzător.
5.2.7. Procedura prevăzută la pct. 5.2.3-5.2.5 se va aplica
în mod similar şi în cazul ,,Referatului justificativ de ridicare a
măsurilor asigurătorii" şi al ,,Deciziei de ridicare a măsurilor
asigurătorii".
5.2.8. Gestiunea măsurilor asigurătorii se realizează de către
organul de executare într-o evidenţă specială.
5.3. În timpul derulării controlului/antrenării răspunderii
solidare sau în fazele premergătoare acestor activităţi (analiză,
documentare, informare), dacă nu sunt deţinute suficiente
informaţii, organul de control/organul de executare, pentru
stabilirea şi instituirea măsurilor asigurătorii, va desfăşura, după
caz, următoarele activităţi de documentare şi pregătire:
a) identificarea conturilor de disponibilităţi şi a depozitelor
bancare ale debitorului/persoanelor la care s-a atras sau
urmează să se atragă răspunderea solidară, după caz, precum
şi a unităţilor bancare care le administrează, evidenţiate în
documentele contabile ale acestora, precum şi consultarea
aplicaţiei informatice clienţi-bănci deţinute de Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală şi utilizate de unităţile subordonate;
b) identificarea în declaraţiile informative şi/sau evidenţa
contabilă a sumelor datorate debitorului/persoanelor la care s-a
atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară de către
terţi;
c) identificarea bunurilor proprietate a debitorului/persoanelor
la care s-a atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară
şi a locaţiilor unde acestea se găsesc.
5.4. În cazurile în care se impune, organul de control/organul
de executare poate solicita informaţii despre patrimoniul
debitorului şi de la următoarele instituţii:
a) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,
oficiile şi birourile teritoriale ale acesteia, cu privire la bunurile
imobile aflate în patrimoniul debitorului/persoanelor la care s-a
atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară;
b) unităţi administrativ-teritoriale, în cadrul cărora sunt
organizate direcţii/compartimente/structuri de impozite şi taxe
locale, cu privire la bunurile imobile şi mobile aflate în
patrimoniul debitorului/persoanelor la care s-a atras sau
urmează să se atragă răspunderea solidară;
c) Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a
Vehiculelor, cu privire la bunurile mobile reprezentând vehicule
înmatriculate
în
România,
aflate
în
patrimoniul
debitorului/persoanelor la care s-a atras sau urmează să se
atragă răspunderea solidară;
d) Autoritatea Navală Română, cu privire la bunurile mobile
reprezentând nave de tip transport sau agrement, aflate în
patrimoniul debitorului/persoanelor la care s-a atras sau
urmează să se atragă răspunderea solidară;
e) Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu privire la
bunurile mobile reprezentând aeronave de tip transport sau
agrement, aflate în patrimoniul debitorului/persoanelor la care
s-a atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară;
f) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu privire la
acţiunile/părţile sociale deţinute de către debitor/persoanele la
care s-a atras sau urmează să se atragă răspunderea solidară
la societăţi comerciale;
g) Depozitarul Central autorizat de Comisia Naţională a
Valorilor Mobiliare, cu privire la acţiunile cotate pe piaţa bursieră
deţinute de către debitor/persoanele la care s-a atras sau
urmează să se atragă răspunderea solidară la societăţi
comerciale;
h) orice alte instituţii care deţin informaţii cu privire la bunurile
şi veniturile debitorului/persoanelor la care s-a atras sau
urmează să se atragă răspunderea solidară.
5.5. Pe baza informaţiilor obţinute, organul de control/organul
de executare va întocmi ,,Referatul justificativ al măsurilor
asigurătorii", în care se motivează, de drept şi de fapt,
necesitatea dispunerii şi instituirii măsurilor asigurătorii şi se
estimează sumele, după caz, referat care va sta la baza emiterii
,,Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii".
5.6. ,,Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii" va conţine
următoarele elemente minimale:
a) datele de identificare ale contribuabilului;
b) temeiul de drept;
c) prezentarea stării fiscale de fapt a contribuabilului,
constatată în urma documentării şi/sau a unei inspecţii fiscale
ori ca urmare a cercetării la faţa locului;
d) cuantumul obligaţiilor bugetare restante/stabilite în urma
inspecţiei fiscale/controlului vamal ulterior/estimate sau care
urmează a se stabili prin inspecţie fiscală/control vamal ulterior
sau pentru care s-a dispus/urmează să se dispună atragerea
răspunderii solidare ori cuantumul obligaţiilor bugetare stabilite
prin titluri de creanţă care nu au ajuns la scadenţă;
e) activele patrimoniale asupra cărora pot fi instituite măsurile
asigurătorii;
f) motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, în
sensul indiciilor sau pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi
ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau
îngreunând în mod considerabil colectarea, ţinând cont şi de
istoria
comportamentului
fiscal
al
contribuabilului,
al
reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod
de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare,
situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate etc.).
5.7. În conţinutul ,,Referatului justificativ al măsurilor
asigurătorii", activul patrimonial al contribuabilului identificat
pentru instituirea măsurilor asigurătorii va cuprinde următoarele:
a) prezentarea cu caracter informativ a activelor patrimoniale
asupra cărora pot fi instituite măsuri asigurătorii;
b) prezentarea activelor patrimoniale selectate pentru
instituirea efectivă a măsurilor asigurătorii potrivit pct. 5.8.
5.8. Dispunerea şi/sau ducerea la îndeplinire a măsurilor
asigurătorii asupra bunurilor proprietate a debitorului se
efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţei
estimate/stabilite şi în următoarea ordine:
a) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate desfăşurării
activităţii care constituie principala sursă de venit;
b) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în
activitatea
ce
constituie
principala
sursă
de
venit
a
contribuabilului;
c) bunurile mobile şi imobile care se află temporar în
deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de
împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d) ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158 din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte
bunuri mobile, precum şi bunuri imobile ce servesc activităţii
care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite;
g) sume urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către
terţe persoane;
h) disponibilităţi aflate în conturile bancare;
i) bunuri perisabile sau supuse degradării.
5.9. În cazul debitorilor persoane fizice prevederile art. 151
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod
corespunzător.
5.10. În cazul în care bunurile perisabile sau supuse
degradării sunt de natura bunurilor alimentare şi/sau animale,
se va anunţa direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor (DSVSA) competentă teritorial pentru verificări
tehnice sau constatarea conformităţii acestora, după caz, iar în
funcţie de rezultatul verificărilor, acestea vor face sau nu, după
caz, obiectul ,,Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii".
5.11. Pentru estimarea valorii bunurilor mobile şi imobile
proprietate a debitorului
ce vor face obiectul măsurilor
asigurătorii, se vor avea în vedere următoarele:
a) valoarea de inventar a bunurilor din contabilitatea
debitorului;
b) valoarea titlurilor de valoare conform datelor publicate pe
piaţa bursieră;
c) valoarea estimată direct de către organul de executare
prin metoda comparativă;
d) pentru bunurile imobile, valoarea rezultată din expertizele
actualizate privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile
utilizate de Camera Notarilor Publici comunicate anual organelor
fiscale în baza art. 771 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
5.12. Organul de control/Organul de executare nu va dispune
măsuri asigurătorii asupra bunurilor din următoarea categorie
din cele prevăzute la pct. 5.8 în cazul în care acestea se
încadrează în asigurarea atingerii limitei de 150% faţă de
valoarea creanţei restante/stabilite/estimate.
5.13. La dispunerea şi/sau ducerea la îndeplinire a măsurilor
asigurătorii asupra bunurilor proprietate a debitorului, organul
de control/organul de executare, pe lângă ordinea prevăzută la
pct. 5.8 lit. a)-i), va avea în vedere şi posibilitatea de
valorificare a bunurilor sau a valorilor indisponibilizate.
5.14. ,,Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii" se emite
în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare.
5.15. Bunurile sechestrate asigurătoriu vor putea fi lăsate în
custodia sau în administrarea debitorului ori, după caz, a altei
persoane desemnate de organul de executare. În cazul
bunurilor mobile, acestea vor putea fi ridicate şi depozitate de
către organul de executare.
5.16. În cazul în care se consideră necesară stabilirea
custodiei sau administrării bunurilor sechestrate asigurătoriu în
sarcina altei persoane, conducătorul organului de executare va
aproba această măsură în baza unui referat justificativ.
5.17. Organul de executare va atribui custodelui sau
administratorului-sechestru,
după
caz,
următoarele
responsabilităţi în ceea ce priveşte custodia şi administrarea
bunului indisponibilizat, respectiv:
a) executarea lucrărilor de reparaţii la imobile, în vederea
prevenirii deteriorării acestora;
b) luarea măsurilor pentru menţinerea în stare de funcţionare
a utilajelor şi echipamentelor date în custodie;
c) efectuarea cheltuielilor pentru a asigura paza bunurilor
primite în custodie;
d) administrarea bunurilor indisponibilizate, chiriilor, arendei
şi
altor
venituri
obţinute
din
administrarea
acestora,
consemnarea veniturilor încasate la unităţile abilitate, precum şi
responsabilitatea de a depune recipisa la organul fiscal
competent al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
e) îndeplinirea oricăror alte activităţi cu privire la custodia şi
administrarea bunurilor stabilite de organul fiscal competent al
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
5.18. Custodele şi/sau administratorul-sechestru, în cazul în
care este o altă persoană decât debitorul sau creditorul,
primeşte pentru responsabilităţile îndeplinite o remuneraţie
stabilită de organul fiscal competent al Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, ţinându-se seama de activitatea depusă
şi avându-se în vedere următoarele aspecte:
a) caracteristicile specifice bunului dat în custodie sau în
administrare;
b) condiţiile pe care custodele şi/sau administratorul-
sechestru trebuie să le asigure pentru păstrarea, conservarea,
menţinerea în stare de funcţionare a bunului;
c) valoarea bunului dat în custodie sau în administrare;
d) preţurile de piaţă practicate în zona pentru depozitarea
(păstrarea) bunurilor similare;
e) dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea sarcinilor sale;
f)
orice
alte
elemente
relevante
pentru
evaluarea
remuneraţiei custodelui şi/sau a administratorului-sechestru.
5.19. ,,Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii" va fi
comunicată contribuabilului de către organul de executare,
împreună cu organul de control, după caz, odată cu ,,Adresa de
înfiinţare
a
popririi
asigurătorii
asupra
disponibilităţilor
băneşti"/,,Adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra
sumelor datorate debitorului de către terţi" şi/sau ,,Procesul-
verbal
de
sechestru
asigurător
pentru
bunuri
mobile"/,,Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri
imobile", după caz, dispoziţiile art. 44 din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător.
5.20. În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra
bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de
organul de executare se comunică de îndată pentru înscriere
biroului de carte funciară.
5.21. În cazul înfiinţării sechestrului asigurătoriu asupra
bunurilor mobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de
organul de executare se comunică de îndată instituţiilor publice
şi private care gestionează informaţii despre bunurile mobile ale
debitorului, pentru înscrierea dreptului de gaj în favoarea
statului.
5.22. Măsurile asigurătorii dispuse vor fi ridicate de către
organul de executare, în tot sau în parte, în baza deciziei
motivate ori a înscrisurilor emise de instanţă sau de alte organe
competente prin care se dispune aceasta, comunicate tuturor
celor cărora le-au fost comunicate ,,Decizia de dispunere a
măsurilor asigurătorii" sau celelalte acte de executare în
legătură cu acestea.
6. Responsabilităţi
6.1. ,,Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii", în situaţia
prevăzută la pct. 2.1, se întocmeşte într-un singur exemplar de
organul de control, va fi propus spre avizare de şeful de serviciu
de specialitate şi va fi avizat de coordonatorul acestuia.
6.2. ,,Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii", în situaţia
prevăzută la pct. 2.2, se întocmeşte într-un singur exemplar de
organul de executare, va fi propus spre avizare de şeful de
serviciu de specialitate şi va fi avizat de coordonatorul acestuia.
6.3. ,,Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii", în situaţia
prevăzută la pct. 2.1, se întocmeşte, în două exemplare, de
către organul de control şi va fi semnată de şeful de serviciu de
specialitate şi de coordonatorul organului de control.
6.4. ,,Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii", în situaţia
prevăzută la pct. 2.2, se întocmeşte, în două exemplare, de
către organul de executare şi va fi semnată de şeful de serviciu
de specialitate şi de coordonatorul organului de executare.
6.5.
Aprobarea
,,Referatului
justificativ
al
măsurilor
asigurătorii" şi a ,,Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii",
în situaţiile prevăzute la pct. 2.1 şi 2.2, se realizează de către
conducătorul
organului
fiscal,
respectiv
directorul
executiv/general, după caz.
6.6. ,,Adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra
disponibilităţilor băneşti"/,,Adresa de înfiinţare a popririi
asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi"
şi/sau ,,Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri
mobile"/,,Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri
imobile", după caz, vor fi întocmite de organul de executare.
6.7. ,,Referatul justificativ de ridicare a măsurilor asigurătorii"
se întocmeşte de organul de control/organul de executare, după
caz, şi stă la baza emiterii ,,Deciziei de ridicare a măsurilor
asigurătorii". Acesta va fi propus spre avizare de şeful de
serviciu de specialitate, va fi avizat de coordonatorul acestuia,
după caz, şi aprobat de către conducătorul organului fiscal,
respectiv directorul executiv/general, după caz.
ANEXA Nr. 2
Nr. ..............din ..............
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ................, localitatea ...................................................
Aprobat
Conducătorul organului fiscal,
Numele şi prenumele .............................
Semnătura .............................
L.S.
- Model -
REFERA TUL JUSTIFICA TIV
al măsurilor asigurătorii
Emis la data de ................................
În temeiul art. 129 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare,
la contribuabilul ...................................., cu domiciliul fiscal în localitatea ..................................., str. ................................
nr. .............., cod de identificare fiscală2)
, s-au constatat prin actul administrativ fiscal nr. ......... din data de
/estimat următoarele obligaţii de plată, constând în:
Întrucât există indicii/elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească
patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, respectiv .........................................................................,
este necesară dispunerea de măsuri asigurătorii.
Motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul începerii procedurii de atragere a răspunderii solidare/emiterii
deciziei de atragere a răspunderii solidare ........................................................................................................................................
Prezentarea stării de fapt fiscale a contribuabilului, constatată în urma documentării şi/sau a unei inspecţii fiscale ori ca
urmare a cercetării la faţa locului, informaţii cu privire la istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali
şi asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau
de insolvabilitate etc.)................................................................................................
Prezentarea activelor patrimoniale identificate, asupra cărora pot fi instituite măsuri asigurătorii ........................................
Prezentarea activelor patrimoniale selectate pentru instituirea efectivă a măsurilor asigurătorii:
Natura obligaţiei fiscale3)
Suma estimată/stabilită
(lei)
TOTAL:
Bunurile şi/sau valorile asupra cărora se dispun măsuri asigurătorii
Date de identificare/
Descriere sumară/Cantitatea
Valoare
Bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie
principala sursă de venit
Bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie
principala sursă de venit
Bunurile mobile şi imobile care se află temporar în deţinerea altor persoane, în baza
contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele
Ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158 din Codul de procedură fiscală
Maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri
imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit
Produse finite
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Se va menţiona: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.
3) Se va preciza denumirea creanţei fiscale (impozite, taxe, contribuţii sociale, amenzi şi alte sume, precum şi accesoriile acestora, gestionate şi
administrate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale), după caz.
Modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii (sechestru asigurător asupra bunurilor şi/sau poprire asigurătorie):
........................................................................................................................................................................................................

Sume urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane
Conturile de disponibilităţi şi de depozite, precum şi băncile la care sunt deschise
Bunuri perisabile sau supuse degradării
TOTAL
Avizat
Conducătorul organului de control/de executare,
Numele şi prenumele ..........................
Semnătura .....................................
L.S.
Propun spre avizare
Şeful compartimentului,
Numele ....................................
Prenumele ...............................
Semnătura ...............................
Întocmit
Numele ....................................
Prenumele ...............................
Semnătura ..............................
1. Denumire: Referat justificativ al măsurilor asigurătorii
2. Format: A4/t2
3. Se utilizează: în baza art. 129 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Se întocmeşte: într-un exemplar de către organul de control/organul de executare.
5. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
ANEXA Nr. 3
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ................, localitatea ...................................................
Nr. .............. din ..............
Aprobat
Conducătorul organului fiscal,
Numele şi prenumele ....................
Semnătura .....................
L.S.
Avizat
Conducătorul organului de control/de executare,
Numele şi prenumele ....................
Semnătura .....................
L.S.
- Model -
DECIZIE DE INSTITUIRE
a măsurilor asigurătorii
Emisă la data de ....................................
În temeiul art. 129 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
la contribuabilul ......................................................................., cu domiciliul fiscal în localitatea .......................................,
str. ................................ nr. ......, cod de identificare fiscală2)..........................., s-au constatat următoarele obligaţii de plată, estimate
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Se va menţiona: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.
prin referatul întocmit de organul fiscal, stabilite prin actul administrativ fiscal nr. ............... din data de ........................, constând
în:
Natura obligaţiei fiscale3)
Suma estimată/stabilită
(lei)
TOTAL:
În temeiul art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
întrucât s-a constatat existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească
patrimoniul/averea, se dispun măsuri asigurătorii.
Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii: ...........................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................................
Informaţii necesare aducerii la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse:
Bunurile şi/sau valorile asupra cărora se dispun măsuri asigurătorii
Date de identificare/
Descriere sumară/Cantitatea
Valoare
Bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie
principala sursă de venit
Bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie
principala sursă de venit
Bunurile mobile şi imobile care se află temporar în deţinerea altor persoane, în baza
contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele
Ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 158 din Codul de procedură fiscală
Maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri
imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit
Produse finite
Sume urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane
Conturile de disponibilităţi şi de depozite, precum şi băncile la care sunt deschise
Bunuri perisabile sau supuse degradării
TOTAL:
Modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii (sechestru asigurător asupra bunurilor şi/sau poprire asigurătorie):
..............................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................................
Măsurile asigurătorii dispuse se aduc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se
aplică în mod corespunzător.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
Măsurile asigurătorii vor fi ridicate de către organul de control/executare competent, în tot sau în parte, în baza deciziei
motivate emise de organul care le-a dispus, dacă creanţa estimată/stabilită nu mai există sau are valoare mai mică, ca urmare a
desfiinţării, în tot sau în parte, a actului administrativ fiscal care a generat luarea măsurilor asigurătorii, a plăţii voluntare ori a
stingerii prin modalităţile prevăzute de lege a sumelor stabilite prin actul administrativ fiscal, a hotărârii instanţei competente date
ca urmare a soluţionării contestaţiei cu privire la actul administrativ fiscal sau a unei contestaţii cu privire la măsurile asigurătorii,
precum şi în alte condiţii prevăzute de lege.
Măsurile asigurătorii dispuse, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, devin executorii în condiţiile legii.
În temeiul art. 129 alin. (11) coroborat cu art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, împotriva prezentei decizii cel interesat poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării
la judecătoria în a cărei rază teritorială se află sediul organului fiscal care a emis decizia.
3) Se va preciza denumirea creanţei fiscale (impozite, taxe, contribuţii sociale, amenzi şi alte sume, precum şi accesoriile acestora, gestionate şi
administrate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale), după caz.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.
Prezenta decizie s-a întocmit în două exemplare.
Şeful compartimentului,
Numele ..................................
Prenumele ...........................
Semnătura ...........................
Întocmit
Numele ..................................
Prenumele ...........................
Semnătura ...........................
1. Denumire: Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii
2. Format: A4/t2
3. Se utilizează: în baza art. 129 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Se întocmeşte:
- în două exemplare de către organul de control/organul de executare.
5. Circulă: - un exemplar la organul fiscal;
- un exemplar la debitor.
6. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
ANEXA Nr. 4
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ................, localitatea ...................................................
Dosar fiscal nr. ......../....................
- Model -
PROCES-VERBAL
de sechestru asigurător pentru bunuri mobile
Încheiat astăzi, ......... luna ............ anul ........., ora ......,
în localitatea ............................, str. ........................ nr. .........
În temeiul art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi al Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ..................... din ......................., emisă
de ................................................./2), subsemnatul, ............................................................, reprezentant al unităţii fiscale, cu
legitimaţia nr. ................, delegaţia nr. ........, am procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale
debitorului3) ................................................................................................................................................, cu domiciliul fiscal în
localitatea ......................................., str. ...................... nr. ........, sectorul ......, bl. ...., sc. ...., ap. ..., judeţul ............, cod de identificare
fiscală4) ........................, care înregistrează obligaţii de plată, constând în:
Natura obligaţiei fiscale5)
Suma estimată/stabilită
(lei)
S-a procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile ale debitorului prevăzute în anexa care face
parte integrantă din prezentul proces-verbal.
În cazul în care reprezentantul unităţii fiscale nu poate evalua bunurile mobile ale debitorului pentru care s-a dispus
sechestrul asigurător, deoarece aceasta necesită cunoştinţe de specialitate, evaluarea se va face după începerea executării silite,
înaintea procedurii de valorificare, cu excepţia bunurilor perisabile sau supuse degradării.
Sechestrul asigurător s-a aplicat în prezenţa următoarelor persoane:
- ........................, domiciliat în ................, legitimat cu ..........., în calitate de ....;
- ........................, domiciliat în ................, legitimat cu ..........., în calitate de .....
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Se va completa în cazul în care măsurile asigurătorii au fost dispuse de instanţa judecătorească sau de alte organe competente, potrivit legii.
3) Numele, prenumele/Denumirea.
4) Se va menţiona: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.
5) Se va preciza denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie socială, amendă sau altă sumă ori denumirea creanţei fiscale accesorii:
majorări de întârziere sau alte sume, după caz, gestionate şi administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile
sale teritoriale.
Asupra bunurilor mobile sechestrate asigurător au fost aplicate măsuri spre neschimbare, constând în6)
.............................................................................................................., bunurile fiind lăsate în custodia ..................................., din
localitatea..........................., str. ......................................... nr. ........, care va depozita bunurile în localitatea .......................................,
str. ............................ nr. .............
Drepturi reale şi sarcini care grevează bunurile mobile: .......................................................................................................
În legătură cu bunurile mobile sechestrate asigurător, debitorul .........................................................................................
menţionează că nu au fost/au fost sechestrate anterior ...............................................................
Persoanele de faţă la aplicarea sechestrului asigurător formulează următoarele obiecţii: .....................................................
..............................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................................
Măsurile asigurătorii dispuse, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite,
fără îndeplinirea altor formalităţi.
7) ...........................................................................................................................................................................................
În cazul valorificării bunurilor mobile sechestrate, se va aplica regimul corespunzător de taxă pe valoarea adăugată, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva prezentului înscris cel interesat poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen
de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (11), coroborate cu prevederile
art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită nu este obligatorie audierea contribuabilului.
Prezentul proces-verbal de sechestru asigurător s-a încheiat în ......... exemplare.
Reprezentantul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele .............
Semnătura .............................
Debitorul (sau persoana majoră cu care locuieşte),
Numele şi prenumele .............
Semnătura .............................
Martori,
Numele şi prenumele .............
Semnătura ..............................
6) Punere de sigilii, custodia sau ridicarea de la locul unde se află, menţionându-se bunurile mobile supuse acestor măsuri.
7) Se va face menţiunea dacă debitorul nu este de faţă, precum şi dacă debitorul sau vreuna dintre persoanele prezente refuză sau nu poate să semneze
procesul-verbal de sechestru asigurător.
ANEXĂ
la Procesul-verbal de sechestru asigurător
pentru bunuri mobile nr. ............ din ............
Nr. .............../..................
Denumirea bunurilor mobile, descriere, stare de uzură, semne particulare de identificare
Cantitatea
Valoarea estimativă (exclusiv TVA)
- lei -
TOTAL:
Reprezentantul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele
.
Semnătura
.
Debitorul (sau persoana majoră cu care locuieşte),
Numele şi prenumele ..................
Semnătura ............................
Martori,
Numele şi prenumele ..................
Semnătura ............................
Custode,
Numele şi prenumele ..................
Semnătura ............................
1. Denumire: Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile + anexa la Procesul-verbal de sechestru
asigurător pentru bunuri mobile nr.
din ...................
2. Format: A4/t2 + A4/t1
3. Se utilizează: în baza art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Se întocmeşte: în două sau 3 exemplare, după caz, de către organul fiscal.
5. Circulă: - un exemplar la debitor;
- un exemplar la custode (dacă este cazul).
6. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
ANEXA Nr. 5
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ................, localitatea ...................................................
Dosar fiscal nr. ......../....................
- Model -
PROCES-VERBAL
de sechestru asigurător pentru bunuri imobile
Încheiat astăzi, ......... luna ............ anul ........., ora ......,
în localitatea ............................, str. ........................ nr. .........
În temeiul art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi al Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ............ din ............, emisă de.............../2),
subsemnatul, ......................................, reprezentant al unităţii fiscale, cu legitimaţia nr. ................, delegaţia nr. ................., am
procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitorului3) ..................................., cu domiciliul fiscal
în localitatea .................................................., str. ................. nr. ....., sectorul ......, bl. ....., sc. ...., ap. ..., judeţul ............, cod de
identificare fiscală4) ............................., care înregistrează obligaţii de plată, constând în:
Natura obligaţiei fiscale5)
Suma estimată/stabilită
(lei)
S-a procedat la aplicarea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile:
- clădire în suprafaţă de ..................., compusă din ...................................... şi construită din ..........................................,
stare de uzură/semne particulare ..............................................................., situată în localitatea .....................................................,
str. .................................. nr. ..........., deţinută în baza6) ............................................, evaluată la suma de ................................ lei
(exclusiv TVA);
- teren7) ..................................................................., în suprafaţă de ........................, situat în ..........................................,
str. .................................. nr. ........., deţinut în baza8) ..............................................., evaluat la suma de ........................ lei (exclusiv
TVA).
În cazul valorificării bunurilor imobile sechestrate se va aplica regimul corespunzător de taxă pe valoarea adăugată, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul în care reprezentantul unităţii fiscale nu poate evalua bunurile imobile pentru care s-a dispus sechestrul asigurător,
deoarece aceasta necesită cunoştinţe de specialitate, evaluarea se va face după începerea executării silite, înaintea procedurii
de valorificare.
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Se va completa în cazul în care măsurile asigurătorii au fost dispuse de instanţa judecătorească sau de alte organe competente, potrivit legii.
3) Numele, prenumele/Denumirea.
4) Se va completa codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.
5) Se va preciza denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie, amendă sau altă sumă ori denumirea creanţei fiscale accesorii sau alte
sume, după caz, gestionate şi administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale.
6) Se va menţiona actul care atestă proprietatea asupra bunului.
7) Se va menţiona felul terenului.
8) Se va menţiona actul care atestă proprietatea asupra bunului.
Sechestrul asigurător s-a aplicat în prezenţa următoarelor persoane:
- ........................., domiciliat în ............., legitimat cu ......................, în calitate de ............;
- ........................., domiciliat în ............., legitimat cu ...................., în calitate de ............... .
Drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul: ............................................... .
În legătură cu bunurile imobile sechestrate asigurător, debitorul ............................................................................
menţionează că nu au fost/au fost sechestrate anterior ............................... .
Persoanele
de
faţă
la
aplicarea
sechestrului
asigurător
formulează
următoarele
obiecţii:
...................................................................................................... .
Măsurile asigurătorii dispuse, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite,
fără îndeplinirea altor formalităţi.
9) ................................................................................................... .
Împotriva prezentului înscris cel interesat poate introduce contestaţie la instanţa judecătorească competentă, în termen
de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoştinţă, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (11), coroborate cu prevederile
art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.
Prezentul proces-verbal de sechestru asigurător s-a încheiat în ......... exemplare.
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ................, localitatea ...................................................
Reprezentantul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele ................
Semnătura ...................
Debitorul (sau persoana majoră cu care locuieşte),
Numele şi prenumele ................
Semnătura ...................
Martori,
Numele şi prenumele ................
Semnătura ...................
9) Se va face menţiunea dacă debitorul nu este de faţă, precum şi dacă debitorul sau vreuna dintre persoanele prezente refuză ori nu poate să semneze
procesul-verbal de sechestru asigurător.
1. Denumire: Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile
2. Format: A4/t2
3. Se utilizează: în baza art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Se întocmeşte: în 3 exemplare de către organul fiscal.
5. Circulă: - un exemplar la debitor;
- un exemplar la oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.
6. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
ANEXA Nr. 6
Dosar fiscal nr. ......../....................
- Model -
ADRESĂ DE ÎNFIINŢARE
a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi
Către ........................................................................................................................................2)
În baza art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ............................. din ...........................,
emisă de ....................................... /3) ........................................., anexată în copie certificată, se înfiinţează poprirea asigurătorie
asupra sumelor de bani datorate de dumneavoastră cu orice titlu debitorului4) ............................................................................. .
Sumele vor fi reţinute şi, în cazul începerii procedurii de executare silită, după transmiterea de către organul de executare
a titlului executoriu în copie certificată, vor fi virate în conturile deschise la unitatea de trezorerie a statului
.............................................., după cum urmează:
Natura obligaţiei fiscale5)
Suma estimată/stabilită
(lei)
Nr. contului în care urmează a se vira suma reţinută
TOTAL:
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Numele, prenumele/Denumirea şi domiciliul fiscal al terţului poprit.
3) Se va completa în cazul în care măsurile asigurătorii au fost dispuse de instanţa judecătorească sau de alte organe competente, potrivit legii.
4) Numele, prenumele/Denumirea şi domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic
de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului.
5) Se va preciza denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie socială, amendă sau altă sumă ori denumirea creanţei fiscale accesorii
sau alte sume, după caz, gestionate şi administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale.
Măsura asigurătorie dispusă, dacă nu a fost desfiinţată în condiţiile legii, rămâne valabilă pe toată perioada executării
silite, fără îndeplinirea altor formalităţi, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie, în conformitate
cu prevederile art. 129 alin. (11), coroborate cu prevederile art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data comunicării sau a luării la cunoştinţă, la instanţa judecătorească
competentă.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită nu este obligatorie audierea contribuabilului.
Conducătorul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele .....................
Semnătura ...........................
L.S.
1. Denumire: Adresă de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi
2. Format: A4/t2
3. Se utilizează: în baza art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Se întocmeşte: în două exemplare de către organul fiscal.
5. Circulă: un exemplar la terţul poprit.
6. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
ANEXA Nr. 7
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ................, localitatea ...................................................
Dosar fiscal nr. ......../....................
- Model -
ADRESĂ
de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti
Către ............................................................................................. 2)
În baza art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. ............ din ............, emisă de
......................../3).............................., anexată în copie certificată, se indisponibilizează de îndată, în măsura în care este necesar
pentru achitarea sumei datorate, sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi/sau
valută deschise la unitatea dvs. de către debitorul4) ...........................................
Sumele vor fi reţinute şi, în cazul începerii procedurii de executare silită, vor fi virate în conturile deschise la unitatea de
trezorerie a statului ................................................, după cum urmează:
Natura obligaţiei fiscale5)
Suma estimată/stabilită
(lei)
Nr. contului în care urmează a se vira suma reţinută
TOTAL:
Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii prezentei, nu veţi proceda la decontarea documentelor
de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorului, şi nu veţi accepta alte plăţi din conturile acestuia, până la data ridicării
măsurii asigurătorii sau până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale, după caz, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor
salariale.
În cazul începerii procedurii de executare silită, organul de executare va transmite băncii titlul executoriu în copie certificată.
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Denumirea şi sediul băncii.
3) Se va completa în cazul în care măsurile asigurătorii au fost dispuse de instanţa judecătorească sau de alte organe competente, potrivit legii.
4) Numele, prenumele/Denumirea şi domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic
de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului.
5) Se va preciza denumirea creanţei fiscale principale: impozit, taxă, contribuţie socială, amendă sau altă sumă ori denumirea creanţei fiscale accesorii
sau alte sume, după caz, gestionate şi administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale.
Măsura asigurătorie dispusă, dacă nu a fost desfiinţată în condiţiile legii, rămâne valabilă pe toată perioada executării
silite, fără îndeplinirea altor formalităţi.
Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate introduce contestaţie, la instanţa
judecătorească competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării sau a luării la cunoştinţă în conformitate cu prevederile
art. 129 alin. (11) coroborate cu prevederile art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.
Vă mulţumim pentru cooperare.
Conducătorul unităţii fiscale,
Numele şi prenumele
Semnătura
..
1. Denumire: Adresă de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti
2. Format: A4/t2
3. Se utilizează: în baza art. 129 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Se întocmeşte: în două exemplare de către organul fiscal.
5. Circulă: un exemplar la bancă.
6. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
ANEXA Nr. 8
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ..............., localitatea ...................................................
Nr. .............. din..............
Aprobat
Conducătorul organului fiscal,
Numele şi prenumele
..
Semnătura
L.S.
- Model -
REFERA T JUSTIFICA TIV
de ridicare a măsurilor asigurătorii
Emis la data de
La contribuabilul
........................, cu domiciliul fiscal în localitatea
..........,
str.
.....
nr.
, cod de identificare fiscală2)
, a fost emisă Decizia de instituire a măsurilor
asigurătorii nr.
../data
. pentru următoarele obligaţii de plată, estimate prin referatul întocmit de organul fiscal/stabilite
prin actul administrativ fiscal nr.
..
din data de
, constând în:
Natura obligaţiei fiscale3)
Suma estimată/stabilită
(lei)
TOTAL:
Întrucât creanţa estimată/stabilită nu mai există sau are valoare mai mică, drept urmare a desfiinţării în tot sau în parte a
actului administrativ fiscal care a generat luarea măsurilor asigurătorii/a plăţii voluntare sau a stingerii prin modalităţile prevăzute
de lege a sumelor stabilite prin actul administrativ fiscal/a hotărârii instanţei competente date ca urmare a soluţionării contestaţiei
cu privire la actul administrativ fiscal sau a unei contestaţii cu privire la măsurile asigurătorii/în alte condiţii prevăzute de lege
.....
.., în
temeiul art. 130 din
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Se va menţiona: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.
3) Se va preciza denumirea creanţei fiscale (impozite, taxe, contribuţii sociale, amenzi şi alte sume, precum şi accesoriile acestora, gestionate şi
administrate de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale), după caz.
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este
necesară ridicarea în tot/în parte a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii
nr.
/data. , constând în:
a) măsuri asigurătorii dispuse asupra bunurilor proprietate a debitorului ori deţinute de acesta în coproprietate cu terţe
persoane, aflate la debitor sau la terţe persoane, şi locul unde se găsesc bunurile respective ........................................;
b)
măsuri
asigurătorii
dispuse
asupra
sumelor
datorate
debitorului
de
către
terţe
persoane4)
..;
c) măsuri asigurătorii dispuse asupra conturilor de disponibilităţi şi de depozite, precum şi băncile la care sunt deschise
..... .
Avizat
Conducătorul organului de control/de executare,
Numele şi prenumele
..
Semnătura
L.S.
Propun spre avizare
Şeful compartimentului,
Numele
..
Prenumele
..
Semnătura
Întocmit
Numele
..
Prenumele
..
Semnătura
1. Denumire: Referat justificativ de ridicare a măsurilor asigurătorii
2. Format: A4/t2
3. Se utilizează: în baza art. 130 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
4. Se întocmeşte: într-un exemplar de către organul de control/de executare.
5. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
4) Denumirea/Numele, prenumele şi domiciliul fiscal, alte date de identificare a terţului poprit, precum şi suma datorată debitorului.
ANEXA Nr. 9
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Unitatea fiscală1) ............................................................................................................
Str. ................................................ nr. ................, localitatea ...................................................
Nr. .............. din ..............
Aprobat
Conducătorul organului fiscal,
Numele şi prenumele
..
Semnătura
L.S.
Avizat
Conducătorul organului de control/de executare,
Numele şi prenumele
..
Semnătura
L.S.
- Model -
DECIZIE
de ridicare a măsurilor asigurătorii
Emis la data de
În temeiul art. 130 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, pentru contribuabilul
.........................., cu domiciliul fiscal
în localitatea
, str.
.....
nr.
, cod de identificare fiscală2)
,
se ridică în tot/în parte măsurile asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.
./data,
constând în:
a) măsuri asigurătorii dispuse asupra bunurilor proprietate a debitorului ori deţinute de acesta în coproprietate cu terţe
persoane,
aflate
la
debitor
sau
la
terţe
persoane,
şi
locul
unde
se
găsesc
bunurile
respective
.......................................................................................................................;
1) Se va completa denumirea organului fiscal emitent din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau al
unităţilor sale teritoriale.
2) Se va menţiona: codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.
b) măsuri asigurătorii dispuse asupra sumelor datorate debitorului de către terţe persoane3)
;
c) măsuri asigurătorii dispuse asupra conturilor de disponibilităţi şi de depozite, precum şi băncile la care sunt deschise........
Motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii:
Creanţa estimată/stabilită nu mai există sau are valoare mai mică, drept urmare a desfiinţării în tot sau în parte a actului
administrativ fiscal care a generat luarea măsurilor asigurătorii/a plăţii voluntare sau a stingerii prin modalităţile prevăzute de lege
a sumelor stabilite prin actul administrativ fiscal/a hotărârii instanţei competente date ca urmare a soluţionării contestaţiei cu privire
la actul administrativ fiscal sau a unei contestaţii cu privire la măsurile asigurătorii/în alte condiţii prevăzute de lege.
În temeiul art. 172 şi 173 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
împotriva prezentei decizii cel interesat poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării, la judecătoria în a cărei
rază teritorială se află sediul organului fiscal care a emis decizia.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.
Prezenta decizie s-a întocmit în două exemplare.
Şeful compartimentului,
Numele ................
Prenumele ..............
Semnătura ............
Întocmit
Numele
..
Prenumele
..
Semnătura
..
1. Denumire: Decizie de ridicare a măsurilor asigurătorii
2. Format: A4/t2
3. Se utilizează: în baza art. 130 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare.
4. Se întocmeşte: în două exemplare de către organul de control/de executare.
5. Circulă: - un exemplar la organul fiscal;
- un exemplar la debitor.
6. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.
3) Denumirea/Numele, prenumele şi domiciliul fiscal, alte date de identificare a terţului poprit, precum şi suma datorată debitorului.