Dacă s-a pornit o cercetare disciplinară, e obligatoriu ca salariatul cercetat să fie chemat la o întâlnire cu comisia de disciplină stabilită dinainte, după cum scrie în Codul muncii. Nu se poate face, ca regulă, o cercetare disciplinară în lipsa acestuia, mai ales dacă salariatul încă vine la muncă și desfășurarea cercetării e ascunsă față de el. Așa cum o spuneam și cu alte ocazii, în celelalte materiale din ghidul cercetării disciplinare, până să ajungem la sancționarea unui salariat e nevoie de o cercetare făcută "ca la carte" - în principal, pentru a evita ca instanța să desființeze sancțiunea.
"(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile", scrie în Codul muncii.
Convocarea o poate face fie reprezentantul legal al angajatorului, fie un alt împuternicit, fie comisia de cercetare disciplinară, fie un reprezentant al comisiei. Cât privește conținutul documentului de convocare, e obligatoriu să prevadă următoarele: că salariatul e chemat la cercetare, pentru ce faptă, la ce dată e chemat, la ce oră, unde se va întâlni cu comisia, dar și orice alte detalii cu privire la cercetare. E foarte important ca salariatul să știe de ce se duce la cercetare și ce fapte i se impută, așa cum ne explica Dana Ionescu, Legal & Global Mobility Manager la Adecco România. De ce sunt importante detaliile? Pentru că salariatul trebuie să știe cum să se apere la cercetare, având acest drept prin Codul muncii.
Așadar, din textul citat știm foarte clar două lucruri: faptul că nu se poate face o cercetare fără convocarea salariatului și faptul că putem să dispunem o sancțiune și dacă el nu vine la cercetare, deși a fost chemat și procedura de convocare a fost îndeplinită așa cum trebuie. Ce ne facem însă în situația în care salariatul refuză (cu rea-intenție, firește) să semneze de primire pe documentul de convocare? Pentru că el știe că lipsa semnăturii sale ar putea să echivaleze cu faptul că nu a fost chemat așa cum scrie în lege, prin urmare, va cere (și va obține) anularea sancțiunii în instanță.
Iată ce puteți afla din continuarea articolului:
- ce modalități pot fi alese pentru a-l convoca pe salariat la cercetare;
- ce detalii nu trebuie scăpate din vedere pentru o convocare corectă;
- cum trebuie procedat în fiecare caz în parte pentru a considera îndeplinită procedura convocării.
Primirea convocatorului nu e esențială, ci îndeplinirea procedurii
Codul muncii impune ca o convocare la cercetare să se facă în scris, deci nu oral, pentru că nu poate fi dovedită, de principiu. Pentru transmiterea convocării, cel care se ocupă de acest lucru o poate face astfel:
- prin înmânare personală;
- prin poștă, cu confirmare de primire;
- prin curier, cu confirmare de primire;
- prin executor judecătoresc (varianta mai scumpă).
Pentru a vedea cum trebuie procedat astfel încât să se considere că procedura a fost îndeplinită, vom lua fiecare dintre aceste situații pe rând și le vom detalia.
În prima situație, când documentul de convocare e înmânat personal, la muncă, salariatul va refuza să-l primească, probabil, știind despre ce vorba. Pentru a considera procedura îndeplinită, tot ce trebuie e un martor (cel puțin) și un proces-verbal. Potrivit specialistului, în procesul-verbal se va consemna faptul că salariatul a refuzat să primească hârtia și, eventual, faptul că a reacționat într-un fel sau altul, iar martorul va semna pentru "validarea" celor trecute în proces.
În a doua situație, convocarea îi e trimisă prin poștă salariatului. Firește că aici există și riscul ca respectiva convocare să ajungă la altă destinație (câți angajatori știu unde stau de fapt salariații lor?). Într-o atare situație, trebuie să știm că cei de la poștă încearcă de două ori să dea de destinatar. Dacă acesta nu e găsit și nu vine să ridice documentul, atunci poșta va trimite înapoi la expeditor documentul, cu mențiunea "lipsă la domiciliu". Asta înseamnă procedură îndeplinită. Dacă refuză să-l primească, atunci cel de la poștă va consemna refuzul destinatarului și va trimite, de asemenea, documentul înapoi la expeditor - ceea ce echivalează cu procedura îndeplinită.
Dana Ionescu ne atrage atenția asupra comunicării convocatorului prin servicii de curierat. Curierii tind să se grăbească în îndeplinirea sarcinilor lor și să nu obțină semnăturile care trebuie sau să le ia pe ale cui nu trebuie, doar ca să plece mai repede mai departe. Dacă curierul trimite înapoi la angajator convocatorul fără să consemneze în el refuzul de primire, procedura nu se consideră îndeplinită. Tocmai de aceea, ideal este să i se atragă atenția curierului cu privire la aceste formalități atât de importante.
În fine, cea mai sigură modalitate pentru a transmite convocatorul și pentru a ne asigura că primirea lui are un oarecare impact asupra salariatului este să apelăm la un executor judecătoresc. Notificarea prin executor judecătoresc este o procedură folosită pentru comunicarea multor documente care nu au nimic a face cu un proces în derulare, dar care ar putea fi folosite foarte bine și cu toată siguranța probatorie într-un viitor proces. Desigur, este și procedura cea mai costisitoare și poate să sară de 100 lei. Dar, așa cum ne-a explicat specialistul, e cea mai "sănătoasă" în anumite cazuri.
Prin urmare, nu e obligatoriu ca salariatul să semneze de primire, nici să o primească în mod efectiv. Ci e suficient ca procedura convocării să fie făcută și să se arate, la final, că hârtia fie nu a fost primită intenționat de către salariat, fie s-a încercat găsirea lui și nu a fost posibilă.
Notă: Acest articol face parte dintr-o serie de materiale cu privire la cele mai importante aspecte ale unei cercetări disciplinare. Celelalte articole pot fi găsite aici.