Măsura amintită se regăsește în Propunerea legislativă privind posibilitatea vânzării imobilelor sau a spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale și închiriate asociaţiilor sau fundaţiilor, document ce a fost adoptat tacit la Senat, prima Cameră parlamentară care se pronunță asupra lui. Pentru a se aplica, inițiativa legislativă are nevoie și de votul favorabil al deputaților și de publicarea în Monitorul Oficial.
După cum se precizează în inițiativa legislativă, primăriile vor avea „posibilitatea vânzării spațiilor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea unităților administrativ-teritoriale, închiriate fundațiilor și asociațiilor”.
Vânzarea spațiilor închiriate către asociații și fundații se va putea face, conform proiectului de act normativ, prin negociere directă sau prin licitație publică cu strigare. Totodată, asociațiile și fundațiile vor avea posibilitatea de a cumpăra spațiile închiriate și în rate.
În cazul eșalonării plății, ratele pentru achiziția spațiilor închiriate vor trebui plătite de către fundații și asociații în cel mult cinci ani. Pe de altă parte, entitățile care au cumpărat spațiile pe care le-au avut închiriate de la stat nu le vor putea vinde timp de cinci ani de la momentul achiziției.
În esență, prin această propunere legislativă se intenționează îndreptarea situației din prezent, respectiv a imposibilității de vânzare a spațiilor și a imobilelor deținute de stat către asociațiile și fundațiile care le-au închiriat. După cum stabilește legislația momentului, vânzarea spațiilor închiriate este posibilă doar către companii și către formațiunile politice.
Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată și de Camera Deputaților, promulgată prin decret prezidențial și oficializată, prin publicarea în Monitorul Oficial.