Darea în plată: Cum poate fi folosit, acum, mecanismul, după introducerea impreviziunii printre condiții

Darea în plată este prevăzută de Legea nr. 77/2016 și reprezintă, cum am spus, un mijloc de stingere a datoriilor. Practic, cel care a făcut, să zicem, un împrumut bancar și se află într-o situație dezavantajoasă, devenind excesiv de oneroasă plata creditului, poate scăpa de acesta prin oferirea bunului imobil ipotecat creditorului. Dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 77/2016 pentru activarea mecanismului, creditorul nu poate refuza acceptarea imobilului în contul datoriei.

Avantajul principal al acestei forme de stingere a datoriilor este că debitorul (care trebuie să fie un consumator) „are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului”. Cu alte cuvinte, în schimbul imobilului ipotecat, consumatorul scapă de datorie. În esență, se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar

Condiții pentru aplicarea mecanismului dării în plată

Prima condiție este că trebuie să existe o relație între un consumator și o bancă sau un IFN. Creditul acordat de cele din urmă poate fi cesionat și, atunci, mecanismul va putea fi folosit și împotriva acestei din urmă persoane.

După aceea, cuantumul sumei împrumutate trebuie să fie de cel mult 250.000 de euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit.

A treia condiție se referă la motivul pentru care un consumator a contractat creditul și trebuie să se încadreze în una din următoarele categorii:

• creditul a fost contractat cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau
• indiferent de scopul pentru care a fost contractat, creditul este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință.

În plus, consumatorul trebuie să nu fi fost condamnat la printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii dării în plată.

Cum spuneam și mai sus, recent a fost introdusă și condiția impreviziunii. Aceasta are o însemnătate specifică Legii nr. 77/2016 și vizează, în esență, creșterea gradului de îndatorare a debitorului, ca urmare a fluctuațiilor de curs valutar și/sau a dobânzii variabile.

Procedura de urmat pentru accesarea mecanismului

Împrumutatul trebuie să îi transmită creditorului o notificare prin care să îl informeze că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului, în vederea stingerii datoriei. Notificarea trebuie să precizeze și îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. În ceea ce privește modalitatea transmiterii ei, aceasta se va face prin:

• executor judecătoresc,
• notar sau 
• avocat.

De asemenea, în notificare trebuie să fie identificate și două zile diferite în care un reprezentant al creditorului poate să meargă la notarul propus de debitor pentru finalizarea transferului. Prima zi trebuie să fie stabilită într-un interval de cel puțin 30 de zile și cel mult 90 de zile. În această perioadă, conform Legii nr. 77/2016, se suspendă „orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia”.

Costurile (cu notarul, avocatul și/sau executorul judecătoresc) sunt suportate de datornic.

În același timp, banca poate să conteste îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pentru aplicarea dării în plată. În acest scop, va înainta o cerere judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază consumatorul, în cel mult zece zile de la data comunicării notificării menționate mai sus. Cererea se judecă de urgență (cu citarea părților) și se poate face apel în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii.

Atenție! Chiar dacă cererea creditorului ar fi admisă, debitorul nu va fi ținut să plătească penalitățile sau orice daune-interese decât dacă se demonstrează că acesta a fost de rea-credință. Ar putea fi de rea-credință cineva care știe, clar, că nu îndeplinește condițiile și, în ciuda acestui lucru, încearcă să se folosească de procedura dării în plată.