Începutul de an aduce în mod inevitabil cu stringență în atenția agenților economici și discuția asupra măsurii în care compensările de creanțe se pot efectua doar prin intermediul Sistemului Informatic de Compensare (”SIC”), anul acesta într-o manieră diferită față de cei anteriori. Aceasta întrucât dacă în alți ani aceste discuții se purtau de regulă în exercițiul uzual al confirmărilor de solduri în derulare cu partenerii lor comerciali, în actualul context în care nevoia de lichidități este tot mai stringentă, întrebarea este, desigur, mult mai presantă decât în trecut. Citește articolul
Cu toate că nu este prevăzută de legislație obligația firmelor cu capital privat de a folosi Sistemul Informatic de Compensare (SIC), cei care-l gestionează le spun firmelor că au această obligație pentru că nu reiese de nicăieri expres că sunt scutite (dar în legislație scrie că "pot" să-l folosească). În încercarea de a curma discuții în contradictoriu și interpretări pretins eronate, cei de la Camera Consultanților Fiscali (CCF) încearcă, de la începutul anului, să discute cu ministerul pentru a clarifica odată pentru totdeauna că firmele private nu sunt obligate să dea bani în plus pentru a folosi sistemul, ci că sunt libere să facă operațiunile din compensare așa cum prevede Codul civil, fără formalismul SIC. Chestiunea pare însă departe de a fi rezolvată. Citește articolul
Reglementarea din spatele Sistemului Informatic de Compensare (SIC), gestionat de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie nu obligă firmele private să folosească sistemul pentru compensarea datoriilor cu partenerii de afaceri (tot firme private). Dar circumstanțele și partenerii cu care încheie contracte ar putea să o facă. Citește articolul
După ce astă-vară parlamentarii au eliminat obligația firmelor private de a ține evidența datoriilor mai vechi de 30 de zile, Guvernul vrea s-o reintroducă. Asta reiese dintr-un proiect de ordonanță al Ministerului Economiei, care a mai fost publicat în dezbatere de două ori - o dată ca proiect de OG și o dată ca proiect de lege. Citește articolul
Un act normativ în vigoare din septembrie 2016 obliga firmele din România să-şi organizeze evidenţa obligaţiilor de plată şi a datoriilor, pe termene scadente, către orice creditor, respectiv de la orice debitor. Mai precis, exista obligaţia transmiterii online a unei situaţii cuprinzând datoriile mai vechi de 30 de zile, însă situația s-a schimbat de astăzi, odată cu intrarea în vigoare a unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Astfel, evidența datoriilor trebuie ținută doar de persoanele juridice cu capital de stat, ceea ce înseamnă că societățile private sunt scutite de la aplicarea prevederilor. Citește articolul
Din luna septembrie, firmele au obligaţia de a ţine o evidenţă a datoriilor şi a crenţelor, dar şi de a transmite, electronic, o situaţie a sumelor restante mai vechi de 30 de zile. Modalitatea prin care entităţile vor raporta datoriile trebuie totuşi stabilită prin norme de aplicare, norme ce au fost elaborate de Ministerul Economiei şi urmează să fie publicate, cu o întârziere de peste două luni faţă de data anunţată. Citește articolul