Legea violenței domestice s-ar fi putut modifica până acum. Dar nu e tratată ca o urgență

La Ministerul Muncii a apărut anul trecut, la finalul lunii mai, un proiect de lege cu modificări la Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. De el v-am povestit și noi la vreme aceea câte ceva. Își propune să facă obținerea unui ordin de restricție provizoriu o posibilitate. Ordinul s-ar obține imediat, direct de la poliție, până să ajungă să fie dublat de unul al judecătorului.

Proiectul prevede pedepse cu închisoarea pentru violența psihologică. Apoi, se vor introduse în sfera violenței psihologice și supravegherea victimei, telefoanele de hărțuire și amenințarea ei. Pentru fiecare dintre manifestările violenței domestice, definițiile din lege vor fi mai cuprinzătoare.

În fine, același proiect ar avea meritul să califice violența domestică și violența împotriva femeii ca forme de discriminare.

Documentul a fost pus în dezbatere până la jumătatea lunii iulie 2017, dar n-a mai mișcat de atunci. Ca să-și continue parcursul spre modificarea concretă a Legii nr. 217/2003, el trebuie să treacă de Guvern, să ajungă în dezbaterea Parlamentului, în fiecare dintre cele două Camere, să fie votat în fiecare dintre ele și Camera Deputaților (For decizional) să nu-i dea lovitura de grație, adică să nu-l respingă. E lesne de înțeles că proiectul acesta nu are pretenții de procedură de urgență, deși ia uite ce scrie în nota de fundamentare:

"Prin Legea nr. 30/2016 România a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (...) se impune urgentarea demersurilor privind transpunerea prevederilor Convenției în legislația internă. De asemenea, transpunerea prevederilor Convenției reprezintă o condiție sine qua non pentru implementarea măsurilor cuprinse în Capitolul 9. Respect și demnitate pentru femei, din cadrul Programului de Guvernare pentru perioada 2017-2020 (...) În prezent, amploarea şi gravitatea fenomenului violenței domestice în România lansează semnale îngrijorătoare, mergând până la decesul victimelor, astfel încât acestea reclamă, în mod imperios, măsuri active, care, pe de o parte, să limiteze fenomenul prin măsuri de prevenire și de gestionare a recidivei faptelor de violență, din perspectiva agresorilor, iar, pe de altă parte, să vină în sprijinul victimelor acestor violenţe".

Avem o obligație, deci, să transpunem prevederile acestei Convenții, în vigoare pentru noi încă din 2016. Dar avem o și mai mare obligație față de victimele violențelor domestice din țara noastră: femei și copii, în principal.

Într-un raport de activitate din 2015, Ministerul Public vine și atrage atenția legiuitorului (adică Parlament și Guvern), încă o dată, că e necesar să luăm măsuri pentru prevenirea faptelor de violență domestică: "Atrage atenția numărul mare de infracțiuni grave comise între membrii familiei (omor, viol, loviri sau alte violențe și vătămare corporală), ceea ce impune cu necesitate acțiuni de prevenire din partea autorităților și a organizațiilor neguvernamentale", scrie în raport, înainte de înșiruirea consecințelor faptelor de acest fel care s-au petrecut în 2015. De numerele acestea se leagă și promotorii acestui proiect ca să motiveze "urgența".

Partea proastă e că numerele din tabelul de mai sus nu reflectă decât faptele care au trecut prin filtrele organelor penale, cunoscute și judecate. În total, spune Ministerul Public, au fost 1938 de inculpați trimiși în judecată doar în anul 2015.

Mă întorc și spun că nimic nu s-a mai mișcat în legătură cu adaptarea Legii violenței domestice la cifrele din statisticile autorităților penale și la situația din spatele hârtiilor, cea pe care o cunoaștem cu toții, de fapt, cea care nu e tradusă întotdeauna în justiție. 

"România va da un semnal ferm privind determinarea sa de a lupta cu fenomenul violenței împotriva femeilor", scrie în actualul program de guvernare.

Așteptăm semnalul.