Pentru a ajuta firmele care se află în dificultate financiară, statul a implementat o serie de măsuri, printre care și acoperirea indemnizațiilor de șomaj tehnic (într-un anumit cuantum) pe care un angajator ce și-a redus sau întrerupt activitatea trebuie să le plătească, în mod normal.
În aceste condiții, sunt păstrate relațiile contractuale, angajații sunt plătiți și angajatorul nu este obligat să suporte toate costurile generate de criza coronavirus, lucru care l-ar fi putut afecta puternic din punct de vedere economic. Teoretic, angajatorul s-ar putea să nu aibă, în acest context, vreun interes să înceteze relațiile de muncă.
Dar chiar și așa, în ipoteza în care contractul încheiat pe o durată determinată ajunge la termen, relațiile contractuale încetează de drept, conform Codului muncii.
Dacă acest lucru se întâmplă cât salariatul e în șomaj tehnic, el nu va mai primi indemnizația, ulterior încetării contractului de muncă. Însă poate să aplice pentru și să obțină indemnizația de șomaj obișnuit (mai multe detalii despre cuantumul acesteia și despre cum poate fi obținută pot fi găsite aici).
De asemenea, cererile de acordare a indemnizației de șomaj pot fi depuse și online.
Comentarii articol (7)