Cei cu credite în franci elvețieni pot obține reechilibrarea contractului chiar dacă Legea conversiei e neconstituțională

Articol scris de Adriana Pantelimon, avocat la Nicolescu Attorneys at Law.

În analiza soluției pronunțate, Curtea a stabilit, pe de-o parte, lipsa unei proceduri legale de adoptare a legii având în vedere că nu s-a respectat principiul bicameralismului, principiu fundamental în funcționarea puterii legislative din România, iar, pe de altă parte, crearea unui mecanism automat de aplicare a teoriei impreviziunii în toate contractele de credit a căror monedă de raportare este francul elevețian.

Impreviziunea reprezintă o instituție fundamentală în materia raporturilor contractuale, care permite instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, să intervină în cadrul raporturilor juridice în scopul de a reechilibra situația juridică a părților atunci când aceasta s-a schimbat în mod defavorabil pentru una dintre ele. Ca urmare a intervenției unui eveniment care nu putea fi avut în vedere de niciuna dintre părți la momentul încheierii contractului.

Întrucât această instituție reprezintă una dintre puținele derogări de la principiul forței obligatorii a contractelor, uzitarea ei trebuie făcută cu multă prudență pentru a nu aduce atingere dreptului părților de a stabili în mod convențional ce drepturi și obligații decurg din contractele încheiate.

Având în vedere necesitatea manifestării acestei prudențe, Curtea a decis că aplicarea automată a impreviziunii în toate contractele de credit în franci elvețieni, fără o analiză individuală a situației fiecăruia dintre ele, pentru a stabili în concret dacă majorarea excesivă a parității francului elvețian reprezintă un eveniment care nu putea fi prevăzut de niciuna dintre părți la momentul încheierii contractului, este de natură a aduce atingere statului de drept.

Această soluție a Curții nu este de natură a restrânge dreptul celor care s-au împrumutat în franci elvețieni de a cere unei instanțe judecătorești reechilibrarea situației părților în temeiul impreviziunii.

În dreptul civil există regula „tempus regit actum”, care presupune că fiecărui contract i se vor aplica, pe tot parcursul executării, dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii sale. În temeiul acestei reguli, contractelor de credit încheiate înainte de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a noului Cod civil, li se vor aplica dispozițiile Codului civil de la 1864.

Întrucât teoria impreviziunii nu se regăsea expres în cuprinsul Codului civil de la 1864, ea devenind o instituție reglementată prin lege abia în anul 2011, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, se impune analizarea posibilității persoanelor care au încheiat contracte de credit înainte de 1 octombrie 2011 de a uza de acest mecanism.

Atât doctrina, cât și practica de sub imperiul vechii reglementări a Codului civil au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului ar face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

Astfel, sub regimul Codului civil din 1864, teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970, care stipulau astfel: „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres întrînsele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.”

Așadar, chiar dacă nu era consacrată expres din punct de vedere normativ, impreviziunea rezultă din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condițiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudență și preluate în mare parte în noul Cod civil, într-o formă aproximativ identică.

Această soluție cu privire la modalitatea aplicării în timp a legii civile, în privința teoriei impreviziunii, este consacrată de către Curtea Constituțională și într-o altă decizie în care aceasta a analizat aplicarea acestei instituții în temeiul Legii dării în plată.

În concluzie, toți cei care au contractat împrumuturi în franci elvețieni până la data de 1 octombrie 2011, precum și cei care au contractat ulterior, nu vor putea beneficia, în mod automat, de conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elvețieni la cursul de schimb al Băncii Naționale a României valabil la data încheierii contractului de credit. Dar vor putea cere instanțelor de judecată să aplice teoria impreviziunii prin înghețarea cursului valutar franc elvețian-leu la valoarea de la momentul încheierii contractului de credit.